Acronimul SRS desemnează un personaj insolit al mediilor româneşti actuale. Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, fost patron de ziare şi reviste, colaborator recunoscut al Securităţii pe vremea comuniştilor, politician şi afacerist liberal după căderea acestora, a blocat - în calitate de senator - o comisie parlamentară de anchetare a "abuzurilor" SRI-ului în "cazul Bârsan", o judecătoare acuzată de corupţie. Convorbirile telefonice ale Gabrielei Bârsan - ca şi ale altor "actori" ai vieţii politice şi economice româneşti - ar fi fost ascultate şi înregistrate ilegal de către acest serviciu, încălcându-se astfel "drepturile omului". Comisia - propusă, culmea!, tot de SRS - trebuia, pe baza "dezvăluirilor", să favorizeze formularea unor iniţiative parlamentare vizând creşterea controlului politic asupra SRI şi, implicit, asupra Justiţiei. SRS a blocat activitatea comisiei în urma constatării că parlamentarii PSD-ului (partenerii liberalilor în USL) nu s-au arătat interesaţi de propunerile sale, exonerând tacit SRI-ul de "acţiuni ilegale". Mai mult, senatorul liberal a tras de aici concluzia că reacţia PSD-istă indică existenţa unei "înţelegeri" între V. Ponta, liderul social-democraţilor, şi T. Băsescu, preşedintele României, în detrimentul USL-ului, coaliţia de centru-stânga ce guvernează ţara.
Dacă SRS ar fi fost un "personaj curat", criticile lui ar fi avut, probabil, un temei moral plauzibil. SRS face însă parte din galeria jurnaliştilor-manipulatori, tot mai numeroasă, din păcate, în viaţa politică actuală a României. Acţiunea lui vizează, pe scurt, punerea sub control politic a instituţiilor independente, care ar putea încerca prevenirea, probarea şi pedepsirea unor acte grave de corupţie la nivelul "elitelor sociale" româneşti. Încercarea lui face parte dintr-un lung şir de imixtiuni ale politicienilor dâmboviţeni în ceea ce numim "independenţa Justiţiei". Ea nu ar fi provocat o învolburare publică atât de intensă, dacă protagonistul nu şi-ar fi extins acuzaţiile privind SRI-ul asupra conducerii PSD-ului, care şi-ar fi trădat astfel partenerii, PNL-ul şi PC-ul, prin acceptarea "Schemelor prezidenţiale" de susţinere a Justiţiei. Din acest moment, acţiunea lui SRS a căpătat o altă conotaţie, ştiut fiind că USL-ul funcţionează pe baza unui "protocol" ce prevede ca formaţiunile alcătuitoare să nu se atace public între ele. Acuzând conducerea PSD-ului, pe premierul V. Ponta în special, de înţelegere cu duşmanul declarat al alianţei liberalo-socialiste, preşedintele T. Băsescu, SRS s-a detaşat de mişcările "normale" ale politicienilor români, sugerând că în spatele "jocului" său sunt interese mult mai mari decât "clasica" aspiraţie a politicienilor români de a controla Justiţia, de a fi cu totul deasupra societăţii.
USL-ul, o alianţă contrară naturii între liberali şi socialişti, s-a născut din ura politicienilor împotriva celui care a încercat să schimbe "sistemul ticăloşit", preşedintele Băsescu. Nu este un secret că prin USL, liderul liberal C. Antonescu urmărea aprig dobândirea Cotrocenilor, PSD-iştii fiind interesaţi, pragmatic, mai degrabă de Administraţie. Toate mijloacele pentru "abolirea" lui Băsescu au fost puse în funcţiune, ajungându-se până la încercarea de "lovitură de stat" din vara lui 2012. Lipsa de scrupule şi, mai ales, lipsa de predictibilitate în acţiunile "puciştilor" au deranjat însă UE şi SUA, puterile de care depinde România, "alunecările" antioccidentale ale unor lideri ai coaliţiei provocând chiar măsuri ferme de retorsiune, care - dacă ar fi fost aplicate - ar fi dus România la adâncirea gravă în criza socio-economică generalizată. Mai lucid decât principalul său partener, Crin Antonescu, premierul social-democrat Victor Ponta a înţeles că ţara are nevoie de stabilitate internă şi de armonie în raport cu ceilalţi membri ai UE sau NATO. Ponta a realizat, în consecinţă, un "pact de neagresiune" cu preşedintele Băsescu şi a acceptat, în chestiunea conducerii Parchetului General şi a DNA, numirea unor procurori prezumtiv independenţi, agreaţi de organele Europei unite. În competiţia politică internă, premierul şi partidul pe care îl conduce au început să "marcheze" tot mai multe puncte.
Primatul lui Ponta şi al PSD-ului în stabilizarea politico-economică a României a accentuat frustrarea PNL-ului şi, în primul rând, a liderului acestuia, Crin Antonescu. PNL-iştii au pierdut de la început rolul vizat de ei în Administraţie, majoritatea demnitarilor săi primind funcţii aparent importante, dar golite de conţinut. Chiar şi acolo unde au cedat formal, PSD-iştii au avut grijă să susţină conducători liberali nu tocmai ireproşabili din perspectiva moralităţii politice. Fragilitatea USL-ului a devenit tot mai evidentă, iar şansele candidatului desemnat al alianţei la preşedinţia României, Crin Antonescu, tot mai teoretice. În raport cu realismul politic al lui Victor Ponta, fortificat de coabitarea corectă cu preşedintele ţării, Crin Antonescu apare tot mai confuz, agresivitatea discursului său, de natură visceral-afectivă, fiind tot mai lipsită de substanţă. El a fost obligat să constate că "mâna de fier" cu care conduce PNL-ul nu are efect în USL, colaboratorii săi PSD-işti fiind tot mai imuni la "sirenele" discursului său. Înţepăturile, criticile voalate, acuzele la adresa lui Victor Ponta şi a "politicii" sale au devenit frecvente, ba chiar, în anume împrejurări, agresive. Atacul lui SRS împotriva atitudinilor politice ale PSD-ului se originează în spaima nemărturisită a lui Crin Antonescu că, în USL, a trecut pe locul secund, cariera lui fiind tot mai dependentă de voinţa premierului Ponta.
Încercarea liderului liberal de "a arăta pisica" PSD-iştilor, prin declaraţiile agresive ale lui SRS, şi de a-l obliga pe Victor Ponta să reitereze susţinerea necondiţionată de către USL s-a sfârşit prost, întărind statutul de politician realist al liderului socialist. Victor Ponta a cerut excluderea lui SRS din PNL, dar nu a făcut din aceasta o condiţie absolută pentru continuarea colaborării în alianţă. Ponta mai are nevoie, până la "parlamentarele europene" şi "prezidenţiale", de colaborarea liberalilor, chiar dacă PSD-ul poate oricând reface o majoritate parlamentară cu ajutorul UDMR-ului şi al "refugiaţilor" din PDL sau PPDD. Părând cel care iartă "rătăcirile" partenerilor săi, dând dovadă de răbdare şi calm faţă de ameninţările tot mai pe faţă ale acestora, Victor Ponta demonstrează că, pe moment, are toate cărţile în mână.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
