O victorie a premierului

Toma Roman
Afișul politic al săptămânii 13-19 mai a.c. a fost ți­nut de "scandalul SRS" din interiorul USL.

Acro­nimul SRS desemnează un personaj insolit al mediilor românești actuale. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, fost patron de ziare și reviste, colaborator recunoscut al Secu­rității pe vremea comuniștilor, politician și afacerist li­be­ral după căderea acestora, a blocat - în calitate de se­nator - o comisie parlamentară de anchetare a "abu­zurilor" SRI-ului în "cazul Bârsan", o judecătoare acuzată de co­rupție. Convorbirile telefonice ale Gabrielei Bârsan - ca și ale altor "actori" ai vieții politice și economice româ­nești - ar fi fost ascultate și înregistrate ilegal de că­tre acest serviciu, încălcându-se astfel "drepturile omu­lui". Comisia - propusă, culmea!, tot de SRS - trebuia, pe baza "dezvăluirilor", să favorizeze formularea unor ini­țiative parlamentare vizând creșterea controlului politic asu­pra SRI și, implicit, asupra Justiției. SRS a blocat activitatea comisiei în urma constatării că parlamentarii PSD-ului (partenerii liberalilor în USL) nu s-au arătat interesați de pro­punerile sale, exonerând tacit SRI-ul de "acțiuni ilegale". Mai mult, senatorul liberal a tras de aici con­cluzia că reacția PSD-istă indică existența unei "înțele­geri" între V. Ponta, liderul social-democraților, și T. Băses­cu, președintele României, în detrimentul USL-ului, coa­liția de centru-stânga ce guvernează țara.
Dacă SRS ar fi fost un "personaj curat", criticile lui ar fi avut, probabil, un temei moral plauzibil. SRS face însă parte din galeria jurnaliștilor-manipulatori, tot mai nu­me­roasă, din păcate, în viața politică actuală a României. Ac­țiu­nea lui vizează, pe scurt, punerea sub control politic a instituțiilor independente, care ar putea încerca preve­nirea, probarea și pedepsirea unor acte grave de corupție la nivelul "elitelor sociale" românești. Încercarea lui face parte dintr-un lung șir de imixtiuni ale politicienilor dâm­bovițeni în ceea ce numim "independența Justiției". Ea nu ar fi provocat o învolburare publică atât de intensă, da­că protagonistul nu și-ar fi extins acuzațiile privind SRI-ul asupra conducerii PSD-ului, care și-ar fi trădat astfel partenerii, PNL-ul și PC-ul, prin acceptarea "Schemelor prezidențiale" de susținere a Justiției. Din acest moment, acțiunea lui SRS a căpătat o altă conotație, știut fiind că USL-ul funcționează pe baza unui "protocol" ce prevede ca formațiunile alcătuitoare să nu se atace public între ele. Acuzând conducerea PSD-ului, pe premierul V. Ponta în spe­cial, de înțelegere cu dușmanul declarat al alianței li­beralo-socialiste, președintele T. Băsescu, SRS s-a detașat de mișcările "normale" ale politicienilor români, suge­rând că în spatele "jocului" său sunt interese mult mai mari decât "clasica" aspirație a politicienilor români de a controla Justiția, de a fi cu totul deasupra societății.
USL-ul, o alianță contrară naturii între liberali și so­cialiști, s-a născut din ura politicienilor împotriva celui ca­re a încercat să schimbe "sistemul ticăloșit", președin­tele Băsescu. Nu este un secret că prin USL, liderul liberal C. Antonescu urmărea aprig dobândirea Cotrocenilor, PSD-iștii fiind interesați, pragmatic, mai degrabă de Administrație. Toate mijloacele pentru "abolirea" lui Bă­sescu au fost puse în funcțiune, ajungându-se până la în­cercarea de "lovitură de stat" din vara lui 2012. Lipsa de scrupule și, mai ales, lipsa de predictibilitate în acțiu­nile "puciștilor" au deranjat însă UE și SUA, puterile de care depinde România, "alunecările" antioccidentale ale unor lideri ai coaliției provocând chiar măsuri ferme de retor­siune, care - dacă ar fi fost aplicate - ar fi dus Ro­mânia la adâncirea gravă în criza socio-economică gene­ralizată. Mai lucid decât principalul său partener, Crin Antonescu, premierul social-democrat Victor Ponta a în­țeles că țara are nevoie de stabilitate internă și de armonie în raport cu ceilalți membri ai UE sau NATO. Ponta a realizat, în consecință, un "pact de neagresiune" cu preșe­dintele Bă­sescu și a acceptat, în chestiunea conducerii Parchetului General și a DNA, numirea unor procurori pre­zumtiv inde­pendenți, agreați de organele Europei unite. În competiția politică internă, premierul și partidul pe care îl conduce au început să "marcheze" tot mai multe puncte.
Primatul lui Ponta și al PSD-ului în stabilizarea poli­tico-economică a României a accentuat frustrarea PNL-ului și, în primul rând, a liderului acestuia, Crin Anto­nescu. PNL-iștii au pierdut de la început rolul vizat de ei în Administrație, majoritatea demnitarilor săi primind funcții aparent importante, dar golite de conținut. Chiar și acolo unde au cedat formal, PSD-iștii au avut grijă să susțină conducători liberali nu tocmai ireproșabili din perspectiva moralității politice. Fragilitatea USL-ului a devenit tot mai evidentă, iar șansele candidatului desem­nat al alianței la președinția României, Crin Antonescu, tot mai teoretice. În raport cu realismul politic al lui Vic­tor Ponta, fortificat de coabitarea corectă cu președintele țării, Crin Antonescu apare tot mai confuz, agresi­vi­tatea discursului său, de natură visceral-afectivă, fiind tot mai lipsită de substanță. El a fost obligat să constate că "mâna de fier" cu care conduce PNL-ul nu are efect în USL, colaboratorii săi PSD-iști fiind tot mai imuni la "sirenele" discursului său. Înțepăturile, criticile voalate, acuzele la adresa lui Victor Ponta și a "politicii" sale au de­venit frecvente, ba chiar, în anume împrejurări, agre­sive. Atacul lui SRS împotriva atitudinilor politice ale PSD-ului se originează în spaima nemărturisită a lui Crin Antonescu că, în USL, a trecut pe locul secund, cariera lui fiind tot mai dependentă de voința premierului Ponta.
Încercarea liderului liberal de "a arăta pisica" PSD-iștilor, prin declarațiile agresive ale lui SRS, și de a-l obli­ga pe Victor Ponta să reitereze susținerea necondiționată de către USL s-a sfârșit prost, întărind statutul de politi­cian realist al liderului socialist. Victor Ponta a cerut ex­clu­derea lui SRS din PNL, dar nu a făcut din aceasta o con­diție absolută pentru continuarea colaborării în ali­anță. Ponta mai are nevoie, până la "parlamentarele euro­pene" și "prezidențiale", de colaborarea liberalilor, chiar dacă PSD-ul poate oricând reface o majoritate parla­men­tară cu ajutorul UDMR-ului și al "refugiaților" din PDL sau PPDD. Părând cel care iartă "rătăcirile" partenerilor săi, dând dovadă de răbdare și calm față de amenințările tot mai pe față ale acestora, Victor Ponta demonstrează că, pe moment, are toate cărțile în mână.