Acronimul SRS desemnează un personaj insolit al mediilor românești actuale. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, fost patron de ziare și reviste, colaborator recunoscut al Securității pe vremea comuniștilor, politician și afacerist liberal după căderea acestora, a blocat - în calitate de senator - o comisie parlamentară de anchetare a "abuzurilor" SRI-ului în "cazul Bârsan", o judecătoare acuzată de corupție. Convorbirile telefonice ale Gabrielei Bârsan - ca și ale altor "actori" ai vieții politice și economice românești - ar fi fost ascultate și înregistrate ilegal de către acest serviciu, încălcându-se astfel "drepturile omului". Comisia - propusă, culmea!, tot de SRS - trebuia, pe baza "dezvăluirilor", să favorizeze formularea unor inițiative parlamentare vizând creșterea controlului politic asupra SRI și, implicit, asupra Justiției. SRS a blocat activitatea comisiei în urma constatării că parlamentarii PSD-ului (partenerii liberalilor în USL) nu s-au arătat interesați de propunerile sale, exonerând tacit SRI-ul de "acțiuni ilegale". Mai mult, senatorul liberal a tras de aici concluzia că reacția PSD-istă indică existența unei "înțelegeri" între V. Ponta, liderul social-democraților, și T. Băsescu, președintele României, în detrimentul USL-ului, coaliția de centru-stânga ce guvernează țara.
Dacă SRS ar fi fost un "personaj curat", criticile lui ar fi avut, probabil, un temei moral plauzibil. SRS face însă parte din galeria jurnaliștilor-manipulatori, tot mai numeroasă, din păcate, în viața politică actuală a României. Acțiunea lui vizează, pe scurt, punerea sub control politic a instituțiilor independente, care ar putea încerca prevenirea, probarea și pedepsirea unor acte grave de corupție la nivelul "elitelor sociale" românești. Încercarea lui face parte dintr-un lung șir de imixtiuni ale politicienilor dâmbovițeni în ceea ce numim "independența Justiției". Ea nu ar fi provocat o învolburare publică atât de intensă, dacă protagonistul nu și-ar fi extins acuzațiile privind SRI-ul asupra conducerii PSD-ului, care și-ar fi trădat astfel partenerii, PNL-ul și PC-ul, prin acceptarea "Schemelor prezidențiale" de susținere a Justiției. Din acest moment, acțiunea lui SRS a căpătat o altă conotație, știut fiind că USL-ul funcționează pe baza unui "protocol" ce prevede ca formațiunile alcătuitoare să nu se atace public între ele. Acuzând conducerea PSD-ului, pe premierul V. Ponta în special, de înțelegere cu dușmanul declarat al alianței liberalo-socialiste, președintele T. Băsescu, SRS s-a detașat de mișcările "normale" ale politicienilor români, sugerând că în spatele "jocului" său sunt interese mult mai mari decât "clasica" aspirație a politicienilor români de a controla Justiția, de a fi cu totul deasupra societății.
USL-ul, o alianță contrară naturii între liberali și socialiști, s-a născut din ura politicienilor împotriva celui care a încercat să schimbe "sistemul ticăloșit", președintele Băsescu. Nu este un secret că prin USL, liderul liberal C. Antonescu urmărea aprig dobândirea Cotrocenilor, PSD-iștii fiind interesați, pragmatic, mai degrabă de Administrație. Toate mijloacele pentru "abolirea" lui Băsescu au fost puse în funcțiune, ajungându-se până la încercarea de "lovitură de stat" din vara lui 2012. Lipsa de scrupule și, mai ales, lipsa de predictibilitate în acțiunile "puciștilor" au deranjat însă UE și SUA, puterile de care depinde România, "alunecările" antioccidentale ale unor lideri ai coaliției provocând chiar măsuri ferme de retorsiune, care - dacă ar fi fost aplicate - ar fi dus România la adâncirea gravă în criza socio-economică generalizată. Mai lucid decât principalul său partener, Crin Antonescu, premierul social-democrat Victor Ponta a înțeles că țara are nevoie de stabilitate internă și de armonie în raport cu ceilalți membri ai UE sau NATO. Ponta a realizat, în consecință, un "pact de neagresiune" cu președintele Băsescu și a acceptat, în chestiunea conducerii Parchetului General și a DNA, numirea unor procurori prezumtiv independenți, agreați de organele Europei unite. În competiția politică internă, premierul și partidul pe care îl conduce au început să "marcheze" tot mai multe puncte.
Primatul lui Ponta și al PSD-ului în stabilizarea politico-economică a României a accentuat frustrarea PNL-ului și, în primul rând, a liderului acestuia, Crin Antonescu. PNL-iștii au pierdut de la început rolul vizat de ei în Administrație, majoritatea demnitarilor săi primind funcții aparent importante, dar golite de conținut. Chiar și acolo unde au cedat formal, PSD-iștii au avut grijă să susțină conducători liberali nu tocmai ireproșabili din perspectiva moralității politice. Fragilitatea USL-ului a devenit tot mai evidentă, iar șansele candidatului desemnat al alianței la președinția României, Crin Antonescu, tot mai teoretice. În raport cu realismul politic al lui Victor Ponta, fortificat de coabitarea corectă cu președintele țării, Crin Antonescu apare tot mai confuz, agresivitatea discursului său, de natură visceral-afectivă, fiind tot mai lipsită de substanță. El a fost obligat să constate că "mâna de fier" cu care conduce PNL-ul nu are efect în USL, colaboratorii săi PSD-iști fiind tot mai imuni la "sirenele" discursului său. Înțepăturile, criticile voalate, acuzele la adresa lui Victor Ponta și a "politicii" sale au devenit frecvente, ba chiar, în anume împrejurări, agresive. Atacul lui SRS împotriva atitudinilor politice ale PSD-ului se originează în spaima nemărturisită a lui Crin Antonescu că, în USL, a trecut pe locul secund, cariera lui fiind tot mai dependentă de voința premierului Ponta.
Încercarea liderului liberal de "a arăta pisica" PSD-iștilor, prin declarațiile agresive ale lui SRS, și de a-l obliga pe Victor Ponta să reitereze susținerea necondiționată de către USL s-a sfârșit prost, întărind statutul de politician realist al liderului socialist. Victor Ponta a cerut excluderea lui SRS din PNL, dar nu a făcut din aceasta o condiție absolută pentru continuarea colaborării în alianță. Ponta mai are nevoie, până la "parlamentarele europene" și "prezidențiale", de colaborarea liberalilor, chiar dacă PSD-ul poate oricând reface o majoritate parlamentară cu ajutorul UDMR-ului și al "refugiaților" din PDL sau PPDD. Părând cel care iartă "rătăcirile" partenerilor săi, dând dovadă de răbdare și calm față de amenințările tot mai pe față ale acestora, Victor Ponta demonstrează că, pe moment, are toate cărțile în mână.