Spre deosebire de alte domenii, pe piaţa cărţii de la noi se petrec evenimente plăcute "consumatorului" de literatură. Cel mai recent este noua traducere a romanului "Orlando" de Virginia Woolf, datorată doamnei Antoaneta Ralian - nume ce constituie în sine o asemenea garanţie de calitate încât a fost tipărit şi pe copertă, ceea ce editurile româneşti nu prea obişnuiesc. Se ştie că Virginia Woolf (1882-1941), alături de Proust şi Joyce, s-au aventurat şi au cucerit, fiecare pe drumul lui, spaţii literare noi, fără de care nu mai poate fi conceput peisajul romanului modern. Ei au extins sfera genului, au contrariat aşteptările cititorului fixat în convenţiile povestirii tradiţionale, au instituit alte raporturi între timp şi memorie, identitate şi disoluţie, devenite ele esenţa romanescă. Preocuparea Virginiei Woolf, ca romancier, dar şi ca eseist, critic literar şi editor de avangardă, a mers către captarea insesizabilului clipei, prin monologul interior, cu fluxurile şi refluxurile lui, stimulate de impresii, emoţii şi senzaţii. Dincolo de aparenţe, aceste stări şi imagini mentale circumscriu identitatea personajelor şi destinele lor. Coborând la un nivel mai profund, în care spiritul şi trupul se înfruntă şi fragmentează personalitatea, romanciera şi-a creat propriul stil capabil să exprime fluctuaţiile conştiinţei, incertitudinile, elanul spre un întreg imposibil de asamblat. Ea însăşi a fost o fiinţă complicată bipolar: vitală şi deprimată, neliniştită şi concentrată pe muncă, mondenă şi solitară, angajată spre nou şi nostalgică, invincibilă şi fragilă, feroce şi eterică, ironică şi gravă. Poate de aceea "fluxul conştiinţei" diferitelor ei personaje, traversat de stări contradictorii, reactualizarea unor amintiri, asocieri de idei, descrieri impresioniste e atât de veridic încât cititorul şi-l poate apropria şi azi, la 71 de ani de la sinuciderea Virginiei Woolf şi cu toate schimbările de mentalitate survenite. Căci ea a avut curajul de a se elibera de codurile sociale ipocrite ale timpului ei, a năzuit şi a găsit calea literară de a accede la propriul adevăr. ("Dacă nu spuneţi adevărul despre voi înşivă, nu veţi putea să-l spuneţi despre alţii", nota în Jurnal.) Un adevăr omenesc universal, artistic inteligibil, fascinant. "Orlando" (1928) este un roman atipic în creaţia woolfiană, fiindcă temele ei predilecte îmbracă aici haina umoristică a unei fantezii baroce pline de vervă, maliţie şi poezie. Prin intermediul unui erou care străbate secolele şi îşi schimbă sexul, Virginia Woolf se distrează parodiind teme şi stiluri literare, luând în balon chiar şi propriile elanuri erotice, sociale şi intelectuale. S-a vorbit mult despre impulsul picant care a dus la scrierea romanului şi despre modelul personajului titular - o scriitoare mediocră, Vita Sackville-West, care a rămas în memoria posterităţii doar datorită relaţiei sale cu Virginia Woolf. Seducătoarea Vita - bogată, frivolă, snoabă, robustă şi hedonistă, veleitară grafomană - era exact opusul Virginiei. Cu intenţia de a se amuza, romanciera începe să scrie o biografie fantezistă a iubitei sale prietene, dar curând îi vine sub condei mitul androginului şi obsesia că un om nu poate fi "biografiat" decât prin reducerea evanescenţei lui psihice, a transformărilor lui interioare, la o înşiruire de fapte, la un parcurs falsificat prin simplificare. Biograful-narator care îl (o) urmăreşte pe Orlando de la sfârşitul sec. XVI până în 1928 ambiguizează în aceeaşi persoană principiul masculin şi feminin, întrepătrunse într-o minte şi o conştiinţă ce se adaptează mediilor şi concepţiilor (inclusiv literare) străbătute. Convenţia călătoriei aventuroase prin trei secole şi jumătate, trecerea lină la un moment dat de la condiţia masculină la cea feminină, perpetua tinereţe a personajului sunt firesc acceptate de cititor, căruia biograful îi face complice cu ochiul, atrăgându-l în joc. Acest procedeu de care au abuzat mai târziu postmodernii e dublat la Virginia Woolf de o subtilă strategie prin care eşti sorbit în vârtej şi purtat spre subtextul bogat în sensuri. Căci, aşa cum au observat criticii, tot ce ţine de comedia colorată, senzuală şi picarescă, reprezentată de Orlando-Vita, e însoţit de distanţa ironică, de luciditatea critică şi profunzimea tragică a "biografului" - Virginia. Care ştie că oamenii nu sunt într-un singur fel, că au vieţi multiple închise una în alta ca păpuşile ruseşti, iar singura care le poate vedea concomitent e mintea androgină a creatorului capabil să le transpună în scriitură. Scriitura specific woolfiană, cu lungi fraze rămuroase şi ritmuri variate, a căpătat în traducerea atât de talentatei şi experimentatei doamne Antoaneta Ralian o fluenţă ce conservă în chip aproape miraculos şi comicul, şi poezia emoţionantă, şi culorile flamboaiante, şi melancolia.
Selecţia Formula As
Virginia Woolf, "Orlando. O biografie", traducere şi note de Antoaneta Ralian, prefaţă de Dana Crăciun, Editura "Humanitas fiction" (tel. 0372/74.33.82), colecţia "Raftul Denisei", 284 p.
Spre deosebire de alte domenii, pe piaţa cărţii de la noi se petrec evenimente plăcute "consumatorului" de literatură. Cel mai recent este noua traducere a romanului "Orlando" de Virginia Woolf, datorată doamnei Antoaneta Ralian - nume ce constituie în sine o asemenea garanţie de calitate încât a fost tipărit şi pe copertă, ceea ce editurile româneşti nu prea obişnuiesc. Se ştie că Virginia Woolf (1882-1941), alături de Proust şi Joyce, s-au aventurat şi au cucerit, fiecare pe drumul lui, spaţii literare noi, fără de care nu mai poate fi conceput peisajul romanului modern. Ei au extins sfera genului, au contrariat aşteptările cititorului fixat în convenţiile povestirii tradiţionale, au instituit alte raporturi între timp şi memorie, identitate şi disoluţie, devenite ele esenţa romanescă. Preocuparea Virginiei Woolf, ca romancier, dar şi ca eseist, critic literar şi editor de avangardă, a mers către captarea insesizabilului clipei, prin monologul interior, cu fluxurile şi refluxurile lui, stimulate de impresii, emoţii şi senzaţii. Dincolo de aparenţe, aceste stări şi imagini mentale circumscriu identitatea personajelor şi destinele lor. Coborând la un nivel mai profund, în care spiritul şi trupul se înfruntă şi fragmentează personalitatea, romanciera şi-a creat propriul stil capabil să exprime fluctuaţiile conştiinţei, incertitudinile, elanul spre un întreg imposibil de asamblat. Ea însăşi a fost o fiinţă complicată bipolar: vitală şi deprimată, neliniştită şi concentrată pe muncă, mondenă şi solitară, angajată spre nou şi nostalgică, invincibilă şi fragilă, feroce şi eterică, ironică şi gravă. Poate de aceea "fluxul conştiinţei" diferitelor ei personaje, traversat de stări contradictorii, reactualizarea unor amintiri, asocieri de idei, descrieri impresioniste e atât de veridic încât cititorul şi-l poate apropria şi azi, la 71 de ani de la sinuciderea Virginiei Woolf şi cu toate schimbările de mentalitate survenite. Căci ea a avut curajul de a se elibera de codurile sociale ipocrite ale timpului ei, a năzuit şi a găsit calea literară de a accede la propriul adevăr. ("Dacă nu spuneţi adevărul despre voi înşivă, nu veţi putea să-l spuneţi despre alţii", nota în Jurnal.) Un adevăr omenesc universal, artistic inteligibil, fascinant. "Orlando" (1928) este un roman atipic în creaţia woolfiană, fiindcă temele ei predilecte îmbracă aici haina umoristică a unei fantezii baroce pline de vervă, maliţie şi poezie. Prin intermediul unui erou care străbate secolele şi îşi schimbă sexul, Virginia Woolf se distrează parodiind teme şi stiluri literare, luând în balon chiar şi propriile elanuri erotice, sociale şi intelectuale. S-a vorbit mult despre impulsul picant care a dus la scrierea romanului şi despre modelul personajului titular - o scriitoare mediocră, Vita Sackville-West, care a rămas în memoria posterităţii doar datorită relaţiei sale cu Virginia Woolf. Seducătoarea Vita - bogată, frivolă, snoabă, robustă şi hedonistă, veleitară grafomană - era exact opusul Virginiei. Cu intenţia de a se amuza, romanciera începe să scrie o biografie fantezistă a iubitei sale prietene, dar curând îi vine sub condei mitul androginului şi obsesia că un om nu poate fi "biografiat" decât prin reducerea evanescenţei lui psihice, a transformărilor lui interioare, la o înşiruire de fapte, la un parcurs falsificat prin simplificare. Biograful-narator care îl (o) urmăreşte pe Orlando de la sfârşitul sec. XVI până în 1928 ambiguizează în aceeaşi persoană principiul masculin şi feminin, întrepătrunse într-o minte şi o conştiinţă ce se adaptează mediilor şi concepţiilor (inclusiv literare) străbătute. Convenţia călătoriei aventuroase prin trei secole şi jumătate, trecerea lină la un moment dat de la condiţia masculină la cea feminină, perpetua tinereţe a personajului sunt firesc acceptate de cititor, căruia biograful îi face complice cu ochiul, atrăgându-l în joc. Acest procedeu de care au abuzat mai târziu postmodernii e dublat la Virginia Woolf de o subtilă strategie prin care eşti sorbit în vârtej şi purtat spre subtextul bogat în sensuri. Căci, aşa cum au observat criticii, tot ce ţine de comedia colorată, senzuală şi picarescă, reprezentată de Orlando-Vita, e însoţit de distanţa ironică, de luciditatea critică şi profunzimea tragică a "biografului" - Virginia. Care ştie că oamenii nu sunt într-un singur fel, că au vieţi multiple închise una în alta ca păpuşile ruseşti, iar singura care le poate vedea concomitent e mintea androgină a creatorului capabil să le transpună în scriitură. Scriitura specific woolfiană, cu lungi fraze rămuroase şi ritmuri variate, a căpătat în traducerea atât de talentatei şi experimentatei doamne Antoaneta Ralian o fluenţă ce conservă în chip aproape miraculos şi comicul, şi poezia emoţionantă, şi culorile flamboaiante, şi melancolia.
Spre deosebire de alte domenii, pe piaţa cărţii de la noi se petrec evenimente plăcute "consumatorului" de literatură. Cel mai recent este noua traducere a romanului "Orlando" de Virginia Woolf, datorată doamnei Antoaneta Ralian - nume ce constituie în sine o asemenea garanţie de calitate încât a fost tipărit şi pe copertă, ceea ce editurile româneşti nu prea obişnuiesc. Se ştie că Virginia Woolf (1882-1941), alături de Proust şi Joyce, s-au aventurat şi au cucerit, fiecare pe drumul lui, spaţii literare noi, fără de care nu mai poate fi conceput peisajul romanului modern. Ei au extins sfera genului, au contrariat aşteptările cititorului fixat în convenţiile povestirii tradiţionale, au instituit alte raporturi între timp şi memorie, identitate şi disoluţie, devenite ele esenţa romanescă. Preocuparea Virginiei Woolf, ca romancier, dar şi ca eseist, critic literar şi editor de avangardă, a mers către captarea insesizabilului clipei, prin monologul interior, cu fluxurile şi refluxurile lui, stimulate de impresii, emoţii şi senzaţii. Dincolo de aparenţe, aceste stări şi imagini mentale circumscriu identitatea personajelor şi destinele lor. Coborând la un nivel mai profund, în care spiritul şi trupul se înfruntă şi fragmentează personalitatea, romanciera şi-a creat propriul stil capabil să exprime fluctuaţiile conştiinţei, incertitudinile, elanul spre un întreg imposibil de asamblat. Ea însăşi a fost o fiinţă complicată bipolar: vitală şi deprimată, neliniştită şi concentrată pe muncă, mondenă şi solitară, angajată spre nou şi nostalgică, invincibilă şi fragilă, feroce şi eterică, ironică şi gravă. Poate de aceea "fluxul conştiinţei" diferitelor ei personaje, traversat de stări contradictorii, reactualizarea unor amintiri, asocieri de idei, descrieri impresioniste e atât de veridic încât cititorul şi-l poate apropria şi azi, la 71 de ani de la sinuciderea Virginiei Woolf şi cu toate schimbările de mentalitate survenite. Căci ea a avut curajul de a se elibera de codurile sociale ipocrite ale timpului ei, a năzuit şi a găsit calea literară de a accede la propriul adevăr. ("Dacă nu spuneţi adevărul despre voi înşivă, nu veţi putea să-l spuneţi despre alţii", nota în Jurnal.) Un adevăr omenesc universal, artistic inteligibil, fascinant. "Orlando" (1928) este un roman atipic în creaţia woolfiană, fiindcă temele ei predilecte îmbracă aici haina umoristică a unei fantezii baroce pline de vervă, maliţie şi poezie. Prin intermediul unui erou care străbate secolele şi îşi schimbă sexul, Virginia Woolf se distrează parodiind teme şi stiluri literare, luând în balon chiar şi propriile elanuri erotice, sociale şi intelectuale. S-a vorbit mult despre impulsul picant care a dus la scrierea romanului şi despre modelul personajului titular - o scriitoare mediocră, Vita Sackville-West, care a rămas în memoria posterităţii doar datorită relaţiei sale cu Virginia Woolf. Seducătoarea Vita - bogată, frivolă, snoabă, robustă şi hedonistă, veleitară grafomană - era exact opusul Virginiei. Cu intenţia de a se amuza, romanciera începe să scrie o biografie fantezistă a iubitei sale prietene, dar curând îi vine sub condei mitul androginului şi obsesia că un om nu poate fi "biografiat" decât prin reducerea evanescenţei lui psihice, a transformărilor lui interioare, la o înşiruire de fapte, la un parcurs falsificat prin simplificare. Biograful-narator care îl (o) urmăreşte pe Orlando de la sfârşitul sec. XVI până în 1928 ambiguizează în aceeaşi persoană principiul masculin şi feminin, întrepătrunse într-o minte şi o conştiinţă ce se adaptează mediilor şi concepţiilor (inclusiv literare) străbătute. Convenţia călătoriei aventuroase prin trei secole şi jumătate, trecerea lină la un moment dat de la condiţia masculină la cea feminină, perpetua tinereţe a personajului sunt firesc acceptate de cititor, căruia biograful îi face complice cu ochiul, atrăgându-l în joc. Acest procedeu de care au abuzat mai târziu postmodernii e dublat la Virginia Woolf de o subtilă strategie prin care eşti sorbit în vârtej şi purtat spre subtextul bogat în sensuri. Căci, aşa cum au observat criticii, tot ce ţine de comedia colorată, senzuală şi picarescă, reprezentată de Orlando-Vita, e însoţit de distanţa ironică, de luciditatea critică şi profunzimea tragică a "biografului" - Virginia. Care ştie că oamenii nu sunt într-un singur fel, că au vieţi multiple închise una în alta ca păpuşile ruseşti, iar singura care le poate vedea concomitent e mintea androgină a creatorului capabil să le transpună în scriitură. Scriitura specific woolfiană, cu lungi fraze rămuroase şi ritmuri variate, a căpătat în traducerea atât de talentatei şi experimentatei doamne Antoaneta Ralian o fluenţă ce conservă în chip aproape miraculos şi comicul, şi poezia emoţionantă, şi culorile flamboaiante, şi melancolia.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
