Spre deosebire de Parkinson, în care tremorul se manifestă în stare de repaus şi este ameliorat de mişcările voluntare, tremorul esenţial este o afecţiune în care tocmai mişcările voluntare, de genul ţinerii în mână a unei ceşti de cafea sau a unei furculiţe accentuează tremuratul nestăpânit al mâinii. În esenţă, tremorul esenţial este o condiţie întâlnită frecvent, mai ales în cadrul familial (este şi cazul dvs.), cu posibil debut în adolescenţă sau mai târziu în viaţă. De obicei, simptomele apar la mijlocul sau la sfârşitul vieţii şi progresează lent, accentuându-se cu cât activitatea desfăşurată este mai intensă ori cu cât stresul şi oboseala persoanei în cauză sunt mai pregnante. De aceea, evitarea situaţiilor stresante şi a unor stimulente alimentare (ex. cafea) care vă pot agita este, pe cât posibil, importantă şi necesară. Oricum, dacă semnele şi simptomele tind să se accentueze în timp, există tratamente medicamentoase utile pentru ameliorarea simptomatologiei. Prima intervenţie terapeutică în cazul tremorului esenţial este folosirea unor medicamente cu acţiune pe sistemul nervos central care pot diminua cu 50-60% intensitatea tremorului. Aceste medicamente sunt:
* Beta-blocantele - folosite adesea în tratamentul hipertensiunii arteriale. Aceste medicamente pot ameliora tremorul, cel mai eficient beta-blocant utilizat fiind propranololul.
* Medicaţia antiepileptică este reprezentată în special de medicamente din clasa primidonelor (ex. Mysoline).
* Tranchilizantele care se pretează la tratamentul tremorului esenţial sunt reprezentate de diazepam şi Alprazolam.
* Inhibitorii anhidrazei carbonice, de exemplu methazolamida (Neptazane). În ultimul timp prinde teren şi procedura prin care injectarea de toxină botulinică la nivelul unui muşchi sau al unor grupe de muşchi afectaţi determină relaxarea musculară şi atenuarea tremorului.
Sigur, în cazul în care medicamentele nu sunt eficiente, iar semnele şi simptomele tind să devină dizabilitante, pot fi efectuate şi unele tipuri de intervenţii chirurgicale, cum ar fi: talamotomia (distrugerea unei mici părţi din talamus) sau stimularea cerebrală profundă (implantarea în creier a unui stimulator talamic). Însă, chiar dacă aceste proceduri ameliorează substanţial simptomatologia, ele pot ajuta doar un număr mic de persoane (cele care prezintă afectări funcţionale importante datorate tremorului) şi nu cred că ar putea reprezenta o opţiune terapeutică în cazul fiului dvs.
În completarea tratamentului alopat, combaterea tremorului esenţial se poate realiza şi cu următoarele remedii naturiste:
* Acidul gama-aminobutiric (GABA) - neurotransmiţător sintetizat în creier din acid glutamic în prezenţa vitaminei B6 - reduce manifestările atât în boala Parkinson, cât şi în tulburările neuro-musculare (tremor, fasciculaţii) prezente în tremorul esenţial. Se administrează conform prospectului.
* Valeriana - datorită componentelor din uleiul volatil pe care îl conţine, preparatele pe bază de valeriană sunt recomandate în hiperexcitabilitate motorie şi senzorială. Acizii valerianici pot acţiona, la fel ca unele medicamente hipnotice şi sedative, prin mărirea activităţii acidului gama-aminobutiric, neuromediator chimic care inhibă sistemul nervos central.
În completare, se poate administra şi extractul de mlădiţe de vâsc (3x50 picături pe zi, înainte de mesele principale), pentru proprietăţile sale antispastice la nivelul sistemului nervos central.
Să auzim numai de bine!
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucureşti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Fetiţa mea suferă de mastocitoză pigmentară"
(Răspuns pentru IOANA P. - Galaţi, F. AS nr. 1025)
Urticaria pigmentară a copilului reprezintă forma pigmentată a mastocitozelor, nuanţa plăcilor pruriginoase fiind în general "cafea cu lapte", cu dimensiuni 1-3 cm, ce rămân aproape în exclusivitate permanente. Debutul mastocitozelor este posibil la orice vârstă, cu predilecţie la sugari, localizate pe trunchi şi membre, mai rar pe faţă, în număr de zeci sau sute, conferind pielii un aspect tigrat (piele de leopard).
Efectul pruriginos apare mai pronunţat după o baie fierbinte. Vă recomand să-i faceţi fetiţei electroforeza imunoglobulinelor la un laborator de specialitate.
Vă rog să mă contactaţi după ce faceţi o observaţie asupra fetiţei - în clipele când se scarpină. Urmăriţi dacă apare local "o dâră eritemato-papuloasă" ce dispare în aproximativ 30 de secunde. Aceeaşi dâră "foarte pruriginoasă" poate apărea şi în caz de mici traumatisme (loviri produse la joacă, mici zgârieturi etc.). Această afecţiune asociată se numeşte dermografism şi este aproape întotdeauna prezentă în mastocitoză. Dermografismul mai poate fi pus în evidenţă prin zgârierea pielii, pe zonele pigmentate, cu unghia, fără a se leza epiderma.
O veste bună! Urticaria pigmentară a copilului dispare spontan către pubertate sau adolescenţă şi numai în mod excepţional persistă la adult. Nu există medicaţie eficace alopată. Corticoterapia, antihistaminicele (Clorhidratul de Ciproheptadină şi Ketotifenul) duc la ameliorări doar pe termen scurt. Urmaţi regimul alimentar prescris de medic. Fetiţa va evita consumul de opiacee (ex. Codeină), Coca Cola, Pepsi, băuturi carbogazoase, cafea, alcoolul este exclus permanent, inclusiv tincturile.
Faceţi băi fetiţei cu apă călduţă în care adăugaţi 5 litri ceai de urzică şi coada-şoricelului, apoi tamponaţi petele cu ceai de rostopască şi mărul-lupului. Multă sănătate fetiţei!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Soţul meu nu se vindecă de dermatită seboreică"
(Răspuns pentru IONELA AMIHALĂCHIOAEI, F. AS nr. 1031)
Stimată doamnă, dermatita seboreică este frecvent întâlnită. Factorii ce predispun la apariţia ei sunt stresul psihic, SIDA, bătrâneţea, tratamentele pentru boli neurologice, precum boala Parkinson. Câteodată apare în perioada de sarcină, chiar la femeile care au avut înainte un ten satisfăcător. Este întâlnită adesea şi la bebeluşi. Se manifestă pe faţă, în zona sprâncenelor, între acestea, în zona bărbiei sau a mustăţii, în şanţul nazolabial, marginea părului şi la scalp (cazul soţului dvs.), pe piept şi pe spate, precum şi în alte zone păroase (ce găzduiesc foliculi pilosebacei), ca o zonă uşor roşie, prost delimitată, de regulă localizată bilateral, cu scuame deasupra. Poate fi însoţită de mâncărime ("iritaţie"). Întrucât soţul dvs. a folosit deja tratamente alopate, mă voi limita la câteva soluţii naturiste:
* Modificarea stilului de viaţă, inclusiv eliminarea fumatului şi a alcoolului sunt importante.
* Mişcarea, gimnastica, ajută la eliminarea sau reducerea stresului.
* Soţul dvs. trebuie să încerce eliminarea surselor de stres (mai uşor de zis decât de făcut), ceea ce înseamnă, în special, să îşi stăpânească reacţiile negative la stimulii din mediul înconjurător, prin urmare, să se ferească de persoanele agresive şi stresante. O astfel de stăpânire, practicată în timp, îl protejează de stres.
* Legat de cele spuse până acum, suferizii de dermatită seboreică trebuie să se străduiască să doarmă suficient.
* Mâncăruri cum ar fi: dulciuri, zahărul rafinat, excesul de grăsime şi alimente picante, toate generează "căldură" în intestin, ceea ce poate provoca apariţia leziunilor de dermatită seboreică.
* Spălături cu decoct de dafin, de tătăneasă sau de urzici. Ele calmează pielea şi ajută la reducerea seboreei.
* Aloe vera aplicată local, amestecată într-o cremă, are un efect antiinflamator foarte bun. Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra), consumat oral, s-a arătat a fi un bun antiviral. Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor) drenează organismul de toxine.
* Homeopatie - abordarea trebuie să fie constituţională, individuală. Medicamente precum Arsenicum album, Bryonia, Calcarea carbonica, Graphites, Psorinum, Sulphur, Tuberculinum ajută, în funcţie de simptome, fiecărui caz în parte.
* Acupunctură - ea urmăreşte reechilibrarea energetică a organismului. Se consideră, în acest caz, că este o posibilă dezechilibrare care produce o deficienţă de yin qi (energie pasivă profundă), care permite un exces aparent al yang qi, manifestându-se cu simptomele descrise. Tratamentele vor folosi meridianele Stomac, Trei Focare, Intestinul Gros şi Intestinul Subţire, eventual Rinichi şi Plămân. Vă urez succes!
ADRIANA VLAD - fitoterapeut, consultant nutriţie - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57, e-mail: elite.nutritia@yahoo.com
"Am endometrioză şi un chist ovarian cât un ou"
(Răspuns pentru ELVIRA RĂDULESCU - Tecuci F. AS nr. 1045)
Doamnă Elvira, aceste afecţiuni ginecologice apar din cauza unor dereglări hormonale sau în urma unor inflamaţii sau infecţii netratate corespunzător, iar la unele persoane pot prezenta simptome supărătoare precum dureri puternice sau dereglări ale menstruaţiei. Avantajul tratamentului naturist este acela că, administrat corect, în doze corespunzătoare, nu are efecte secundare şi nu dereglează hormonal, precum anticoncepţionalele.
În primul rând, vă recomand o dietă echilibrată, pentru că alimentaţia influenţează foarte mult rezultatul unui tratament: evitaţi dulciurile, laptele dulce, smântâna, carnea roşie, grăsimile hidrogenate, prăjelile, alimentele rafinate şi cu mulţi conservanţi, sarea, alcoolul, cafeaua, băuturile carbogazoase. Ideal ar fi să urmaţi o dietă bazată pe multe crudităţi, cum ar fi fructe şi legume proaspete, carne slabă de peşte sau pui, iaurturi naturale, proteine vegetale, cereale integrale şi uleiuri presate la rece.
Ca tratament naturist, vă propun o schemă complexă, care se administrează timp de 3-6 luni, în două etape:
* Intern: Tonic antitum "E-lite", Vitex, Elixir fructe de soc, extract din mlădiţe de zmeur, extract din muguri de coacăz negru, Imunostim.
* Local: Superforte Ovulin şi Superforte Supozin.
Tonicul antitum "E-lite", Superforte Ovulin şi Superforte Supozin se prepară în farmacia "E-lite Nutriţia" din Deva, str. Mihai Eminescu, bl. H1, parter, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57