Amintiri cosmice şi bătături româneşti

1 noiembrie a fost ziua vernisajelor în Bucureşti. La Iris Titan Shopping Center a avut loc deschiderea unei ample colecţii de obiecte legate de călătoriile spaţiale, iar la librăria Cărtureşti, o expoziţie ce vorbeşte despre urmele pe care le lasă munca în sufletul şi pe trupurile meseriaşilor

Cosmosul în muzeu

Lungă şi argintie, precum cele folosite de cavalerii medievali, mănuşa primului om ce a ieşit în spaţiul cosmic stă ţanţoş într-o vitrină, alături de o fotografie a purtătorului ei, Iuri Gagarin. Fotografia a călătorit, şi ea, în cosmos, la bordul unei staţii orbitale ruseşti, iar acum s-a întors şi face parte din impresionanta colecţie lui Tasillo Romisch, un german fascinat de spaţiul cos­mic. O parte a acestei colecţii a putut fi admirată între 1 şi 11 noiembrie la "Iris Titan Shopping Center” din Bucu­reşti. Costume de cosmonauţi, căşti de comu­nicare, obiecte de uz "casnic” de pe staţii orbitale, cum ar fi papucii cu scai pe talpă, pentru ca piloţii din navetele spaţiale să se poată fixa într-un loc, periuţe de dinţi, hrană, o folie de aur de pe Apollo 11, praf se­le­nar adus de Apollo 15, machete ale navelor spaţiale, obiecte ce amintesc de prima misiune comună între americani şi sovietici, tot soiul de suveniruri realizate în cinstea misiunilor spaţiale... Dumitru Prunariu, sin­gurul român ce a zburat în spaţiu, şi Tasillo Romisch au fost animatorii, plini de vervă, ai vernisajului de pe 1 noiembrie. Germanul a fost ghidul primului tur al ex­poziţiei, explicând entuziast ce reprezintă şi cum a achiziţionat fiecare obiect. A doua zi dimineaţă a făcut acelaşi lucru, dar cu un grup de copii, căci expoziţia "Cosmos, între mit şi realitate” a avut un caracter edu­cativ, îndreptat către pasionaţii expediţiilor cosmice, indiferent de preocupare şi vârstă.
L-am rugat pe Tasillo Romisch, deţinătorul titlului Guinness World Records în 2001 pen­tru cea mai mare colecţie personală de obiecte legate de zborurile in cosmos să ne spună câteva cuvinte despre ma­rea sa pasiune.

- Vă înflăcăraţi foarte tare când vorbiţi despre obiectele din expo­ziţie...

- Da, mai ales că am numeroase motive de bucurie să fiu aici. Se îm­pli­nesc 40 de ani de la prima mea vizi­tă în România. Pe atunci, veneam la Constanţa, la un concurs de atletism, ca sprinter în echipa RDG-ului. Sunt 20 de ani de când l-am cunoscut pe Dumitru Prunariu! Şi este cea de-a 100-a expunere a colecţiei mele! În plus, de fiecare dată când mă gândesc la România, îmi vine în minte figura sibianului Herman Oberth, unul din pionierii spaţiului, pe care am avut marea onoare să-l cunosc.

- Ce a declanşat pasiunea dumneavoastră pentru zborurile spaţiale?

- În 1969, pe când aveam 15 ani, am văzut trans­misia televizată a primei aselenizări. A fost un moment teribil de emoţionant, ce m-a marcat.Dar pe atunci, la mine-n ţară nu puteau spera să zboare în spaţiu decât piloţii militari, aşa că mi-am luat gân­dul. Mai târziu, dacă aş fi avut o altă meserie, medic, in­­giner, poate aş fi avut o şansă, dar cine are nevoie de un economist în spa­ţiu?

- Şi colecţia?

- Mi-am zis că dacă eu nu pot ajun­ge acolo, în cosmos, să aduc cosmosul la mine, să refac istoria zborurilor spa­ţiale, prin obiectele ce au fost aco­lo. Pri­ma achiziţie a fost o mănuşă ase­mă­nătoare celei pe care o vedeţi expu­să aici. De altfel, mănuşa lui Gagarin este preferata mea din toată colecţia. Sunt omul cu cea mai mare colecţie, peste 95000 de obiecte ce au fost în spaţiu, dar scopul nu este de a le ţine acasă, pentru plăcerea mea, ci de a le expune, de a stârni oamenii să se inte­reseze de spaţiul cosmic. Caut în conti­nuare pe internet astfel de obiecte de vân­zare, însă, în 10-20 de ani nu o să mai am ce cum­păra. Nu-mi permit să cumpăr o navă spaţială de mili­oane de euro. Pe lângă colecţie, am şi o mică afacere, legată de astfel de obiecte: închiriez costume de astro­naut. În plus, sunt sin­gurul civil acre­ditat să trimită obiecte personale în cosmos. Vreţi să vă trimit cartea de vizită sau un exem­plar al revistei în spaţiu? Veniţi la mine!

Urmele meseriei

Tot pe 1 noiembrie, seara, într-o atmosferă cu mult mai pămân­teană, plină de prietenie şi de emoţii, ceainăria Cărtureşti Verona s-a do­vedit neîncăpătoare pentru cei ce au dorit să asiste la finalitatea pro­iectului "Bă­tă­turi. Urme lă­sate de meş­te­şu­guri”, re­a­lizat de Aso­ciaţia "Câte-n lună şi-n man­sardă”."Când vine vorba de meşteşuguri, atenţia se îndreaptă spre fru­museţea obiec­tului finisat şi spre priceperea meşterului. Ne interesează şi pe noi aceste lucruri, dar pro­iectul nostru se concentrează pe sacrificiile creatorului, pe urmele lăsate de meserie pe corpul său”, a explicat la vernisaj Ana Iuga, unul dintre coor­donatorii proiectului.
În vara acestui an, echipa asociaţiei, însoţită de 12 voluntari şi de fotograful Vlad Eftenie, a pornit pe teren, dorind să afle ce urme lasă asupra meşterilor din diferite domenii munca lor, ce se află în spatele obiec­telor armonioase pe care le admirăm la târguri sau în vitrinele magazinelor.Rezultatul acestor căutări, foto­grafiile şi poveştile din spatele lor, fac subiectul expo­ziţiei ce poate fi vizitată la Cărtureşti Verona, până pe 28 noiembrie.
Să facem cunoştinţă cu câţiva dintre protagoniştii acestei poveşti. Ciprian Manda este un arhitect de 31 de ani ce a învăţat singur, de pe internet, să lucreze lem­­nul. În schimb, tanti Jeana şi nea Mitică, olari din Piscu, duc mai departe meseria cu care s-au ocupat bunicii şi părinţii lor. La fel şi argintarul Mircea Cră­ciun, din Bucu­reşti, care spune că: "Era o ruşine să nu urmezi meseria părinţilor”. La 30 de ani, după ce şi-a făcut ucenicia la ate­liere de bijuterii din Iaşi şi Bucu­reşti, Ovidiu Sbâncu a pornit propria afacere. "Totul se poate modifica, e un ciclu con­tinuu. Şi asta mi se pare foarte inte­re­sant, că iau obiecte vechi de la oa­meni, le topesc şi fac altceva. Obiectul acela, cum ar veni, are încărcătura celor de dinainte, aşa gândesc eu”. La 75 de ani, după ce toată viaţa a împletit coşuri din nuiele, Gheorghe Pavel din Siliştea nu se poate opri, chiar dacă a ieşit de mult la pensie. Din august, adună mii de nuiele, stând în genunchi pentru a tăia răchita, apoi le cară, pe rând, în spate, un kilometru, până acasă. După aceea, trei luni întregi le curăţă de frunze şi de coajă, le despică în trei. Toate muncile gos­podăriei cad în sarcina soţiei. De ani de zile, Gheorghe Pavel nu a mai luat o sapă în mâini, de dimineaţa până seara stă pe scăunel şi împleteşte coşuri. Chiar dacă nu prea mai sunt cumpărători, chiar dacă nu mai face nimeni în sat asta şi nimeni nu mai vrea să înveţe.
Fondată în februarie 2012, Asociaţia "Câte-n lună şi-n mansardă” a participat cu ateliere pentru copii la Street Delivery şi la Fân Fest, la Roşia Montană. "Bă­tături” este primul său proiect amplu.