Alături de credinţa în proprietăţile magice ale plantelor, credinţa în forţele magice ale pietrelor preţioase este prezentă la majoritatea popoarelor lumii. Născute în pământ, la fel ca şi plantele, pietrele preţioase au legături cu acestea, putând influenţa în egală măsură viaţa oamenilor. Totuşi, spre deosebire de plantele magice, pietrele preţioase sunt veşnice, putând influenţa astfel mai multe generaţii la rând. În vechiul Orient, pietrele preţioase au fost studiate şi în conexiunea lor cu planetele, egiptenii şi babilonienii asociind pietrele preţioase cu semnele zodiacale.
Credinţe despre pietrele preţioase
Despre legătura dintre pietre şi astre, un text antic afirma: "Fiecare lucru ţine de o planetă. Este totuşi greu să recunoşti cărui astru îi aparţine un anumit obiect. Asta se învaţă observând care raze şi mişcări ale corpurilor cereşti influenţează obiectul respectiv, dar şi din potrivirea dintre acel lucru şi un astru anume. Şi fiindcă toate cele care au aceeaşi origine tind să-şi unească forţele, putem în felul acesta atrage forţa corpului ceresc prin colecţionarea obiectelor ce aparţin astrului de care depind. Şi nu doar forţa lor o putem atrage, ci şi pe cea a inteligenţelor superioare”. De asemenea, Diodor din Sicilia afirma în "Biblioteca istorică”: "Influenţa puternică a căldurii Soarelui acţionează în Arabia nu doar asupra dezvoltării unor animale sau plante neobişnuite, ci şi asupra formării unor pietre minunat colorate, transparente şi strălucitoare. Se spune că ar fi alcătuite din apă pură, concentrată prin acţiunea focului ceresc, care le dă durată eternă. Smaraldul, de pildă, sau beriliul, care se găseşte încarcerat în munţii de cupru, se colorează la apus sub influenţa focului ceresc. Dacă există atât de multe feluri de granate, este deoarece, la cristalizarea lor, razele luminoase se reflectă când mai tare, când mai încet”.
Dar pietrele preţioase erau puse şi în legătură cu forţa germinativă a pământului. Despre o astfel de piatră, necunoscută în prezent, numită "pantarba”, grecii afirmau: "Cele mai mari exemplare sunt cât o gămălie de ac şi se găsesc în pământ, la o adâncime de 8 metri. Ele au o asemenea încărcătură de pneuma («suflet»), încât pământul de deasupra lor freamătă şi uneori chiar ia foc atunci când piatra este descoperită. Nimeni n-o poate găsi fără anumite incantaţii şi cu multă trudă, dar efortul merită, fiindcă ea transformă noaptea în zi luminoasă, iar ziua orbeşte cu strălucirea sa”.
Pietrele preţioase şi Diavolul
În majoritatea tradiţiilor vechi există credinţa că magia pietrelor preţioase funcţionează împotriva lui Satan şi a demonilor şi acestea nu pot fi utilizate în scopuri rele. Dimpotrivă, pietrele preţioase pot alunga răul, iar puterea lor este sporită de rugăciuni. În Evul Mediu, de pildă, se spunea că granatul poate feri individul de gânduri necurate, ciumă şi fulger. Tot granatul, purtat ca amuletă, proteja de influenţa malefică a demonilor şi noaptea alunga coşmarurile. Piatra de heliotrop gravată cu un liliac oferea posesorului său puterea de a domina demonii. Crisoprazul, o altă piatră puternică, era folosită în ritualurile de exorcizare. Apa turnată peste o piatră de crisopraz, în timp ce se rostea incantaţia "Apă, eu te torn peste piatră cu aceeaşi putere cu care Dumnezeu revarsă Soarele asupra lumii”, era aruncată peste cel posedat. Apoi, o pâine era tăiată în cruce şi prin tăietură se trecea crisoprazul în timp ce se recita formula "Dumnezeu a smuls Diavolului pietrele preţioase”. În catolicism, biserica nu s-a opus credinţelor privind proprietăţile magice ale pietrelor preţioase, existând chiar unele credinţe conform cărora cele mai strălucitoare pietre preţioase pot oferi o mijlocire a comunicării cu divinul, prin chemarea îngerilor păzitori.
Chihlimbarul
Numele pietrei de "chihlimbar” sau "ambră” vine de la arăbescul "alanbar”, care înseamnă "auriu” şi este o piatră semipreţioasă înrudită cu coralul, perla şi jaisul. În Antichitate, chihlimbarul era folosit la tratarea frigurilor, leşinurilor, bolilor intestinului şi ale stomacului. Acesta are proprietăţile de a înlătura starea fizică de slăbiciune, ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor de pe picioare şi poate coagula sângele în stomac. Chihlimbarul are proprietatea de a crea în jurul sau un fel de microclimat deosebit, în care oamenii îşi pot reface forţele şi se pot reîncărca energetic. Se spune că, cu cât masa pietrei de chihlimbar este mai mare, cu atât şi câmpul ei energetic este mai mare.
Chihlimbarul a fost folosit şi la confecţionarea amuletelor şi a talismanelor. În China Antică, despre chihlimbarul roşu se credea că este sângele coagulat al dragonului. Amuletele fabricate din el erau foarte eficiente şi, astfel, foarte apreciate. Ca amuletă, chihlimbarul protejează de blesteme, de deochi şi de energii negative şi este folosit la recuperarea forţelor fizice. Există şi o credinţă conform căreia, chihlimbarul pisat, pus la temelia unei case, o va feri pe aceasta şi pe locuitorii ei de spiritele rele.
Ametistul
De obicei, mărgelele de rugăciune budiste sunt confecţionate din ametist, despre care se spune că poate înlesni comunicarea cu divinitatea, că atrage norocul şi prosperitatea şi că oferă în timpul rugăciunii o senzaţie de pace interioară deosebită. În Antichitate, cupele pentru vin erau împodobite cu ametiste, despre care se spunea că puteau acţiona împotriva beţiei. Din acelaşi motiv, romanii care mergeau la orgii purtau bijuterii cu piatră de ametist. Marinarii fenicieni purtau ametistul pentru a nu le mai fi dor de casă. Uneori, pe un ametist era gravat numele lunii sau al soarelui, după care acesta era pus într-un săculeţ, împreună cu o pană de rândunică şi un smoc de păr de câine. Astfel era fabricată o amuletă care, purtată la gât, ferea de vrăji, iar purtată la brâu, aducea fertilitate. De asemenea, şi ametistul ajută la echilibrarea energetică.
Cristalul de stâncă
Din cristal de stâncă sunt confecţionate globurile magice, folosite de vrăjitoare pentru a ghici viitorul. Această piatră poate recepta energiile subtile, oferind indicii despre trecut, prezent şi viitor. Cristalul de stâncă ajută la deschiderea celui de al treilea ochi, pe plan energetic, şi ajută la concentrare, în Japonia fiind considerat "respiraţia pietrificată a şarpelui sacru”. Această piatră concentrează energiile pozitive şi protejează împotriva degradării. Din acest motiv, cristalul de stâncă era folosit în confecţionarea amuletelor, iar unii regi egipteni au fost îngropaţi în sarcofage sculptate din această piatră, pentru a ajuta la mai buna conservare a mumiilor.
Aplicaţiile experimentale ale cristalului de stâncă au reprezentat un obiect de studiu al medicinei alternative. Un remediu extrem de răspândit recomanda ţinerea unui astfel de cristal în palma stângă, timp de câteva minute, gest care va linişti şi stimula într-un mod plăcut nervii. În momentul în care cristalul s-a încălzit în palmă, o senzaţie de linişte care acţionează în mod benefic asupra digestiei va putea fi resimţită. După aceasta, cristalul va fi mutat în palma dreaptă, de unde o căldură benefică va iradia în stomac, stimulându-i funcţiile. Aplicarea cristalului se încheie în momentul când acesta devine tulbure sau gras. Se recomandă ca procedeul să fie făcut dimineaţa, în intervalul de la ora nouă şi până la prânz. Pentru purificarea cristalului de stâncă, acesta va fi apoi învelit într-o bucată de mătase şi ţinut în nisip umed, pe durata nopţii. A doua zi, expunerea cristalului la razele solare îl va face din nou activ.
Diamantul
Este, de departe, cea mai apreciată piatră preţioasă. Puterea lui poate fi benefică, dar şi de temut. Poveştile diamantelor blestemate, care i-au ruinat şi distrus pe posesorii lor, au făcut istorie. Dar diamantele pot fi şi benefice. Ele pot ajuta la obţinerea echilibrului energetic, şi medicina tradiţională le foloseşte ca panaceu. Când un diamant este pus lângă un magnet, puterea lui acţionează în aşa fel, încât modifică atracţia magnetului faţă de fier. Despre diamant, Plinius spunea: "Diamantul este de neînvins. Nu poate fi distrus de foc, nici măcar nu se încinge şi nu ia mirosul fumului. Nu îi rezistă, însă, sângelui proaspăt de ţap. Dacă este udat cu sânge cald de ţap, se sparge”. Valoarea diamantului este dată de transparenţa sa. Un diamant valoros trebuie să fie perfect transparent. Astfel, magia nu foloseşte diamantele cenuşii, cele cu irizaţii în interior, cele în formă de lacrimă, cele rotunde şi cele teşite. Diamantele negre sau albastre sunt considerate malefice şi nu se folosesc în ritualurile de magie. Cele mai recomandate sunt diamantele albe, care sunt considerate ca fiind cele mai puternice. Diamantele galbene ajută la îndepărtarea oboselii şi a senzaţiei de anxietate, în timp ce diamantele roşii protejează de moarte violentă.
Cutia cu comori
Dintre toate pietrele preţioase, rubinul este cel care se apropie cel mai mult de diamant. Acesta simboliza înţelepciunea, şi arabii îl purtau noaptea, pentru a fi apăraţi de coşmaruri. În timpul zilei, rubinul îşi poate schimba nuanţa, şi astfel poate avertiza şi preveni accidentele. Ca proprietate malefică, se spunea că această piatră poate induce celui care o poartă un somn foarte profund.
Smaraldul este piatra care simbolizează renaşterea, şi femeile romane îl purtau pentru a le diminua durerile la naştere. În Evul Mediu, despre această piatră se credea că poate să vindece bolile de ochi.
Safirul poate acţiona asupra celui de al treilea ochi, alungă demonii şi poate trezi din nou dragostea celor care au fost îndepărtaţi prin farmece. Această piatră cu albastrul ei regal era piatra vrăjitorilor şi a regilor.
În ziua nunţii, zeul Krishna a coborât pe fundul oceanului, de unde s-a întors cu minunate perle. Cu aceste perle, el a împodobit-o pe fiica sa. Arabii spuneau că perlele s-au format prin cristalizarea lacrimilor Evei. Perlele pot spori pofta de viaţă, înlătură teama şi anxietatea, potenţează relaxarea şi curăţă sângele.
Coralul păzeşte de accidente, rătăciri şi fulger. Prin schimbările sale de culoare, coralul poate semnaliza că purtătorul său este bolnav şi poate preveni otrăvirile.
Se spune că o amuletă din jad a vegheat naşterea lui Confucius. Jadul protejează împotriva blestemelor şi poate potenţa sexualitatea.
Malachitul este piatră aducătoare de noroc şi se spune că, dacă este purtat un timp suficient, acesta îl poate face pe purtător să înţeleagă limbajul animalelor. De asemenea, malachitul înlesneşte comunicarea cu planul divin şi fereşte de suferinţele din dragoste.
Topazul are un efect calmant, fiind considerat forma cristalizată a luminii Soarelui. Se spune că poate creşte nivelul de inteligenţă şi indică potenţiale pericole prin modificări de culoare.
Viitorul revelat
Pietrele preţioase au fost folosite şi în divinaţie. Din moment ce se credea că ele pot înlesni comunicarea cu planul divin, au ajuns să fie folosite ca mijloc de receptare şi decodare a informaţiilor despre destinul uman. Şamanii şi vrăjitorii nordici gravau rune pe pietre preţioase, pe care le foloseau apoi în divinaţie. Se spune că însuşi zeul Odin a obţinut secretul acestor simboluri sacre.
Litomatia este arta divinatorie care foloseşte, în realizarea prezicerilor, lumânările şi pietrele preţioase. Conform acestui ritual, pietre preţioase de diferite culori trebuie împrăştiate pe o masă, în jurul unei lumânări. După aceea, se sting toate luminile din cameră şi se aprinde lumânarea. Urmează un moment de meditaţie cu ochii închişi, timp în care mintea este golită de toate gândurile. Când se deschid ochii trebuie observat care culoare de piatră este reflectată prima de lumina lumânării. Interpretarea e următoarea: o piatră incoloră indică fericire şi succes, una roşie indică o posibilă idilă, galbenul indică infidelitate, verdele arată îndeplinirea dorinţelor, turcoazul sugerează o ocazie neaşteptată, albastrul indică noroc, roşul închis simbolizează o posibilă căsătorie, violetul avertizează asupra unui necaz, purpuriul indică o ceartă, iar negrul semnalizează un ghinion.