Serbări pe stradă
- "Street Delivery” la a 7-a ediţie -La ora la care acordeonul lui Andrei Mihalache tocmai ce începea să se încingă, sărbătoarea bucureşteană "Street Delivery” era în toi. Un chitarist cânta cocoţat pe acoperişul unei dubiţe roşii, lângă Biserica Anglicană, iar la capătul străzii, pe scena principală, concerta Luiza Zan. Era doar prima seară a celei de-a şaptea ediţii a evenimentului ce închide o stradă din zona Grădinei Icoanei (Arthur Verona) traficului rutier, pentru a le-o dărui pietonilor. Proiectul, ce se desfăşoară anual, în paralel, în Bucureşti şi în Timişoara, a fost gândit ca o încercare de a oferi o nouă valenţă în relaţia între oraş şi locuitorii săi şi de a promova, totodată, cultura urbană.
"«Street Delivery» a început prin mici exerciţii legate de detalii: de parcelare, de marginea străzii, de gard, resturi de pavaje şi grădini. Treptat, am ajuns la concluzia că o bună vecinătate şi interesul comun ar putea să genereze ideea de traseu cultural. Nu am pornit, cum se întâmplă de obicei, de la o comandă publică, ci de la iniţiativa particulară şi nevoia agregării vecinătăţilor unui cartier. Scopul a fost să reîntregim strada Arthur Verona, traversând Bulevardul Magheru - pentru că ea, de fapt, începe dincolo de acesta - şi astfel Parcul Grădina Icoanei s-ar uni cu Grădina Cişmigiu. Această promenadă creează un alt gen de relaţie decât cele obişnuite cu oraşul, cu casele şi cu traficul. Descoperi oportunităţi şi locuri pe care acum nici nu ne-am putea imagina că pot fi folosite.
Există un beneficiu economic şi de confort urban pe care poţi să-l fructifici în momentul când accepţi şi respecţi drepturile pietonului şi ale biciclistului”, declara arhitectul Şerban Sturdza, Preşedintele Fundaţiei Pro Patrimonio.
Dacă în urmă cu şapte ani, "Street Delivery” a fost un eveniment prea puţin onorat de bucureşteni, în vara aceasta, el s-a transformat într-unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, cu mii de participanţi, ceea ce este bine în principiu, dar nu îmbucurător în realitate, căci aglomeraţia riscă să schimbe menirea şi mesajul unei astfel de manifestări.
Ediţia 2012 a propus numeroase ateliere pentru copii (olărit, pictură, meşteşuguri), teatru, poezie, jonglerii cu focul, expoziţii de fotografie. Vlad Ursulean, tânărul jurnalist care a depăşit prin reportajele sale on-line tirajele marilor cotidiane, a tipărit "Trotuarul”, un ziar al pietonilor de la "Street Delivery”. În parcul Grădina Icoanei s-a desfăşurat "Jucariada”, iar oamenii mari s-au relaxat în hamace sau au urmărit dansuri scoţiene.
Muzica, bineînţeles, a fost principalul punct de atracţie şi anul acesta, de la piesele clasice, interpretate de un cvartet format din tinere instrumentiste, la ritmurile agitate ale tobelor, ce răbufneau din loc în loc. Cei trei componenţi ai trupei Toulouse Lautrec au susţinut un concert ad-hoc, cu minimă amplificare, pentru a sprijini financiar trei temerari, ce pun la cale o expediţie cu o maşină Dacia 1310, până în Mongolia. Ar fi pentru prima oară când o Dacie ar participa la Mongol Rally. Beneficiarii acestei expediţii de 15.000 de kilometri, între Bucureşti şi Ulan Bator, vor fi copiii cu dificultăţi, atât mongoli, cât şi români.
Concerte rock
"Nu uitaţi: suntem Motorhead şi cântăm rock-n-roll”"Sunteţi cel mai bun public pe care l-am avut anul acesta!”. Dacă a spus asta Lemmy Kilmister, în faţa a peste 10.000 de spectatori înfierbântaţi, înseamnă că aşa e, pentru că Lemmy este ultimul tip de la care te-ai aştepta să spună ceva de complezenţă, doar ca să fie drăguţ. "Excelent! Vom reveni aici cu mare plăcere, până atunci, nu uitaţi: suntem Motorhead şi cântăm rock-n-roll”. Probabil cel mai gălăgios, mai rapid şi mai bărbătesc rock-n-roll care s-a cântat de 50 de ani încoace, de când Chuck Berry l-a inventat şi Elvis l-a făcut celebru. Trupa britanică, înfiinţată de Lemmy în 1975, a închis duminică seara o nouă ediţie a festivalului OST, desfăşurat timp de trei zile la Romexpo. La final, chitaristul Phil Campbell a primit din public un banner pe care scria "Phil, eşti eroul meu”, l-a arătat colegilor şi l-a luat cu el, vizibil impresionat. Nu i se întâmplă prea des una ca asta.
Chiar dacă este un excelent chitarist şi face parte din trupă de 28 de ani, idolul fanilor rămâne Lemmy, una din marile legende ale muzicii rock. A luat în serios chitara la 16 ani, după ce i-a văzut pe The Beatles în concert de club, a cărat chitarele lui Jimi Hendrix prin turnee şi, până la urmă, a fondat una dintre cele mai influente formaţii ale curentului heavy metal. La 67 de ani, continuă să bea o sticlă de Jack Daniel's zilnic şi afirmă că Motorhead va înregistra un disc la doi ani, atâta timp cât îşi va permite un amplificator. Cel mai recent dintre acestea, al douăzecilea din discografia trupei, este "The World is Yours”. Forţa şi coeziunea trioului, sudat din 1994, rămâne intactă, fiecare concert Motorhead este un tăvălug şi aşa s-a întâmplat şi la Bucureşti. Alături de faimoasele trupe anglo-americane ce au ţinut capul de afiş al festivalului, Motorhead, Megadeth, Manowar, Motley Crue, s-a aflat şi un "M” românesc: Metrock. Cu cinci ore înainte de Motorhead, la patru după amiaza, pe un soare năucitor, fanii formaţiei au îndurat vipia pentru a fi alături de Metrock. Şi a meritat! Cu George Pătrănoiu, unul dintre cei mai buni chitarişti de rock români, şi cu figura emblematică a trupei, Cristi Ioniţă, zis "Zăpadă”, Metrock a fost la înălţime. Prima formulă a trupei se regăseşte în 1980 la Oradea, câţiva ani mai târziu ea schimbându-se odată cu mutarea în Capitală. Rămas singur, după plecările colegilor din ţară, Cristi Ioniţă reformează trupa, la începutul anilor '90, scoate un album de succes şi ţine trupa pe linia de plutire în anii destul de tulburi, pentru muzica rock, ce au urmat. Este una dintre puţinele trupe veterane ce continuă să cânte un heavy metal curat, simplu, fără compromisuri, fără să se înmoaie odată cu trecerea anilor şi merită aplauze, pentru abnegaţia cu care duc steagul mai departe.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
