- "Street Delivery” la a 7-a ediție -
La ora la care acordeonul lui Andrei Mihalache tocmai ce începea să se încingă, sărbătoarea bucureșteană "Street Delivery” era în toi. Un chitarist cânta cocoțat pe acoperișul unei dubițe roșii, lângă Biserica Anglicană, iar la capătul străzii, pe scena principală, concerta Luiza Zan. Era doar prima seară a celei de-a șaptea ediții a evenimentului ce închide o stradă din zona Grădinei Icoanei (Arthur Verona) traficului rutier, pentru a le-o dărui pietonilor. Proiectul, ce se desfășoară anual, în paralel, în București și în Timișoara, a fost gândit ca o încercare de a oferi o nouă valență în relația între oraș și locuitorii săi și de a promova, totodată, cultura urbană.
"«Street Delivery» a început prin mici exerciții legate de detalii: de parcelare, de marginea străzii, de gard, resturi de pavaje și grădini. Treptat, am ajuns la concluzia că o bună vecinătate și interesul comun ar putea să genereze ideea de traseu cultural. Nu am pornit, cum se întâmplă de obicei, de la o comandă publică, ci de la inițiativa particulară și nevoia agregării vecinătăților unui cartier. Scopul a fost să reîntregim strada Arthur Verona, traversând Bulevardul Magheru - pentru că ea, de fapt, începe dincolo de acesta - și astfel Parcul Grădina Icoanei s-ar uni cu Grădina Cișmigiu. Această promenadă creează un alt gen de relație decât cele obișnuite cu orașul, cu casele și cu traficul. Descoperi oportunități și locuri pe care acum nici nu ne-am putea imagina că pot fi folosite. Există un beneficiu economic și de confort urban pe care poți să-l fructifici în momentul când accepți și respecți drepturile pietonului și ale biciclistului”, declara arhitectul Șerban Sturdza, Președintele Fundației Pro Patrimonio.
Dacă în urmă cu șapte ani, "Street Delivery” a fost un eveniment prea puțin onorat de bucureșteni, în vara aceasta, el s-a transformat într-unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, cu mii de participanți, ceea ce este bine în principiu, dar nu îmbucurător în realitate, căci aglomerația riscă să schimbe menirea și mesajul unei astfel de manifestări.
Ediția 2012 a propus numeroase ateliere pentru copii (olărit, pictură, meșteșuguri), teatru, poezie, jonglerii cu focul, expoziții de fotografie. Vlad Ursulean, tânărul jurnalist care a depășit prin reportajele sale on-line tirajele marilor cotidiane, a tipărit "Trotuarul”, un ziar al pietonilor de la "Street Delivery”. În parcul Grădina Icoanei s-a desfășurat "Jucariada”, iar oamenii mari s-au relaxat în hamace sau au urmărit dansuri scoțiene. Muzica, bineînțeles, a fost principalul punct de atracție și anul acesta, de la piesele clasice, interpretate de un cvartet format din tinere instrumentiste, la ritmurile agitate ale tobelor, ce răbufneau din loc în loc. Cei trei componenți ai trupei Toulouse Lautrec au susținut un concert ad-hoc, cu minimă amplificare, pentru a sprijini financiar trei temerari, ce pun la cale o expediție cu o mașină Dacia 1310, până în Mongolia. Ar fi pentru prima oară când o Dacie ar participa la Mongol Rally. Beneficiarii acestei expediții de 15.000 de kilometri, între București și Ulan Bator, vor fi copiii cu dificultăți, atât mongoli, cât și români.
Concerte rock
"Nu uitați: suntem Motorhead și cântăm rock-n-roll”
"Sunteți cel mai bun public pe care l-am avut anul acesta!”. Dacă a spus asta Lemmy Kilmister, în fața a peste 10.000 de spectatori înfierbântați, înseamnă că așa e, pentru că Lemmy este ultimul tip de la care te-ai aștepta să spună ceva de complezență, doar ca să fie drăguț. "Excelent! Vom reveni aici cu mare plăcere, până atunci, nu uitați: suntem Motorhead și cântăm rock-n-roll”. Probabil cel mai gălăgios, mai rapid și mai bărbătesc rock-n-roll care s-a cântat de 50 de ani încoace, de când Chuck Berry l-a inventat și Elvis l-a făcut celebru. Trupa britanică, înființată de Lemmy în 1975, a închis duminică seara o nouă ediție a festivalului OST, desfășurat timp de trei zile la Romexpo. La final, chitaristul Phil Campbell a primit din public un banner pe care scria "Phil, ești eroul meu”, l-a arătat colegilor și l-a luat cu el, vizibil impresionat. Nu i se întâmplă prea des una ca asta. Chiar dacă este un excelent chitarist și face parte din trupă de 28 de ani, idolul fanilor rămâne Lemmy, una din marile legende ale muzicii rock. A luat în serios chitara la 16 ani, după ce i-a văzut pe The Beatles în concert de club, a cărat chitarele lui Jimi Hendrix prin turnee și, până la urmă, a fondat una dintre cele mai influente formații ale curentului heavy metal. La 67 de ani, continuă să bea o sticlă de Jack Daniel's zilnic și afirmă că Motorhead va înregistra un disc la doi ani, atâta timp cât își va permite un amplificator. Cel mai recent dintre acestea, al douăzecilea din discografia trupei, este "The World is Yours”. Forța și coeziunea trioului, sudat din 1994, rămâne intactă, fiecare concert Motorhead este un tăvălug și așa s-a întâmplat și la București. Alături de faimoasele trupe anglo-americane ce au ținut capul de afiș al festivalului, Motorhead, Megadeth, Manowar, Motley Crue, s-a aflat și un "M” românesc: Metrock. Cu cinci ore înainte de Motorhead, la patru după amiaza, pe un soare năucitor, fanii formației au îndurat vipia pentru a fi alături de Metrock. Și a meritat! Cu George Pătrănoiu, unul dintre cei mai buni chitariști de rock români, și cu figura emblematică a trupei, Cristi Ioniță, zis "Zăpadă”, Metrock a fost la înălțime. Prima formulă a trupei se regăsește în 1980 la Oradea, câțiva ani mai târziu ea schimbându-se odată cu mutarea în Capitală. Rămas singur, după plecările colegilor din țară, Cristi Ioniță reformează trupa, la începutul anilor '90, scoate un album de succes și ține trupa pe linia de plutire în anii destul de tulburi, pentru muzica rock, ce au urmat. Este una dintre puținele trupe veterane ce continuă să cânte un heavy metal curat, simplu, fără compromisuri, fără să se înmoaie odată cu trecerea anilor și merită aplauze, pentru abnegația cu care duc steagul mai departe.