Jazz pe Calea Victoriei

La scurt timp dupa incheierea unei noi editii, cea cu numarul 42, a respectabilului Festival de Jazz de la Sibiu, Bucurestiul preia stafeta. Desfasurat in gradina clubului de pe Calea Victoriei, celebru pentru concertele de jazz si spectacolele de teatru neconventional, Green Hours International Jazz Fest reuneste in primele patru zile ale lunii iunie artisti europeni si cateva din varfurile actualei generatii ale jazz-ului romanesc. Intre acestea, Luiza Zan, Marta Hristea, Sorin Romanescu, Vlaicu Golcea. Incalzirea a fost facuta inca de la sfarsitul lunii mai, prin doua concerte memorabile sustinute de Trei Parale si de Ior­dache, doua trupe ce si-au lansat de curand noi albume, care concerteaza frecvent si se afla in mare forma.

Iordache
"Imi place cand lumea danseaza pe muzica mea"

Saxofonistul Mihai Iordache este printre foarte pu­ti­nii artisti romani, in egala masura cu­nos­­cuti si apreciati in lumea mu­zicii rock si jazz. De aproa­pe zece ani, com­po­nent de baza al trupei de rock alter­nativ KUMM, Mihai isi face de­seori timp pentru a se intoarce la marea sa dra­goste, jazz-ul, iar cele trei albume solo ale sale stau marturie. Lan­sat in aceasta prima­vara, cel mai recent dintre acestea, "One Life Left", a fost inre­gis­trat alaturi de crema instrumen­tistilor timisoreni.

- De ce Timisoara? Te inspira in vreun fel atmo­sfera unui oras atunci cand inregistrezi un disc?

- Sigur ca te inspira. In Timisoara, de pilda, lumea e mult mai relaxata ca in Bucuresti si, in plus, a contat si faptul ca nu eram acasa. E important ca atunci cand faci un lucru ca asta sa iti acorzi un timp special, sa ai libertatea de a te gandi numai la inregistrari, sa iesi din atmosfera de zi cu zi. Am ajuns la Timisoara pentru ca nu am vrut sa imprim discul intr-o camera de stu­dio, in care instru­men­tele sa sune sec. Co­legul meu din for­ma­tia Kumm, Utu Pas­cu, care este basist, dar si ingi­ner de sunet, produ­cator muzical si executiv, a mers cu doua saptamani inainte la Casa Tinere­tului, o sala cu acus­tica buna, si a pregatit totul perfect. Am stat acolo zece zile, repetam, inregistram, cu unii dintre muzicieni ma stiam mai demult, cu altii era pentru prima oara cand lucram. A fost o mare bucurie sa il am alaturi pe Tony Kunn, un chitarist pe care il admiram inca din anii '80, cand il vedeam la galele de jazz din Costinesti, in trupa excep­tionala a lui Eugen Gondi. Si iata-l acum pe discul meu.

- Este foarte diferit felul in care se face muzica in trupa Kumm si pe discurile tale?

- Da, la Kumm se scrie la comun, totul se face im­pre­una, pe cand aici am scris singur toate piesele. Bine­inteles ca la imprimari ascult parerile celorlalti si uneori le dau dreptate. Am ales sa scot discul la propria mea casa de discuri. Iar singura care m-a ajutat la promovare este fata mea, ce semneaza Medicine Madison. Este studenta la foto-video, are ideile ei, s-a ocupat de web­site, de coperta, de videoclip. In rest, a fost o experienta inedita pentru mine sa ma ocup de inchiriat masina, camere de hotel si tot ce mai trebuie pentru concerte de lansare sustinute prin tara.

- Ce aduce nou "One Life Left" fata de preceden­tele tale discuri?

- Ce-i diferit la discul asta e faptul ca am incercat sa-l abordez din punctul de vedere al unui compozitor, nu al unui saxofonist. Sunt mai putine solo-uri, mai multe pasaje scrise. Nu am obsesia ori­gi­nalitatii, imi place sa ma las influentat si sa scriu o muzica, cel putin pentru mine, dansanta. La finalul con­certului de lansare de la Cluj, toata lumea dan­sa, ceea ce mi-a placut la nebunie. Pen­tru ca e ideea asta gresita, ca la un con­cert de jazz nu e de bonton sa dansezi, ci sa stai cu o tigara in mana si cu un pahar de Martini in fata, sa dai in­cet din cap si sa bati ritmul cu picio­rul. Povestea asta ca jazz-ul este o muzica intelec­tuala, pentru cei alesi, nu face decat sa sperie un public care, altfel, s-ar bucura de ea. Nu sunt de parere ca toata muzica ce se face trebuie sa fie accesibila maselor, dar cred ca jazz-ul nu-si poate per­mite sa ignore, prin mar­ke­tingul asta ce-l cata­logheaza drept com­plicat, elitist, o cate­go­rie impor­tanta de spec­tatori. Asa ca ma bucur de fiecare data cand vine ci­ne­va la mine si imi spune "Stii, eu nu prea ascult jazz, dar mi-a placut foarte mult o piesa de-a ta"

Trei parale
Un dialog oriental intre oud si cobza

Dupa doar o saptamana de la concertul de lansare a albumului "Bazar II", sustinut cu staif la Teatrul Notta­ra, Trei Parale au propus o seara cu totul inedita celor ce au umplut clubul Green Hours, intr-o sambata negu­roasa. Ei au impartit scena cu doi foarte apreciati muzi­cieni din Israel, Yair Dalal si Erez Monk, iar mixtura dintre cantarile romanesti de secol XIX si cele ale israelitilor a purtat spectatorii intr-o calatorie seducatoare. A doua zi dupa concert, cei patru componenti ai for­matiei au pornit spre Israel, unde au sustinut doua concerte. Apoi, chiar a doua zi dupa revenirea la Bucuresti, i-am intalnit pentru o discutie inaintea unei cantari in gradina carciumii "La Co­pac".
- Cum a pornit colaborarea cu muzicienii din Israel?
Florin Iordan: - Yair Dalal a colindat mult prin lume, in India, in tarile arabe, cantand cu instrumentisti locali, cautand o imbinare, o fuziune a mu­zicilor traditionale din diferite zone. S-a adresat In­stitutului Cultural Roman pentru a gasi un grup din Ro­mania si, din toate CD-urile pe care le-a as­cultat, ne-a ales pe noi. De la bun inceput am fost foarte incantat si onorat de interesul sau, pentru ca este un maestru al oud-ului, versiunea nobila, parinteasca, a cobzei noas­tre. A durat doi ani pana s-au pus lucrurile la punct, am schimbat date tehnice pe internet, am ascultat fiecare muzica celuilalt si, in cele din urma, in luna mai, am avut patru zile la dispozitie in care sa repetam impreuna, in Bucuresti. Ne-am facut serios temele, ne-am implicat foarte mult psihic. Ce-i drept, ne-am si stresat, am fost incordati, insa, in cele din urma, s-a do­vedit ca ne-am facut probleme degeaba. Cei doi israe­lieni nu sunt doar foarte buni muzicieni, ci si oameni calzi, senini. Am povestit mult despre Romania, despre cobza, de ce muzica de aici are atatea in comun cu cea orientala, cum au luat cu ei evreii la New York sarbele si horele... In cele din urma a iesit un dialog cu iz orien­tal intre oud si cobza. A fost o placere sa lucram cu oa­meni aflati pe aceeasi lungime de unda si, dupa o sapta­mana petrecuta impreuna, deja ne e dor unii de ceilalti. Sper sa nu ra­ma­na doar o intersectie in carierele noas­tre, ci sa continuam acest proiect muzical.

- Cu ce amintiri v-ati intors din Israel?

- Am fost foarte placut surprinsi de felul in care au fost primite concer­tele noastre, unul sustinut cu Yair si cu Erez, la Festivalul Pacii din Tel Aviv, celalalt singuri, in Ierusalim. In Tel Aviv ne-a impresionat imbinarea tra­ditionalului cu modernul, a Orientului cu Occidentul, iar in Ierusalim, Ceta­tea Veche, cu intre­patrunderile de credinte iudaica, araba si crestina.

- Ce urmeaza pentru Trei Parale?

- Atunci cand am incheiat lucrul la primul nostru album, nu ne-am gandit ca el va avea o continuare. Insa am simtit nevoia sa adancesc ceea ce stiam, am muncit pe aceeasi linie, repertoriul s-a largit si asa a aparut "Bazar II", un disc foarte muncit, o realizare de care sa fim mandri si sa ne bucuram peste ani. Vom continua acest proiect de muzici urbane ale secolului al XIX-lea, insa, in paralel, ne vom indrepta spre muzica taraneasca a acelei perioade.