Iordache
"Imi place cand lumea danseaza pe muzica mea"
Saxofonistul Mihai Iordache este printre foarte putinii artisti romani, in egala masura cunoscuti si apreciati in lumea muzicii rock si jazz. De aproape zece ani, component de baza al trupei de rock alternativ KUMM, Mihai isi face deseori timp pentru a se intoarce la marea sa dragoste, jazz-ul, iar cele trei albume solo ale sale stau marturie. Lansat in aceasta primavara, cel mai recent dintre acestea, "One Life Left", a fost inregistrat alaturi de crema instrumentistilor timisoreni.
- De ce Timisoara? Te inspira in vreun fel atmosfera unui oras atunci cand inregistrezi un disc?
- Sigur ca te inspira. In Timisoara, de pilda, lumea e mult mai relaxata ca in Bucuresti si, in plus, a contat si faptul ca nu eram acasa. E important ca atunci cand faci un lucru ca asta sa iti acorzi un timp special, sa ai libertatea de a te gandi numai la inregistrari, sa iesi din atmosfera de zi cu zi. Am ajuns la Timisoara pentru ca nu am vrut sa imprim discul intr-o camera de studio, in care instrumentele sa sune sec. Colegul meu din formatia Kumm, Utu Pascu, care este basist, dar si inginer de sunet, producator muzical si executiv, a mers cu doua saptamani inainte la Casa Tineretului, o sala cu acustica buna, si a pregatit totul perfect. Am stat acolo zece zile, repetam, inregistram, cu unii dintre muzicieni ma stiam mai demult, cu altii era pentru prima oara cand lucram. A fost o mare bucurie sa il am alaturi pe Tony Kunn, un chitarist pe care il admiram inca din anii '80, cand il vedeam la galele de jazz din Costinesti, in trupa exceptionala a lui Eugen Gondi. Si iata-l acum pe discul meu.
- Este foarte diferit felul in care se face muzica in trupa Kumm si pe discurile tale?
- Da, la Kumm se scrie la comun, totul se face impreuna, pe cand aici am scris singur toate piesele. Bineinteles ca la imprimari ascult parerile celorlalti si uneori le dau dreptate. Am ales sa scot discul la propria mea casa de discuri. Iar singura care m-a ajutat la promovare este fata mea, ce semneaza Medicine Madison. Este studenta la foto-video, are ideile ei, s-a ocupat de website, de coperta, de videoclip. In rest, a fost o experienta inedita pentru mine sa ma ocup de inchiriat masina, camere de hotel si tot ce mai trebuie pentru concerte de lansare sustinute prin tara.
- Ce aduce nou "One Life Left" fata de precedentele tale discuri?
- Ce-i diferit la discul asta e faptul ca am incercat sa-l abordez din punctul de vedere al unui compozitor, nu al unui saxofonist. Sunt mai putine solo-uri, mai multe pasaje scrise. Nu am obsesia originalitatii, imi place sa ma las influentat si sa scriu o muzica, cel putin pentru mine, dansanta. La finalul concertului de lansare de la Cluj, toata lumea dansa, ceea ce mi-a placut la nebunie. Pentru ca e ideea asta gresita, ca la un concert de jazz nu e de bonton sa dansezi, ci sa stai cu o tigara in mana si cu un pahar de Martini in fata, sa dai incet din cap si sa bati ritmul cu piciorul. Povestea asta ca jazz-ul este o muzica intelectuala, pentru cei alesi, nu face decat sa sperie un public care, altfel, s-ar bucura de ea. Nu sunt de parere ca toata muzica ce se face trebuie sa fie accesibila maselor, dar cred ca jazz-ul nu-si poate permite sa ignore, prin marketingul asta ce-l catalogheaza drept complicat, elitist, o categorie importanta de spectatori. Asa ca ma bucur de fiecare data cand vine cineva la mine si imi spune "Stii, eu nu prea ascult jazz, dar mi-a placut foarte mult o piesa de-a ta"
Trei parale
Un dialog oriental intre oud si cobza
Dupa doar o saptamana de la concertul de lansare a albumului "Bazar II", sustinut cu staif la Teatrul Nottara, Trei Parale au propus o seara cu totul inedita celor ce au umplut clubul Green Hours, intr-o sambata neguroasa. Ei au impartit scena cu doi foarte apreciati muzicieni din Israel, Yair Dalal si Erez Monk, iar mixtura dintre cantarile romanesti de secol XIX si cele ale israelitilor a purtat spectatorii intr-o calatorie seducatoare. A doua zi dupa concert, cei patru componenti ai formatiei au pornit spre Israel, unde au sustinut doua concerte. Apoi, chiar a doua zi dupa revenirea la Bucuresti, i-am intalnit pentru o discutie inaintea unei cantari in gradina carciumii "La Copac".
- Cum a pornit colaborarea cu muzicienii din Israel?
Florin Iordan: - Yair Dalal a colindat mult prin lume, in India, in tarile arabe, cantand cu instrumentisti locali, cautand o imbinare, o fuziune a muzicilor traditionale din diferite zone. S-a adresat Institutului Cultural Roman pentru a gasi un grup din Romania si, din toate CD-urile pe care le-a ascultat, ne-a ales pe noi. De la bun inceput am fost foarte incantat si onorat de interesul sau, pentru ca este un maestru al oud-ului, versiunea nobila, parinteasca, a cobzei noastre. A durat doi ani pana s-au pus lucrurile la punct, am schimbat date tehnice pe internet, am ascultat fiecare muzica celuilalt si, in cele din urma, in luna mai, am avut patru zile la dispozitie in care sa repetam impreuna, in Bucuresti. Ne-am facut serios temele, ne-am implicat foarte mult psihic. Ce-i drept, ne-am si stresat, am fost incordati, insa, in cele din urma, s-a dovedit ca ne-am facut probleme degeaba. Cei doi israelieni nu sunt doar foarte buni muzicieni, ci si oameni calzi, senini. Am povestit mult despre Romania, despre cobza, de ce muzica de aici are atatea in comun cu cea orientala, cum au luat cu ei evreii la New York sarbele si horele... In cele din urma a iesit un dialog cu iz oriental intre oud si cobza. A fost o placere sa lucram cu oameni aflati pe aceeasi lungime de unda si, dupa o saptamana petrecuta impreuna, deja ne e dor unii de ceilalti. Sper sa nu ramana doar o intersectie in carierele noastre, ci sa continuam acest proiect muzical.
- Cu ce amintiri v-ati intors din Israel?
- Am fost foarte placut surprinsi de felul in care au fost primite concertele noastre, unul sustinut cu Yair si cu Erez, la Festivalul Pacii din Tel Aviv, celalalt singuri, in Ierusalim. In Tel Aviv ne-a impresionat imbinarea traditionalului cu modernul, a Orientului cu Occidentul, iar in Ierusalim, Cetatea Veche, cu intrepatrunderile de credinte iudaica, araba si crestina.
- Ce urmeaza pentru Trei Parale?
- Atunci cand am incheiat lucrul la primul nostru album, nu ne-am gandit ca el va avea o continuare. Insa am simtit nevoia sa adancesc ceea ce stiam, am muncit pe aceeasi linie, repertoriul s-a largit si asa a aparut "Bazar II", un disc foarte muncit, o realizare de care sa fim mandri si sa ne bucuram peste ani. Vom continua acest proiect de muzici urbane ale secolului al XIX-lea, insa, in paralel, ne vom indrepta spre muzica taraneasca a acelei perioade.