Pompilia Stoian - "Sunt convinsa ca energiile sufletesti si morale sunt la indemana tuturor"

- Premiata la Festivalul de la Mamaia din 1966, rasfatata de cei mai buni compozitori ai momentului, iubita si pretuita de public, a parasit, totusi, tara, cu destinatia Germania. Un singur lucru n-a izbutit Pompilia Stoian sa inchida in valiza: inima. Ea i-a ramas acasa, in Romania -

Micul univers din strada Educatiei

- Inainte de 1989, ati fost una dintre cele mai pretuite si indragite vedete ale muzicii usoare din Romania. "Prieten drag", melodia lansata de dumneavoastra, devenise un slagar national, fredonat de toate sufletele romantice. Cu toate acestea, ati plecat in Germania. Urmeaza un mare DE CE?...

- Iata o intrebare precisa, doua cuvinte cocotate pe majuscule... Prin ele revad realitatea anilor '60, micul univers din strada Educatiei, in care eram ocrotita de ce-i rau, in care visam la luna si la stele, in apropierea celor care m-au iubit si pe care ii iubeam, in contextul social al asa-numitului "laborator de formare a noului om". Definitia cuvantului vedeta nu ma preocupa. Eram intampinata, e adevarat, cu simpatie, admiratie si dragoste. Totusi, faptul ca piesele pe care le interpretam aveau rezonanta in mii de inimi mi se parea un miracol divin. Impleteam cum puteam mai bine viata de studenta la filologie, cu cea de cantareata de muzica usoara, un dualism care imi da permanent de lucru. Faima era o idee fragila, pe statornicia careia nu credeam ca pot conta. Debutanta pe scena celui de-al patrulea Festival de Muzica Usoara de la Mamaia, din 1966, nu m-am asteptat sa fiu rasplatita cu Marele Premiu. Cei mai importanti compozitori ai anilor '60 - Radu Serban, Paul Urmuzescu, Aurel Giroveanu, George Grigoriu, Elly Roman, Gelu Solomonescu, Camelia Dascalescu - imi incredintau piese de mare sensibilitate. Cu toate acestea, am plecat in Germania. De ce? La Mamaia, mi-a iesit in cale un tanar aratos si vesel, din orasul Braunschweig, viitorul meu sot, care, oferindu-mi afectiunea lui, nu inceta, in acelasi timp, sa-mi descrie in culori fantastice lumea libera in care traia, lume pe care eu o cunosteam cel mult din carti. Finalmente, am cules fructul interzis, am muscat din el cu placerea si insolenta varstei si, refuzand sa ascult vocile care ma rugau sa ma razgandesc, am indraznit sa fac un salt mortal in necunoscut.

- Optiunea dumneavoastra occidentala a incheiat prea devreme o cariera muzicala de mare succes. A meritat? V-a fost rasplatit sacrificiul?

- In anii '60, optiunea mea avea dimensiuni astronomice, ale caror consecinte a trebuit sa le suport. Autoritatile m-au pedepsit, punandu-mi muzica la index - o actiune perfida care, poate, a fost menita sa-mi creeze mustrari de constiinta, sa ma catapulteze in tristete. Apoi, ganditi-va... O romanca la Braunschweig, intr-un oras unde cultura romana era aproape necunoscuta. Eram din nou debutanta. Cu toate acestea, orasul m-a primit cu bratele deschise, ca pe o fiica proprie. Nu am constatat ca exista diferente cruciale intre omul din Bucuresti si cel din Braunschweig, asa cum vor sa vada unii propagandisti. Oamenii se aseamana, se inteleg bine peste tot, daca sunt cultivati, toleranti si au vederi liberale.Iar de muzica nu poate divorta nimeni, nici in orient, nici in occident. Asa ca si in Germania am continuat sa inregistrez piese la diferite case de discuri, am plecat in turnee cu orchestra Ambros Seelos, am cunoscut oameni de diferite nationalitati, peisaje exotice, am apreciat din nou dulceata succesului, pana in momentul in care am decis sa ma intorc la meseria de profesoara de limbi straine, trecand de la viata libera, de cantareata, la sedentarismul profesiunii pe care o studiasem la universitate. Si iata-ma, din nou, debutanta. Am avut insa intuitia sa introduc muzica si teatrul in metodele mele de predare, ademenindu-mi elevii la cursuri benevole de teatru in limbile engleza si franceza si - marea mea bucurie - am constatat la unii cresterea imediata a motivatiei pentru studiu - o experienta pedagogica de mare valoare. Munca mi-a fost incununata ani in sir cu nenumarate premii la concursuri pe tara, care au dus faima liceului H.v.F. din Braunschweig in toata Germania. Cativa dintre elevii mei au decis sa devina actori, altii au studiat limbi straine... Ce alta rasplata mi-as mai putea dori ?

- Germania este o tara protocolara si rece. Ce ati facut cu firea dumneavoastra romantica?

- Sincera sa fiu, eu nu ma prea impac cu cliseele care incearca sa simplifice perceptia realitatii, punand etichete prefabricate pe tari si oameni. Totusi, e adevarat ca am simtit pe pielea mea ca anturajul pe care dvs. il numiti protocolar cere temperamentului sa se disciplineze. Lumea aceea e, din anumite puncte de vedere, diferita. De pilda, comentariile mele romantice nu s-au bucurat de prea multa admiratie in seminariile de literatura. Romantismul nu mai e la moda, iar locul lui e luat de eficienta.

- Care dintre doruri v-a chinuit cel mai greu: cel de tara, de prieteni sau de familie?

- La inceput mi-a lipsit mama si iar mama - ocrotitoare, prietena dulce, sfatuitoare inteleapta, forta feminina, autoritate. Apoi, de cate ori simteam nevoia acuta de a comunica in limba materna, imi suflam singura citatul din "Aveux et Anathemes" de Emil Cioran: "On n'habite pas un pays, on habite une langue" - nu traim intr-o tara, traim intr-o limba. Esential este insa ca nu e de glumit cu dorul ! Atunci cand l-am putut insela - nu spun de cate ori - am trait fara suferinta, cu Lucian Blaga in cap: "Caut, nu stiu ce caut, Caut / un cer trecut, ajunul apus."

- In perioada dumneavoastra de glorie, nu erau la moda dezvaluirile publice. Lumea nu prea stie ce se ascunde in spatele carierei dumneavoastra artistice. Cum a inceput?

- Cariera mea muzicala a inceput la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa" din Bucuresti, pe vremea cand eram studenta la facultatea de filologie anglistica. Imi ajunsese la urechi zvonul ca aveau nevoie acolo de o solista si m-am prezentat cu doua cantece ale lui Cliff Richard, din filmul muzical en vogue pe atunci, "The Young Ones". Am fost primita pe loc. Mi s-a permis sa cant in limba engleza numai pentru ca eram studenta la engleza. Pe vremea aceea existau reguli stricte, care interziceau cantecele in limbi straine. La Casa Studentilor beneficiam de asistenta artistica a compozitoarei Camelia Dascalescu si a regizorului Virgil Sacerdoteanu.Acolo se formase o orchestra de studenti, in frunte cu pianistul Horia - il numeam Horica - sufletistul grupului, caruia i-am pierdut urma si pe care tare as dori sa-l revad. Tot acolo cantau neuitatul Dan Spataru, Anca Agemolu, Lili Bulaesi... Intalnirea mea cu muzica s-a petrecut insa mult mai devreme, in copilarie. Bunica, mama si sora mamei aveau obiceiul sa cante aproape in fiecare seara, pe mai multe voci. Alegeau cu predilectie romante sau cantece vechi, de care isi aducea aminte bunica. Mama canta la muzicuta, se radea cu pofta, se povesteau anecdote... Varul meu, Dan, si cu mine, stateam cu gurile cascate de admiratie. Mama si matusa erau soliste in corul CFR - mama altista, matusa soprana. Traiam emotii incredibile cand le vedeam si le ascultam in spectacole. Cred ca aveam 6 ani cand am cantat pentru prima oara pe scena cantecul "Vara, vara, primavara". Stiu ca-mi placea foarte mult sa cant. Mama avea ureche absoluta si era foarte atenta sa intonez corect. In plus, aveam o voce cu un volum pe care il foloseam la maximum. Cand ma jucam pe strada cu copiii, vocea mea se ridica din grup, traversa peretii, ajungea pana la urechile mamei, iar ea, agitata, iesea din casa, ca sa-mi atraga atentia ca, daca nu micsorez volumul... s-ar putea sa ragusesc. Pe tata nu l-am auzit niciodata cantand, dar era un mare admirator al concertelor ad-hoc pe care le dadeau bunica, mama si matusa.

Umar la umar, cu Dan Spataru

- Va mai amintiti momentul debutului?

- Cum sa nu mi-l amintesc? Nu-mi mai aduc aminte data exacta, dar emotia e vie si acum in mine. Am cantat "Green Fields" si "The Young Ones", in limba engleza, si "Amor, mon amour, my love", in italiana, in duet cu Dan Spataru. Reactia publicului a fost frenetica. In zilele urmatoare, Dan Spataru si cu mine am primit invitatia extraordinara de a inregistra primele noastre discuri la Electrecord, iar foarte curand, am fost invitati sa cantam intr-un concert televizat la Sala Radio, cu orchestra maestrului Sile Dinicu. Era un salt enorm, in lumea muzicienilor profesionisti. Deveniseram amandoi celebri, aproape peste noapte... Concertul cu orchestra Sile Dinicu mi-a ramas bine intiparit in minte: in fata mea era Sala Radio, plina de spectatori, in spate se afla o orchestra profesionista, pe scena ardea o lumina orbitoare, in mine erupea un vulcan...

- Dar colaborarea cu Radu Serban, autorul hiturilor din acea perioada, vi-o mai amintiti?

- Cum sa nu?! Sedintele de lucru cu compozitorul Radu Serban se desfasurau la pianul din apartamentul sau. Am avut privilegiul sa ascult cum canta, cum interpreta propriile compozitii, am vazut cum degetele sale zburau pe claviatura, facand sa curga muzica in variatii mereu noi. Apoi, era intotdeauna prezent la inregistrarile din studioul radio, unde dadea indicatii pretioase pentru interpretare si sunet... Pastrez si acum, la loc de cinste, caietul cu cantecele sale.

- Cu cine dintre colegii dumneavoastra de scena ati fost prietena in mod special?

- Cu Dan Spataru, Anca Agemolu, Anda Calugareanu... Nu aveam mereu timp unii pentru altii, dar ne bucuram intotdeauna sa stam la un pahar de vorba, dupa spectacole sau repetitii. Anda stia diverse anecdote, povestea cu mult haz... Voiosia ei era molipsitoare. Ne vrajea pe toti, cu deosebitul ei talent actoricesc, iar compania ei era cautata si apreciata.

- Se spune ca ati trait o poveste de dragoste cu Dan Spataru, "printul" muzicii usoare din anii de-atunci: blond, subtirel, castiga inimile usor. I-ati putea schita un portret? Sunt tot mai putini cei care isi aduc aminte de el, iar unii tineri nici macar nu-l cunosc.

- Accesibilitatea are limitele ei. E timpul, cred, sa-mi apar intimitatea, sa o feresc de a fi tocata de gurile bune sau de cele rele. Vulpea din "Micul Print", de A. de St. Exupery, spune ca nu putem vedea bine, decat cu inima. Asa si eu: vreau sa pot vedea mai bine cu o inima care-si pastreaza tainele. Dan Spataru a fost un prieten drag, un om integru, demn, dotat cu inalte calitati morale, un patriot, in bunul sens al cuvantului, un artist pe care publicul sau il pastreaza in suflet ca pe o imagine sfanta. A aparut recent o carte care ii este inchinata. O recomand cu caldura tuturor celor care vor sa afle amanunte inedite din viata omului si artistului Dan Spataru.

- In general, ce rol a jucat iubirea in viata dumneavoastra?

- Viata nu poate exista fara valoarea suprema numita iubire. Eu asa simt. O daruim si o primim, fiecare in felul sau, dar cine ar putea spune ca a aflat taina sufletului celui pe care il iubeste? Inima are ratiuni pe care ratiunea nu poate sa le cunoasca, cum spune Blaise Pascal. Sau cum defineste iubirea textierul Constantin Carjan, in "Prieten drag"? "Iubirea, da, e doar un vis indepartat, prea-ndepartat, un vis frumos, chiar prea frumos, sa poata fi adevarat".Asa sa fie? La sfarsitul cantecului o intoarce din condei: "Dar daca tu crezi si-acum ca iubirea e-un simplu vis, sa ma ierti ca ti-am scris". Iata cuvinte care, in simbioza cu impactul emotional al muzicii, merg direct la inima romantica, asa cum este si a mea.

- Daca ar fi sa luati viata de la capat, ce ati schimba?

- Nu as mai schimba nimic. Un schimb ar insemna ca nu sunt recunoscatoare pentru generozitatea cu care m-a rasplatit viata, in structura pe care i-am dat-o. Totusi, m-ar tenta sa mai studiez la un conservator de muzica, la un institut de arta... Perspectiva de a fi din nou debutanta nu m-ar speria, ci m-ar incanta.

- Aratati minunat, doamna Stoian! Cum luptati cu timpul, cu varsta, dar cu singuratatea printre straini?

- Tin minte ca in liceu am citit pentru prima oara "Tristele" lui Ovidiu. Sunt impresionante versurile in care poetul marturiseste ca plange ori de cate ori isi aduce aminte de noaptea in care a fost silit de Augustus sa paraseasca Roma, pentru a pleca in exilul de la Tomis, unde traia printre straini. Din exemplul acesta am inteles ca tristetea, amintirile, plansul, nu au numai conotatii negative, ci pot avea si functia de catalizator al creativitatii, pentru reinnoirea bucuriei de a trai.

- In reteta dumneavoastra de frumusete se afla, desigur, si valori care azi s-au pierdut. De unde va trageti energiile sufletesti si morale?

- Daca as avea o reteta, fiti sigura ca nu as pastra-o numai pentru mine. As publica-o intr-o noua varianta a basmului "Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte"... De fapt, eu sunt convinsa ca energiile sufletesti si morale sunt la indemana tuturor. Cine face efortul sa se aplece, le poate culege din arta, din credinta, din familie, din activitati fizice, din limbi straine pe care te straduiesti sa le inveti sau sa le aprofundezi, din calatorii, din prietenii, din solidaritatea cu cei mai slabi, din angajamentul social... Eu aleg din fiecare din aceste categorii ceea ce mi se pare mai important pentru prioritatile mele - variatio delectat, cum se spune in latina.

- Vine Craciunul. Pentru dumneavoastra aceasta este o sarbatoare nostalgica sau plina de bucurie? Cum o veti celebra?

- Intr-adevar, Craciunul bate la usa. Imi imaginez ca la Bucuresti umbla acum colindatorii cu "steaua sus rasare ca o taina mare", ca nasterea copilului divin e intampinata cu voie buna, ca, in curand, se vor raspandi miresme irezistibile de sarmale in tot orasul, ca ochii copiilor stralucesc ca stelele cerului in asteptarea minunilor pe care le aduc sarbatorile. In copilaria mea, cea mai incredibila minune era o portocala obtinuta cu mari sacrificii, iar bradul impodobit pe ascuns de mama mi se parea un vis. Imaginile acestea vechi, binecuvantate, atarna an de an in pomul meu imaginar. Impreuna cu ele, ma bucur de bucuria universala, sperand ca pacea, armonia si dragostea vor cobori in sufletele tuturor, din lumina curata a stelei care aduce buna vestire. Sarbatori fericite si un An Nou cu sanatate va urez atat dumneavoastra, cat si cititorilor "Formulei AS".