Tara ingerilor
Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei, supranumita de imparateasa Ecaterina cea Mare "perla cea mai de seama a coroanei imperiale ruse", este un loc ce pare a fi primit binecuvantarea Cerului. Peisajul este de-a dreptul spectaculos, cu tarmuri scaldate de Marea Neagra si de Marea Azov, cu plaje largi si nisip incredibil de fin. Iar cu cat inaintezi spre centrul peninsulei, cu atat relieful devine mai inalt, mai stancos si mai arid. Aici, in muntii Crimeei, ale caror piscuri par a se pravali in mare, printre canioanele cu pereti abrupti, din care cascadele curg vijelios, se spune ca este "tara ingerilor". Poate pentru ca de pe crestele versantilor ai senzatia ca, ridicand mana, poti mangaia cu degetele norii ce plutesc lin deasupra crestetului. Sau poate pentru ca pe aceste locuri, candva pagane, a pasit Sfantul Apostol Andrei, sfintind pentru intaia data meleagurile scitice de pe tarmul Marii Negre, prin lucrarea sa de increstinare.
Locuitorii zonei povestesc ca, in preajma manastirii Inkerman, au vazut de multe ori ingeri ce se ridicau catre inaltul cerului. Norii transparenti, al caror contur semana perfect cu un corp uman inaripat, pluteau in vazduh, deasupra chiliilor sapate in piatra, parca ocrotindu-i pe calugarii retrasi in aceste locuri stancoase si neprimitoare.
Se spune ca aici, pe inaltimile muntelui, ar fi rasarit ca din pamant o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul in brate, luminata de o candela, raspandind imprejur o stralucire mirifica. Un pastor ce-si mana caprele la vale, catre pasune, a gasit-o si, tulburat de chipurile uluitor de frumoase ce-l priveau cu dragoste din tablou, a luat-o si a dus-o in coliba lui saracacioasa. Afland despre icoana cea vesnic luminata, boierul din asezarea de la poalele muntelui i-a cerut pastorului sa i-o aduca pe data, drept plocon. Ciobanului nu-i prea venea sa se desparta de minunea pe care o descoperise, dar teama de pedeapsa era mult prea mare. Insa numai dupa cateva zile, icoana a disparut din conacul boierului si a fost gasita din nou, in locul unde aparuse pentru intaia oara, pe stanci. Atunci, oamenii au inteles ca numai ingerii ar fi putut sa o poarte pe aripile lor, catre cer, pana pe creasta muntelui. S-au gandit ca asta este voia lui Dumnezeu, au zidit mai jos, in peretele muntelui, o capela micuta si au asezat icoana in altar. Acolo sta si astazi, vegheata de aripile protectoare ale ingerilor ce plutesc in vazduh deasupra muntilor Crimeei.
Calauza launtrica
Inca din timpuri biblice, oameni din toate colturile lumii, apartinand diferitelor religii si culte, au vorbit despre experientele lor legate de ingeri.
In crestinism, prin taina botezului, cand omul renaste din apa si din Duh la viata adevarata in Hristos, fiecare credincios primeste de la Dumnezeu un inger pazitor, care sa-l ocroteasca si sa-l indrume. Acest spirit bun il insoteste pe om pretutindeni, pazindu-l si ajutandu-l pe parcursul intregii sale vieti. Povetele si avertizarile sale se manifesta in diverse forme, printr-o voce launtrica, ca cea a lui Socrate, prin vise sau semne menite sa previna omul despre napastele care se pot abate asupra lui. Dovada stau miile de marturii ale celor care povestesc ca, in anumite momente, din strafundul sufletului au auzit o voce care-i avertiza sau ii indruma. Igor Golidberg, un moscovit, povesteste cum semnele transmise de ingerul sau i-au schimbat destinul. El s-a numarat printre cei care au scapat cu viata din tragicul accident aviatic petrecut in vara acestui an. Urmandu-si instinctul sau poate ascultand de vocea calauzitoare a ingerului, nu s-a urcat in avionul ce urma sa se prabuseasca. "Aveam bilet pentru avionul Moscova-Petrozavodsk. Cu o zi inainte de calatorie, mi-a rasarit brusc in minte ideea ca nu trebuie sa plec. Simteam fizic ca ceva rau se va intampla. Parca o voce imi soptea ca nu trebuie sa ma urc in avion. Sotia insa m-a linistit, spunandu-mi ca sunt doar emotii trecatoare si ca totul va fi bine. Am adormit destul de tarziu si am visat o furtuna teribila, cu vant cumplit, care m-a tarat si m-a ridicat de la pamant in cer. Apoi, deodata, am inceput sa cad. M-am sculat transpirat si ingrozitor de speriat. Mi-am trezit sotia si i-am spus categoric: nu plecam nicaieri! Dupa doua zile, am auzit la televizor vestea cumplitei tragedii: aeronava Tu-134, apartinand companiei RusAir, s-a prabusit in noaptea de luni spre marti, in conditii de ceata densa si vizibilitate redusa. 44 din cele 52 de persoane aflate la bordul navei si-au pierdut viata."
Supravietuiri miraculoase
Cei care cred in puterea lui Dumnezeu ar numi o asemenea intamplare - miracol. Materialistii, cei care se indoiesc de existenta unei forte atotputernice, au incercat intotdeauna sa gaseasca o explicatie logica pentru aceste fenomene.
Si renumitul scriitor american Stephen King, despre care se stie ca a fost dintotdeauna preocupat de fenomenele paranormale, a investigat cazurile supravietuitorilor accidentelor aviatice. Luand ca exemplu accidentul aviatic care a avut loc pe ruta Denver-Boston, el a constatat ca de la bordul "avionului fatal" lipseau 16 pasageri. Interesandu-se de ce acestia nu se aflau in avion, King a descoperit ca 13 calatori predasera biletele chiar inainte de cursa, fara nici o explicatie, iar ceilalti trei pur si simplu intarziasera. Si asta, in conditiile in care, in general, intr-o cursa aviatica, se intampla foarte rar ca oamenii sa soseasca mai tarziu sau sa se razgandeasca in ultimul moment. In urma studiului sau, Stephen King a prezentat urmatoarea ipoteza: "Uneori, in subconstientul oamenilor se trezeste un sistem de alarma. Stramosii nostri aveau acest sistem de avertizare a pericolului bine pus la punct, astfel ca, spre exemplu, ei cadeau foarte rar prada animalelor periculoase. Cu timpul, omul a fost supus tot mai rar la asemenea pericole, iar aceasta capacitate s-a estompat si a devenit aproape inexistenta. Totusi, o frantura a sistemului s-a conservat si uneori se manifesta sub forma intuitiei".
Matematicianul rus Valeri Isakov a fost si el preocupat de asemenea evenimente tragice din care, ca prin minune, unii oameni au scapat cu viata. El a continuat munca de cercetare a sociologului american, iar datele culese vorbesc de la sine. In ultimii 20 de ani, avioanele care s-au prabusit aveau la bord, in medie, cu 18% mai putini pasageri decat cele a caror cursa s-a finalizat cu succes. Conform afirmatiilor savantului, aceasta diferenta nu poate fi o simpla coincidenta, iar singura explicatie ar fi interventia unei forte divine, atotputernice.
Inger, ingerasul meu
Potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori de la Universitatea din Texas, Statele Unite, oamenii profund religiosi au mai multe sanse de supravietuire in situatii critice. Exemplul adus de savanti in sprijinul acestei ipoteze a fost povestea lui Stan Richardson, care, in mod uluitor, a scapat nu o data, ci de doua ori,
In anul 1993 o masina plina cu explozibil a patruns in parcarea subterana a Turnului de Nord al Centrului Mondial de Comert din New York cu scopul de a ucide zeci de mii de oameni. Din fericire, planul terorist, organizat de gruparea Al Qaida, de a darama ambele turnuri a esuat, soldandu-se cu cateva victime. In urma exploziei, un fum dens, sufocant, s-a ridicat pana la etajul 93. Curentul electric s-a oprit imediat, lasand in bezna mii de oameni, iar cei ce se aflau in lifturi au ramas prinsi ca intr-o capcana, ore in sir. Printre ei era si Stan Richardson. Liftul cu care cobora a ramas suspendat la etajul 70. Constientizand ca ceva cumplit s-a intamplat, oamenii din jurul sau au inceput sa strige dupa ajutor. De pe scari, se auzeau tipetele celor care se aflau in aceeasi primejdie. Atunci Stan si-a spus in gand: "Doamne, daca vrerea Ta este ca astazi eu sa nu ajung acasa, asa sa fie. Faca-se voia Ta, Doamne!". Si dupa 4 ore petrecute in lift, dupa 4 ore in care s-a rugat neincetat, Stan Richardson a fost salvat.
A doua experienta tulburatoare a trait-o intre zidurile acelorasi zgarie-nori, in septembrie 2001. Se afla in biroul sau, in turnul de sud. Avea obiceiul ca, in fiecare dimineata, cat timp isi bea cafeaua, sa priveasca pe fereastra, de la inaltimea etajului 77. Dar in acea zi, a avut parte de o priveliste terifianta: un avion imens se indrepta direct spre el. "Doamne, sunt fara de putere, ajuta-ma, nu ma lasa!" si, rostind aceste cuvinte, picioarele l-au manat, conduse de o forta nevazuta, sub adapostul unui birou masiv. Avionul s-a izbit de cladire, intre etajele 78 si 85.
Povestea lui Stan Richardson a fost traita si de alti oameni care, printr-o intamplare fericita a sortii, au scapat cu viata din cumplitele atentate teroriste. Insa experienta lui Stan este diferita. Pentru ca el a fost salvat numai datorita credintei sale, prin ingerul Domnului, trimis sa-l ocroteasca.
In vara anului 2009, un avion cu ruta Paris-Insulele Comore s-a prabusit in Oceanul Indian. Din cele 153 de persoane aflate la bordul navei, singurul supravietuitor a fost o fetita in varsta de 14 ani. Printr-un miracol divin, copilul a reusit sa scape cu numai cateva contuzii usoare. Ulterior, a povestit ca nu stie cum s-a petrecut totul, dar deodata s-a trezit in apa, in bezna totala. "Era intuneric in jurul meu si imi era foarte frig. Simteam cum ma pravalesc intr-un hau. Apoi, o forta a inceput sa ma impinga in sus si deodata am vazut o lumina stralucitoare, foarte puternica. Din razele luminoase a coborat un inger. Stiu sigur ca era ingerul meu. Am crezut ca am murit si am ajuns in Rai, dar ingerul mi-a spus: "O calatorie lunga si frumoasa te asteapta. Trebuie sa te intorci!". Si a disparut, lasand in inima mea un sentiment de tihna si seninatate".
Asemenea cazuri nu sunt singulare. Sutele de marturii atesta ca ingerii exista, iar copiii nevinovati ii primesc cu bucurie in sufletul lor mare. Uneori, in credinta lor de nestramutat, aproape se contopesc cu duhul ce le-a fost oranduit, transformandu-se ei insisi, dupa moarte, in spirite bune ale Luminii.
Cantec din Paradis
Clelia Barbieri s-a nascut in 1847, in Italia, si a murit la varsta de 23 de ani. Scurta sa viata, desi plina de greutati, este una dintre cele mai frumoase si mai luminoase existente traite vreodata. O viata angelica. E
Clelia a venit pe lume intr-o familie de oameni foarte saraci din Bologna. Cand avea doar 8 ani, tatal sau, Giuseppe, moare in timpul epidemiei de holera care, in 1855, a secerat intreaga Italie. A lasat in urma trei copii, un bunic batran si neputincios si o mama ce abia reusea sa-i intretina pe toti. Dar Clelia, desi era o fetita plapanda, a devenit in scurt timp ajutorul de nadejde al intregii familii, usurandu-i mamei necazurile si alinandu-i durerile. Inca de atunci, a realizat ca toata blandetea si forta ei, pe care le oferea mai departe celor dragi, vin de la Bunul Dumnezeu. Fetita isi petrecea putinul timp liber in rugaciune, multumindu-i Domnului si ingerului sau pentru dragostea cu care este ocrotita intreaga familie. Crescuta intr-o atmosfera profund religioasa, ea a invatat de la mama si preotul ei tot ce se putea despre credinta catolica. La varsta de 14 ani, era atat de implicata in viata religioasa a comunitatii sale, povatuindu-i pe copii si inspirandu-i pe adulti, incat preotul paroh, Don Gaetano Guido, i-a incredintat misiunea de a le preda copiilor invatatura crestina. In biserica, printre picturile ce zugraveau ingeri si sfinti, Clelia se simtea fericita, ocrotita de Fecioara Maria, primind in sufletul sau, cu evlavie si bucurie, darul ce-i fusese oferit cu generozitate: credinta. Anii au trecut si Clelia s-a transformat intr-o adolescenta ce radia o frumusete si o delicatete angelica. Desi fusese ceruta in casatorie de mai multi tineri de familie nobila, alaturi de care traiul ar fi fost poate mai usor, Clelia a ales sa duca o viata pioasa. Credinta ardea in sufletul sau ca o faclie de nestins si tanara simtea ca trebuie sa se dedice cu totul misiunii sale, de a-i ajuta pe oamenii cei saraci si impovarati.
Avea doar 20 de ani cand a devenit un adevarat lider spiritual pentru tinerele fete ce-i impartaseau convingerile si idealurile religioase. Impreuna au format Comunitatea crestina caritabila "Suore Minime dell'Addolorata". A reusit sa obtina o casuta langa biserica din Le Budrie, Italia, unde, impreuna cu celelalte surori, a inceput sa organizeze actiuni filantropice pentru oamenii nevoiasi. Coseau, spalau, calcau, faceau aproape orice pentru a obtine bani, pe care ii donau cu generozitate. Oamenii o numeau "Mama", desi Clelia nu avea decat 22 de ani.
Patronul spiritual al Comunitatii era Sfantul Francisc din Paola, pe care Clelia il venera pentru viata pioasa traita in asceza si credinta profunda, iar dictonul preluat de la acelasi sfant era: "Pustnicii nu ii invata pe altii si nu tin predici: ei tac; si tacand, se deschid pentru vocea lui Dumnezeu".
La un an dupa moartea sa, aceasta profetie s-a adeverit. Era in ajunul Craciunului, surorile Comunitatii pe care o fondase se rugau, cand deodata, alaturi de corul care slavea nasterea Mantuitorului, s-a auzit vocea angelica a Cleliei. Canta cu un glas ce nu se putea asemui cu nici unul de pe acest pamant. "Ne acompaniaza in rugaciuni, in multe limbi ale pamantului. In Italia, se poate auzi cum se roaga in latina, in Tanzania, acolo unde avem o misiune de increstinare, se aude in swahili, iar in India in malayalam", confirma Sora Silvana Magnani, cea care conduce in prezent Congregatia fondata de Sfanta Clelia, "Suore Minime dell'Addolorata".
De atunci au trecut mai bine de 140 de ani, dar vocea ei, in ajunul Nasterii Domnului, se poate auzi clar, limpede si atat de frumos, insotind cantecele de preamarire a Domnului nostru Iisus Cristos, o voce a unui inger, o voce din Paradis.
Si daca totusi exista oameni care inca nu cred in toate aceste miracole, poate ca se vor lasa convinsi si, intr-una din noptile binecuvantate ale solstitiului de iarna, in ajunul Craciunului, vor iesi afara si vor privi Cerul. Si daca ochii lor nu vor vedea, poate ca inima lor va simti ca acolo Sus, in inaltul Cerului, s-a aprins din nou o Stea. O Stea care straluceste pentru noi, toti.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
