Sanda Nicola - B1TV - "Am mostenit o zestre spirituala care ma obliga sa lupt pentru ideile in care cred"

- Retinuta in raporturile ei cu celebritatea, conduce detasat in topul valoric al realizatorilor de emisiuni tv. Nascuta la Deva, scolita in strainatate, este imaginea profesionistului de rang inalt. Cine vrea sa se convinga ca se poate face televiziune si-n Romania, sa se uite pe B1TV, la emisiunea "Generatia cu cheia de gat". Un regal! -

"Candva, pofteam la o banana, astazi cumparam doua kilograme si ajungem sa aruncam la gunoi jumatate din ele"

- "Generatia cu cheia de gat" este o expresie folosita pentru copiii oraselor comuniste, din ultimii ani ai epocii Ceausescu, crescuti printre blocuri, cu parintii plecati de dimineata pana seara la munca, copii solidari in saracie si-n lipsa de orizont. Ce v-a-ndemnat sa va intoarceti privirile catre un trecut asa de trist si de cenusiu?

- Prezentul ne-a obligat sa ne uitam atent in trecut. Sunt mai multi factori care m-au condus catre acest concept de emisiune. Pentru mine au fost foarte relevante experientele de munca si studiu din ultimii 4-5 ani, in mediul international. Atunci cand stam prea mult in interiorul unui fenomen, e putin probabil sa mai avem o perceptie corecta, echilibrata asupra lucrurilor. Iesirile in strainatate mi-au prilejuit concluzii la care nu m-as fi gandit acasa si mi-au oferit ocazia sa compar conceptiile noastre de viata cu cele ale unor oameni de aceeasi varsta si conditie sociala similara din vest. Si am vazut diferente mari in ceea ce priveste abordarea vietii, a profesiei, raportarea la sine si la ceilalti. Noua ne pasa exagerat de mult de ceea ce cred altii despre noi si ne preocupa intr-o masura prea mica echilibrul interior. Vrem sa avem, sa agonisim mai mult si mai mult, si pentru ca aproape niciodata nu ni se intampla suficient de repede ceea ce asteptam, dobandim, in fiecare zi, o frustrare in plus. Ne simtim puternici doar atunci cand dam cu cardul in stanga si-n dreapta prin mall-uri, iar cand cardul e gol, gata, cadem in depresie, devenim mici, ne simtim "nimeni". Nu e in regula! Ceea ce suntem nu e determinat intru totul de ceea ce avem! Pe de alta parte, atunci cand, intr-adevar, avem ceva bani, sa ne uitam cu atentie ce facem cu ei, noi, romanii din generatia cu cheia de gat! Facem rate uriase la banci, ca sa construim repede-repede o casa pe pamant, sa ne luam o masina (neaparat noua!) si cele mai scumpe haine. Iar partea cea mai trista este ca nerabdarile astea, puerile as spune, ne transforma in prizonieri, si nici macar nu ne bucuram de ceea ce am agonisit. Sufocati de datorii, pierdem libertatea de a ne schimba locul de munca, atunci cand nu ne mai satisface, si devenim din ce in ce mai dispusi la compromis pentru bani. Noi nu traim in prezent, noi ne extenuam zi de zi, cu gandul ca peste 20-30 de ani o sa iesim din datorii si va fi, in sfarsit, bine. N-am regasit framantarile de genul asta la prietenii mei din Franta sau Statele Unite. Nu pentru ca ei au mai mult, cum am fi tentati sa credem, ci pentru ca au alte valori, alte nevoi. Ii preocupa sa "devina", nu sa "agoniseasca". Nu-si amaneteaza cei mai frumosi ani de dragul unor acte de proprietate. Fireste ca m-am intrebat de ce suntem noi asa, de ce ne aruncam cu buna stiinta in capcana propriilor ambitii? Si mi-am dat seama ca toate raspunsurile se afla in trecut, in primii ani de viata, in privatiunile la care am fost supusi si care ne bantuie in continuare. Candva, pofteam la o banana, astazi cumparam doua kilograme si ajungem sa aruncam la gunoi jumatate din ele, pentru ca n-apucam sa le mancam si se strica. Candva, locuiam inghesuiti in niste apartamente tip vagon, azi ne dorim case cu etaj si, musai, o bucata de curte. Am sarit dintr-o extrema in alta, am schimbat un lagar cu celalalt. "Generatia cu cheia de gat" nu-si propune sa faca dezvaluiri istorice, ci o investigatie sociala. Analizam o generatie care se confrunta cu framantari specifice ei si vrem sa o ajutam sa-si gaseasca drumul.

- Revolutia din '89 ne-a prins pe adolescentii de atunci in plina formare, nepregatiti pentru deschiderea ce a urmat. Suntem o generatie de sacrificiu?

- Suntem o generatie de sacrificiu numai in masura in care noi alegem asta. Daca ne concentram atentia doar pe faptul ca noi am ratat startul si ca altii au un avans considerabil, daca ne lamentam la nesfarsit ca noi "n-am avut", "nu ni s-a dat", vom fi doar o generatie de complexati, strivita de umbra comunismului si incapabila sa-si puna in valoare personalitatea. Dar eu cred din tot sufletul ca nu va fi asa. Vad in jurul meu din ce in ce mai multi oameni care schimba macazul si care devin preocupati de gandul "ce las eu in urma mea?". Schimbarea asta de macaz intervine, cel mai adesea, atunci cand copiii care-au crescut cu cheia de gat devin parinti si se naste in ei acea motivatie suprema de-a oferi copiilor lor tot ce ei n-au avut. Imi alimentez optimismul si cu increderea ca dintre cei care au emigrat si-au excelat in vest, unii se vor intoarce sau macar ne vor transmite, de unde sunt, un suflu nou, un plus de energie, care sa ne ajute sa cream aici un mediu sanatos.

"Sunt foarte bucuroasa ca m-am nascut si am crescut in Deva"

- Sunteti din Deva, un oras ardelenesc de mare traditie culturala si cu principii de educatie care se mai pastreaza si azi. Ati fost si dvs. un copil cu cheia de gat?

- Sigur ca da. Am fost un copil cu cheia de gat, dintr-o familie de muncitori, locuiam intr-un cartier periferic, in care relatiile dintre oameni erau foarte stranse. Am copilarit intr-o comunitate multietnica, am avut de cand ma stiu prieteni unguri, sasi sau romi. Pana sa merg la liceu, universul meu era alcatuit din oameni foarte simpli, cei mai multi cu putina carte, insa toti erau de o generozitate iesita din comun. Traiam impreuna dramele fiecaruia, uneori poate ca ne amestecam nepermis de mult in problemele de familie ale celorlalti, insa cand cineva era in nevoie, toata lumea contribuia ca sa-l scoata la liman.

- In prezentarea pe care v-o faceti pe site-ul B1TV, va declarati public dependenta sentimentala de orasul in care ati copilarit. Datorati ceva faptului ca v-ati nascut si-ati crescut in Ardeal? Exista acolo o zestre spirituala care sa te ajute in viata?

- Am avut, pana la un moment dat, infatuarea sa cred ca noi, ardelenii, suntem mai cu mot decat altii. Mi-a trecut intre timp. Pe masura ce m-am maturizat si am calatorit in toata tara, imi place sa cred ca m-am despartit de prejudecati si ca astazi inteleg particularitatile fiecarei provincii istorice. Insa, una peste alta, eu sunt foarte bucuroasa ca m-am nascut si am crescut la Deva. Faptul ca traiam atat de aproape de Sarmizegetusa Regia, Capitala Daciei infloritoare, era un motiv de mandrie. Mergand mai departe in istoria zbuciumata a locurilor mele natale, ganditi-va cum e sa mergi, copil fiind, in temninta in care si-au petrecut ultimele zile de viata Horia, Closca si Crisan? N-ai cum sa nu tii minte pentru totdeauna cu ce sacrificii si-au redobandit drepturile firesti romanii din Ardeal. Am crescut cu un imens respect pentru eroi si m-a influentat foarte mult folclorul din regiune, care s-a ingrijit sa transmita mai departe istoria "batranului Ardeal". Da, pot spune ca am mostenit o zestre spirituala care ma obliga sa rezist, sa lupt pentru ideile in care cred, sa nu astept nimic de pomana de la nimeni, sa nu deschid gura pana n-am cantarit bine ce vreau sa spun si sa nu uit niciodata ce datorez comunitatii din care provin.

- Cum era Deva, in anii copilariei si adolescentei?

- Deva din amintirile mele este locul ideal in care sa cresti frumos. Oriunde te uiti, ti se opreste privirea intr-un deal. Cetatea care domina orasul te atrage ca un magnet, atunci cand iesi la plimbare. Oamenii de-acolo nu merg pe strada cu privirea in pamant, ei se uita cel mai adesea in sus, catre cetate. Si chiar daca adesea "bombane" la adresa primarului care "n-o facut destul" ca sa reabiliteze ruinele, important e ca se uita in sus, cu darzenie. La poalele cetatii se antreneaza gimnastele din lotul olimpic, iar asta a fost intotdeauna un mare prilej de mandrie locala. Vedetele copilariei noastre erau Kati Szabo, Daniela Silivas, Lavinia Milosovici, modele in fata carora te inclinai cu respect. Cand esti "vecin" si cu istoria, si cu inalta performanta, sunt ceva sanse sa devii si tu un om de isprava.

"Mai am mult de lucru cu mine"

- In comparatie cu majoritatea copiilor cu cheia de gat, rataciti pe marea "campie a libertatii" deschisa dupa '89 in fata lor, dvs. ati avut un parcurs profesional fara gres: studii de jurnalistica, productie de televiziune si stiinte sociale in Anglia si in Statele Unite. Ati invatat ceva care sa va fi fost de folos si acasa, in Romania?

- Nici parcursul meu n-a fost tocmai lin. Poate asa pare astazi, dupa 16 ani de prezenta in mass-media, dar sa stiti ca m-am impiedicat adesea pe drumul asta si chiar am incercat de cateva ori sa migrez in alte profesii. Am inceput sa lucrez in timpul liceului, la 3TV Deva. La 18 ani, am obtinut, printr-un concurs foarte dur, un post de corespondent PRO TV, dar, cu toate astea, n-am intrat la facultatea de jurnalistica din Cluj. A fost un esec care m-a complexat multa vreme si mi-am completat studiile universitare destul de tarziu. Am demisionat, inexplicabil pentru cine nu ma cunoaste, din mai multe locuri de munca. Locuri in care mi s-au oferit vizibilitate si recunoastere, ceea ce isi doreste orice jurnalist tv. Mi s-a reprosat uneori ca nu sunt consecventa, ca abandonez cand mi se nazare. Stiu ca unii dintre superiorii mei de pana acum au fost dezamagiti de faptul ca am plecat, dar obiectivul meu n-a fost niciodata sa ma asez confortabil pe un scaun si sa astept cuminte varsta de pensionare. Vreau sa cresc in continuare in meseria asta, sunt inca departe de maximul meu, si am sa caut mereu sa acumulez experiente care sa ma ajute sa evoluez.

- Practicati interviul TV cu o maiestrie desavarsita. Cu firesc, empatie si cu o stiinta reala de "anchetator". Cum va determinati interlocutorii sa vi se aseze atat de usor in palma?

- Ma flateaza ce-mi spuneti, dar cred ca sunteti un pic prea generoasa. Mai am mult de lucru cu mine. Genul de interviu pe care il practic la "Generatia cu cheia de gat" este diferit de ceea ce fac la stiri sau intr-un talk-show in direct. La emisiune, vreau sa descopar oameni. Fara sa-i judec, fara sa-i contrazic. Singurul obiectiv in aceste intalniri este sa-mi aduc invitatii in zona de confort maxim, oferind astfel telespectatorului prilejul sa-i cunoasca asa cum sunt. Imi place sa cred ca in emisiunea mea oamenii celebri renunta la mastile pe care le poarta de obicei, iar oamenii care n-au exercitiu in fata camerei reusesc sa-si depaseasca inhibitiile. Si pe unii, si pe ceilalti, incerc sa-i ajut. Sa fii tu insuti in fata unei camere de filmat nu e simplu pentru cei mai multi dintre noi, si stiu o multime de oameni buni, inteligenti, competenti, care par mult mai putin, atunci cand apar la televizor.

- Exista o editie anume a emisiunii "Generatia cu cheia de gat" la care tineti in mod special? De ce?

- Imi sunt foarte dragi interactiunile cu oamenii care au trecut mai rar sau deloc "prin televizor". Acele dialoguri sunt foarte vii, calde, spontane, firesti. Oamenii politici sau cu experienta in tv intra mai greu in atmosfera emisiunii noastre. Ei vor sa controleze discutia, sunt antrenati sa vaneze orice ocazie ca sa-si transmita mesajele lor. Din punctul meu de vedere, ei rateaza astfel tocmai sansa de a arata publicului omul din ei.

"Toate afectiunile fizice isi au originea in traume emotionale"

- V-ati confruntat cu o mare cumpana in viata, pe care ati depasit-o: cancerul. Intrucat boala secera nemilos, aveti de comunicat o experienta anume, un sfat care sa le fie de folos celor ce se confrunta cu ea?

- Mi-e greu sa dau sfaturi, fiecare isi duce poverile cum poate, fiecare reactioneaza altfel in fata acelorasi incercari. Cred ca toate afectiunile fizice isi au originea in traume emotionale, in ganduri si framantari nebenefice, care ne storc de energie si ne fac vulnerabili in fata bolii. Trebuie sa ne hranim constant cu ganduri bune! Stiu ca pare banal. Cand ajungem la performanta de a inlocui nelinistea cu bucurie, indiferent de factorii exteriori, abia atunci sunt sanse sa traim sanatos. Imi imaginez organismul uman ca o scara de bloc, unde convietuiesc, pe diferite etaje, toate organele. Mintea este locatarul de la ultimul etaj si este cel mai zapacit. Cand vecinii lui vor sa doarma, el da muzica tare. Cand, in sfarsit, pleci in concediu, afli ca el tocmai a facut inundatie si trebuie sa te intorci sa-ti evaluezi pagubele pentru ca te-a inundat si pe tine. Altfel spus, nu cred ca ficatul, rinichii sau organele genitale se pot imbolnavi daca psihicul omului e in echilibru. Iar inainte de-a ne indopa cu medicamente, cred ca fiecare trebuie sa-si evalueze atent propria filozofie de viata.

- Sunteti casatorita cu un jurnalist de linia intai, Liviu Iolu, un rasfatat al premiilor pentru reportaj. Cum arata un mariaj intre doi spadasini ai cuvantului?

- Eu n-am crezut ca sunt genul de fata care se va casatori cu cel mai bun prieten. Credeam ca marea dragoste trebuie musai sa fie cu nabadai, patima, zbucium. Iata ca n-aveam dreptate. Iubirea neconditionata e posibila doar in echilibru, numai intre oameni care se cunosc foarte bine, se accepta reciproc asa cum sunt si impartasesc idealuri asemenea. Relatia noastra a inceput "pe teren", in raporturi de concurenta profesionala. Ulterior am devenit parteneri in diverse proiecte, iar din confruntarea de idei si admiratia reciproca s-a nascut idila. Inainte de orice altceva, suntem cei mai buni prieteni si imi doresc enorm ca asta sa nu se schimbe niciodata.

- Vacanta mare a inceput. Unde o sa fugiti de acasa, pentru a va recupera cu adevarat?

- Ne-am fi dorit sa facem o excursie cu masina prin Rusia, dar amandoi avem mare nevoie de odihna acum si nici nu vrem sa ne inhamam la cheltuieli prea mari. La fel ca si multi alti romani, vom merge o saptamana in Bulgaria. Cea de-a doua saptamana de vacanta e pentru vizite la rude si la prietenii din Moldova si Ardeal. Suntem doi dezradacinati si ducem dorul oamenilor de "acasa".