Autorii hispanofoni au un atu major: limba in care scriu - oficiala in 20 de tari - ocupa locul al treilea in lume, dupa chineza si engleza, cu circa 382 milioane de vorbitori. Oricat ar fi scazut numarul cititorilor de fictiune, tot au o piata asigurata pentru cartile lor, nu doar in Spania, ci si in Argentina, Mexic, Chile, Peru, Nicaragua, Bolivia, Paraguay, Guatemala etc. S-a spus adesea ca patria unui scriitor e limba in care se poate exprima pe deplin. Atunci cand, din motive diverse (politice in primul rand), decid sa se exileze din tara de origine, scriitorii de limba spaniola isi pot continua opera fara intermediar, iar daca sunt cu adevarat originali, numele lor au sanse sporite de celebritate. Dezavantajul ar fi ca si concurenta e mai mare, de unde necesitatea de individualizare memorabila, fie prin recurs la traditiile si fabulosul folcloric al tarii natale, fie prin evocarea istoriei ei, mai veche sau mai recenta. De aceea "realismul magic", pitorescul, prejudecatile arhaice, tema dictatorilor, a revoltelor sociale, tradarilor si razbunarilor s-au perpetuat pana la satietate in literatura latino-americana contemporana. Roberto Bolano a fost pentru mine o revelatie, fiindca n-are nimic din predecesorii celebri, ai "boom-ului", pare complet rupt de ei, desi biografia ii e oarecum asemanatoare, cel putin ca traseu geografic. E si mult mai tanar ca ei. Nascut in Chile in 1953, fuge la 15 ani in Mexic, unde-si petrece tineretea, iar apoi se stabileste in Spania, intr-o localitate de pe Costa Brava, Blanes, de unde face dese drumuri la Barcelona, la Editura Anagrama, unde-si publica romanele si volumele de povestiri, precum si la intalniri scriitoricesti. Moare la 50 de ani, in 2003, iar de atunci gloria lui postuma, intretinuta de colegii de breasla, e in continua crestere: traducerile se succed in numeroase limbi, in SUA i se acorda post mortem, in 2009, prestigiosul National Book Critics Circle Award, iar poetica originala a lui Bolano, care a deschis un drum literar, face scoala. Fiindca in lumea globalizata de azi, proza lui apatrida ii vorbeste despre sine insusi omului de oriunde, e urmat de tinerii scriitori care i-au creat un adevarat cult. Nu citisem pana acum nimic scris de Roberto Bolano si povestirile din "Convorbiri telefonice" m-au facut sa ma alatur admiratorilor. De fapt eram oarecum prevenita de numele traducatorului, de convingerea ca Dan Munteanu Colan nu-si pierde timpul cu orice. Numitorul comun al nuvelelor e ca toate personajele lor sunt in deriva, par la capatul puterilor, par niste funambuli pe sarma intinsa deasupra abisului, pierdute si dezradacinate, si totusi rezista, supravietuiesc. Descumpanirea unei intregi generatii de la sfarsitul secolului trecut, izolarea spirituala a inadaptatilor, cautand zadarnic repere in haos, nelinistea dromomana, adancimile insondabile ale psihicului avid de comuniune, riscul si moartea sunt temele celor 14 superbe povestiri. Multe din personajele lor sunt scriitori (exista si un dublu recurent cu date autobiografice pe nume Arturo Belano), locurile actiunii sunt cele in care a trait autorul (Chile, Mexic, Spania), referirile la anumite evenimente istorice si personalitati reale nu lipsesc, si totusi asta nu diminueaza universalitatea tematicii si intensitatea emotiei pe care o provoaca scriitura radicala a lui Bolano. Fie ca e vorba de un scriitor argentinian traitor la Madrid si iubitor de Kafka (Sensini), de un scriitor francez ratat, victima a revanselor politice cu dublu sens din anii europeni '40 (Henry Simon Leprince), de sufletul tandru al unei actrite porno (Joanna Silvestri), de relatiile paguboase ale unei americane nestatornice, pentru care mereu, vorba lui Milan Kundera, viata e in alta parte (Viata Annei Moore), despre comunistii chilieni care au primit azil politic la Moscova si ai caror copii, dupa prabusirea URSS, ajung mafioti - de fapt tot despre vid, inconfort sufletesc si limite elastice ni se povesteste, intr-un mod care ne convinge ca Bolano e un scriitor exceptional. Despre care colegul lui, Enrique Vila-Matas, spune ca "a deschis o bresa profunda in literatura latino-americana, cu opera lui salbatica si abisala".
Selectia "Formula AS"
Roberto Bolano, "Convorbiri telefonice", povestiri, traducere si note de Dan Munteanu Colan, Editura Leda - Grupul editorial Corint (tel. 021/319.88.22), 224 pag.
Autorii hispanofoni au un atu major: limba in care scriu - oficiala in 20 de tari - ocupa locul al treilea in lume, dupa chineza si engleza, cu circa 382 milioane de vorbitori. Oricat ar fi scazut numarul cititorilor de fictiune, tot au o piata asigurata pentru cartile lor, nu doar in Spania, ci si in Argentina, Mexic, Chile, Peru, Nicaragua, Bolivia, Paraguay, Guatemala etc. S-a spus adesea ca patria unui scriitor e limba in care se poate exprima pe deplin. Atunci cand, din motive diverse (politice in primul rand), decid sa se exileze din tara de origine, scriitorii de limba spaniola isi pot continua opera fara intermediar, iar daca sunt cu adevarat originali, numele lor au sanse sporite de celebritate. Dezavantajul ar fi ca si concurenta e mai mare, de unde necesitatea de individualizare memorabila, fie prin recurs la traditiile si fabulosul folcloric al tarii natale, fie prin evocarea istoriei ei, mai veche sau mai recenta. De aceea "realismul magic", pitorescul, prejudecatile arhaice, tema dictatorilor, a revoltelor sociale, tradarilor si razbunarilor s-au perpetuat pana la satietate in literatura latino-americana contemporana. Roberto Bolano a fost pentru mine o revelatie, fiindca n-are nimic din predecesorii celebri, ai "boom-ului", pare complet rupt de ei, desi biografia ii e oarecum asemanatoare, cel putin ca traseu geografic. E si mult mai tanar ca ei. Nascut in Chile in 1953, fuge la 15 ani in Mexic, unde-si petrece tineretea, iar apoi se stabileste in Spania, intr-o localitate de pe Costa Brava, Blanes, de unde face dese drumuri la Barcelona, la Editura Anagrama, unde-si publica romanele si volumele de povestiri, precum si la intalniri scriitoricesti. Moare la 50 de ani, in 2003, iar de atunci gloria lui postuma, intretinuta de colegii de breasla, e in continua crestere: traducerile se succed in numeroase limbi, in SUA i se acorda post mortem, in 2009, prestigiosul National Book Critics Circle Award, iar poetica originala a lui Bolano, care a deschis un drum literar, face scoala. Fiindca in lumea globalizata de azi, proza lui apatrida ii vorbeste despre sine insusi omului de oriunde, e urmat de tinerii scriitori care i-au creat un adevarat cult. Nu citisem pana acum nimic scris de Roberto Bolano si povestirile din "Convorbiri telefonice" m-au facut sa ma alatur admiratorilor. De fapt eram oarecum prevenita de numele traducatorului, de convingerea ca Dan Munteanu Colan nu-si pierde timpul cu orice. Numitorul comun al nuvelelor e ca toate personajele lor sunt in deriva, par la capatul puterilor, par niste funambuli pe sarma intinsa deasupra abisului, pierdute si dezradacinate, si totusi rezista, supravietuiesc. Descumpanirea unei intregi generatii de la sfarsitul secolului trecut, izolarea spirituala a inadaptatilor, cautand zadarnic repere in haos, nelinistea dromomana, adancimile insondabile ale psihicului avid de comuniune, riscul si moartea sunt temele celor 14 superbe povestiri. Multe din personajele lor sunt scriitori (exista si un dublu recurent cu date autobiografice pe nume Arturo Belano), locurile actiunii sunt cele in care a trait autorul (Chile, Mexic, Spania), referirile la anumite evenimente istorice si personalitati reale nu lipsesc, si totusi asta nu diminueaza universalitatea tematicii si intensitatea emotiei pe care o provoaca scriitura radicala a lui Bolano. Fie ca e vorba de un scriitor argentinian traitor la Madrid si iubitor de Kafka (Sensini), de un scriitor francez ratat, victima a revanselor politice cu dublu sens din anii europeni '40 (Henry Simon Leprince), de sufletul tandru al unei actrite porno (Joanna Silvestri), de relatiile paguboase ale unei americane nestatornice, pentru care mereu, vorba lui Milan Kundera, viata e in alta parte (Viata Annei Moore), despre comunistii chilieni care au primit azil politic la Moscova si ai caror copii, dupa prabusirea URSS, ajung mafioti - de fapt tot despre vid, inconfort sufletesc si limite elastice ni se povesteste, intr-un mod care ne convinge ca Bolano e un scriitor exceptional. Despre care colegul lui, Enrique Vila-Matas, spune ca "a deschis o bresa profunda in literatura latino-americana, cu opera lui salbatica si abisala".
Autorii hispanofoni au un atu major: limba in care scriu - oficiala in 20 de tari - ocupa locul al treilea in lume, dupa chineza si engleza, cu circa 382 milioane de vorbitori. Oricat ar fi scazut numarul cititorilor de fictiune, tot au o piata asigurata pentru cartile lor, nu doar in Spania, ci si in Argentina, Mexic, Chile, Peru, Nicaragua, Bolivia, Paraguay, Guatemala etc. S-a spus adesea ca patria unui scriitor e limba in care se poate exprima pe deplin. Atunci cand, din motive diverse (politice in primul rand), decid sa se exileze din tara de origine, scriitorii de limba spaniola isi pot continua opera fara intermediar, iar daca sunt cu adevarat originali, numele lor au sanse sporite de celebritate. Dezavantajul ar fi ca si concurenta e mai mare, de unde necesitatea de individualizare memorabila, fie prin recurs la traditiile si fabulosul folcloric al tarii natale, fie prin evocarea istoriei ei, mai veche sau mai recenta. De aceea "realismul magic", pitorescul, prejudecatile arhaice, tema dictatorilor, a revoltelor sociale, tradarilor si razbunarilor s-au perpetuat pana la satietate in literatura latino-americana contemporana. Roberto Bolano a fost pentru mine o revelatie, fiindca n-are nimic din predecesorii celebri, ai "boom-ului", pare complet rupt de ei, desi biografia ii e oarecum asemanatoare, cel putin ca traseu geografic. E si mult mai tanar ca ei. Nascut in Chile in 1953, fuge la 15 ani in Mexic, unde-si petrece tineretea, iar apoi se stabileste in Spania, intr-o localitate de pe Costa Brava, Blanes, de unde face dese drumuri la Barcelona, la Editura Anagrama, unde-si publica romanele si volumele de povestiri, precum si la intalniri scriitoricesti. Moare la 50 de ani, in 2003, iar de atunci gloria lui postuma, intretinuta de colegii de breasla, e in continua crestere: traducerile se succed in numeroase limbi, in SUA i se acorda post mortem, in 2009, prestigiosul National Book Critics Circle Award, iar poetica originala a lui Bolano, care a deschis un drum literar, face scoala. Fiindca in lumea globalizata de azi, proza lui apatrida ii vorbeste despre sine insusi omului de oriunde, e urmat de tinerii scriitori care i-au creat un adevarat cult. Nu citisem pana acum nimic scris de Roberto Bolano si povestirile din "Convorbiri telefonice" m-au facut sa ma alatur admiratorilor. De fapt eram oarecum prevenita de numele traducatorului, de convingerea ca Dan Munteanu Colan nu-si pierde timpul cu orice. Numitorul comun al nuvelelor e ca toate personajele lor sunt in deriva, par la capatul puterilor, par niste funambuli pe sarma intinsa deasupra abisului, pierdute si dezradacinate, si totusi rezista, supravietuiesc. Descumpanirea unei intregi generatii de la sfarsitul secolului trecut, izolarea spirituala a inadaptatilor, cautand zadarnic repere in haos, nelinistea dromomana, adancimile insondabile ale psihicului avid de comuniune, riscul si moartea sunt temele celor 14 superbe povestiri. Multe din personajele lor sunt scriitori (exista si un dublu recurent cu date autobiografice pe nume Arturo Belano), locurile actiunii sunt cele in care a trait autorul (Chile, Mexic, Spania), referirile la anumite evenimente istorice si personalitati reale nu lipsesc, si totusi asta nu diminueaza universalitatea tematicii si intensitatea emotiei pe care o provoaca scriitura radicala a lui Bolano. Fie ca e vorba de un scriitor argentinian traitor la Madrid si iubitor de Kafka (Sensini), de un scriitor francez ratat, victima a revanselor politice cu dublu sens din anii europeni '40 (Henry Simon Leprince), de sufletul tandru al unei actrite porno (Joanna Silvestri), de relatiile paguboase ale unei americane nestatornice, pentru care mereu, vorba lui Milan Kundera, viata e in alta parte (Viata Annei Moore), despre comunistii chilieni care au primit azil politic la Moscova si ai caror copii, dupa prabusirea URSS, ajung mafioti - de fapt tot despre vid, inconfort sufletesc si limite elastice ni se povesteste, intr-un mod care ne convinge ca Bolano e un scriitor exceptional. Despre care colegul lui, Enrique Vila-Matas, spune ca "a deschis o bresa profunda in literatura latino-americana, cu opera lui salbatica si abisala".
Alte articole din acest numar
- Manastirea din gradina cu meri: Magina
- PUTEREA RUGACIUNII
- VLAD LOGIGAN - "Mi-e frica sa raman un om singur"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
