Marti, 19 iulie, in jurul orei 11.00, in chilia sa de la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" din Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc s-a mutat la cele vesnice. Crestinii care, ca in fiecare zi, faceau coada la usa sfintiei sale, pentru un sfat ori o binecuvantare, au fost coplesiti de tristete pentru pierderea duhovnicului, dar si de bucurie, pentru ca am castigat cu totii inca un rugator in Cer, de-a dreapta Tatalui.
Parintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai vestiti si mai iubiti duhovnici ai nostri. O viata de suferinta si dragoste au facut din chipul sau unul translucid, prin care puteai zari lumea de dincolo. Si asta te cutremura de nadejde. Iar marea speranta pentru mantuire, pe care ti-o sadea in inima prin simpla prezenta a sa, era dublata de o nestavilita veselie a sufletului, care izvora din el continuu. Spunea ca omul care crede in Hristos trebuie sa se bucure, pentru ca este salvat. Asa si facea, trecand peste toate durerile, cu un zambet.
Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut pe 13 august 1914, in satul Misleanu, comuna Perieti, judetul Ialomita, intr-o familie de aromani instariti. In 1932, a absolvit, la Bucuresti, Scoala de Arte si Meserii, si chiar din acel an, luat de valul de entuziasm al generatiei sale, s-a inscris in Miscarea Legionara. In 1938, a fost arestat si inchis in lagarul pentru legionari de la Miercurea Ciuc, desi nu se facea vinovat de nimic. Dupa eliberare, a fost secretar intr-un birou de avocatura din Zarnesti, localitate unde, in toamna lui 1940, in timpul scurtei guvernari legionare, a ajuns sef de plasa si primar. Dupa asa-numita "rebeliune legionara" din ianuarie 1941, a fost arestat, judecat si condamnat de Tribunalul Militar Brasov la sase ani de inchisoare. A cerut si i s-a aprobat eliberarea din inchisoare, pentru a pleca pe front, in linia intai (alternativa oferita de generalul Antonescu legionarilor pe care-i bagase dupa gratii). Insa, autoritatile au revenit asupra deciziei. A fost eliberat abia in toamna lui 1946. Atunci s-a hotarat sa-si inchine restul vietii lui Hristos.
De la Slatina a fost arestat in noaptea de 13 spre 14 iunie 1958 si cercetat din nou, pentru tineretea sa legionara (pe care deja si-o platise cu ani multi de temnita) si pentru legaturile cu gruparea "Rugul Aprins" de la Antim (asimilata, si aceasta, abuziv, cu legionarismul, desi era una eminamente spirituala, iar initiatorul si animatorul ei, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, fusese antilegionar notoriu). Fara nici o dovada impotriva lui, parintele Arsenie a fost condamnat, in noiembrie 1958, la 20 de ani de inchisoare, pentru "uneltire contra ordinii sociale". A patimit in penitenciarele din Brasov, Aiud si Jilava, alaturi de alti "sfinti ai inchisorilor", precum parintele Iustin Parvu de la Petru Voda, ieroschimonahul Daniil de la Rarau (Sandu Tudor), Valeriu Gafencu si Mircea Vulcanescu, fiind eliberat in 1964, prin decretul de gratiere generala. In inchisoare, a fost o legenda vie a rezistentei anticomuniste si o intruchipare exemplara a "solutiei mistice", de care vorbea N. Steinhardt in Jurnalul fericirii. Fosti tovarasi de inchisoare marturisesc ca, adeseori, se ruga si 17 ore pe zi, si ca atunci cand a parasit puscaria de la Aiud, un gardian i-ar fi spus altuia: "Iese sfintenia pe poarta!".
Dupa eliberare, parintele Arsenie Papacioc a fost o vreme preot intr-un sat din Ardeal, apoi staret la Cozia, pana in 1976, cand a ajuns duhovnic la manastirea de maici de la Techirghiol. Acolo si-a desavarsit lucrarea duhovniceasca si a devenit un reper al ortodoxiei romanesti. Acolo l-am cunoscut si eu, in anul 2002, cand am mers la sfintia sa sa cer povata si binecuvantare pentru fondarea Asociatiei "Rost" si a revistei omonime. M-a primit de parca ne cunosteam de cand lumea, cu mare prietenie, pentru ca, asa cum mi-a spus, noi ne intalnisem deja "in duh", mult mai inainte de a ne vedea fata catre fata. Am fost coplesit de emotie, vreme de doua ceasuri, cat a durat vizita. Pe urma, am continuat sa-l vad la rastimpuri si sa vorbim la telefon. De fiecare data cand aveam indoieli sau nelamuriri, ii ceream cuvant de folos si toate mi se limpezeau. Echilibrul si fermitatea, dragostea si rigoarea, bucuria si profunzimea ii erau proprii si faceau ca intotdeauna sa pleci din chilia sa dumirit, intarit si vesel. Daca in viata fiind, avva Arsenie ne-a fost calauza pe drumul mantuirii, in vesnicie, ne poate fi model si nepretuit mijlocitor pe langa Hristos. Dumnezeu sa ne invredniceasca de a-l pomeni si a-l urma in credinta!
CLAUDIU TARZIU
_____________________
ANTOLOGIE "FORMULA AS"
Parintele ARSENIE PAPACIOC
"Un crestin pune mana pe stele"
Parintelui Arsenie Papacioc i se spune pe fata "sfantul", iar raurile de pelerini care se indreapta spre el ca sa-l vada si sa-l asculte, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca la el fac inconjurul pamantului romanesc. E sfarsitul privegherii de sambata noapte, o pace odihnitoare, cu luna plina, se asterne peste "cetatea" calugaritelor, peste chiliile Manastirii "Sfanta Maria" din Techirghiol. De departe, se aude sufletul marii. Pelerinii de langa mine sunt fericiti. In curand, se vor intoarce la casele lor, afirmand cu bucurie si cu mandrie in inima: "M-a binecuvantat parintele Arsenie Papacioc...".
"Oriunde si oricand am trai, Iisus este acelasi si glasul clopotelor este la fel"
- Nu exista un Hristos in provincie si altul la blocuri, un Hristos la rasarit si altul la apus. Nu! E acelasi Dumnezeu pentru toate timpurile si toti oamenii. Dar depinde de sinceritatea inimii tale cand te duci la duhovnic. Nu te duci la el ca si cum te-ai duce la biblioteca: iti iei ce carte vrei si o pui la loc. Caci tineti minte! Primii calugari nu aveau biblioteca. Biblioteca lor era o mare cruce. Ma intreba cineva intr-o zi ce melodie imi place cel mai mult. Mi-a venit sa rad. Zic: "Mie cel mai mult imi place bataia clopotelor - Cheama viii, plange mortii si imprastie viforele". Vreau sa spun ca oriunde si oricand am trai, pe vremea lui Stefan cel Mare sau astazi, Iisus este acelasi si glasul clopotelor este la fel. Sigur ca traim vremuri grele si ca problemele oamenilor sunt mari; ca lumea se schimba, se inraieste, se indeparteaza de Dumnezeu. Dar singurul fapt important, de la care nu trebuie sa ne abatem vreodata, sunt cuvintele Mantuitorului. Scriptura nu poate sa fie alta. Limpede. Hristos nu se schimba odata cu Revelionul, de la un an la altul.
"Nu se poate fara cruce"
- Iisus inseamna speranta si innoire. Ce-ar trebui sa faca romanii ca sa-si pastreze totusi nadejdea?
- Eu am trait in diferite situatii grele. Am stat 12 ani in temnita, din care 6 in puscariile comuniste, schingiuit si infometat. Sute de preoti au fost aruncati in celulele negre, cerandu-li-se doar atat: sa se lepede de Hristos si vor fi liberi. Pe mine, credinta m-a ajutat sa nu ma clatin duhovniceste, sa nu ma tem de lanturi si palmuiri. Daca toate chinurile astea sunt acceptate fara cartire, devii un Dumnezeu, pur si simplu. Cand esti in astfel de situatii grele, esti ca un Dumnezeu inlantuit. Ne smulgeau barbile, ne trageau de barbi ca pe niste vite. Ne-am intors ca niste ocnasi: chilugi, fara barbi, fara dinti, dar mai ales fara chipurile acelea luate de pe icoane, de calugari. Eram criminali de rand. Romanii trebuie sa inteleaga ca nu se poate fara cruce. Suferinta-i un dar de la Dumnezeu. Te-am umilit, popor roman, ca sa te pot inalta. Intr-adevar, de cand s-a nascut, amaratul asta de popor a suferit nespus. Dar nici unui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasa credinta decat mucenicilor nostri. Un Horia, care a infruntat imparati, care s-a luat la tranta cu imperii, toti au ascuns in cojoacele lor mitoase o inima de erou. Omul fuge de suferinta ca un las. Noi nu zicem s-o cauti, dar daca a picat peste tine, birui-o!
"Cu tine trebuie sa inceapa exemplul"
- Si totusi, sfinte parinte, romanii par sa nu inteleaga mare lucru din suferinta. Ea ne dezbina, in loc sa ne tina adunati. Ce-ar trebui sa facem ca sa ne solidarizam in fata necazurilor, sa ne gandim impreuna la viitor?
- As spune doar atat: omule, conteaza enorm cum esti tu! Cu tine trebuie sa inceapa exemplul. Noi trebuie sa plangem intreaga drama a lumii ca pe propriile noastre pacate. Una din marile greseli care se fac, chiar de unii preoti cu nume bun, e ca nu se traieste drama celuilalt. Daca vrei sa vezi Raiul, lasa-l pe celalalt sa-l vada intai. Mantuind, mantuieste-te. Valoarea desavarsita a incununarii suferintei este daca ai fost si umilit. Suferinta neamului romanesc eu o numesc o suferinta mantuitoare. Spun: va avea o mare misiune poporul roman. Sunt foarte optimist, tocmai pentru faptul ca noi traim de doua mii de ani pe cruce. Sa stiti ca urmeaza Invierea. Invatatura crestina, fata de alte religii din lume, este ca celelalte vor sa scape de suferinta, pe cand crestinismul spune ca "nu", numai prin suferinta scapam de suferinta.
- Sfintia Voastra, exista oare si o rasplata pentru suferinta?
- Ei bine, aflati ca un crestin pune mana pe stele. Si mai mult, sfintii spun ca un om smerit muta astrele. Asta-i totul! Cand te smeresti cu adevarat, esti un Dumnezeu si gata. Nu se poate, oameni buni, fara smerenie! Cu nici un chip! Nici sa despici socotelile cele mai de scoala primara. Cel mai mare urat posibil de care trebuie sa scapam este mandria. Acolo unde nu-i Hristos, este o mandrie umilita. "Sa ma vorbeasca lumea de bine, sa nu ma barfeasca." Nu conteaza asta. Totdeauna trebuie sa ne gandim ce parere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Caci asta a taiat zborul multor valori din Romania.
- Parinte Arsenie Papacioc, cititorii revistei noastre asteapta un indemn de la dvs. Sfaturile duhovnicesti, cand sunt patrunse si respectate, pot fi o punte de trecere catre Rai.
- Spuneti la toata lumea sa-L traiasca in plin pe Hristos si vor fi eliberati. Ca Dumnezeu nu le va ajuta ticalosilor sa stapaneasca Romania, ci va face numai asa, pe moment, niste "jocuri de lumini". Rabdati-i! Toate veacurile au fost pline de ticalosi, dar ticalosii din secolul acesta au umplut cerul de sfinti.
BOGDAN LUPESCU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
