Oricat de sofisticate sau de mari ar fi noile vile rasarite ca ciupercile dupa ploaie peste tot in tara, toate palesc in fata frumusetii simple a unei case traditionale romanesti. Aveau batranii mai mult gust atunci cand faceau o casa? Aveau secrete ce o transformau intr-un "cuib", un adapost al familiei, cald si ocrotitor? Oricare este raspunsul, magia lor functioneaza din nou, si oamenii se intorc la modelul caselor taranesti, simple, sanatoase si de o frumusete fara egal. De ce si cum sa iti faci o casa romaneasca adevarata ne-a explicat unul dintre cei mai buni specialisti ai Muzeului Astra din Sibiu, CIPRIAN STEFAN, principalul coordonator al muzeului in aer liber.
Descantec pentru copaci
- Catalin Manole: Cand intri intr-o casa traditionala, te cuprinde un sentiment de liniste si pace. Somnul este mai odihnitor, pana si racoarea pare sa fie altfel. Ca sa nu mai vorbim de rafinamentul estetic. Cum reuseau batranii sa construiasca atat de trainic si de frumos?
- Ciprian Stefan: Batranii nostri faceau case in care nu se punea un gram de ciment, doar resurse naturale: piatra, pamant, nisip, lemn. Si iata ca au rezistat peste 200 de ani, mai pot fi locuite, si noi le admiram si azi. In muzeul Astra de la Dumbrava Sibiului, avem case foarte bune, de la 1600! Constructorii de atunci aveau anumite secrete. Ridicatul unei case nu era doar "o inginerie", era un ritual pe care ei il respectau cu strictete. In primul rand, ei nu isi cumparau lemnul de la magazin. Mergeau in padure si isi alegeau cu mare grija copacul ce urma sa fie sacrificat. Cautau pana il gaseau pe cel potrivit pentru casa, grajd sau acoperis. Il alegeau la lungimea si grosimea necesara si foloseau tot de la el. Nu se taia fara rost, ca azi, oamenii erau cumpatati. Un alt "canon" era ca lemnul se taia in lunile cu "rie" la sfarsit, octombrie, noiembrie, ianuarie, februarie, de preferinta pe luna plina. In plus, se spuneau rugaciuni inainte de a taia un copac, sau mai degraba descantece. Abia dupa ce respectau acest ritual taiau copacul in doua, marginea mai groasa o puneau la podea, varful la capriori, restul pe foc.

- Sunt oameni care viseaza sa-si faca o casa noua, o pensiune. De ce le-ati recomanda sa aleaga un model de casa traditionala, mai degraba decat unul de casa moderna?
- Sunt mai multe considerente. In primul rand, daca iti faci o pensiune, de pilda, si ti-o faci in mediul rural, acolo este vorba de un peisaj. Din cadrul peisajului rural face parte peisajul cultural. Acesta inseamna satul, ca amplasare, ca arhitectura, ca ocupatii, ca mestesuguri. Daca tu faci o pensiune care se incadreaza in tiparele arhitecturale locale, nu degradezi cu nimic peisajul cultural si nici pe cel natural. In felul asta poti sa oferi turistului o perspectiva asupra satului, asupra comunitatii respective, mai apropiata de identitatea locului. Al doilea argument este pragmatic: costul de constructie redus. Despre casa de lemn, orice taran iti va spune ca iarna-i calduroasa, vara-i racoroasa. Reduci costurile, si la constructie, si la intretinere. In plus, lemnul nu are atatea emisii nocive cum au alte materiale moderne de constructie: e foarte prietenos cu mediul, cum se spune astazi. Ai numai de castigat facand o casa de lemn! Dar cel mai important este sa-ti faci o casa respectand peisajul si vecinii din jur. De ce sa construiesti un mastodont de zidarie de trei etaje, care sa sara in ochi ca un ghimpe, intr-un peisaj frumos?

La noi, in zona Sibiului, exista case care, construite dupa aceasta stiinta a lemnului, dureaza si de 200 de ani. In plus, e un material regenerabil. In 50 de ani, padurea creste din nou. Si e usor de lucrat cu lemnul. Usor de lucrat, usor de manipulat, usor de ridicat casa. Singurul impediment este ca o casa facuta din lemn trebuie sa stea sa se "aseze" cam 7-8 luni, sa treaca o iarna peste ea, cum se spune.
Nutretul de pe acoperis
- Casele pe care le aveti la muzeul Astra sunt superbe. Cum de au renuntat romanii la aceste modele extraordinare?
- Sincer, nu stiu sa va raspund. In vremurile trecute, omul simplu era si arhitect, si proiectant, si constructor, si reusea sa faca niste lucruri minunate. Stia sa isi faca o casa, in functie de zona. In Apuseni, de exemplu, casele sunt mai degraba zvelte si mai degraba patrate, inalte, ca iernile erau grele. Pentru ca zapada nu trebuia sa stea pe acoperis, il faceau ascutit. Simplitatea lor are o frumusete extraordinara. In Salaj, e tranzitie de la podis la munte, casa are doua camere, e podita si are acoperis de paie. Acoperisul e doua treimi din casa, cu izolatie extraordinara, facuta dintr-un strat de 50-60 de cm de paie, si frigul nu intra usor. Fumul iesea in pod. Asta invelea paiele in gudron si le proteja. Douazeci si cinci de ani nu aveau nevoie de interventie la acoperis, decat poate un pic, la coama. In Tara Zarandului acoperisul nu e asa de inalt, e mai scund, lemnul de brad e inlocuit cu cel de stejar. Dar stratul de paie e mai gros. Asta si pentru ca, iernile fiind mai grele si mai lungi, cateodata ramaneau fara hrana pentru animale.

Casele vechi, ravnite de turisti straini
- In prezent se construieste cat mai mare si cat mai... portocaliu.
- E si vina arhitectilor, care ii incurajeaza pe oameni sa ridice o casa cat mai mare, pentru ca ei sunt platiti la metrul patrat construit. Nu se gandesc ce distrug in felul asta: adio peisaj cultural si, deci, adio turism rural! Romania ar putea sa se dezvolte enorm numai pe turism rural. Noi, la Dumbrava Sibiului, avem aproximativ 250 de mii de turisti, majoritatea straini, majoritatea doritori sa locuiasca in asemenea case vechi, nu in cele noi, din ciment si boltari. Cei mai multi sunt nemti, austrieci, francezi. Noi nu ii putem lasa, desi ei ne roaga sa doarma, sa stea cateva zile in casele vechi, din muzeu. Vor sa doarma intr-un strujac, pe panusi de porumb.

- Pe cei ce doresc sa isi construiasca o casa traditionala cum ii puteti ajuta?
- Trebuie doar sa vina la muzeul Astra din Sibiu si sa isi aleaga o casa. Noi ii putem sprijini sa o faca. Le punem la dispozitie specialisti, echipe care lucreaza in tehnici traditionale, proiecte de arhitectura complete. O casa cum este cea de la Poiana Vadului, de exemplu, adaptata la zilele noastre in interior, cu demisol si mansarda locuibile, inseamna sase camere si costa in jur de 15 mii de euro, tencuita traditional, cu pamant. Sunt si alte variante, dar cel mai bine ar fi sa veniti la Sibiu. Incercam sa le facem viata oamenilor mai buna si mai frumoasa si dincolo de portile muzeului. Va asteptam cu drag!
Domnul Ciprian Stefan poate fi contactat la telefon 0756/08.57.74.
11.08.2011, 09:01Mihaela Walter
Felicitari echipei de la Muzeul Astra, initiativa este extraordinara, asa s-ar putea pastra mai bine traditia romaneasca!
In Germania, exista deja de multi ani o ramura a constructiilor, care realizeaza "constructii biologice (bio)". Aceste case ecologice, care se construiesc pe bani grei, sunt NUMAI din lemn si din lut si s-a demonstrat stiintific, ca sunt cele mai sanatoase case! In interiorul lor, se dezvolta un microclimat deosebit de favorabil sanatatii omului, fapt care nu se intampla in "monstrii" de beton moderni, din contra, aerul din aceste case este deosebit de nesanatos si este cauza multor boli! Un mare arhitect german a spus ca "poti sa omori un om cu o casa, exact cum poti sa-l omori cu un topor!"!
16.08.2011, 18:55Constanta Szlavics
Poate ca bunul gust va revenii!