Paradisul din fata blocului

Monumentul Gradinarului Necunoscut

Daca ar fi dupa mine, cea mai mare si mai impunatoare statuie din Bucuresti ar trebui sa fie Monumentul Gradinarului Necunoscut. Si asta, pentru ca, dupa mai bine de zece ani de locuit in capitala, mi-am dat seama ca tot ce umanizeaza uriasa ingramadire de blocuri de beton, cu aer comunist, sunt micile gradini din jurul lor. Militari, Drumul Taberei, Titan sau Berceni, toate aceste cartiere muncitoresti, peste care in ultimii ani s-a mai pogorat si blestemul traficului infernal si al poluarii, inca mai traiesc si s-au salvat datorita unor gradinari anonimi. Pensionari, sefi de asociatii de bloc sau simpli iubitori de natura, meritul lor este ca au reusit sa creeze gradini superbe, intr-un desert de asfalt. Fara sprijin din partea primariilor, cateodata ignorati de ceilalti blocatari, sute de gradinari anonimi aduc un pic de frumusete Bucurestiului, fara sa ceara nimic in schimb. Acest articol este dedicat imparatilor ce domnesc peste regatul din fata blocului si supusilor lor: florile, gazele, pasarile.

Paradisul de pe strada Uverturii

Trandafiri. Albi, rosii, galbeni, roz. Toti au explodat si stralucesc in soarele dupa-amiezii de mai! Deasupra noastra sunt bulgari de flori albe, celebrele boule de neige. Bujorii si-au desfacut si ei florile cu voluptate. Parfumuri usoare, de primavara, sau ametitor de dulci, ne inconjoara. Domnul Andrei mai face cativa pasi, ca sa imi prezinte caldarusele, flori delicate, albastrii. "Cand m-am mutat aici nu exista nimic. Blocul abia se terminase de construit si peste tot erau materiale de constructii si gunoaie. Cateva luni am platit o caruta sa care molozul, si apoi alte luni, sa care pamant si gunoi de grajd, ca sa redevina roditor. Prima data am plantat un fir de vita de vie. Mi-a luat mai bine de zece ani, ca sa fac ceea ce vedeti."
Gradina domnului Andrei este cea mai frumoasa de pe tot Bulevardul Uverturii, din cartierul Militari. La doi pasi de coloana de masini nesfarsita care curge intruna pe bulevard, se afla discret acest colt de paradis. Incantarea incepe odata cu primavara, cand "pajistea" din fata blocului este acoperita de un covor de ghiocei, si pana in decembrie, cand se scutura ultimii trandafiri. Ca printr-o magie, in fiecare moment al anului, alte si alte flori apar. Dupa ghiocei, lalele in toate culorile, apoi narcise, tot mai multe de la an la an, irisi, crini sau bujori, tufanele si hortensii, spre toamna. Dar semnalul il da o magnolie uriasa, cu flori alb-galbui. "Asa am gandit de la inceput", spune domnul Andrei, prezentandu-mi regatul sau: "sa pun florile astfel incat sa fie o gradina inflorita tot timpul anului. Am luat irisi de la gradina botanica. Apoi am pus iedera, si uite ca deja a ajuns pe la etajul 5 si urca mai departe.Aici sunt hortensii. Ele au nevoie de umbra, de loc mai racoros si de-aia le-am pus sub pomul asta. Le merge destul de bine. Iarna, trebuie protejate, infasurate. Aici am o iarba care face flori, dar se intinde extraordinar de repede. Acum nu mai reusesc sa scap de ea din gradina, trebuie sa o tai mereu, ca daca o las, devine covor si le sufoca pe celelalte. Plantele se aseamana foarte mult cu oamenii, la capitolul asta: unele sunt egoiste si vor sa acapareze tot, altele nu suporta anumite vecinatati, altele, dimpotriva, cresc mai bine intr-o anumita companie."
In fiecare dimineata la ora cinci, d-l Andrei este in gradina. In bloc, abia daca sunt aprinse cateva lumini la ferestre. Aerul e curat, masinile inca nu au inceput sa vuiasca, pasarile se bucura si ele de pacea fragila a orasului. Si cat timp mai muta o floare de colo-colo si mai sadeste altele noi, luminile incep sa se aprinda in geamuri. Se simte miros de cafea proaspata si oamenii incep sa coboare, plecand grabiti la lucru. D-l Andrei intra in casa, unde il asteapta si pe el micul dejun. Spre deosebire de ceilalti vecini, el poate sa ii daruiasca sotiei, in fiecare dimineata, flori proaspete. Cand se intoarce de la serviciu, se opreste mai intai in gradina. Ca sa vada ce fac plantele lui dragi, ce flori au mai inflorit si ca sa se reincarce cu energie de la ele, dupa o zi obositoare. Cateodata, pare ca intreaga zi de lucru nu a fost decat o lunga pauza de la gradinarit. Isi ia galetusa cu rasaduri, foarfeca, si incepe sa respire din nou, printre flori. E o pasiune. Dar este si o nostalgie. Este o revenire la el insusi, la cele mai frumoase momente din viata sa, pe care doar astfel le poate trai din nou si din nou. "Pasiunea asta o am din copilarie. Am mostenit-o de la tata. Sau poate ca in felul asta il am mereu pe tatal meu langa mine. Cand eram de-o schioapa, nu mergeam sa ma joc cu ceilalti copii: preferam sa stau cu tata in gradina si sa observ cum ingrijeste florile. Eram vrajit, pentru ca punea atata dragoste in ce facea, incat mi se parea ca nu exista lucru mai frumos pe lume decat sa te ocupi de plante si de flori. In plus, imi povestea mereu. El facuse cel de-al doilea razboi mondial, din prima pana in ultima zi.Mi-a povestit tot razboiul, printre irisi, crini si lalele. Razboaiele nu au nimic frumos. Dar pentru mine, bombardamentele si soldatii si tancurile miroseau a verbina si asta era tot ce conta. Mamei ii placea foarte mult verbina, si pentru ea o tinea tata. Mai tarziu, am inteles ce inseamna razboiul, iar aici, pentru gradina mea, nu am gasit acel soi de verbina, desi mi-ar fi placut."
Gradina domnului Andrei are si alei, trasate minutios. Deocamdata sunt drepte si simple, insa din toamna vrea sa le reaseze in ronduri, poate sa puna si bancute. In afara de flori, sunt si multi pomi fructiferi. Majoritatea au fost initial un sambure plantat, dar au fost si lastari, adusi chiar de la Gradina Botanica: meri, caisi, salcii, visini. Cand sunt prea multi, ii scoate, si fie ii duce la tara, in satul Dridu, fie ii face cadou trecatorilor care se opresc sa admire gradina. Crizanteme, irisi, narcise a dat in fiecare an. Si cu toate ca vecinii nu ajuta la sapatul gradinii sau la alte lucrari trebuincioase, se intampla sa vina la Andrei cate un pensionar din bloc, cu o planta frumoasa in brate: "Am cumparat o floricica, poate ii gasiti un loc potrivit aici".

Inima padurii, din inima orasului

"Stati asa, nu fotografiati, sa dau jos nailoanele, ca sa se vada mesili!", imi spune Nea Barbu si, in ciuda protestelor mele, se apuca sa dezveleasca "mobilierul de gradina". "Si fotoliul, si masa pentru dezbateri, sa le dam, dom'le, la ziar, sa vada oamenii ca se poate!"
In Giulesti, nu departe de zidul pe care pana mai odinioara scria, cu litere de doi metri, Moarte calicului Cipilic, se afla gradina-minune a lui Nea Barbu, rapidist cu state vechi, om caruia ii place sa discute orice in gradina lui, parca special facuta ca sa iti tihneasca vorba. Cine il cunoaste ar putea sa spuna ca este pensionarul tipic, bucurestean get-beget, sudist la vorba si-atat de microbist, incat oricand, un meci de fotbal este o lectie de viata, de politica, de orice.
"Bai tata, eu dupa vremea lu' Nea Nicu, m-am apucat de gradina asta. N-aveai mata viata penibila de azi, cand m-am apucat eu sa fac ceva aici. A venit de la primarie unu' Zamfir, nu l-ai apucat dumneata, si ne-a zis ca orice petic de pamant trebuie folosit pentru agroalimentare! Eu m-am conformat primu', in zona asta, si am pus de toate: ceapa, ardei, usturoi, vinete. Se facusera rosiile cat gardul! Acu' e gradina de frumusete, da' cre' ca ne intoarcem, ca la piata sunt cartofii astia noi 80 de mii kilu'. E frumos asa, e aer curat. La flori am mai renuntat, da' tot mai am narcise, trandafiri. Uite, numa' copacelu' ala are 20 si ceva de bobocei. Si am si crini galbeni, aproape imperiali. Cand incep sa infloreasca, cum se termina una, da alta. Prin '78, am inceput cu gradina, dupa cutremur. Gradina de legume am tinut-o 7 ani. Nu m-au mai lasat, ca luam din cota de apa a blocului, cum ar veni. Acu', iau direct din hidrant si seara si dimineata ud cate o ora. Nu le ud ziua, ca le ard."
Nea Barbu se ocupa de gradina din '61, de cand blocul abia fusese dat in folosinta. La inceput, ca sa aiba "preocupatie", apoi din pasiune. Acum, gradina e o lume in sine: nu doar ca i-a facut alei si a plantat pomi, dar a pus si gazon, si-a cumparat masina de tuns iarba. Fiecare colt al gradinii are un anume rost. O parte e cu nisip pentru copii, alta e cu masa de discutii, alta e pentru gratar. Masa e lunga, cu bancuta si scaune, ca pentru conferinta, gratarul e intotdeauna curatat, acoperit cu lemnisoare taiate marunt. Ba, intr-un colt, este si un frigider, legat zdravan cu lant si incuiat cu lacat. Toate dulapioarele imbracate in iedera au fiecare o destinatie: unul este cu jucarii, altul cu ustensile de gradina, altul cu acareturi pentru oamenii mari, de la pahare, la sticle si carafe. Dar toate astea vin pe langa bucuria de a avea o gradina: "Aici am un visin. Acolo am un gutui. Io le-am plantat, pai cine? Si am lasat gardu' inalt. Stiti de ce? Ca sa nu mai beleasca lumea ochii, d-aia! Aici avem ceva din import! Din import l-am adus, ca am fost in strainatate. E din Italia, e gard viu de-al lor. Ei au in unele parti gard viu din dafin! Am facut comanda sa imi aduca si 4 magnolii. Le pun p-alea si renunt la cate un nimic de-asta, de liliac. Asta e de-ala cu o mie si una de flori galbene, numa' pe o craca! E din Cismigiu!", imi prezinta Nea Barbu regatul sau.Nu e chiar cum a vazut in Italia, dar se straduieste. Are promisiuni din partea primariei ca i se va schimba gardul viu cu unul nou, mai frumos, "mai de actualitate". Pana atunci, intretine ceea ce are: matura gradina cu un tarn special, pentru alei are o maturica anume, pentru gazon pune in functiune masina de iarba. Are solutii impotriva puricilor de plante - "inamicul numaru' unu" - pe care le pufaie imediat ce descopera amenintarea. Varuieste pomii si ii curata de uscaturi. La intretinere, il ajuta si o familie de ciocanitori, instalata intr-o scorbura de artar de cativa ani buni. Pasarile sunt, oricum, un capitol special in gradina sa: "Cand e arsita aia de caldura, va spun: zici ca esti in padure! Categoric! Mie mi-a dat in '60 apartament la Magheru, in centru, da' am refuzat! De ce? Pai te gandesti ca aia e zona de barosani! Scumpe toate! Eu am vrut Giulesti, cu gradina in oras. Am o randunica, nu exista an de an sa nu vina. E de toate aici: bot-gros, cintezoi, sticleti, vrabii, randunele, gugustiuci! Toate natiile! Cand incep sa cante, nu-ti mai vine sa intri in casa! Zici ca esti in inima padurii! Aici ai luat pozitia? Stai, nu fotografia, sa deschid umbrela, ca avem terasa, nu altceva! Sa veniti cand infloreste teiul nostru, zici ca esti in Paradis! Hai, va pup dulce!", imi striga Nea Barbu din gradinita, in timp ce se apuca sa dea fericit cu matura pe alei.

Parfum albastru de iris

"O sa radeti, dar sa astepti autobuzul aici e o minunatie!", imi spune doamna Maria si, zambind, imi arata din priviri gradina de langa statie. "Eu vin la serviciu, la un cabinet medical, langa pasajul Lujerului, si cand cobor dimineata din autobuz, dau cu ochii de frumusetea asta. Stau un pic, privesc, trag in piept mirosul, si parca alt curaj am sa incep ziua, va spun sincer."
O gradina numai si numai de irisi! Albastri cu galben, intre frunzele maiestuoase, verzi. Mirosul lor pune in fiecare zi stapanire pe toata intersectia. Multi oameni se opresc din fuga zilnica sa ii admire, sa isi traga sufletul, in compania lor delicata. Gradina e in fata unui bloc, si daca te uiti atent, dincolo de irisi descoperi si alte flori mai discrete, dar la fel de frumoase. Mai mereu zaresti in gradina un domn grizonat, care isi face de lucru printre straturile de flori. Este domnul Orasan Stefan, administratorul asociatiei de bloc. "Am pus mai mult flori perene, ca nu sunt asa de pretentioase. Acum sunt infloriti irisii, dar pana saptamana trecuta, am avut ghiocei, apoi lalele, apoi narcise", imi spune si ma ia intr-un tur al gradinii, nu mai mare de cativa metri patrati. Nu stie cum se cheama fiecare planta in parte. "Eu am fost mecanic de meserie", se scuza, dar pe toate le ingrijeste cu mare drag. Se ocupa de gradina de trei-patru ani si spera sa o faca sa arate asa cum viseaza, peste inca trei ani. Toti vecinii l-au ajutat. Unii au adus rasaduri, altii au indraznit sa iasa la taiat iarba, altii au adus bere si sucuri pentru cei ce lucrau. Dar, intr-un fel sau altul, toti au facut ceva pentru gradina "lor". "Am considerat ca este o carte de vizita a celor ce locuiesc aici. Cu totii avem musafiri, din cand in cand, si am zis sa fie prezentabil locul: la intrare avem gresie si faianta, am pus covor, liftul e intretinut, asa ca de ce sa nu avem si o gradina frumoasa", imi spune mandru domnul Stefan. Tine sa imi prezinte neaparat o planta, de fapt un arbust. E inca pitic, plantat anul trecut, si are frunzele lucioase, parca acum a fost dat cu ceara. Povestea lui este insa mai importanta pentru domnul Stefan: "L-am adus de la fiica mea, din Elvetia. Cand l-am plantat, la ea m-am gandit si de fiecare data cand il privesc, parca sunt mai aproape de ea. Asta e... copiii au viata lor. Privesc cu nevasta-mea planta asta si parca suntem mai aproape de fiica noastra. Nu e minunat ca o planta poate sa faca asa ceva? O sa creasca inalt, o sa fie o frumusete peste cativa ani!".
Pentru domnul Stefan este un compliment cand oamenii vin si ii cer seminte de flori: asta inseamna ca gradina lui este admirata! Le daruieste tuturor atat cat are. Acum, oamenii cer iris, in toamna vor cere crizanteme si tufanele. Oricum, gradina din fata blocului este pentru flori.In spate, unde s-a asfaltat totul si s-au facut locuri de parcare, este domeniul pomilor. Pe o fasie ingusta de pamant a plantat salcami, artari, plopi si tei. I-a cumparat pe rand, din pensie. "Asta a fost pasiunea mea. Am trait la tara, pana la 14 ani. Acum ma simt extraordinar cand vin in gradina, nu ma gandesc la nimic altceva. In plus, am eu senzatia ca oamenii ma respecta un pic mai mult. Apoi, sunt trecatorii care se opresc si ma felicita pentru gradina noastra. Nu o fac neaparat pentru mine. Pana la urma, florile sunt ceva frumos pentru toata lumea. Oricine trece pe aici si vede isi descreteste un pic fruntea, in drum spre casa sau spre serviciu. Peste ani, vor ramane pomii si poate cineva o sa ma aminteasca si pe mine cu ceva frumos", imi marturiseste domnul Stefan.
E seara si oamenii se intorc de la serviciu. Masinile se inghesuie pe bulevardele Bucurestiului, tramvaiele sunt pline. Pe geamul din spate al unui autobuz, doamna Maria priveste gradina de irisi si zambeste. In micile imparatii de langa blocuri, florile incep sa isi inchida cupele, pasarile fac un ultim rond. Ferestrele isi aprind luminile. Trandafirii sunt albi, rosii, galbeni, roz.

Fotografiile autorului

(Daca aveti langa bloc o gradina, trimiteti-ne povestea ei, insotita de minimum o fotografie. Cea mai frumoasa va castiga un abonament la revista "Formula AS"!)