Romanii din Bulgaria

Nicolai Pacev

"Ca un nebun, ca un blestemat, am mers din casa in casa si din sat in sat. Pe jos, cu bicicleta, cum am putut. Am facut liste si fotografii, cu toti cei din neamul romanesc aflati in Kozlodui si in satele din imprejurimi. Ca sa se stie adevarul, sa nu ne mai poata minti, si copiii nostri sa afle ce radacini au aici, la sud de Dunare. Uitati-va: cele mai frumoase case, cele mai mandre gospodarii sunt ale celor din neamul romanesc! Asa a fost intotdeauna, si de-asta bulgarii ne-au aruncat in obraz cu dispret si invidie, ca suntem vlahi neispraviti", spune Nicolai Pacev si revarsa pe masa o arhiva uriasa de fotografii. Fotografii cu case. Atat! Fiecare imagine are scrisa pe spate familia de proprietari romani. Fotografiile sunt facute chiar de Pacev, unele stangace, altele un pic neclare din cauza aparatului ieftin cu care a lucrat. Imagini ce nu au nimic impresionant in sine. Impresionanta este indarjirea acestui barbat, care timp de ani de zile a strans o arhiva, ca o marturie stranie a dorintei de a fi a romanilor de la sud de Dunare. Langa teancul de fotografii noi, domnul Pacev aduce altele, vechi: "Aici sunt stramosii nostri. Preoti, invatatori, tarani. Uitati cum sunt imbracati si ce mandri sunt. Acestia sunt romanii de pe la 1900, si printre ei este si familia mea, din neamul lui Rata. Toti au muncit si au trait aici. Au facut ca partea asta din Bulgaria sa fie candva infloritoare. Unii au murit pentru pamanturile astea si acum noi, urmasii lor, nu avem dreptul nici macar sa ne vorbim limba". In timp ce vorbeste, mainile ii tremura, rasfirand fotogafiile vechi, mangaind chipurile sterse de vreme. Apoi Nicolai Pacev ma ia de mana si ma duce prin alte camere ale casei sale, un adevarat muzeu al romanitatii din Bulgaria, un labirint al disperarii si al neputintei, un loc in care adevarul se lupta cu uitarea.In toate colturile sunt teancuri de documente despre romanii bulgari. Chiar si pe scara interioara a casei sunt aranjate, pe fiecare treapta, fie articole decupate din presa, fie liste cu nume romanesti si felul in care au fost bulgarizate, sau fotografii ale crucilor din cimitire. Ne oprim in dreptul unui perete acoperit de carti: "Le-am strans de-a lungul timpului. Sus sunt cele de istorie, de la antici pana in zilele noastre, de la marea familie a tracilor si pana la razboaiele de independenta. Legaturile puternice cu Romania, cu domnitorii romani si familiile lor, miile de soldati romani pieriti la sud de Dunare, toate sunt scrise, dar nimeni nu vrea sa stie de ele. Jos sunt cartile despre limba romana, dictionarele, tratatele, manualele". Le scoate pe rand din raft, mi le da sa le tin in mana, ca si cum ar vrea sa ma convinga ca sunt reale. Ma duce apoi in camera-scoala. De mai multi ani Nicolai Pacev preda limba romana copiilor din Kozlodui si celor din satele din imprejurimi, care vin de la kilometri distanta, in fiecare sambata si duminica, pentru a invata. O masa lunga cu abecedare. Harta Romaniei, portretul lui Eminescu. "Sunt in jur de 20 de copii la cursul de limba romana. Acum, din cauza presiunilor, parintii au fost avertizati ca si-ar putea pierde locul de munca daca isi romanizeaza copiii, si cativa dintre ei au renuntat. Pentru unii, vin bunicii sa invete si refac lectia acasa, cu nepotii. Un timp, statul roman ne-a ajutat, in sensul ca primeam o suta de euro pe luna prin Departamentul Romanilor de Pretutindeni. Era mai degraba un fel de ajutor ca sa platim curentul si, mai ales, lemnele iarna, ca nu puteam sa tin copiii in frig. Anul trecut insa nu s-au platit decat patru luni, iar anul acesta deloc. Eu totusi am tinut mai departe lectiile. Copiii nu au mers decat la scoli bulgaresti, iar batranii vorbesc in graiul vechi romanesc. Unui copil care vine sa invete limba romana, ca sa inteleaga povestile bunicii, nu pot sa ii spun ca Romania nu a gasit o suta de euro pentru mine. Ne descurcam cum putem, si poate ca Dumnezeu o sa vegheze deasupra neamului nostru", spune Nicolai Pacev cu o voce stinsa, resemnata. Priveste in pamant, cu capul intr-o parte, nestiind ce sa mai spuna. Limba romana este destinul sau, nu are cum sa renunte la ea. Tatal lui a fost deportat pentru limba romana. Autoritatile comuniste i-au hartuit familia: au reusit sa faca din sotia si din fiul lui Pacev informatori. L-au dat afara de la muzeul local unde lucra, acuzandu-l ca "submineaza interesele nationale". L-au dat afara si din casa de cultura.Ramas fara serviciu, acum munceste cu ziua la taiat si legat de vie, sau orice gaseste de facut prin gospodariile mai instarite. Munceste mai mult si mai ieftin, ca sa nu fie dat la o parte de alti zilieri. Poarta haine primite la pomeni, haine mai stramte sau mai largi decat masura lui. Cateodata, pana si mancarea este un lux. Dar considera ca acesta este pretul de platit pentru curajul de a spune adevarul si nu se plange. Gandul ii este mereu la zilele de sambata si duminica, atunci cand in casa lui aproape 20 de copii invata limba romana si au fetele luminate de paginile abecedarelor. "Cand a murit tatal meu, ultima dorinta a lui a fost sa il inmormantez cu slujba in limba romana. Noi, romanii din Bulgaria, nu avem dreptul la asa ceva, pentru ca nu suntem recunoscuti ca minoritate, chiar daca suntem aproape trei sute de mii. Abia dupa zece ani de la moartea lui am gasit un popa sa-i tina o slujba romaneasca la capatai. Nici un sacrificiu nu e prea mare, daca cei ce sunt astazi copii vor fi feriti de suferintele prin care am trecut eu si familia mea".

Ioana

Soarele de primavara se revarsa prin ferestrele micului apartament unde locuieste doamna Ioana Ionova Anton. E liniste. Forfota orasului Vidin nu ajunge aici. Zecile de plante din casa, asezate pe jos sau pe dulapuri, isi intind frunzele in lumina, devenind de un verde translucid. In sufragerie este o masa lunga, acoperita cu alb.Pe ea sunt aliniate platouri cu prajituri si placinte, farfurii pline cu bomboane de ciocolata, biscuiti de casa, fructe, sucuri si cafele, dulceata. Un protocol, de parca zece presedinti ar urma sa se aseze in fotoliile de plus din jurul mesei. Insa in camera nu sunt decat eu si doamna Ioana, fiecare in cate un capat al mesei. Cand ma gandeam ca poate vreo oficialitate va sosi alaturi de noi sa ia parte la discutii, doamna Ioana mi s-a adresat cu o voce tremurata, asezandu-si mai bine esarfa si fixandu-si ochelarii: "Stiti... dumneavoastra veniti din Romania... Pentru mine este o onoare... De cate ori cineva din Romania imi trece pragul, pentru mine este... nu exista sarbatoare mai mare! Dincolo de Dunare sunt fratii nostri, si noi, romanii din Bulgaria, nu avem alta fericire decat sa vorbim graiul nostru vechi cu rudele strabune". Era atata emotie in vocea ei, privirea atat de plina de nostalgie si dor, incat un nod mi-a oprit toate cuvintele in gat. Doua lacrimi mari straluceau in ochii doamnei Ioana, in lumina acelei dupa-amieze de primavara. M-am ridicat si am imbratisat-o. Nimic nu era de spus mai mult. Ne-am asezat fotoliu langa fotoliu, in fata acelei mese regale, si-abia acum doamna Ioana avea sa puna dinaintea mea cele mai de pret lucruri: cateva amintiri, momentele care i-au schimbat viata. Cine merita sa afle tainele unui alt suflet, secretele intime pe care fiecare dintre noi le are si le tine in cate un sipet, in adancul inimii? Doamna Ioana a deschis pentru mine acel sipet, pentru ca eram din Romania. Iar inauntru erau stele de pe cer, pastrate in suflet.
"Cu mare greutate am intrat la liceu, pentru ca parintii mei erau foarte saraci. Munceam ziua si invatam noaptea ca sa ma pot intretine si ca sa imi termin studiile. Si profesoara de matematica, parca vad si acum, m-a scos la tabla. Mi-a spus: "Ia sa vedem ce stie fata asta de la tara, care in plus mai e si vlahoaica". Colegii au inceput sa rada si eu m-am blocat. Stiam solutia, dar nu am putut sa spun nimic. A fost prima oara cand mi se spunea in fata ca sunt vlaha, realizam ca sunt diferita, intelegeam radacinile mele vlahesti, adica romanesti. In momentul ala, in fata tablei, am inteles de ce fusesem pana atunci ocolita, de ce parintii mei erau priviti altfel. De ce toti cei ca mine erau tratati ca niste oameni de mana a doua. Pentru ca eram vlahi. Pentru ca vorbeam limba romana. Cand m-am asezat la loc, in banca, eram parca altcineva: stiam cat de importante sunt radacinile mele, stiam ca nu sunt un om de mana a doua, ci doar romanca. Am terminat liceul si facultatea, m-am casatorit si am avut un copil, fiul meu. Intr-o zi, el m-a intrebat de ce vorbim limba romana. Si iarasi nu am stiut ce sa spun. Nu am avut un raspuns pentru el. Din acel moment, viata mea a avut un singur scop, sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare: de ce vorbim noi limba romana? Am studiat si am cercetat ani de zile.Am strans mii de pasaje din carti, ca sa pot publica o antologie, ca raspuns catre fiul meu. Asa am citit toti anticii, si rafturi intregi de istorie si de documente. Acum cartea e gata. Fiul meu a citit-o si a inteles. Nu am tiparit-o, pentru ca nu am avut bani. Candva o voi publica, poate alti parinti o vor face cadou altor copii".
Doamna Ioana imi arata pe rand documente si fotografii, ca niste semne lasate in urma, pe drumul vietii. Incercand sa dea raspuns fiului ei, a ajuns sa invete foarte bine romaneste, sa isi ia atestat si sa devina profesoara de limba romana. A inventat un abecedar pentru copiii bulgari care vorbesc romaneste, dar nu stiu sa scrie si sa citeasca, pentru ca, intocmai ca ea, nu au avut scoli romanesti. Apoi a inventat teste de evaluare si metode pentru avansati. Toate sunt "in samizdat", scrise de mana ei. Pana anul trecut, un liceu din Vidin o lasa, dupa cursuri, sa predea limba romana, intr-una din clase. Incepand cu acest an, doamna Ioana a fost anuntata ca nu mai are voie sa tina cursuri de limba romana in clasele liceului.

Recensamantul

"De doua luni de zile, de cand a fost recensamantul, noi, romanii din Bulgaria, suntem cu capul in foc. E o tragedie ce se intampla si o rusine pentru Uniunea Europeana", imi spune Ivo Gheorghiev, presedintele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria. Alaturi de el este sotia sa, Lucica. Isi tine pe genunchi cei doi copii si imi spune cu ochii inlacrimati: "E foarte greu. E o presiune uriasa pe noi. Daca baietelul intarzie mai mult de jumatate de ora cand vine de la scoala, intru in panica. Ma astept la orice, din moment ce pe Ivo l-au arestat o data, de doua ori i-au taiat franele la masina si o data era sa ne arunce pe toti cu masina intr-o rapa. Doar pentru ca vrem sa vorbim limba romana".
Romanii nu sunt recunoscuti ca minoritate in Bulgaria, desi sunt aproape 300 000 de vorbitori de limba romana. De-aici decurg toate celelalte neajunsuri: nu au dreptul la scoala in limba lor, nu au reprezentant in Parlament, nu au dreptul la slujba religioasa in limba materna. Toate astea se intampla in Bulgaria, tara membra a Comunitatii Europene. In luna martie, multi si-au pus speranta de schimbare, prin recensamant, desi frica instalata in anii 30-40 prin deportari si exterminari a fost subtil pastrata, pentru cei ce vor sa se declare romani. Probabil pentru a risipi din teama oamenilor, Departamentul Romanilor de Pretutindeni a venit, chiar in timpul recensamantului, cu o serie de concerte de muzica populara romaneasca in satele din jurul Vidinului. In acelasi timp, un ONG din Basarabia a distribuit pliante in care oamenii erau incurajati sa isi declare etnia si limba materna. Desi actiunile in sine nu erau ilegale, au starnit furia autoritatilor bulgare. Primarii satelor unde s-au desfasurat concertele au fost chemati, noaptea, la politie, si interogati cine si de ce a organizat asa ceva. Cei ce erau cunoscuti ca profesori de limba romana, in clasele improvizate prin sate, au fost chemati de catre Fisc si luati la bani marunti, pentru ca la final sa fie intrebati de ce predau limba romana si somati sa predea listele cu elevi. Ivo Gheorghiev a fost si el la controlul Fiscului: "Vor sa sperie oamenii. Sunt tehnici de intimidare, demne de anii negri ai comunismului. Fiscul a facut o lista in ordine alfabetica a etnicilor romani si ne vor chema in felul acesta. Asa spera ca profesorii vor renunta sa mai predea si ca parintilor le va fi teama sa isi mai trimita copiii la clasele romanesti. Nu este doar discriminare pe criterii etnice, ci si o incalcare a drepturilor omului".
Intre timp, recensamantul s-a incheiat. Minoritatile nici macar nu apar mentionate. De multe ori, etnia s-a completat cu creionul, pentru a se putea modifica ulterior, iar limba materna nu a fost rubrica obligatorie. Statul bulgar nu a avut nici un interes sa se faca cunoscuta componenta exacta a populatiei. In mod neoficial, se vorbeste despre faptul ca in Bulgaria de astazi mai sunt doar 30% etnici bulgari, restul fiind turci, tigani si romani. Asadar, minoritari in propria tara, desi prin constitutie Bulgaria e declarata stat unietnic...
Ivo Gheorghiev imi arata un teanc de petitii si scrisori: strigatul de ajutor a peste 120 de sate romanesti, catre autoritatile locale si catre Parlamentul European. "Un teanc de hartii fara valoare. Nimeni nu ne-a auzit, nimic nu s-a schimbat in bine, dimpotriva. Daca in urma cu doi ani aveam 17 clase pilot pentru copiii care doreau sa invete limba romana, bugetul din partea Romaniei s-a taiat, si anul trecut au ramas 11. Astazi mai avem doar patru clase. Profesorii fac munca voluntara, nici un fel de sustinere nu s-a mai primit de la inceputul anului. Am cerut o suma minima, de 45 de mii de euro, ca sa cumparam o cladire in Vidin, sa ne fie scoala si loc de intalnire, sa putem muta biblioteca acolo. Macar daca am avea un loc al nostru si ar fi mai usor... Toti ne spun sa avem rabdare. Pana cand? Deja s-au pierdut scolile. Acum suntem haituiti de autoritati...".

Bulgarii la muzeu, romanii la veceu

Intre Romania si Bulgaria exista o intelegere oficiala: Romania le acorda sprijin bulgarilor de aici si Bulgaria le acorda sprijin romanilor de la sud de Dunare. Asa stau lucrurile pe hartie, in tratatul bilateral semnat de cele doua tari. In realitate, Romania si-a indeplinit obligatiile peste masura: bulgarii au doua licee si o clasa pilot, au reprezentant in Parlament, si numai pe probleme culturale au primit anul trecut o finantare de aproximativ sase sute de mii de euro.Romanii din Bulgaria nu au primit din partea autoritatilor bulgare nici o finantare, nu au reprezentant in Parlament si au un singur liceu, la Sofia, departe de zona etnicilor romani si, deci, cu un acces dificil. De obicei, la liceul "Mihai Eminescu" din Sofia invata copii de etnie bulgara. Acestia cumpara "adeverinte de etnic roman" si obtin in felul acesta posibilitatea unei burse din partea statului roman, prin intermediul Ambasadei Romaniei. Cum o astfel de bursa inseamna scolarizare gratuita, casa si bani de buzunar, 80 de euro pe luna, "adeverinta de roman" a inceput sa aiba un pret bun: ajunge sa coste si doua mii de euro, pentru cine vrea sa intre la medicina, de exemplu. Adeverintele sunt eliberate de unele asociatii etnice, dar, cu siguranta, exista si alte complicitati. Asa se face ca din 80 de burse acordate anual etnicilor romani din Bulgaria, probabil doar 10% dintre bursieri sunt in mod real de etnie romana.
Pe acelasi principiu al reciprocitatii, la Calafat, bulgarii au primit un intreg etaj din Muzeul de Arta Contemporana, pentru un institut cultural. Si de data aceasta, bulgarii au stiut sa se descurce: romanii din Vidin au primit ca spatiu... un veceu din primarie. Au fost scoase pisoarele si toaletele si, dupa revopsire, a primit titulatura de Institutul Cultural Roman Vidin, patronat de un anume domn Juvetov, cu alura de valutist.

Un licar in suflet

Fara bani sau vreun sprijin din partea autoritatilor, hartuiti de controale si amenintari, romanilor aflati la sud de Dunare le raman solidaritatea si dragostea de limba romana. La Kozlodui, un doctor stomatolog, doamna Lilia Logofetova, si-a pus la dispozitie cabinetul privat pentru cei ce vor sa invete romaneste. Chiar si dumneaei invata, "din placere si curiozitate mare", mai ales ca stra-strabunicul ei a venit din Romania: il chema Ion Radu Logofatu si a trecut Dunarea impreuna cu jumatate din satul Nedeea. Doamna Sandulova Rilka s-a oferit profesor voluntar, si in felul asta au reusit sa faca sa functioneze, in sala de asteptare a cabinetului, o gradinita pentru copii si cursuri pentru adulti. Copiii vin aici sa se joace in limba romana. De doua ori pe saptamana, vin si adultii, si este impresionant sa vezi batranii cu abecedarele in maini, buchisind literele pe care stiu sa le vorbeasca, dar nu au avut niciodata sansa sa le scrie sau sa le citeasca. Il intreb pe unul dintre ei, Anghel Iordanov Suiev, de ce a venit sa invete limba romana. "De placerea mea, ca doar cand merg la Craiova, mai vorbesc si eu cu oamenii, ca intre vecini, si nu ma uit ca un bou in opinci", imi raspunde razand. "Stiti, cand citesc romaneste, e ceva licarind in suflet. Dar as vrea sa va intreb si eu ceva. Nu cunoasteti in Romania un sat numit Suia sau Suiu? De-acolo e familia mea: am veri si neamuri acolo. Daca aflati unde este, va rog sa imi transmiteti si mie cumva, ca as vrea sa ma duc sa ii cunosc, macar o data sa imi strang neamurile in brate".

Fotografiile autorului

Cei ce doresc sa sprijine financiar supravietuirea comunitatii romanilor din Bulgaria o pot face la: cont bancar RO85INGB0000999901103144 (RON), INGBROBU, GEORGIEV LUCICA, CRAIOVA, Banca ING.

Romanilor din Bulgaria le puteti scrie pe adresa: Uniunea Etnicilor Romani AVE, Vidin, Str. Pazarska, Nr. 2, Camera 6, tel. 00359/8888.31.873, email: ifg@abv.bg