Nu exista pe Pamant o alta planta mai studiata, mai controversata si mai... pusa in valoare decat soia. Multi specialisti spun despre aceasta leguminoasa ca ar fi un adevarat miracol care, pe langa faptul ca a reusit sa salveze planeta de la infometare, previne si vindeca zeci de boli, inclusiv cele de inima, cancerul si dezechilibrele hormonale. Aceasta, in timp ce exista si voci care afirma ca, din contra, soia ar fi cancerigena, deprima imunitatea si, mai degraba, dauneaza sanatatii. Adaugati si faptul ca soia este cea mai importanta sursa de proteine la nivel mondial (proteinele sale sunt mai consumate decat cele din carne), cea mai importanta materie prima din lume pentru biocombustibil si pentru furaje, si veti obtine un tablou aproape complet al uriaselor interese legate de aceasta planta. De fapt, soia este cumva prinsa intr-o uriasa batalie intre gigantii din agricultura si din industria alimentara, pe de o parte, si companiile farmaceutice, de cealalta parte, primele afirmand virtutile de medicament ale soia, iar cele din urma negandu-le, pentru a nu fi afectata vanzarea produselor de sinteza. Asadar, in plin razboi mediatic, intre interesele marilor companii ale lumii, vom incerca prin informatiile pe care le prezentam in continuare sa aducem lumina in cazul acestui aliment cu totul exceptional.
Carte de vizita
Soia nu este o planta prea aratoasa. De regula nu ajunge la un metru inaltime, are flori mici, alb-liliachii, fara miros si fara nectar, care fac niste pastai ce contin boabe, de obicei galbene (dar pot avea nuante de la negru la rosiatic), oarecum asemanatoare cu cele ale fasolei. In China (care se pare ca este tara ei de origine) si in extremul Orient, ea este cultivata de mai bine de 5000 de ani. Vechile scrieri japoneze si chineze o mentioneaza deopotriva ca aliment, medicament si chiar ca planta sfanta. In Europa, a ajuns tarziu, in jurul anului 1700, fiind mai intai o raritate, in gradinile botanice ale universitatilor, si mult mai tarziu ajungand sa fie introdusa in agricultura. Aceasta, pentru ca la sfarsitul secolului XX sa devina una din cele mai cultivate plante de pe glob si sa fie declarata cea mai folositoare planta din lume. De ce? Vom afla in continuare.
Boabele de soia
Foarte bogate in proteine si grasimi, boabele de soia au o compozitie asemanatoare cu cea a carnii, motiv pentru care a si fost supranumita carnea vegetala. Ceea ce diferentiaza insa "carnea" de soia de carnea animalelor este faptul ca proteinele din soia sunt de cateva ori mai putin toxice decat cele animale, in timp ce grasimile nesaturate din aceasta planta sunt un adevarat protector al vaselor de sange, iar nu un inamic redutabil, cum sunt grasimile din carne.
Mai adaugati faptul ca soia contine din belsug lecitina (un aminoacid esential pentru creier), vitamina E (supranumita si vitamina tineretii), vitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, B6), saruri de calciu, fosfor, fier si potasiu, hormoni vegetali, si veti obtine o imagine mai precisa asupra uimitoarelor calitati ale acestui aliment. De fapt, atentia deosebita care a fost acordata plantei provine din statisticile care au aratat ca anumite populatii asiatice, care o consuma din belsug, se confrunta intr-o masura mult mai mica cu boli cum ar fi cancerul, ateroscleroza, senilitatea, accidentul vascular etc. Pornind de la aceste date, cercetatorii din intreaga lume au inceput studii aprofundate, pentru a vedea care este secretul acestei plante, care confera o anumita invulnerabilitate la boli carora medicina moderna nu le-a dat de capat. Sutele de cercetari care au fost facute pana in prezent au pus in evidenta faptul ca pe langa colectia de vitamine si minerale enumerata, soia mai contine niste substante foarte speciale, numite izoflavone, care maresc imunitatea, impiedica mutatiile celulelor normale in celule canceroase, asigura permeabilitatea si flexibilitatea vaselor de sange.
Soia buna si soia rea
Este un subiect extrem de spinos, din cauza faptului ca planta este modificata genetic, si comercializata de mari exportatori ai lumii, la scara mondiala. Totul a pornit in anul 1995, cand o companie americana a indus o mutatie genetica la soia, care sa ii permita plantei sa supravietuiasca pesticidelor produse de aceeasi companie. Respectivul concern a avut un inceput timid, vanzand la pachet soia modificata genetic impreuna cu chimicalele care sa o faca sa creasca accelerat. In 1997, 8% din suprafata de soia cultivata in SUA era modificata genetic. Ei bine, astazi in Statele Unite, nu mai putin de 93% din soia cultivata este modificata genetic (!) si aceasta, in conditiile in care aceasta tara este cel mai mare producator de soia din lume.
Efectele asupra organismului ale soia modificata genetic sunt inca prea putin cunoscute. Si asta nu e tot. Soia modificata genetic este special conceputa pentru a fi dopata cu chimicale, care sa-i accelereze cresterea, de unde si un continut ridicat de pesticide, care pot pune in pericol sanatatea celor care o consuma. Din fericire, pe piata din Romania exista firme, cum ar fi INEDIT (care produce pat, tofu si lapte de soia) sau ALPRO (care produce lapte si derivate din lapte de soia) care garanteaza ca nu folosesc soia modificata genetic si care se apropie de standardele BIO.
Insa mai este o problema, care se afla si la originea discordiei privind efectele soia asupra sanatatii: produsele derivate din soia, de la mezeluri la tofu. Ei bine, foarte multe produse pe baza de soia sunt tixite cu grasimi saturate si cu aditivi sintetici, foarte daunatori sanatatii. Daca adaugati si faptul ca aceste produse, aditivate artificial, sunt facute cu soia modificata genetic si tixita de chimicale, veti intelege de ce unii "specialisti" afirma ca soia ar fi cancerigena si ar perturba echilibrul hormonal. Soia in sine nu este cancerigena, ci din contra - in anumite conditii - devine un citostatic incredibil de puternic, dar chimicalele cu care este crescuta si aditivii cu care este procesata, intr-adevar, pot fi extrem de daunatori sanatatii, si chiar cancerigeni.
In concluzie, pentru a scapa de efectele "cancerigene" ale soiei, solutia este sa... cititi cu atentie eticheta produselor care au la baza aceasta leguminoasa. Ar fi bine ca pe eticheta produsului pe care il consumati sa scrie ca soia folosita pentru obtinerea sa NU a fost modificata genetic sau, si mai bine, ca este cultivata in sistem bio. Mai important insa decat aceste aspecte este ca soia sa nu fie asociata cu aditivi sintetici.
Preparate comerciale din soia
Acum, in plin post al Pastelui, este cel mai potrivit moment pentru a aborda acest subiect. Aceasta, pentru ca din soia, din ceva cereale si grasimi vegetale, se pot obtine specialitati extrem de bogate in proteine si care, ca gust, pot fi cu usurinta confundate cu carnea, cu produsele din carne sau chiar cu lactatele. Meniul vegetarian se poate, asadar, imbogati foarte mult cu aceste preparate care, atunci cand sunt corect prelucrate si condimentate, sunt pe cat de gustoase, pe atat de usor de pregatit si de bune pentru sanatate. Iata in continuare o lista cu alimentele din soia pe care le putem gasi deja in magazinele romanesti:
Soia texturata
Este obtinuta din faina de soia degresata si poate fi folosita la prepararea supelor, tocanitelor, chiftelelor, snitelelor sau chiar pentru prepararea la gratar. Adesea este recomandata de nutritionisti in locul mezelurilor, pentru simplul fapt ca nu contine aditivi periculosi pentru sanatate.
Laptele de soia
Tofu
Cuvantul a fost preluat din limba japoneza, care la randul sau deriva din chinezescul doufu, care inseamna "bob fermentat". La fel ca si laptele de soia, tofu poate parea o gaselnita a secolului XX, dar in realitate, ambele sunt produse in mod traditional, de cel putin... 2200 de ani in China, Coreea si unele zone din India. Tofu sau, altfel spus, branza de soia este obtinuta prin inchegarea laptelui de soia, urmata de scurgerea sa (printr-un proces similar obtinerii branzei de vaci de la noi). Un studiu foarte meticulos, facut pe 3000 de barbati, din Japonia, intre anii 1965 si 1999, a demonstrat ca cei care consuma tofu au o mult mai buna memorie si sunt semnificativ mai putin predispusi la maladia Alzheimer.
Mezelurile de soia
Sunt obtinute din proteinele izolate din soia, la care se adauga grasimi vegetale, condimente, precum si alti aditivi, naturali sau nu. Crenvurstii, pateul, carnatii, parizerul sau salamul din soia sunt sanatoase, insa doar in cazul in care nu contin grasimi hidrogenate si diferite E-uri periculoase. Cele mai periculoase dintre ele sunt: glutamatul de sodiu - E 621 (un ameliorator de gust, care ataca celulele sistemului nervos, produce dezechilibre digestive), nitritul de sodiu - E 250 si de potasiu - E 249 (conservanti care favorizeaza aparitia cancerului gastric, intestinal, pulmonar, pancreatic), caregenanul - E 407 (un agent de ingrosare, care creste riscul cancerului de colon, scade imunitatea, blocheaza absorbtia de minerale). Exceptie de la acestea fac firmele "INEDIT" sau "FITO-FIT", care nu folosesc acesti aditivi alimentari periculosi si, ca atare, mezelurile produse de ele pot fi consumate fara riscuri pentru sanatate.
Boli prevenite cu soia
* Boala canceroasa - nenumarate studii facute in Statele Unite, Asia si Europa confirma faptul ca persoanele care consuma cincizeci de grame de soia pe zi sunt mult mai ferite de cancer. Femeile din Japonia si din China, unde consumul de soia este cel mai mare, au o incidenta a cancerului uterin si de san cu pana la 400% mai redusa decat compatrioatele lor emigrate in America sau in Europa, si care au adoptat dieta de acolo. De "vina" pentru efectele anticancerigene ale soiei sunt - se pare - izoflavonele continute de catre aceasta, substante care blocheaza diviziunea celulelor maligne, favorizeaza fagocitarea acestora de catre sistemul imunitar. Soia actioneaza mai ales contra cancerului de prostata, a celui la san si uterin, contra cancerului la colon.
* Hipertensiunea arteriala - un studiu facut in Statele Unite si publicat in Journal of the American College of Nutrition a evidentiat ca barbatii care au consumat vreme de cinci saptamani cate 20 de grame de proteine din soia si cate 80 mg de izoflavone din aceasta leguminoasa au inregistrat scaderi spectaculoase ale tensiunii arteriale, sistolica si diastolica. Acest studiu vine in completarea altora, care aratau ca femeile, in special cele aflate in perioda menopauzei, au o tensiune mult mai stabila, atunci cand consuma sistematic soia.
* Osteoporoza - mai ales tofu, laptele si faina de soia, sunt un excelent ajutor pentru stoparea procesului de pierdere a substantei osoase. Soia are o actiune estrogena, estrogenul fiind hormonul care determina asimilarea calciului si consolidarea oaselor.
* Dereglari ale ciclului menstrual, hipermenoree - se recomanda consumul zilnic de soia, in forme cat mai apropiate de cele naturale. La femeile care mananca zilnic produse cu soia in locul carnii si al produselor lactate, perioada de hemoragie in timpul ciclului menstrual se reduce cu aproximativ 2 zile, dispar simptome cum ar fi migrena sau crampele asociate menstrelor.
* Tulburari specifice debutului de menopauza (bufeuri, transpiratii nocturne) - cele mai bune efecte in prevenirea si ameliorarea acestor probleme de natura hormonala le are laptele de soia, precum si tofu, care vor fi consumate de macar 5 ori pe saptamana. Efecte cu adevarat spectaculoase au insa germenii de soia, despre care vom vorbi detaliat.
* Diabet - in urma cu 20-30 de ani, medicii recomandau diabeticilor insulino-dependenti sa consume cat mai multa carne, intrucat aceasta era foarte puternica din punct de vedere caloric si nu continea hidrati de carbon. Noile studii au aratat ca, desi nu contine zaharuri, carnea perturba grav metabolismul, agravand, iar nu stabilizand boala diabetica. Solutia: consumati carne vegetala, adica produse cu soia, care este foarte bogata in proteine si nu are toxicitatea produselor de origine animala.
* Alzheimer, dementa senila - studii facute de catre medicii americani in statul Hawaii, la populatia bastinasa, mare consumatoare de soia, au aratat ca acest aliment protejeaza celulele nervoase de degradare, ajuta la mentinerea, pana la varste inaintate, a memoriei si a altor functii mentale.
* Ateroscleroza, valori crescute ale colesterolului - se recomanda o cura de o luna, in care sa fie folosit numai ulei de soia, care este foarte bogat in grasimi nesaturate - un adevarat elixir pentru sistemul cardiovascular. Daca se exclud toate celelalte surse de grasimi si se foloseste doar acest ulei neprajit, valorile colesterolului vor scadea sensibil sau se vor normaliza in acest interval de timp.
* Fragilitate vasculara - se recomanda consumul zilnic de alimente pe baza de soia, cat mai putin procesata. De fapt, soia este un adevarat prieten al sistemului cardiovascular, fiind de ajutor si in ischemia cardiaca, in tratarea sechelelor dupa accidentul vascular.
Alte boli in care o dieta bogata in soia este recomandata sunt: hepatita cronica si hepatita cronica evolutiva, surmenajul intelectual, astenia, convalescenta, afectiunile dermatologice, litiaza renala cu urati etc.
Germenii de soia - medicamentul anti-cancer
Odata ce boabele de soia incep sa germineze, o adevarata alchimie se produce in interiorul lor: mari cantitati de vitamine sunt sintetizate laolalta cu niste fitohormoni care stimuleaza, dar si corecteaza procesele de crestere. Studiile statistice au aratat ca in randul populatiilor care consuma germeni de soia, anumite forme de afectiuni tumorale sunt aproape inexistente, iar de aici si pana la crearea unui medicament contra cancerului, a mai fost un singur pas. Acest "medicament" a fost elaborat prin obtinerea unui extract de germeni de soia, foarte bogat in izoflavone, un adevarat fenomen in lupta contra cancerului, in special al celui cu determinare hormonala. Conform unor studii foarte ample, facute la Universitatea Stanford, California, izoflavonele continute de catre germenii de soia se transforma in tubul digestiv in... citostatice, cu o actiune foarte complexa. Astfel, administrarea de extract de germeni de soia inhiba angiogeneza (vascularizarea) tumorilor, determina moartea programata a celulelor tumorale, ajuta la redobandirea echilibrului hormonal. Efectele izoflavonelor continute de germenii de soia nu se opresc insa aici, ei ajuta la pastrarea tineretii biologice a organismului, previn derapajele hormonale traduse prin aparitia fibroamelor si adenofibroamelor, a acneei, a hirsutismului, a tulburarilor de apetit. Iata cateva afectiuni in care actiunea benefica a extractului de germeni de soia a fost demonstrata:
* Cancer la san, mastoza fibrochistica - se administreaza zilnic 900-1200 mg de extract de germeni, in cure de 90 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Ajuta la recapatarea echilibrului hormonal, si determina moartea programata a celulelor tumorale (apoptoza) si remisia tumorilor. Administrarea de extract de germeni de soia este foarte bine potentata de un regim alimentar cu multe fructe si legume crude, mai ales din familia cruciferelor (varza, conopida, broccoli).
* Cancer de prostata, cancer la testicule - se tin cure de 60 de zile, timp in care se iau cate 900-1200 mg de extract pe zi. Intre doua cure cu extract de germeni de soia se face o pauza de 15-20 de zile, timp in care vor fi administrate alte remedii cu efect reglator hormonal, cum ar fi Agnus castus (Vitex agnus-castus) sau Ghimpele (Xanthium spinosum). Efectele tratamentului cu germeni de soia sunt amplificate de consumul de alimente vegetale proaspete: salata verde, andive, leurda, urzici (mai ales frunze nefierte, frecate cu sare), frunze de papadie, seminte de dovleac si de floarea-soarelui neprajite.
* Cancer uterin, cancer ovarian - se administreaza 1200 mg de extract de germeni de soia, in cure de 90 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauza. Tratamentul cu germeni de soia va fi asociat cu un regim fara grasimi si proteine animale, cu 75% din alimentatie formata din legume, cereale si fructe neprelucrate termic. Un adjuvant extraordinar la acest tratament sunt baile de sezut si irigatiile vaginale cu infuzii de marul-lupului (Aristolochia clematitis), coada-soricelului (Achilea millefolium) si cretisoara (Alchemilla vulgaris).
* Chist ovarian, ovare polichistice - se administreaza cate 600-900 mg de extract pe zi, in cure de 28 de zile, urmate de 7-15 zile de pauza, dupa care se poate incepe o noua cura. Ideal este ca tratamentul sa inceapa in intervalul cuprins intre a 12-a zi si 14-a zi de la menstruatie, cand organismul este cel mai receptiv la administrarea izoflavonelor din soia. In perioada de pauza la tratamentul cu acest extract, se administreaza remedii cu actiune progesteronica, cum ar fi maceratul glicerinat de muguri de zmeur (Rubus idaeus) si de cretisoara (Alchemilla vulgaris).
Precautii si contraindicatii
Toate studiile facute pana in prezent arata ca efectele adverse ale consumului de soia sunt foarte rare si reduse ca intensitate, si stunci cand exista, se refera la deranjamente digestive: balonare, usoare colici abdominale, in cazuri foarte rare diaree.
Extractul de germeni de soia este contraindicat femeilor insarcinate sau care alapteaza si poate interfera cu medicamentele contraceptive sau cu efecte hormonale.
19.04.2011, 12:08Cornel Paunescu
Apar articole din ce in ce mai bune pe aceasta tema, sper sa sesizati ca nu s-au semnalat reactii adverse la consumul de soia, deci.......... cum toata soia este demult modificata genetic nu da Ea in sine reactii adverse, poate chimicalele care o trateaza sa dea..... Felicitari de la un cititor de ziar si privitor on-line