Amintiri turcesti despre viitorul Rosiei Montane - ALETHEA

Rosia Montana nu este un caz unic in Europa. Incepand cu 1989, o serie de companii miniere multinationale s-au aratat interesate sa extraga aur din Turcia. Printre ele, si "Eurogold", o companie australiano-canadiana, al carei nume ne suna familiar...

Ca si la Rosia Montana, procesul tehnologic propus presupunea deversarea de cianuri, ceea ce a ingrijorat comunitatile din zona. Cu toate ca localnicii au castigat procesele intentate companiei in toate instantele, extragerea aurului continua si astazi.
Unul din cele mai impresionante filme prezentate la Sibiu, in octombrie 2009, la Festivalul de film documentar "Astra Film Festival", a fost documentarul "Alethea", realizat de Petra Holzer si Ethem Ozguven din Turcia. O poveste dureros de asemanatoare cu aceea care se scrie in prezent la Rosia Montana si care se constituie intr-un dramatic avertisment pentru cei ce vor sa inteleaga si sa auda. Dar iata desfasurarea evenimentelor.

Pamantul nostru este aurul nostru

Filmul debuteaza in anul 1991. Compania "Eurogold" (cu acelasi nume a debutat si in Romania, inainte sa devina "Gold Corporation") cumpara pamant la un pret simbolic. Oamenii nu-si dau seama si vand, ametiti de sumele totusi mari pentru buzunarele lor mult prea mici. Este pamantul mostenit de la parinti si bunici. Cand isi dau seama ca au gresit, e mult prea tarziu. Compania devine stapana pe tot ce misca. Un reprezentant al Ministerului Sanatatii de la Ankara, alertat de efectul dezastruos al forajelor, nu este lasat sa se apropie de santier. De sectorul de foraje nu se apropie nimeni. Pamantul turcesc devine, peste noapte, pamant interzis, chiar si pentru guvernantii tarii. Cu "Eurogold" nu te joci... Doi sateni curajosi, opozanti ai proiectului minier, isi varsa focul in fata camerei de filmat: "Noi cum o sa traim? Pamantul e bun. Pamantul nostru este aurul nostru. Va trebui sa plecam de pe pamantul nostru, ca odinioara batranii care au emigrat in America. Nu, nu vom pleca. Cei care rezista sunt niste eroi. Noi suntem poporul. Dreptatea e de partea noastra. Vom invinge". Satul Ovacik este cel mai afectat. Batranii se plang cui vrea sa-i asculte. Disperarea lor e strigatoare la cer.

Otrava cianurii e peste tot

Ca si la Rosia Montana, oficialii companiei, straini sau localnici cumparati cu salarii mari, vin sa linisteasca spiritele. Iata o fraza tipica, cunoscuta din folclorul "Gold Corporation": "Proiectul nu va produce nici o paguba". La inceput, activistii de mediu sunt optimisti.Ei cred ca-i vor determina pe capitalistii straini sa plece de buna voie. Vor constata insa ca nu pleaca nici daca guvernul le interzice exploatarea. Odata ce a pus piciorul pe un zacamant de aur, o corporatie transatlantica nu pleaca pana ce nu epuizeaza minereul. Cale de mijloc nu exista, chiar de-ar fi sa declanseze un razboi civil (cazuri intamplate in Africa si Asia). Pe o panta, langa sat, sunt taiati maslinii, sa faca loc santierului. Un batran il striga pe reporter si se destainuie: "Am ajuns sa nu mai putem manca ouale gainilor din curte, rosiile din gradina, maslinele din pom... si am ajuns sa nu ne mai putem cultiva nici tutun, nu mai putem cultiva nimic, ca otrava cianurii e peste tot...". O noua demonstratie de strada, in fata sediului companiei. Circa 2000 de localnici blocheaza drumul cu carute si tractoare. O batrana explica unui reporter: "Ministrul Mediului ne ignora, a tratat zona ca pe un desert. L-am chemat sa vina sa vada, dar n-a venit... nu indrazneste. Nu vrem aur, le dam foc... Ne ajunge pamantul nostru. Aceasta companie a incercat sa ne cumpere... Ne-a trimis alimente cu camioanele. Refuzam! Nu vrem nimic de la ei!"

Nu stati nepasatori! O sa va vina si voua randul

Filmarea surprinde toate evenimentele in desfasurarea lor temporala, intinsa pe 15 ani. Referendumul din 1997. Se numara voturile.Nici un vot de partea companiei! Imediat ce se anunta rezultatele, multimea marsaluieste spre orasul apropiat si striga: "Nu stati nepasatori! O sa va vina si voua randul!". Ca urmare a rezultatului referendumului, Consiliul de Stat de la Ankara, reunit in sesiune speciala, ordona intreruperea activitatii miniere. Compania ignora somatia Consiliului (un fel de CSAT) si isi continua lucrul. In urma acestui refuz, taranii ies din nou in strada. Unul dintre ei vorbeste spre reporter: "Care-i vina noastra? Am incercat toate metodele: mitinguri, referendum, am iesit goi pe strada, am blocat drumurile. Le cerem autoritatilor sa ne protejeze. Zonele locuite trebuie sa fie la cel putin 30 de kilometri departare de locul unde se foloseste cianura". Oamenii vocifereaza, sunt scandalizati de incalcarea si a acestor norme internationale. "Mina de aur nu va face sa creasca economia acestei tari. Dar noi, cetatenii turci, putem ajuta economia! Acest aur este o bogatie binecuvantata a pamantului pe care-l mostenim de la parinti. Sa-l lasam in pamant acum. Mai devreme sau mai tarziu, noi il vom putea exploata. Nu putem acum, dar o vom face in 30-50 de ani!"

Apa, pamant si aer

Ca si la Bucuresti, unde Inalta Curte de Casatie si Justitie a consfintit calitatea de monument intangibil a muntelui Carnic, oprind practic proiectul RMGC, Curtea Suprema de Justitie de la Ankara decide in 1998: "Mina de aur din Pergamon este impotriva Constitutiei". Mii de oameni se deplaseaza in Capitala cu bratele incarcate de flori, spre a-i omagia pe judecatori. Dar lucrarile minei nu sunt intrerupte, si satenii deschid proces la CEDO, impotriva companiei, pentru a nu se fi supus Consiliului de Stat. Unul dintre satenii semnatari ai plangerii trimise la Strasbourg marturiseste: "Ne luptam pentru viata de atatia ani. Oamenii au nevoie de aer, de apa si de pamant, nu de aur. Nici o tona de aur nu ar putea compensa viata unui om. Oamenii traiesc o singura data. Daca am trai de doua ori, am muri acum pentru aur si am trai mai mult data viitoare, cand vom reveni la viata".
1999. Pe baza unui raport mincinos care spune ca natura nu a fost afectata, "Eurogold" cere oficial redeschiderea minei (de fapt, nu fusese inchisa niciodata), impotriva deciziei Curtii Supreme. Primul Ministru se conformeaza si da ordin ca mina sa fie redeschisa, desi nici in Turcia actiunile executive nu pot fi deasupra sentintei Curtii. Practic, Consiliul de Ministri (guvernul) accepta ca "Eurogold" sa lucreze fara licenta. Decizia guvernului provoaca alte si alte demonstratii. Mii de localnici ies din nou in strada. Pe o pancarta se poate citi: "Vom spune NU exploatarii cu cianuri pana la moarte". Un fost muncitor al companiei isi invinge teama si povesteste, sustinut de imagini filmate chiar la locul faptei: "Ca sa demonstreze presei ca cianura din iazul de decantare este complet inofensiva, compania ne-a obligat pe vreo 20 de mineri sa inotam in iazul respectiv. Eram sanatos tun atunci. Am fost nevoit sa accept ordinul de a inota, ca sa nu-mi pierd slujba. La fel au facut si ortacii mei. Oamenii companiei ne-au asigurat ca nu vom pati nimic, ca apa este pura ca o apa de izvor. Ne-au pus sa bem demonstrativ, in fata camerelor de filmat. Dupa aceea, la nici un an de la nefericita demonstratie, am inceput sa observ schimbari graduale in corpul meu. Am luat pastile, dar degeaba, nu m-am vindecat. Azi am cancer si sunt disperat, deoarece m-au dat afara din slujba ca invalid".

Aur si moarte

Intre timp, "Eurogold" dispare, se naste "Normandy", iar dupa un timp, compania americana "Newmont" (actionara si la Rosia Montana si data in judecata chiar in tara mama, in SUA) preia toate actiunile. N-a rezistat insa mult in business si si-a vandut actiunile companiei turcesti "Koza".O noua demonstratie ia cu asalt sediul companiei (la acest capitol, al demonstratiilor si opozitiei de masa, motii din Rosia Montana s-au dovedit mult mai anemici si mai usor de manipulat). O taranca aidoma batranelor noastre din Baragan se apropie de reporter si, cu lacrimi pe obraz, spune: "De ce nu vine primul ministru aici? L-am ales, de ce nu vine? Sa vina, sa guste din rocile astea poluate cu cianura! De ce ne distruge pamantul? Nu mai pot vorbi...". Filmul se incheie cu anuntul de la CEDO. Este anul de gratie 2006. Sentinta judecatorilor europeni suna astfel: "Guvernul Turciei trebuie sa plateasca daune tuturor celor 315 localnici afectati direct de proiectul minier, iar mina trebuie inchisa". Comentariul regizorului Petra Holzer: "Oamenii au castigat numai otrava. Bancile, lingouri". In anul urmator, 2007, in ciuda tuturor sentintelor posibile in sistemul judiciar al Europei, mina Alethea lucra inca. Parafrazand titlul cunoscutei carti a lui Erich von Daniken, "Amintiri despre viitor", am putea spune ca relatarile de mai sus nu sunt altceva decat "amintiri turcesti despre... viitorul Rosiei Montane".