Alina Puscas - "Cred in steaua mea"

- Ardeleanca frumoasa si-ambitioasa, paseste pe drumul profesiei si-al vietii, cu o seriozitate care o apara ca un zid. In lumea cam pestrita a serialelor si a modei, Alina Puscas are o noblete aparte, care o distinge si o va ajuta sa invinga. Succes! -

Asteptandu-l pe tata

- Succesul tau in serialul "Narcisa Salbatica" a aruncat un val de uitare asupra carierei tale de manechin, careia ii datorezi prima iesire pe scena celebritatii. Cum a inceput viata ta sa se transforme in vis?

- Pentru inceput ar trebui sa povestesc cum am ajuns in Bucuresti. Pentru ca eu sunt nascuta in Sibiu, dar, de la trei ani, dupa divortul parintilor mei, am locuit la Targu Mures. Aceea a fost o perioada destul de trista din viata mea. Divortul propriu-zis nu l-am perceput ca pe o drama, fiindca tatal meu, oricum, nu statea mult pe-acasa. Maior fiind, avea foarte multe deplasari, deci eu n-am sesizat o mare schimbare. Mai tarziu, insa, i-am simtit lipsa tatei, pentru ca nu exista nimeni in casa care s-o mai tempereze pe mama. Ea a fost genul de parinte dominator si sever, care sfarseste prin a sufoca personalitatea copilului. Mi-as fi dorit sa mai fi fost cineva de fata care sa intervina si sa-i arate ca nu proceda intotdeauna corect in ce ma privea. Cineva care sa-mi mai tina si mie partea. Apoi au fost momentele dureroase, cand am castigat premii sau am luat bacalaureatul si cand tata, desi l-am asteptat, nu a venit. A existat, totusi, si o parte frumoasa a copilariei mele: faptul ca am crescut in Ardeal. Zona aceea mi-a amprentat spiritul si caracterul. De acolo am dobandit principiile care azi imi guverneaza viata: sa fiu corecta, sincera, deschisa, punctuala, si niciodata altfel decat discreta. In Ardeal, rufele murdare nu se spala niciodata in public. Intimitatea este sacra si la fel si familia. Sunt tare mandra ca sunt ardeleanca... Dar sa revin. In timpul liceului, mama m-a trimis la tot felul de concursuri de frumusete - Miss Targu Mures, Miss Transilvania -, pe care le-am castigat, si-atunci i-a intrat in cap ca trebuie sa fac o cariera in modelling. Dupa absolvirea liceului, ne-am mutat in Bucuresti si, impinsa de ea de la spate, am mers la o agentie de modele bine cotata la vremea aceea, cu care am inceput sa colaborez. Din pacate, pe-afara era vopsit gardul, iar inauntru era leopardul, in sensul ca agentia respectiva nu era deloc profesionista, asa cum pretindea. Prin urmare, dupa cateva luni, am incheiat orice relatie cu ei. Apoi, chiar in ziua in care implineam 21 de ani, mi-am luat inima-n dinti si-am trimis o fotografie la toate agentiile mari, despre care aflasem din presa. A doua zi am primit un telefon de la MRA. Am fost la ei, am discutat, am semnat contractul si, chiar din saptamana aceea, am inceput sa lucrez. Si s-a dovedit ca a doua incercare a fost cu noroc, pentru ca MRA este o firma care se respecta. Dovada e ca si azi continui sa colaborez cu ei, in mod exclusiv.

Samponul cu depilator

- Ai lucrat numai in Romania sau ti-ai incercat norocul si in modellingul international?

- Nu am vrut sa merg la Milano, desi as fi putut, pentru ca mi s-a explicat ca acolo lucrurile functioneaza, mai curand, dupa legea junglei. Trebuie sa alergi la o mie de castinguri pe zi, trebuie sa locuiesti acolo, propriu-zis, ceea ce presupune o viata foarte costisitoare: iti inchiriezi un apartament (dar ca sa faci economii, il imparti cu alte manechine), nu-ti poti permite sa te deplasezi prin oras numai cu taxiul, pentru ca e scump, si-atunci bati toata ziua metroul si strazi necunoscute, fugind de la o poarta la alta. Trebuie sa faci fata geloziilor din bransa (sunt nenumarate povestile cu fete care le-au turnat colegelor, in sticla de sampon, crema de depilat ca sa le cada parul) si asa mai departe... Eu nu m-am simtit in stare sa fac fata unui astfel de trai. Intotdeauna, indiferent de cat de mult am muncit sau in ce domeniu, am simtit nevoia ca la sfarsitul zilei sa am un cuib al meu, unde sa ma regasesc si, in general, sa duc o viata mai putin stresanta decat aceea care m-ar fi asteptat la Milano. Plus ca exista riscul ca, in loc sa castig si eu ceva bani, sa ma trezesc ca fac datorii. Repet, viata de model la Milano e foarte scumpa. Am lucrat, in schimb, in alte tari, insa direct pe contract. Adica luam castingul in Romania, iar cand mergeam la Paris, Londra sau oriunde altundeva, plecam "la tinta".

- Modellingul pare, totusi, o lume de vis. Fete frumoase, siluete splendide, defileuri luxuoase... Care este realitatea de dincolo de cortina?

- Adevarul e pe la mijloc. Sigur, modellingul nu e usor, dar orice meserie facuta ca lumea e grea. Eu am lucrat si in domeniul marketingului turistic, deci stiu ce inseamna sa ai o slujba "civila", iar acum incerc cu degetul si marea actoriei si, crede-ma, prin comparatie, modellingul e floare la ureche. E obositor, da, pentru ca inainte de o prezentare stai minimum 7 ore. Dar totusi, in acele 7 ore, nu extragi sare cu carca, ci sezi pe un scaun si cineva te machiaza, iar altcineva te coafeaza! Sigur ca trebuie sa suporti, uneori, nervii si toanele altora, dar, cu putina intelepciune si autoeducatie, treci si peste episoadele astea, destul de usor. Nu e totuna cu stresul si responsabilitatea de a manageria receptia unui mare hotel sau cu a filma 12 ore pe zi, invatand zilnic 30 de pagini de scenariu, sau scormonindu-ti sufletul in cele mai ascunse cotloane, ca sa redai o anumita emotie, pentru ca peste 5 minute sa fii nevoit sa schimbi registrul, dar sa ramai la fel de firesc si de convingator! Din perspectiva mea, modellingul e o meserie in care, prin comparatie, castigi bani buni foarte repede si cu mult mai putin efort decat in alte profesii. Dar numai atunci cand incepi sa ai deja o anumita cota. Daca ramai un manechin "micut", neafirmat, care nu a prins nici o reclama sau vreo sedinta foto cu staif, atunci nu renteaza. Cand esti un manechin "de umplutura", banii sunt putini. Si-apoi, conteaza si cu cine lucrezi, daca oamenii sunt seriosi si profesionisti. Pentru ca exista si agentii de modelling care nu fac, de pilda, decat prezentari in cluburi, la care, de multe ori, fetele nici macar nu sunt platite. Si-atunci intervine deceptia si disperarea, unele renunta, altele o iau pe alte drumuri si iata cum se ajunge sa se confunde modellingul cu prostitutia! Si in domeniul acesta exista nivele si nivele. Depinde unde te afli.

Obrazul frumusetii

- Si meseria de manechin, si aceea de actrita au ca numitor comun frumusetea, un capital la care tu excelezi. Cum te porti cu ea? O bagi in seama si-o ingrijesti sau o lasi in grija naturii?

- Frumusetea depinde de datele native, dar foarte mult si de seriozitate si de respectul de sine. Daca duci o viata haotica, marcata de excese, normal ca lasa urme si pe trup, si pe chip, si-atunci trebuie sa faci eforturi supraomenesti ca sa ramai in standarde. Eu am ales sa duc o viata cumpatata si sanatoasa, si principalul meu aliat a fost sportul. Pana acum vreun an, cam pana cand am inceput cu actoria, 6 zile pe saptamana eu faceam fitness "la greu". Asa ca nu mai eram nevoita sa fac foamea sau sa recurg la cine stie ce alte trucuri. Aveam doar grija ca din seara precedenta unei prezentari sa nu mai mananc nimic, ci sa beau doar apa, iar cu cateva ore inainte de prezentare, nu mai beam nici apa, fiindca mi se parea mie ca mi se umfla burta. (rade)

- Dar alte trucuri de frumusete, din categoria celor "inofensive", ai?

- Hidratarea este de capatai. Cei 2 litri de apa pe zi sunt esentiali. Deficitul de apa chiar se vede pe piele. Apoi, parul trebuie sa fie intotdeauna ingrijit - sa fie curat si aranjat natural, pentru perioada zilei. La capitolul machiaj, eu recomand aspectul proaspat: un fond de ten aerisit, putina pudra cat sa-l fixeze, un pic de fard de obraz, niste rimel si cam atat. Pentru corp: sport, sport si iar sport! Si atentie la ce mancam: nu prajeli, nu grasimi. Eu nu mai mananc carne de porc de vreo 6 ani si m-am axat pe sushi si salate de toate felurile, la care adaug cuburi de piept de pui sau de vaca. Si fara sucuri acidulate. Recunosc: si eu mai beau o Cola din cand in cand, dar numai atunci cand mi se face pofta rau de tot.

- Alina, frumusetea reprezinta un avantaj?

- Uneori poate fi, intr-adevar, un avantaj: unele usi ti se deschid mai usor sau esti tratata cu mai multa eleganta. Pe de alta parte, cel putin aici, in Bucuresti, o femeie frumoasa se confrunta deseori cu mitocania si superficialitatea barbatilor, pentru care o tanara atragatoare e, automat, si neserioasa si proasta.

- Cum sunt percepute manechinele romance in strainatate?

- Sunt cateva manechine, chiar foarte bune, care au reusit in strainatate, sunt in topul celor care defileaza pe cele mai elitiste podiumuri. In general, romancele sunt considerate niste femei foarte frumoase, deci avem acest avantaj. Nu sunt insa foarte multe romance pe scena modei internationale. Motivul? E un mister pentru mine. Probabil ca e o chestiune de sansa personala. Modellingul international poate sa fie feroce, si fara si un strop de noroc, probabil ca nu razbesti. Noroc, rezistenta psihica si principii. Pentru ca exista si unele manechine de-ale noastre care n-au rezistat psihic si au acceptat sa se compromita sau au luat-o razna. Dar ele reprezinta exceptiile. Altfel, romancele sunt apreciate. Din pacate, repet, sunt inca prea putine, dupa parerea mea.

- Asadar, punand cap la cap anii acestia, tu ai amintiri placute din lumea modellingului...

- Numai amintiri placute! Am invatat mult din intalnirile cu diverse tipologii de oameni. Daca stii cum sa o privesti, e o lume foarte frumoasa. Dupa mine, as face modelling pana la 50 de ani! Minimum! (rade) De ce nu? Am vazut ca in Germania exista o piata si pentru modele de varsta mijlocie, deci nu e o imposibilitate.

Narcisa salbatica

- Sa vorbim acum despre actorie, o meserie ceva mai complicata decat modellingul si in care frumusetea e numai un accesoriu. Spune-ti povestea.

- In paralel cu modellingul, am facut si facultatea de Turism si am si lucrat in acest domeniu, pe partea de marketing, ceea ce ma interesa pe mine. Sigur ca am inceput de pe posturi mici, dar am avut noroc si am avansat rapid, asa ca am inceput sa visez la pozitia de director intr-un lant hotelier. Din pacate, in urma unei discutii cu seful meu, mi-am vazut visul risipit, pentru ca dumnealui mi-a explicat ca in toata lumea nu exista decat o singura femeie director general, la un mare hotel din Dubai, si ca este aproape imposibil sa acced la acest post. M-am gandit bine la vorbele lui, am analizat avantajele si dezavantajele acestui domeniu - programul ucigator, banii nu foarte multi etc. - si am decis ca e mai bine sa schimb macazul. Si am intrat in publicitate: vanzari si apoi marketing. Dupa cum vezi, nu aveam nici cea mai mica propensiune catre actorie. Intr-o zi, am primit insa un telefon de la MRA, prin care eram rugata sa merg la un casting, pentru un rol "intr-un film". Avusesem o zi foarte grea si nici macar nu am retinut exact despre ce era vorba. Stiu doar ca s-a insistat sa merg la respectivul casting, si cum in ultimele luni ii tot refuzasem din pricina programului de la serviciu, am zis sa ma duc asa, mai mult din bun-simt. Castingul era pentru rolul Narcisa, din "Narcisa salbatica". Am dat mai multe probe, pe parcursul a mai multe zile si, la final, am ramas in competitie doua fete. Echipa de productie a deliberat si am fost aleasa eu. Cand am fost anuntata, am crezut ca-mi pica telefonul din mana! Chiar nu credeam ca aveam sanse reale. De a doua zi, am inceput si pregatirile: lectura de text cu Magda Catone, exercitii fizice pentru secventele de batai cu Gerry, unul dintre cascadori, etc.

- Si acum, dupa ce ai acumulat cat de cat experienta, cum te simti in postura de actrita?

- Imi place. Pentru ca am ocazia sa fiu altcineva decat sunt eu in realitate. Iar acest altcineva poate sa arate, si pe dinafara, si pe dinauntru, in foarte multe feluri. Narcisa e un personaj ofertant, tocmai pentru ca e fluctuant: cand dura, cand sentimentala, cand calma, cand certareata, cand feminina, cand baietoasa... Eu, Alina, sunt o persoana careia ii place sa detina controlul, dar nu la modul dictatorial.Insa nici nu ma las dusa de val. Sunt destul de dura, desi in forul meu interior sunt o sentimentala. Totusi, stiu sa-mi exprim emotiile si sunt calda. Asadar, am si puncte comune cu personajul meu, dar ne si deosebim, si tocmai deosebirile sunt cele mai incitante. Actoria, atat cat am descoperit-o pana acum, e o indeletnicire fascinanta. Exista un singur aspect neplacut, dar care tine de lucrul la un serial: ritmul. Se lucreaza luni si luni de zile, cate 6 zile pe saptamana, 12 ore pe zi, fara a mai pune la socoteala timpul pe care-l pierzi pe drum, catre si dinspre studio. E epuizant, iar viata personala nu mai ai. Eu am noroc ca locuiesc cu logodnicul meu, Viktor, ca altfel nici n-as mai stii cum arata.

- Sa inteleg, asadar, ca te-a prins microbul si vrei sa continui cu actoria?

- Mi-ar placea foarte mult, si pentru asta, chiar m-ar interesa sa fac niste cursuri de actorie adevarate sau sa iau niste ore cu un actor, inca nu m-am decis exact. Dar totul depinde, pana la urma, si de ofertele pe care le voi primi. Daca nu, am oricum un plan B: voi deschide o afacere impreuna cu Viktor. Dorim sa aducem in Romania o marca de haine cu prestigiu din Olanda. Am purtat niste discutii in acest sens cu reprezentantii firmei, dar n-am semnat inca un contract, pentru ca vreau sa vad mai intai ce se va intampla dupa luna mai, cand se incheie filmarile la "Narcisa salbatica". Sunt optimista. Eu intotdeauna am fost norocoasa si cred in steaua mea. Sunt convinsa ca mereu voi ateriza in picioare.

Prim-plan cu Viktor

- L-ai tot pomenit pe Viktor. Fa-i ca la un film, un prim-plan.

- Viktor inseamna dragoste, liniste, echilibru, siguranta. Viktor e un barbat frumos, cu un caracter frumos. Pana acum nu am gasit in el nimic ce as putea sa-i reprosez. Si daca-l las intr-un ocean de femei, tot relaxata sunt, pentru ca Viktor e un barbat fix, unul dintre acei barbati pentru care fidelitatea nu inseamna doar o vorba-n vant. De altfel, m-a asigurat ca nu exista un Viktor secret, ascuns in spatele celui pe care-l vad eu. Iar asta mi se pare extraordinar. Acest gen de onestitate, la un barbat, e rara. Sunt foarte norocoasa! Viktor e chiar totul pentru mine!

- Dar cum se pastreaza o iubire, in contextul acestui vartej profesional in care traiesti tu acum?

- E nevoie de intelegere, de toleranta, de rabdare si de incredere. Viktor a avut ceva temeri in momentul in care am inceput filmarile. Il nelinisteau scenele de dragoste, imi spunea ca nu intelege cum de pot sa joc atat de credibil, in absenta unui sentiment real. Am purtat discutii destul de lungi pe tema asta, l-am luat si la filmari... Cred ca acum e ceva mai linistit. Probabil l-am convins ca nu are de ce sa-i fie frica atunci cand i-am explicat ca, in timpul unei scene de dragoste, eu, de fapt, ma gandeam la o placinta cu mere delicioasa. (rade)

- Cu Viktor am inteles cum stau lucrurile, dar tu cum rezisti ofertelor sentimentale, asa de numeroase in lumea platourilor de filmare?

- Asa sunt eu construita. Sunt cu Viktor, si nici prin gand nu-mi trece sa ma mai uit dupa vreun alt barbat. Si, oricum, nici inainte nu prea agream ideea asta, de a-mi gasi un partener din mediul artistic sau dintre manechini. Stiam atat de bine cat sunt de flusturatici, incat chiar ca-mi disparea orice pofta.

- Sa incheiem interviul in maniera clasica: ce planuri de viitor ai?

- Vreau sa ne construim casa noastra, pe pamant si, pana la 30 de ani, cel tarziu, sa fac un copil. Acum am 27, deci nu mai am asa de mult timp la dispozitie.

Foto: Antena 1 si arhiva personala