Povestea unei tradari: Setea cea mare

* Intr-o poveste de dragoste, nimic nu doare mai tare decat tradarea. Cu toate astea, infidelii ii depasesc cu mult pe fideli, fara mustrari de constiinta. Cei mai multi dintre ei afirma ca nu inseala deliberat, ci se lasa purtati de hazard. Si de dorinta de a trai inca o data, fie si numai pentru o clipa, ceea ce le lipseste: emotia, fascinatia inceputului, pasiunea. Va oferim povestea unei tradari, impreuna cu diagnosticul ei *

E o seara de marti, in noiembrie, cand Maria isi face bagajul. In varsta de 41 de ani, ea e mana dreapta a unui doctor de la un spital din Suceava, mama unei fetite de cinci ani si a unui baiat de sapte, casatorita de opt ani cu Florin, cu care formeaza un cuplu de aproape doua decenii. Maine dimineata trebuie sa plece la un seminar de perfectionare pentru medicii anestezisti, unde va ramane cinci zile. Fetita e putin racita, baiatul s-a bosumflat, fiindca mama va absenta de la serbarea scolara, la care si el are de recitat o poezie. Cat timp stapana casei va lipsi, barbatul ei va lasa rufele murdare sa zaca peste tot si nu se va ingriji sa umple frigiderul. In decursul anilor, ea s-a deprins cu situatia si s-a resemnat. Nu te poti certa la nesfarsit pe aceleasi teme, daca vrei sa menajezi, cat de cat, armonia conjugala. Totusi, se indispune inca de pe acum, imaginandu-si intoarcerea ei intr-o rutina cotidiana care o apasa din ce in ce mai tare. Nu pentru ca ar consta din prea multa munca, nu, ci pentru ca nu-i mai ofera nici un fel de surprize. Se simte obosita si secatuita, asa cum te secatuiesc doar insatisfactia si plictiseala.
Insa cinci zile mai tarziu, cand isi despacheteaza iarasi lucrurile, ii sunt indiferente si teancurile de rufe murdare, si galceava copiilor, si buchetul de flori cu care Florin o intampina festiv la gara. E din nou acasa, in vreme ce gandurile ei zabovesc altundeva. E mult mai obosita ca inainte de plecare, fiindca in ultimele zile a dormit foarte putin. Totusi, nu e extenuata, dimpotriva, e plina de energie si, brusc, intinerita. "Parca as fi avut iar 17 ani", isi spune in gand. "O adolescenta de 17 ani, careia nu-i sta mintea la nimic altceva decat la ce a spus el, cum a privit-o, cand are sa-l revada si ce rochie isi va pune atunci. A fost nemaipomenit!".
Cand a ajuns la hotelul de pe litoral unde s-a tinut seminarul, ploua marunt si indesat. Manifestarea in sine era pe masura celor mai pesimiste asteptari ale ei: vorbitori plicticosi, conversatii banale in pauza, o cina fada. Intalnirea de dupa, "la un pahar", cu colegii, a acceptat-o doar pentru ca programul TV i se parea chiar mai deprimant decat vremea de afara. Trebuia sa coboare de la etajul sase la parter. La etajul patru, liftul s-a oprit si a urcat si el. Un zambet larg si un salut neprotocolar: "Buna!". In mintea Mariei incolteste, necontrolat, primul gand: "E un barbat dragut, nu-l remarcasem". In momentul cand usa liftului se deschide, da navala al doilea gand: "Poarta verigheta".
Maria nu si-a inselat niciodata sotul. Patru etaje o despart pe sotia loiala de noua femeie care priveste acum, in urma, la indelungata ei fidelitate, simtind cum creste in ea dorinta apriga de a trai o aventura sentimentala. Desigur, nu o tradare totala, ci doar un flirt. Maria se aseaza la masa cu barbatul din lift, beau, rad si continua sa stea de vorba, dupa ce toti ceilalti s-au dus de mult la culcare. "Credeam ca am uitat sa flirtez, dupa ce am devenit mama. Eram convinsa ca nu mai pot trezi interesul unui barbat. Tot acel joc era atat de departe, in trecut, si, dintr-o data, mi-am dat seama ca tot ce-mi doresc este o aventura. Ca un om care mult timp a fost prea ocupat ca sa-si dea seama ca flamanzeste si inseteaza - pana cand i se pune ceva pe masa", isi aminteste Maria.
Restul seminarului a trecut repede, ca zilele de scoala odinioara, la liceu. La fel ca atunci, la ora de matematica, ea numara minutele pana la pauza. Abia apoi incepe ceea ce ii da senzatia de viata adevarata. Faptul ca are un sot si doi copii i se pare tot mai ireal. Orice remuscare a disparut. Cand telefonul ii afiseaza numele sotului ei, ea tresare, nu dintr-un sentiment de vinovatie, ci intocmai ca cineva care-si aduce aminte de un lucru important, pe care il pierduse cu totul din vedere.
Joi, la pranz, Maria si colegul din lift fac impreuna o plimbare pe faleza, seara stau cu ceilalti, pana cand el ii da un sms, de pe partea opusa a mesei: "Hai sa mai vedem marea!". Barbatul iese inainte, ea il urmeaza dupa doua minute. E intuneric bezna. Printre sarutari, le rasuna in urechi fosnetul valurilor. Vineri, folosesc orice clipa libera ca sa se retraga in unghere ferite de priviri, unde se strang in brate cu patima, ca doi adolescenti. Maria nu mai are memorie. Emotia o tintuieste in prezent. Noaptea o petrec in patul lui, pe urmatoarea la fel. Duminica se intorc amandoi la familiile lor. Nici unul din ei nu lasase sa se inteleaga ca ar fi vorba de mai mult decat o aventura."De fapt, eu sunt fericita cu sotul meu", spune ea. Iar el ii raspunde: "Si eu, de fapt". Dar la numai zece minute dupa ce se urcase in tren, Maria primeste deja un sms de la el: "Mi-e dor de tine". Reusesc sa se revada abia dupa trei luni pline de telefoane secrete, nenumarate sms-uri si e-mail-uri. "Era frumos, fiindca de o eternitate nu ma mai simtisem atat de vie, atat de femeie, si inspaimantator, pentru ca, in afara de dorinta, toate sentimentele parca amortisera in mine. Copiii, serviciul, casnicia mea, totul imi devenise indiferent". Urmeaza o intalnire, in alt oras. Amandoi au ochii inlacrimati cand se saruta la despartire. La fel ca data trecuta, el da primul mesaj: "A fost minunat, dar nu pot continua. Nu mai suport teama si minciunile, nu vreau sa-mi pierd sotia. Ramai cu bine". Mariei i-e greu. Inca nu poate trai fara acest barbat, desi e sigura ca nu-si doreste o viata alaturi de el. Insa are nevoie de admiratia, de dorinta lui aprinsa. Pe de alta parte, e constienta de faptul ca trebuie sa se opreasca, inainte ca sotul ei sa afle ceva. Nici o clipa nu s-a gandit sa-l paraseasca, doar isi inchipuise ca le poate avea pe amandoua: siguranta casniciei si fiorul aventurii. Ii vin in minte copiii, pe care in ultima vreme ii neglijase, si simte cum i se furiseaza in suflet regretul, frica si un dor de normalitate. Plange de-a binelea cand tasteaza la randul ei: "Ramai cu bine". Dupa care porneste pe drumul de intoarcere in viata cea veche. Un drum caznit, intins pe luni de zile, dar care duce la casa ei.
Maria spune ca nu regreta cele intamplate. Se rusineaza, doar, oarecum: "Doi oameni in toata firea, cu familie, plictisiti de traiul lor de zi cu zi, se napustesc unul pe altul, la prima ocazie, si cred ca asta e fericirea. Atunci mi s-a parut formidabil, insa in prezent consider ca un asemenea comportament imatur e nedemn pentru o femeie de 41 de ani. In orice caz, o legatura extraconjugala nu e o solutie pentru un mariaj plafonat. N-am nici cel mai mic chef sa repet experienta, o gasesc mult prea stresanta si nedemna pentru o mama cu doi copii. Remediile trebuie gasite inauntru".

________________________

RALUCA SOFONEA, psiholog
"O iubire calcata in picioare nu mai poate fi purtata ca o rochie de mireasa"

- In activitatea dvs. de psiholog, ati intalnit cazuri cand doi oameni nu-si sunt de ajuns unul altuia?

- Cunosc asemenea povesti, bineinteles. Majoritatea cuplurilor cu o vechime mai mare de zece ani se confrunta cu ele. Dar infidelitatea nu duce la divort. Ori e bine ascunsa, ori e iertata.

- Se poate ierta tradarea in dragoste?

- In ultima vreme, in ciuda procentului exploziv al divorturilor, atasamentul fata de familie si nevoia de stabilitate au crescut. Ganditi-va cat de nesigure sunt cele mai multe lucruri in prezent. Serviciul? Ramai fara el intr-o clipa. Friptura de duminica? O bucata de carne stricata. Cand totul in jurul nostru ameninta sa se destrame - sistemul de asigurari sociale, piata muncii, mediul - relatia cu tovarasul de viata capata o importanta mai mare ca inainte. Si atunci ne dorim stabilitate.

- Totusi, exista cupluri in care partenerii isi traiesc iubirile la lumina zilei. E bine asa?

- In ce priveste clasica aventura de-o noapte, parerea mea este urmatoarea: daca impulsul a fost hormonal si ulterior nu-mi pot explica prea clar cum am ajuns acolo, trebuie sa ma descurc cu propria mea constiinta. Cand sunt insa si sentimente in joc, cand s-a creat efectiv o legatura sufleteasca intre mine si celalalt, atunci totul trebuie dat pe fata. Altfel as comite un abuz impotriva partenerului.

- Exista o solutie pentru ca membrii unui cuplu sa ramana fideli?

- Suportul moral al fidelitatii este credinta in Dumnezeu. Statisticile arata ca oamenii apropiati de Biserica si condusi in viata de un duhovnic sunt mult mai stabili decat ceilalti. Taina casatoriei e pentru ei ceva sfant.

- Credinta te fereste de plictiseala care apare automat intr-un cuplu?

- Se pare ca da. Raportarea perpetua la divin creeaza o emotie mai durabila decat cea senzoriala.

- Ce i-ati sfatui pe cei aflati in situatia de-a trada?

- Sa se gandeasca bine inainte s-o faca. O iubire calcata in picioare nu mai poate fi purtata ca o rochie de mireasa. Noroiul ramane pe ea. Dar asta e un sfat pentru idealisti. "Rationalii" vor considera mai departe ca infidelitatea nu lasa urme, in schimb alimenteaza hormonii.