Despre arta iubirii, cu un mare cunoscator al ei: NEAGU DJUVARA

"E dureroasa aceasta racire a sentimentelor"

Stranepoatele se razbuna

- Reputatia dvs. de om de cultura e concurata puternic de imaginea dvs. de om de lume, care uimeste prin rafinament, curtoazie si eleganta. Insusiri pe cale de disparitie in lumea de astazi, si dupa care femeile suspina din greu. Arta cuceririi se invata pe vremuri la scoala?

- Pe vremurile la care va referiti, cand era vorba de o dragoste mare, nici macar nu te atingeai de femeia iubita, decat daca iti devenea sotie. Iar ostilitatile decurgeau fooooarte incet. In viata mea, in afara de cateva legaturi cu totul neinteresante, toate amorurile au insemnat cuceriri indelungate. Ce sa mai spun de perioada de fleurt cu viitoarea mea sotie? A durat mai bine de un an! Un an in care nu ne-am atins. Si nici macar primul sarut nu l-am luat, decat dupa cateva luni de zile. Iar prima imbratisare totala am avut-o in noaptea nuntii, dupa cele doua ceremonii: civila si religioasa. Asa stateau lucrurile in Franta catolica in epoca aceea, tara unde traiam. De fapt, la fel era si in Spania si Italia, tot tari catolice. Fetele ajungeau virgine la casatorie. In Germania, situatia era mai speciala. Acolo fetele erau relativ libere inainte de casatorie, adica de la o anumita varsta incolo puteau sa se "dea in barci", in schimb, odata casatorite, erau foarte fidele. Era o chestiune de onoare. Pe de alta parte, in Suedia si in Scandinavia, in general, domnea, din acest punct de vedere, o libertate acceptata inclusiv de parinti. De pilda, cand eram de 20 de ani, am avut un prieten francez, care se incurcase cu o norvegianca si s-a dus dupa ea. Ei, si-acolo s-a trezit ca mama fetei le aducea, dimineata, mancarea la pat. (rade)

- Ce fel de tabieturi ii guvernau pe romani?

- In Romania, fetele erau nitel mai libere, uneori se intampla s-o scranteasca si mai devreme de maritis. Dar in societatea pe care eu o frecventam, in afara de niste cazuri exceptionale, cum a fost Tanda Caragea, care de la varsta de 14 ani s-a dat in barci, cazurile de libertinaj flagrant erau rare. Insa restrictiile acestea nu veneau din motive morale si nici de alta natura, ci, pur si simplu, din teama fetelor de a nu ramane insarcinate. Avortul era o treaba foarte complicata pe atunci. Asadar, cazul Tandei Caragea, care umbla cu prezervativele in geanta, nu era deloc un model, ci o exceptie, si aceea aratata cu degetul. Baietii se purtau liber doar cu tinerele sarace, sau cu tiganci, de se nenoroceau uneori cu cate-o blenoragie de calibru mare - cum a patit bietul frate-miu, cu tigancile de la Strajesti. Pe vremea aia, afectiunile astea se ingrijeau mult mai salbatic si daca nici nu tratai boala din primele 2-3 zile, ci asteptai mai mult, rezultatul erau luni si luni de tratamente si, oricum, riscai sa devii steril sau sa te procopsesti cu unele urme pe viata.

- Lumea satului era mai morala, asa cum le povestesc bunicii nepotilor?

- Si in lumea rurala existau diverse tipologii comportamentale. De pilda, sasii din Transilvania aproape ca nu si-au schimbat numarul total de-a lungul veacurilor. Cand au fost adusi de regii Ungariei, pe la 1200-1300, au venit 2-300.000, iar inainte de al doilea razboi mondial erau 350.000. Deci, numarul lor nu se modificase prea mult. De ce? Se pare ca, pentru a nu-si imparti averea, aveau grija sa nu faca decat unul, cel mult doi copii, iar pentru asta, foloseau niste metode proprii de abtinere. Pe cand romanasii nostri faceau cate zece copii, cat ai clipi. (rade) Din punctul de vedere al moravurilor, a intervenit o schimbare generalizata. Si parca si mai si in tarile catolice, unde acum e un dezmat in toata legea. Ai crede ca femeile de azi se razbuna pentru ce-au suferit mamele, bunicile si strabunicile lor. Eu sunt asa de batran, incat am fost martorul a trei etape distincte: epoca generatiei mele, cand a face curte unei femei implica gesturi de mare delicatete si cand femeile nu se ofereau inainte de casatorie; epoca generatiei fiica-mi, in cazul careia banuiesc ca "evenimentul" s-a intamplat pe la 19-20 de ani, si poate sa fi avut 2-3 iubiti inainte de-a se logodi si marita; si epoca nepoata-mi, care am impresia ca de la 15-16 ani incolo si-a schimbat iubitul in fiecare an si nu s-a casatorit decat la treizeci si ceva de ani, cand a simtit ca se poate aseza pe viata.

Partida de bridge

- Cum arata amorul in perioada interbelica? Cum faceau curte barbatii femeilor?

- Nu prea faceam lucruri din astea protocolare - buchete de flori, cutii cu bomboane - ci, atunci cand iti placea o fata, incercai s-o atragi catre niste intalniri din astea, de societate, unde sa poti sa actionezi. Dar totul asa, cu delicatete. De exemplu, eu m-am indragostit de nebuna de Tanda Caragea, cand ea avea 14 ani, dar a fost ceva... usor. Apoi, cand ea a implinit 15 ani, m-am amorezat de sora-sa, Irina, care era mai mare cu trei ani decat ea si un cu totul alt gen. De unde Tanda era blonda, inalta si subtire - probabil ca luase ereditate de pe partea romaneasca, valaha - Irina era o grecoaica tipica: negricioasa, cu ochii foarte mari, foarte frumoasa cu totul.Pe langa atributele astea, era serioasa, dar, in acelasi timp, era si o allumeuse, adica o femeie care te incita, dar nu se da pana la capat. Pe Irina am descoperit-o la un bal cu sute de invitati, pe care l-a dat Tanda, la 15 ani. Eu, la varsta aceea - eram un tanar de 18 ani - nu dansam inca. Pe urma am fost nebun de pasiune dupa dans, dar atunci eram inca prea timid. Asa ca am lasat-o pe Tanda cu nebunii ei sa danseze pana-n zori si am trecut in salonul celalalt, unde erau cei care o curtau pe Irina. Era acolo o masa de bridge si noi, baietii, stateam in jurul ei, ne uitam, faceam glume... Peste cateva zile, m-am intors la Universitate, la Paris, dar am inceput o corespondenta cu Irina. I-am scris destule epistole... In anul urmator, m-am indragostit de fata lui Henry Coanda, de Ileana. O fata extraordinara: inalta, subtire, nu o frumusete clasica, dar o fiinta cu un farmec nebun. Pe Ileana am descoperit-o la Paris, la un bridge, la niste prieteni, si imediat mi-a cazut cu tronc. Cand m-am intors in tara, am regasit-o, si-atunci m-am gandit: "Ce sa fac?" M-am dus la mama si i-am zis: "Mama, nu poti sa dai un mic ceai si s-o inviti si pe Ileana?". Deci, vedeti ce combinatii trebuiau facute ca sa incerci sa te vezi cu o fata? (rade) Nu te duceai s-o pandesti pe strada sau la usa, trebuia s-o captezi prin mijloace mondene. Dar sa revin. Mama m-a debusolat, raspunzandu-mi: "Eee, doar tu n-ai s-o ataci pe prietenioara lui Razvan!". Asadar, frate-miu ii facea si el curte Ilenei, si mama voia sa evite un conflict intre frati. Asa am ramas cu buzele umflate. Cateva zile mai tarziu, am plecat in Franta, cu un camarad al meu, Sandu Ghika. Mi-aduc aminte ca deplasarea aceea am facut-o cu economie. Am plecat cu trenul la clasa a II-a, iar de la Budapesta, am schimbat si-am luat o clasa a III-a, ca erau trenurile mai civilizate. Ei, si pe drum, m-am apucat sa-i destainui lui Sandu pasiunea mea pentru Ileana Coanda, la care el imi replica: "Da' e deja cu Radu Plesia!" Aaaaa! Cand am auzit, a fost un adevarat dezastru. Dupa aceea, m-am indragostit de France, viitoarea mea nevasta, asa ca s-a terminat si cu Ileana. Ca sa inchei: lucrurile mergeau foarte incet, cu delicatete si cu respect. Trebuia sa atragi fata intr-o societate unde s-o inviti, ori la o mica sedinta de dans, ori la un bridge... Bridge-urile erau foarte frecvente pe vremea aceea si reprezentau un mijloc minunat de a cunoaste fete. De-asta, eu n-am invatat niciodata sa joc bine. Ma uitam tot timpul dupa fete si-mi fugea gandul de la carti. (rade)

Sfaturi pentru barbati

- Femeile zugravite de dvs. au cam disparut. Doamnelor de astazi, mai ales celor cu cariere solide, le place sa aiba ele comanda, cand e vorba de ales un barbat. Romantismul pe care il evocati cu atata farmec s-a pierdut, din pacate.

- In timpul pe care-l evoc, barbatul avea initiativa. Afara de cazuri cu totul exceptionale, cand femeia era foarte indrazneata si facea ea primii pasi. Dar, in general, barbatul era cel care lua initiativa, care invita, care gasea pretexte s-o scoata pe fata la un concert, la o opera sau, mai cu seama, la un film, fiindca la cinema se incepeau niste pipaieli, mai mult sau mai putin discrete.O situatie usor ipocrita, desigur, insa femeia era totusi respectata si inainte, si dupa "cucerire". Barbatul avea grija de femeia lui. Din punctul asta de vedere, eu chiar exageram. (rade) Am fost un barbat extrem, extrem de grijuliu, nu doar cat France mi-a fost logodnica, ci si dupa ce mi-a devenit sotie. Cedam la absolut toate capriciile ei. Daca eu aveam pofta sa merg la cinema si ea imi spunea ca nu voia, nu insistam si nici nu ma duceam singur. Poate ca a fost o eroare a mea - aici o sa fiu mai rautacios - fiindca femeia profita imediat de slabiciunea barbatului. Nu e bine ca un barbat sa fie prea dornic sa-i faca placere femeii, pentru ca ea devine tiranica in mod instinctiv si, uneori, ajunge chiar sa-l dispretuiasca pe partener. Asa ca trebuie sa pastrezi, ca barbat, o oarecare masura. Dar, repet, la modul general, baietii de pe vremea mea erau foarte atenti la dorintele femeii. O respectau, o considerau o floare, nu o coada de matura, n-o vedeau ca pe-o persoana careia sa-si permita sa-i comande: "Hai, treci in pat" si gata!

Brutalitatea atrage multe femei

- Sunt barbatii interesati sa dezlege psihologia femeii pe care o iubesc? Sa-i cunoasca asteptarile sufletesti?

- Am sa va dezamagesc, dar, sincer, cred ca majoritatea barbatilor nu au subtilitatea de a se apleca asupra psihologiei feminine. Afara de cei care sunt niste Don Juan-i innascuti. Un om normal, in general, nu ghiceste pe unde si cum ar putea sa cucereasca o femeie. Cred ca noi, barbatii de atunci, eram mai curand naivi, iar cei de azi mi se pare ca sunt foarte brutali. Ceea ce, la modul pragmatic vorbind, nu e neaparat rau, pentru ca, asa cum am scris in cartea mea "Amintiri si povestiri mai deocheate", am remarcat ca foarte multe femei au o atractie catre omul brutal.Desi la nivel de discurs il resping totalmente, in practica, se lasa dominate de tipul asta foarte barbatos. Acesta e si motivul pentru care azi, dupa ce s-au ridicat tabuurile, multe femei sunt atrase de ideea de a se culca impreuna cu un negru sau un chinez. Au impresia ca e ceva cu totul diferit de barbatul alb, europeanul, sunt incitate de bizareria fizicului lor, in fond, rezoneaza la elementul animalic. Asta, judecand dupa criteriile noastre de frumusete, fiindca, la randul lor, negrii sau chinezii ne gasesc pe noi ca fiind urati. E o chestiune de obisnuinta. Eu am trait in Africa 23 de ani si, dupa ce m-am acomodat, am descoperit acolo niste frumuseti indigene absolut spectaculoase. Multe dintre femeile din regiunea Sahelului, de exemplu, au capul in forma de ou, or, luand in considerare faimoasa regula de aur a geometriei estetice, ele sunt mult mai aproape de perfectiune decat europencele. Revenind insa: barbatul, in loc de psihologie, o ia inainte instinctiv si incepe sa pipaie cararea catre femeia dorita. Si uneori se trezeste plesnit peste laba. (rade) Atunci, saracul, se sperie si se retrage definitiv. De multe ori, barbatii nu sunt destul de persistenti. Sau, cel putin, acesta a fost cazul meu: daca aveam impresia ca n-am izbutit din prima incercare, deveneam foarte timid fata de acea persoana si abandonam. Ar fi trebuit sa revin, sa insist...

Cutia cu funda rosie

- Ati declarat, la un moment dat, ca vi se pare o tragedie ca au disparut scrisorile de dragoste, acelea scrise cu cerneala pe hartie. Azi se poarta sms-urile cu emoticoane. Nu a intervenit, oare, o sterilitate exacerbata in exprimarea sentimentelor? Un formalism care ne alieneaza? Nu alunecam periculos catre iubiri virtuale, traite prin telefon si internet?

- Aveti mare dreptate, in sensul ca perfectionarea mijloacelor de comunicare a ucis vechile metode de apropiere. Cum sa fac eu o scrisoare de dragoste pe e-mail? De sms nici nu mai vorbesc.Nu se poate! Adica, poti s-o scrii, dar e rece. Apoi, nici nu indraznesti sa fii prea intim, prea deschis, fiindca stii ca e-mail-ul tau poate fi citit de mii de oameni. Cine vrea te intercepteaza prin Internet si afla tot ce-ai scris. Nu mai zic de politie si alti reprezentanti ai Statului. E dureroasa aceasta racire a sentimentelor. Eu, si acum, la batranete, cand am o simpatie pentru o femeie - ca eu continui sa fleurtez in scris (rade) - imi compun scrisorile tot cu stiloul pe hartie. Telefonul e nitel mai putin nociv. Ma refer la convorbirile propriu-zise. Curte prin telefon se facea si pe vremea mea, dar chestia asta cu sms-urile... Ce poti sa transmiti realmente? Situatia asta e si o expresie a lenii de care sufera majoritatea tinerilor. Probabil ca ei nici nu pricep ca sa vezi scrisul adevarat al celeilalte persoane e cu totul altceva. Nici scrisorile batute la masina nu-mi plac. Ce-i aia o scrisoare de dragoste batuta la masina? E rece si impersonala. Cand scrii de mana e ca un sacrificiu de sine. Iar cand primeai o scrisoare de la o femeie si-i simteai parfumul impregnat in pagini... ce mare lucru! De pilda, eu cu Sofia - poloneza de care am fost indragostit trei ani si despre care cred si acum, la batranete, ca ea a fost femeia care-mi fusese harazita mie, sotia mea ideala pentru toata viata, vreo 3-4 ani ne-am scris regulat si, inchipuiti-va ca am pastrat toate scrisorile, intr-o fosta cutie de bomboane, legata imprejur cu panglica rosie!

Romanul prefera visul, realitatii

- Si totusi, domnule Djuvara, avem, in continuare, hartie si stilouri. De ce credeti ca nu le mai folosim? Ce s-a pierdut din sufletul nostru?

- Emotia, probabil. Nu stiu sigur. Azi, genul acesta de apropiere de o alta persoana, gesturile delicate, in general, sunt considerate depasite, batranesti... Dar, apropo de scrisori, haideti sa va povestesc o istorioara! Candva, am cunoscut o frantuzoaica maritata, dar care se afla intr-o casatorie in care intelegerea era ca fiecare putea sa faca tot ce voia. Asa ca nu aveam impresia c-as fi impins-o la un adulter. Dorindu-mi sa-i fac o curte mai intensa si plecand in vacanta in Franta, i-am scris o scrisoare destul de lunga si cu destul de multe aluzii. Si ispravesc epistola cu cateva versuri dintr-o poezie a lui Arghezi, pe care o iubesc foarte mult (n. red. poezia "Melancolie"): "Am luat ceasul de-ntalnire/ Cand se tulbura-n fund lacul/ Si-n perdeaua lui subtire/ Isi petrece steaua acul./ Cata vreme n-a venit/ M-am uitat cu dor in zare./ Orele si-au impletit/ Firul lor cu firul mare./ Si acum c-o vad venind/ Pe poteca solitara/ De departe, simt un jind/ Si-as voi sa mi se para". Asadar, traduc versurile pe frantuzeste - destul de dibaci, de-altfel, ca aveau si rima: "A present que je la vois venir/ Solitaire sur la greve/ Je sens en moi comme un regret/ Et je voudrais que se fut un reve". Ii trimit scrisoarea frantuzoaicei, iar ea imi raspunde scurt: "A, da' esti cam exotic!". (rade) Versurile astea ale lui Arghezi sunt geniale, fiindca sunt tipice pentru romani. Romanul prefera visul, realitatii. Versurile astea sunt o semnatura de caracter national. Frantuzoaica insa n-a putut sa inteleaga un asemenea sentiment si m-a trecut la "exotici". Si uite-asa, am mai zbarcit-o eu o data: aveam cincizeci si ceva de ani, dar fleurtam medieval. (rade)

- Credeti ca si lipsa de cultura a determinat, intr-o anumita masura, aceasta modificare de comportament?

- Aveti dreptate. Cred, intr-adevar, ca acesta e un element determinant. Tinerii nu mai citesc romane, in care sa vada cum creste dragostea, care sa le arate dramatismul sentimentelor. Lectura iti formeaza in mod inconstient subconstientul. Eu, de cand eram tanar, am citit cu patima, mai cu seama literatura franceza: "L'Histoire du chevalier Des Grieux et de Manon Lescaut", romanele lui Balzac si Stendhal etc. Toate astea se intiparesc in tine si, fara sa-ti dai seama, te modeleaza... Devii tu insuti un literator, chiar daca nu esti talentat. Stii ca "asa se face", asa trebuie sa-ti cuceresti iubita. Lipsa de cultura si de lectura e un element indubitabil care determina brutalizarea raporturilor dintre barbati si femei.

- Credeti, domnule Djuvara, ca acum, in 2010, mai exista ceea ce candva se numea "marea iubire" ? Desi amorul se petrece azi pe repede-inainte, multi mai tanjesc dupa o poveste de dragoste ca-n basme.

- Eu sunt optimist si cred ca in zona asta lucrurile nu se pot schimba. O dragoste mare se naste in orice epoca. Dovada, numarul mare de sinucideri din dragoste. Si eu am cunoscut vreo 2-3 tineri care la 17-18 ani s-au sinucis pentru ca fata i-a refuzat. Intensitatea dragostei e uriasa, daca ajungi la sinucidere, din credinta ca ai pierdut-o pe aceea despre care esti convins ca e femeia vietii tale.

"O sa redescoperim romantismul"

- Care este diferenta dintre "marea iubire" si "femeia care ti-a fost harazita", cum ati numit-o dumneavoastra pe Sofia?

- Diferenta aceasta dintre "marea iubire" si "femeia care ti-a fost harazita" n-o faci decat privind retrospectiv, e un fel de calcul intelectual. Altfel, cand esti in mijlocul povestii, nu e nici o diferenta. Tu doar iubesti.

- Din perspectiva dumneavoastra, ce ar trebui sa se schimbe pentru ca barbatii sa inceapa sa re-cucereasca femeile?

- Prima schimbare cred ca ar trebui sa porneasca de la femei. Exista un efect negativ pe care l-a obtinut feminismul: in lupta lor pentru egalitatea in drepturi, femeile au anulat posibilitatea barbatului de a le mai urca pe un piedestal. Azi, femeia face aceleasi lucruri ca si barbatii, vrea sa fie platita la fel si sa fie sefa. Foarte bine, dar barbatul nu poate s-o mai considere ca pe ceva diferit de el, ci ca pe o egala. O bati pe umar, nu-i mai canti serenade. Si mai apare o problema foarte interesanta. E probabil ca societatea aceasta, in care femeile se emancipeaza profesional la fel ca barbatii, a generat disparitia vietii de cuplu, a vietii de familie. Independenta financiara e buna, dar ea duce la solitudine, iar solitudinea i-a obisnuit pe multi cu ideea ca nu mai au nevoie de un tovaras de viata, ci doar de cate cineva asa, ocazional, pentru nevoi fizice. Inainte, nici nu era de conceput ca o femeie sa traiasca singura undeva. Sau, daca voiai solitudine, te duceai si te calugareai. Izolarea aceasta, pana la urma autoindusa, e un adevarat flagel. Da, situatia e foarte paradoxala.

- Si-atunci? Mai exista speranta?

- Da, da, firea omeneasca este aceeasi. Noi traim azi un fel de accident in istoria relatiilor, cauzat de imprejurarile politice, economice si de aceasta explozie tehnologica, dar omul va continua sa fie asa cum l-a lasat Dumnezeu. Eu zic ca o sa redescoperim romantismul si dulceata sentimentelor neexprimate brutal.