Premiul Nobel pentru Literatura 2010

In sfarsit, Llosa!

In saptamana de dinaintea anuntarii laureatului pentru literatura, atunci cand se stie ca din sutele de nume propuse au ramas doar cinci misteriosi finalisti, se fac in fiecare an tot soiul de speculatii si pariuri. Se iau in calcul ratiuni politico-geografice, se fac previziuni pe baze statistice (proportia si frecventa poetilor, femeilor, nationalitatilor etc.), jurnalistii isi pregatesc documentari despre scriitori arabi, asiatici sau africani mai putin cunoscuti, iar in prima joi din octombrie, cei presupusi ca "favoriti" stau langa telefoane asteptand marea veste de la Stockholm. De multi ani, celebritatea mondiala datorata ponderii literare a facut din Mario Vargas Llosa unul din marii nedreptatiti ai juriului Nobel si numele lui a fost adus mereu alaturi de cele ale lui Philip Roth, Amos Oz sau Carlos Fuentes, ca dovada a cantarului dezechilibrat al Academiei Suedeze. Joia trecuta, cand nimeni nu se mai astepta (e clar ca juriul adora surprizele), s-a facut in sfarsit dreptate, spre bucuria milioanelor de cititori care-l iubesc pe Llosa pentru romanele, povestirile, eseurile, publicistica si piesele lui de teatru. Vreo 30 de volume pana acum, toate traduse si la noi, incepand inca din 1970. Tin minte ca in anii '80, cand au aparut in traducerile lui Coman Lupu si Mihai Cantuniari, la Editurile "Univers" si "Cartea Romaneasca", "Matusa Julia si Condeierul", "Razboiul sfarsitului lumii" si "Conversatie la Catedrala", se faceau cozi lungi la librarii, romanele se procurau si prin "relatii", de sub tejghea, si toata lumea vorbea despre ele cu entuziasm. Ne incanta modernitatea lor deloc indigesta, caci prevala actiunea, povestita pasionant, varietatea modalitatilor narative, virtuozitatea constructiei, tematica fierbinte. Dupa 1990, toate cartile scriitorului peruan au fost traduse in romaneste, unele la scurt timp dupa lansarea editiei originale, precum romanele "Sarbatoarea tapului", "Paradisul de dupa colt", "Ratacirile fetei nesabuite" sau volumele de eseuri "Scrisori catre un tanar romancier", "Adevarul minciunilor", "Tentatia imposibilului", "Orgia perpetua". Llosa e atat de cautat si apreciat la noi (si de aceea disputat de edituri), incat reeditarile s-au tinut lant, in paralel cu noutatile, astfel incat s-au aflat si se afla permanent in librarii (numai in seria de autor de la Humanitas au aparut pana acum 12 volume, dar se mai gasesc inca si titluri de la RAO, "All" sau "Curtea Veche"). Unii admiratori ai sai au avut si privilegiul sa-l vada in carne si oase, si sa-l asculte "pe viu", fiindca "Nobelul" 2010 a fost in Romania de doua ori. Prima oara in 1995, cand si-a lansat "Pestele in apa" (tradusa de Luminita Raut la Editura "Universal Dalsi") - o carte de memorii in care isi povesteste experienta de candidat la alegerile prezidentiale din Peru, in 1990, cand a pierdut in fata lui Alberto Fujimori, ceea ce l-a determinat sa-si paraseasca patria, pentru a trai in Europa. A doua oara, in 2005, a fost invitatul Uniunii Scriitorilor la festivalul "Zile si nopti de literatura" de la Neptun, unde i s-a conferit marele premiu al acestuia, "Ovidius", a stat de vorba cu traducatorii lui si cu floarea intelighentiei romane si a reusit sa impresioneze pe toata lumea. Barbatul chipes, incontestabil o vedeta a literaturii mondiale (si pe care Nobelul de azi nu are cum sa-l faca mai vizibil decat era de ani buni), s-a dovedit un om cald, "normal", rabdator si simpatic. Pronia a fost cu el darnica: pe langa uriasul talent de "povestas", i-a dat o inteligenta critica si o inepuizabila energie, supuse de el insusi unei discipline riguroase. Se scoala in zori, scrie zilnic, se documenteaza pentru noile romane, e la curent cu politica, literatura, filmele lumii, voiajaza mult, tine cursuri universitare si conferinte, are o rubrica in "El Pais" - si toate aceste lucruri le face cu pasiune. In zilele de dupa anuntarea Nobelului pentru literatura, mass-media a mentionat mai ales punctele "scandaloase" ale biografiei lui: faptul ca nu si-a cunoscut tatal pana in adolescenta, casatoria la 19 ani cu o matusa prin alianta, Iulia, mai in varsta cu 13 ani, o a doua casatorie cu o verisoara, Patricia, din pricina careia i-a tras un pumn in nas prietenului Garcia Mrquez, de care l-au despartit si optiunile politice opuse... Picanteriile acestea nu au relevanta decat cel mult ca surse de inspiratie autobiografice, fictionalizate magistral in unele romane. Ceea ce conteaza e opera in ansamblu (luna viitoare va lansa in Spania un nou roman, "Visul celtului"), cu o valoare estetica si etica ce ii dau dimensiuni universale. Numele lui Mario Vargas Llosa pe lista celor 107 scriitori premiati din 1901 incoace ii adauga juriului Nobel de azi un plus de dreptate. De data aceasta, nimeni n-a mai avut ce carti.