- Copiii mici nu seamana intotdeauna cu niste ingeri. Tipa, atarna de fusta mamei, se razvratesc. Sunt legitime sentimentele de respingere pe care le au parintii in asemenea momente?
- Sentimentele de respingere sunt absolut legitime. Orice copil isi poate aduce mama la disperare. Important este ca ea sa fie in stare sa-i comunice copilului ca respinge doar comportarea lui de moment, dar nu intreaga lui persoana.
- De ce le vine atat de greu unor mame sa-si accepte sentimentele negative?
- Acest lucru are legatura cu asteptarile proprii, dar si cu cele inoculate din afara. Mai ales familia, bunicii, parintii ne sugereaza existenta unei iubiri materne nelimitate, o relatie parinti-copii perfect armonioasa, care evolueaza impecabil. Mamele se simt obligate sa se conformeze acestui ideal nerealist. Multe dintre ele cred ca, daca nu reusesc, inseamna ca nu sunt mame bune.
- In ce masura este permis sa le arati copiilor ca esti enervat sau manios?
- E important pentru copii sa observe ca parintii au sentimente, inclusiv unele negative. Aceasta ii ajuta sa-si accepte propriile lor sentimente. Insa copiii mici sunt fiintele cele mai lipsite de aparare care exista, de aceea parintilor le revine responsabilitatea de a-si fixa limitele. Pentru a ne da seama cat de departe putem merge, e util sa ne punem in situatia copilului. Cum ne simtim cand o persoana mult mai mare tipa la noi, cu fata desfigurata de furie? Si mai rau pentru copii este ca o mama sa devina glaciala si sa taca. Atunci puntile sunt rupte. Intr-o explozie de manie se mai pastreaza, oricum, o forma de contact.
- Deci, mai bine sa urli decat sa amutesti?
- Trebuie sa fie in permanenta clar ca totul se bazeaza pe o relatie afectuoasa. Daca ai fost foarte furios pe copilul tau, e bine ca, dupa consumarea episodului, sa te duci la el, sa-i explici cum s-a ajuns acolo si sa te scuzi. Astfel se restabileste demnitatea copilului. Si a parintelui.
- Dar cand esti o mama stresata, neimplinita marital, cand pur si simplu nu mai poti, ti-ai epuizat toata energia si reactionezi tot timpul cu iritare?
- Daca mama nu e singura, parintii ar trebui sa-si imparta intre ei toate sarcinile care tin de copil. Daca el adoarme mai bine cu unul din ei, celalalt se poate ocupa in schimb de imbracatul copilului dimineata. Dar fie ca esti parinte singur, fie ca suporti tensiuni in viata de cuplu, este important sa cauti solutii, sa nu te sfiesti a cere ajutorul vecinilor sau al prietenilor. De multe ori, noi ne simtim datori sa pastram aparentele unei familii fara probleme, sa nu lasam ca dificultatile noastre sa se vada in exterior. Totusi, avem nevoie de ajutor si sustinere din afara.
- Parintii cu doi sau mai multi copii isi dau in general osteneala sa nu favorizeze pe nici unul din ei. Dar sentimentele pot fi impartite echitabil?
- Nu, asa ceva nu functioneaza. Cand incerci sa-ti imparti echitabil sentimentele, incepi sa ti le controlezi. Iar asta conduce la rezultatul ca relatia, in ansamblul ei, devine mai saraca in sentimente. Si copiii o simt. Eu cred ca, de regula, parintii cu mai multi copii ii iubesc pe toti, insa in moduri diferite. Doar si copiii sunt persoane diferite.
- Totusi, se poate intampla sa nu indragesti un copil. Ce se poate face?
- Cand ai dificultati cu unele insusiri ale copilului, te poti intreba: "Care sunt acestea? Si ce ma impiedica sa le accept? Ce legatura au ele cu mine, cu viata mea?". Este de folos sa stai de vorba cu alti oameni care au de-a face cu copilul, fiindca ei il percep adesea cu totul altfel. De exemplu, spun: "Extraordinar, ce creativ e!", in vreme ce tu nu mai observi asta, ci ti se pare doar un copil foarte obositor...
- Asadar, sprijinul si punctele de vedere din exterior sunt in general importante?
- Nu e sanatos, nici pentru parinti, nici pentru copii, sa se izoleze intr-o familie inchisa. In momentul cand exista mai multe persoane cu care se relationeaza, mai multe legaturi sufletesti stabile si afectuoase, presiunea nu mai este atat de mare - nici asupra copilului, caruia i se cere sa fie perfect si demn de iubirea adultilor, nici asupra parintilor, care ar trebui sa fie ireprosabili si iubitori.
- Exista si parinti care efectiv nu-si iubesc copiii?
- Da, atunci cand parintii proiecteaza, de pilda, asupra copilului sentimente negative care n-au nimic de-a face cu el. E si cazul baiatului din povestea publicata de dvs., unde mama a transferat asupra copilului deceptia si mania provocate de sotul ei. Intr-o atare situatie, ramane prea putin loc pentru afectiune.
- Poti invata sa iubesti un copil?
- Exista oameni care au o capacitate limitata de a iubi. De cele mai multe ori, fiindca ei insisi au primit putina dragoste in copilarie. Oricum, si ei pot trai momente de mare afectiune, ceea ce reprezinta deja un mare castig. Caci, cu cat traiesti mai multe momente pozitive, cu atat intreaga ta afectivitate se dezvolta mai puternic, intr-o directie pozitiva. Nu stiu daca iubirea poate fi realmente "invatata", dar se poate construi o relatie bazata pe atasament, inlauntrul careia iubirea are posibilitatea sa apara si sa creasca.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
