"Buruienarii" din Poieni
"Asa ne-am nascut noi aici, culegatori de plante, buruienari, cum ne zic oamenii din celelalte sate. Este o indeletnicire veche de cand lumea. Asta stim, asta facem. Omul face ce stie si ce poate, bunul Dumnezeu completeaza cu cealalta parte", spune Alexandru Albut, urmasul unuia dintre cei mai vechi culegatori de plante din judetul Bihor.
Criza ce bantuie lumea n-a apucat sa intre pe ulitele asfaltate ale culegatorilor de plante din satul Poieni. "N-avem timp sa ne gandim la criza", spun localnicii. Pentru ei, timpul se invarte in jurul plantelor. Anul incepe cu ciubotica cucului, vara se incheie cu pedicuta, iar toamna se termina cu radacinile de untul-pamantului. Doar iarna satenii-s in repaus, ca si plantele pe care le culeg.
Satul se intinde ca un sirag de margele la poalele Muntilor Apuseni, in partea de nord-est a Depresiunii Beiusului. Ziua-n amiaza mare, ulitele-s pustii. Nici tipenie de om. Din poarta-n poarta, si pe-o parte si pe alta a drumului, stau parcate autoturisme nou-noute. Toata suflarea satului este ocupata cu culesul, sortatul, uscatul plantelor medicinale si preparatul leacurilor. De la rasaritul soarelui si pana la apus.
La prima vedere, satul culegatorilor de plante pare o asezare de oameni avuti. Si asa si este, doar ca averea lor nu sta in puterea banului, nu se masoara in numarul camerelor de la strada sau al marcilor masinilor straine de la poarta. Avutia lor de pret o poarta cu ei, in suflet. Au un har divin si o invatatura de mare pret, mostenite si transmise cu sfintenie din tata-n fiu, inca din cele mai vechi timpuri. "Fiule, mi-a spus tatal meu, baga bine de seama, plantele astea de leac nu se culeg oricum. Ai mare grija cand te duci sa le aduni, sa ai sufletul curat. Nu care cumva sa mergi ursuz. Sa pui gandurile rele deoparte si sa ai inima deschisa tot timpul. Fii increzator in ceea ce faci, gandeste-te ca munca ta o sa aduca bucurie in casele altor oameni. Asa m-a invatat tatal meu, iara eu cred cu tarie ca daca nu pui suflet in ceea ce faci si nu ai iubire fata de plante, atunci mai bine te apuci de altceva", zice Mihaita, mezinul familiei Albut. La cei optsprezece ani ai sai, baiatul dovedeste o sensibilitate aparte pentru lumea plantelor. A absolvit liceul la sectia stiintele naturii, vrea sa-si continue studiile la facultate si pare decis ca, in paralel, sa duca mai departe traditia inaintasilor sai. "Pana acum am fost prea ocupat cu scoala, nu cunosc decat vreo 75% din plantele pe care le folosea bunicul. Tata nu mi-a aratat inca locurile din munti unde cresc plantele celea de leac, nici caietele lui cu leacuri. Probabil, a considerat ca nu sunt inca pregatit. De un lucru sunt insa absolut convins. Dragostea, asta-i secretul in tot ceea ce facem noi aici. Plantele sunt niste fiinte vii, trebuie sa le iubesti, sa le vorbesti... Mi-am propus sa experimentez lucrul acesta, si asta cat de curand", spune Mihai, privindu-ne cu ochi senini, ca albastrelele din lanul de grau.
Tainele vindecarii
De la parintele sau, Mihaita stie ca toate plantele medicinale au putere maxima si sunt bune de leac doar daca sunt culese sub stralucirea razelor de soare.
In familia Albut din Poieni, lucrurile sunt asa de bine randuite, incat fiecare membru al familiei are responsabilitatile lui. Silvia, mama lui Mihaita, se ocupa cu sortatul si ambalatul plantelor. Daniel, baiatul cel mare, are misiunea caratului si a uscatului. De culesul, combinarea plantelor si prepararea leacurilor se ocupa exclusiv Alexandru Albut, capul familiei. "Noi am fost trei frati, insa tata mi-a transmis doar mie aceasta invatatura, pentru ca am fost o leaca mai aplecat spre carte", glumeste Alexandru. Desi toti locuitorii satului, de la mic la mare, au in sange culesul plantelor medicinale, retetele ceaiurilor difera de la o familie la alta. Fiecare culegator de plante detine propria taina a vindecarii, pe care nu o divulga strainilor nici in ruptul capului. Secretul puterii plantelor si al ingredientelor necesare prepararii leacurilor este pastrat cu sfintenie, din generatie in generatie, si sunt lasate cu limba de moarte doar acelui urmas care dovedeste intelepciune, curatenie sufleteasca si dragoste de plante.
Ritualul plantelor de leac
Doamne, Tata Creator,
Te rog sa-mi vii in ajutor.
Doamne, Tu ma-nvredniceste
Mainile mi le sfinteste,
Orice flori culeg cu ele,
Papadie, soc, sulfina,
Da-le leac si vindecare
Pentru toti oamenii care
Au un suflet bun, curat
Ca floarea ce-am capatat.
Indeparta tot ce-i rau
Cand va bea din ceaiul meu.
Corpul lor il lumineaza,
Gura le-o indesclesteaza,
Boala piara in pustie,
In loc lasa bucurie.
Amin.
Alexandru isi aminteste si azi de cateva ritualuri la care apucase sa asiste pe vremea cand era copil. "Mi-amintesc de culegerea matragunei. Ritualul se facea in functie de ceea ce voiai sa faci cu planta: sa desfaci o casnicie sau sa faci de dragoste ori sa vindeci vreo boala grea. La aceasta planta se mergea in pielea goala si trebuia culeasa numai la miezul noptii, pe luna noua, si dintr-un loc atat de indepartat de sat, incat sa nu se auda nici cainii latrand, nici cocosii cantand. Apoi mai era un ritual al untului-pamantului. Nu-mi amintesc prea bine, dar stiu ca la scoaterea radacinii, nu trebuia sa vorbesti cu nimeni, pentru ca puterea negativa a plantei sa nu se intoarca asupra celui care o sapa. De aceea, la unele plante se practica si un ritual de aparare. Luna are o influenta enorm de mare asupra puterii plantelor. Daca tii cont de fazele si evolutia astrului noptii, ai leac pentru toate bolile. Astea nu erau vraciuri, cum s-ar putea crede, era modul de a trai al oamenilor din aceste locuri".
Cei ce n-au mostenit secrete le cumpara
Ca majoritatea barbatilor din sat, Alexandru Albut a plecat si el saptamanile acestea prin tara. Vinde ceaiuri, tincturi si alifii la Slanic Moldova. "In orice colt al tarii vezi o taraba cu ceaiuri, sa stii ca alea-s de la noi, de la Poieni. Fiecare are orasul si statiunea lui. Din asta am trait noi si asa a fost de cand lumea. Pe vremuri, barbatii puneau plantele intr-o ranita si plecau cu trenul. Acum, are fiecare dubita lui. Merge, sta doua-trei saptamani, intre timp femeile si copiii pregatesc alte pachete cu alte plante, ei vin, incarca, si iar pleaca", ne explica Silvia Albut.
Milionarul plantelor
In satul vecin, la Buntesti, centru de comuna, locuieste cel mai instarit om din zona. Ioan Bonchis nu umbla cu leacurile prin tara. Si-a dezvoltat acasa o adevarata afacere cu plante medicinale.
MARIANA GAVRILA