Noi si noi dovezi, documente, pagini de istorie si cercetari etno-lingvistice vin sa confirme, fara nici o urma de indoiala, ca intreaga Peninsula Balcanica a fost candva o "mare romaneasca", un imens teritoriu traco-dac latinizat. Invazia slava din secolele al VII-lea si al VIII-lea a gasit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limba romanica; un popor de pastori, comercianti, mestesugari, prelucratori de metale si constructori bogati, o "tara a bogatilor", cum spunea cu invidie, dar si cu admiratie, cunoscutul ultranationalist sarb Vojislav Seseli. Inca de la inceputuri, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi rai populatia bastinasa, iar neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a impiedicat si el de "ciotul" latin din Pind si Macedonia, incercand, de aproape doua mii de ani, sa-l grecizeze (prima mare crima greaca impotriva spiritualitatii crestine fiind rastignirea pe o cruce in forma de X, la Patras, a Sfantului Andrei, "Apostolul romanilor", pe cand acesta se intorcea de la Dunarea de Jos si Marea Neagra, unde propovaduise crestinismul - anul 70 d.Chr.). Fara a largi incursiunea istorica, ne oprim din nou in Timoc, parte a Daciei Aureliene, unde se vorbeste, dupa cum se stie, aceeasi limba ca la Calafat sau ca la Timisoara, adica daco-romana. Impartit intre sarbi si bulgari, acest teritoriu, numit si "Valahia Mica", are in spate o istorie bimilenara. Daca la jumatatea secolului al XX-lea, proiectul crearii unei confederatii bulgaro-sarbe nu a fost transpus in practica, in schimb, pana in ziua de astazi, cele doua tari seamana ca doua picaturi de apa, atunci cand e vorba de proiectele criminale de deznationalizare indreptate impotriva romanilor sud-dunareni.
Un adevarat misionar pentru raspandirea adevarului despre acesti frati uitati este profesorul Cristea Sandu Timoc din Timisoara, in varsta de 94 de ani. Copil fiind, trece Dunarea inot si face scoala romaneasca la Turnu Severin si la Craiova. Devine, in timpul razboiului, functionar superior la Ambasada Romaniei la Belgrad (trimis de Maresalul Antonescu), iar dupa venirea lui Tito la putere si pana dupa caderea lui Milosevici, ajunge un proscris, alungat de sarbi de pe pamantul natal (Zlocutea, Timoc). Ca secretar general al Asociatiei ASTRA ROMANA, a organizat, in jurul personalitatii sale, 18 editii ale Congresului International "Identitatea culturala a tuturor romanilor".
"Pana la 1918, Dunarea n-a fost niciodata granita intre frati"
- Daca ar fi sa descrieti Peninsula Balcanica din timpurile stravechi, de la extinderea Imperiului Roman in Balcani, incepand cu anul 143 i.Chr., cu ce ati incepe?
- Tot Balcanul a fost romanesc! Tot! De la Marea Egee, din Muntii Pindului, de la Adriatica, din Dalmatia, de la Marea Neagra si pana la Dunare, a fost un singur popor: poporul roman. Singurul popor existent in marginea de sud a acestui teritoriu, in epoca formarii romanilor ca neam latin, au fost grecii, insa ei ocupau zonele de langa mari, mai putin campiile si aproape deloc muntii. Pentru cel putin sapte secole dupa Hristos, adevarata Romanie Mare a fost Peninsula Balcanica... Timpurile se schimba, navalesc slavii in secolul al VII-lea, peste inca sapte sute de ani vin turcii (1453), apoi, in partile de apus, coboara austriecii, iar poporul roman din Balcani se imprastie, se imputineaza, in unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru si Bosnia-Hertegovina. Pe langa aromanii din Macedonia si Pind, din Albania si Bulgaria, raman sa reziste compact, pana in ziua de azi, daco-romanii din Timoc (200 de localitati in Serbia, 100 in Bulgaria - 30 in jurul Vidinului, plus 70 de-a lungul Dunarii, pana la mare). Ei au avut parte de domnia a cel putin cinci voievozi romani, incepand cu Basarab I Intemeietorul, in secolul al XIV-lea, pana la Matei Basarab, in secolul al XVI-lea. Acesti domnitori au construit mai multe manastiri si biserici romanesti in sudul Dunarii decat in nord, deoarece romanii stapaneau acel tinut din timpuri stravechi, Dunarea nefiind niciodata, pana la 1918, granita intre frati.
- Sarbii, ca si bulgarii, copiindu-i pe greci, spun ca romanii din Balcani sunt sarbi, greci sau bulgari latinizati...
- Ei pot sa spuna si sa creada orice doresc, peste adevar nu pot calca cu cizma. De altfel, o parte dintre sarbi si bulgari sunt foarte limitati uneori. Pe ei nu-i intereseaza ca zici tu ca esti roman, sau vlah sau nu stiu cum... Pe ei ii intereseaza ca esti in Serbia sau in Bulgaria. Daca esti acolo, apoi musai sa fii sarb sau bulgar, nu poti fi altceva.
"Si grecul, si bulgarul, si sarbul vor sa ne zdrobeasca, vazand ca suntem o natie moale"
- Asta ma intreb si eu... Daca sub Tito am avut 23 de ani interdictie sa-mi vad casa parinteasca si mormintii parintilor, iar sub Milosevici, alti 22 de ani, ma intreb ce rau le-am facut, in afara de aceea ca am afirmat sus si tare ca fratii mei din Timoc sunt romani lipsiti de orice drept elementar. De ce m-au tratat ca pe un strain la mine acasa? Ei sunt strainii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi sa le luam pamanturile de dincolo de Volga. Ca sa raspund, totusi, la intrebare, cred ca se poarta astfel cu noi, fiindca au vazut ca suntem o natie moale. Toti, si grecul, si bulgarul, si albanezul, si sarbul, vor sa ne zdrobeasca capul, vazand cat suntem de moi, cat de mult induram... O natie adormita. Apoi, ar mai fi si alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum sa nu ne urasca? Ganditi-va ca, pana la Cuza, 1/6 din averile manastiresti de la nord de Dunare erau in mana grecilor. Prin secularizarea averilor manastiresti, grecii au pierdut totul. Pe de alta parte, ei urasc bogatia si vrednicia aromanilor, partinirea de care s-au bucurat acestia din partea turcilor, in timp ce pe dansii i-au oropsit din greu; urasc inteligenta, marinimia, spiritul liberal al multor intelectuali si magnati aromani. Vorbind de sarbi, ei ne urasc pentru ca le-am luat Banatul in 1918. Socotesc ca au fost stapani acolo si au pierdut, din pricina vicisitudinilor istorice, care pe romani i-ar fi favorizat (insusi generalul Berthelot le-a alungat armata din Timisoara). Ne mai urasc si pentru bogatia pastorilor asa-zisi vlahi, pentru ca noi am detinut cele mai bune pamanturi (doar eram bastinasi, ce-ar fi dorit?), pentru ca suntem diferiti, suntem latini, apartinem unei mari familii de popoare vest europene. In fine, bulgarii ne urasc pentru acelasi lucru, dar si pentru ca le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toata, pana la Constanta, nu doar cele doua judete. S-au batut mult pentru asta.
- V-ati inchinat toata viata luptei pentru eliberarea neamului romanesc din sclavie. Ce faceti in prezent?
- Acelasi lucru. Ma simt obligat sa vorbesc in orice ocazie despre existenta si necazurile romanilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania si din celelalte tari din regiune, care s-au intemeiat tarziu, pe os romanesc. Exista o conjuratie impotriva cuvantului "roman", atat la Sofia, cat si la Belgrad sau Atena. Neromanii doresc uitarea acestui cuvant, au dezvoltat politici de stat care urmaresc acest cuvant ca pe un... terorist, ca pe un... stigmat al diavolului. Ei ar dori ca romanii balcanici sa nu mai aiba nici o legatura cu Tara de la nordul Dunarii, sa se tina drept o natie noua, cu o limba diferita, astfel ca ajutorul si interesul Romaniei pentru fiii ei din sud sa nu mai aiba obiect.
"Daca sarbii nu dau drepturi minoritatii romane din Timoc, Romania trebuie sa blocheze aderarea lor la UE"
- Au facut oare tot ce era normal sa faca politicienii Romaniei de dupa 1989, pentru a-i ajuta sa supravietuiasca pe daco-romanii din Timoc si pe aromanii din restul zonei balcanice?
- Doar vag si doar din intamplare. O exceptie face presedintele Basescu, mai ales in ultimii ani, cand s-a aratat interesat de romanii din jurul Romaniei. Numai in ultimele luni, dansul i-a trimis pe primul ministru Boc la Sofia si pe ministrul de Externe, Baconschi, la Bor (recent). Presedintele s-a dus la Cladova si bine a facut, desi autoritatile sarbe l-au ignorat. Urat din partea lor, mai ales ca el cauta sa-i bage in Europa. A fost, de curand, si in Macedonia. Declaratiile au fost frumoase, incurajarile sunt puternice, promisiunile sarbilor si bulgarilor par ferme, dar, imediat dupa incheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-romaneasca reincepe. Acesti oameni nu au onoare. Bulgarii au scapat de constrangerile UE de dinainte de aderare, ne-au pacalit pe toti, de la Bucuresti, la Bruxelles. Dar sarbii nu mai trebuie lasati sa-si bata joc; daca nu dau drepturi minoritatii romane din Timoc, Romania trebuie sa blocheze aderarea lor la UE. O mare sansa, pierduta, a avut fostul presedinte Iliescu. In anii razboiului din Bosnia, peste 1000 de cisterne de motorina au tranzitat Romania din Rusia spre Belgrad si spre front. Atunci sa fi spus d-l Iliescu: pana aici, tovarasi! Trec cisternele cu o conditie: recunoasteti statutul juridic al romanilor timoceni, acordati-le dreptul la limba romana, la scoli, la biserici! Sa-i fi vazut pe fratii sarbi cum se conformau...
- Ar putea guvernantii de la Bucuresti sa faca fata cerintelor romanilor din jurul Romaniei, in conditiile in care criza ingenuncheaza economia romaneasca?
- Cred ca singurii guvernanti care ar intelege drama noastra ar fi aromanii. Ei sa vina la putere in Bucuresti, si ne-ar fi mult mai bine! Bineinteles, n-am auzit sa fi fost taiate fondurile pentru minoritatile din tara. In urma cu patru ani, stiu sigur ca minoritatea sarbeasca din Romania (adica 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociatii etc., peste 200.000 de euro pe luna! Azi, poate or primi pe jumatate, dar tot primesc. Atunci, cum sa se taie putinele fonduri pentru romanii minoritari din jurul tarii? Daca, totusi, au fost taiate, e o lipsa de patriotism din partea politicienilor romani. Dai tu atatia bani unui grupulet de sarbi (croatilor le dau alti bani, bulgarilor alti bani, rusilor alti bani), si romanilor timoceni nu le dai nici macar zece mii de euro!? Noua, aici, la ASTRA, daca ne-ar da doua mii de euro pe an, nu pe luna! si tot ar fi bine, tot am mai face ceva treaba. Am impresia ca, in instinctul majoritatii romanilor, sentimentul national a adormit de tot. Mai dainuie putin in Transilvania si in Banat, dar in rest ii mort. Si mai e ceva: cred ca politicienilor romani le e frica de romanii din sudul Dunarii, de romanii de pe pamantul lui Decebal si Traian. Ei nu-i cunosc pe timoceni. Timocenii inca n-au fost sarbizati, inca n-au fost bulgarizati. Ca-i urasc sarbii si bulgarii e una. Dar politicienii romani nu-si dau seama ca sarbii si bulgarii vor ca si romanii sa-i urasca! Asta ar fi bucuria lor cea mare...
Revista "Dacia Aureliana" este editata online de Cristea Sandu Timoc, caruia ii puteti scrie la e-mail: astra_romana_ timisoara@yahoo.com
D-l Timoc ii roaga calduros pe cititori sa urmareasca site-ul www.timocpress.info, de unde vor obtine imagini si ultimele stiri despre persecutia romanilor. Va mai roaga sa le trimiteti e-mail-ul tuturor celor care au e-mail-uri in fiecare sat. "Astra Romana" face aceste proceduri continuu, saptamanal si gratis. Pentru donatii: Cont BCR Timisoara: RO33 RNCB 0249022489120001, Cod fiscal: 3981842, Timisoara
27.07.2010, 02:07Ioana I
Sanatate domnului Timoc , si multa putere de munca in sustinerea romanilor de pretutindeni.
Un adevar trist...romanii sint cei mai uriti din lume. De ce? Are cineva un raspuns? Multumim bunului Dumnezeu pentru mila pe care o arata romanilor.
Un subiect interesant in articol: nu am stiut ca grecii l-au rastignit pe Sf. Andrei. Nu sint grecii ortodocsi ca si noi, si noi ii consideram parintii crestinismului?
Dar ce se mai aude de romanii din Ungaria? Si ei sint ai nostri , si sint tot pe teritotiu romanesti nu unguresc.
Frumos articolul, si o buna descriere a rautatii celor din jurul romanilor.
Succes domnului Timoc!!!!