Linsaj psihologic la Rosia Montana - "Nu plecam! Nu avem nimic de vanzare!"

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, tovaras de drum cu compania "Gold Corporation"

Corna este un sat apartinator Rosiei Montane. Potrivit proiectului minier al companiei RMGC, aici ar urma sa fie amplasat iazul de decantare cu cianuri si barajul de 180 de metri al iazului. Sunt multi corneni care s-au lasat ademeniti de banii strainilor, acceptand sa-si vanda proprietatile. Dar sunt destui si cei ce refuza stramutarea, indiferent de sumele oferite pe casele si gradinile lor. Spre rusinea ei, ignorand hotararea Sfantului Sinod, Biserica ortodoxa locala, cu incuviintarea Arhiepiscopiei de Alba, a devenit un instrument al presiunii psihologice. Iata ce ne scrie un enorias despre ultima isprava popeasca de la Corna: "Ieri, la biserica noastra a venit in vizita arhiepiscopul Andrei al Albei-Iulia. Tot evenimentul vizitei arhiepiscopale a fost organizat de catre reprezentantii companiei, care au venit la Sfanta Slujba in semn de injosire a intregii comunitati. Ganditi-va cat de tare au fost afectati oamenii cand, in biserica lor, au patruns cei de la companie, ca niste stapani, desi noi bine stim ca nu sunt stapanii nimanui, cu atat mai putin ai nostri. Oamenii in varsta au fost foarte afectati. Bunica mea, daramata sufleteste, a venit acasa si cateva ore a plans. A fost umilitor pentru noi, cand Arhiepiscopul Andrei de Alba Iulia a declarat satul nostru "pe cale de disparitie". Cine se crede? Ce crede ca suntem noi? O adunatura de dobitoace, pe care le dirijezi cu bata spre alta zona de habitat?".
Parasiti de Biserica, oamenii din Corna au decis sa reziste, totusi, oricaror presiuni. Fara proprietatile lor, compania nu poate construi barajul. In zadar functioneaza zi si noapte masina de propaganda a Gold-ului; in zadar bat din poarta-n poarta naimitii companiei. Cornenii isi vad de lucrul lor, de gradina, de vite si de casele noi si spatioase. Ei isi cunosc drepturile de cetateni europeni si stiu ca abuzurile epocilor trecute nu mai sunt posibile. Publicam mai jos gandurile a doua localnice: Adriana Cioara si Dorina Narita, tinere familiste decise sa-si apere proprietatile cu orice risc.

Adriana Cioara, 31 de ani
"De cand a venit Gold Corporation, linistea noastra a devenit furtuna, iubirea a devenit ura, visele frumoase au devenit adevarate cosmaruri"

In Corna au ramas 45 de familii, din care 70 de persoane sunt tinere, sub 50 de ani.Eu sunt eleva la o scoala sanitara, sotul meu e sofer de transport international, iar baiatul nostru, Gabriel, este elev la Abrud. Numai mama, Ana Furdui, este pensionara. M-am nascut in sat, la fel ca mama mea, bunicii si strabunicii mei. Ma simt foarte legata de aceste locuri, de obiceiurile strabune care aici inca mai persista, de tot ceea ce inseamna locul natal. Corna a fost un sat de o frumusete rara, pierdut in linistea adanca a Muntilor Apuseni, care pareau ca-l protejeaza de toate relele din lume. A fost... A fost... Nu intamplator folosesc timpul trecut, deoarece revenirea la prezent este mult prea dureroasa: un prezent in care domina ura, rautatea si nesiguranta, neincrederea si invidia. Dumnezeu a creat aceste locuri frumoase, dar le-a asezat pe un "bulgare de aur", care pentru inaintasii nostri a insemnat un mod de a-si castiga traiul zilnic, dar pentru noi inseamna un blestem pe care nu eram pregatiti sa-l infruntam. De cand a venit Gold Corporation, linistea noastra a devenit furtuna, iubirea a devenit ura, visele frumoase au devenit adevarate cosmaruri.

"Familiile s-au destramat, copiii au uitat de buna credinta si si-au dat parintii in judecata"

Totul a inceput prin anul 1997, cand zacamantul de aur si argint existent la Rosia Montana, tezaurul tarii noastre, a fost vandut fara nici un regret unor straini fara scrupule, care doresc sa stearga de pe suprafata pamantului satele Corna si Rosia. Ca sa poata exploata in voie, ei au lansat exproprierile, bazandu-se pe naivitatea localnicilor, carora le-au pus in fata bani la care nici nu visasera. Oamenii au uitat, astfel, de tot si de toate, iar dorinta inavutirii i-a cuprins repede. Desi mostenirea lasata de stramosi era ceva sfant, totul a fost dat uitarii si o agitatie pe care cu greu o poti explica a cuprins intreaga zona. Familiile s-au destramat, copiii au uitat de buna credinta si si-au dat parintii in judecata - toate astea pentru banii promisi de companie. Totul s-a transformat intr-un cosmar din care ne rugam la Dumnezeu sa ne putem trezi. Satul meu frumos a fost transformat fara nici o remuscare intr-un peisaj jalnic, cu case parasite, acum ruinate sau demolate, cu pasuni pe care acum cresc spini si maracini, cu oameni tristi si neincrezatori... Totul pentru bani... Cei pe care mirajul unei alte vieti mai bune i-a atras au ales sa-si paraseasca gospodariile, sa lase totul balta si sa o ia de la capat... Daca sunt fericiti sau nu, doar ei pot s-o spuna, desi, dintr-un orgoliu nemasurat, doar putini dintre cei plecati recunosc ca au facut o greseala, ca banii, cat ar fi de multi, nu pot umple imensul gol din sufletele lor... Foarte multi batrani n-au rezistat dupa ce s-au mutat si au murit cu inima amara; multi s-au imbolnavit si sunt cazuri cand s-au intors si s-au stabilit in localitatile care inconjoara comuna.

"Oare cat mai rabda Dumnezeu aceste nedreptati, aceste adevarate profanari de morminte?"

Cei care am ramas incercam sa ne continuam viata trecand peste toate, ingrijindu-ne casele ca si pana acum, cultivandu-ne terenurile. Dar multe avem de suferit, mult prea multe... Ganditi-va ce greu este sa mergi impotriva curentului, sa te impotrivesti unei companii puternice, si care pana acum a dus o lupta nedreapta. A demolat casele cumparate, pentru ca noi sa resimtim acut pustiirea satului; padurile au fost defrisate de cine a avut nevoie de lemne, ba chiar au reprezentat un mod de castig pentru cine a avut curajul sa o faca, deoarece nimeni nu a intrebat niciodata nimic... Totul in comuna a inceput sa fie dirijat de cei din companie, chiar si primaria. La inmormantari, compania le asigura celor care doresc toate cheltuielile aferente, inclusiv transport in alte localitati si traditionala pomana. In momentul in care moare un locuitor din sat, reprezentantii companiei sunt prezenti si cer familiei sa nu ingroape omul in cimitirul satului, ci sa-l duca intr-un cimitir din Abrud, unde au cumparat ei teren. In schimb, asigura toate cele necesare. Din pacate, am ajuns sa nu mai avem nimic sfant: cei care s-au mutat isi exhumeaza parintii, fratii, copiii, si ii duc intr-un alt loc, pe cheltuiala si cu ajutorul companiei. Oare cat mai rabda Dumnezeu aceste nedreptati, aceste adevarate profanari de morminte? De vreo 5 ani, "telefonul fara fir" al RMGC a lansat zvonul ca, daca nu ne mutam, statul roman va da o lege si vom fi expropriati cu forta. Au fost oameni la care a prins minciuna, dar doar la cei care nu au stiut ca proprietatea este a lor si pot dispune de ea cum doresc, iar ca statul sa dea o astfel de lege era nevoie ca exploatarea sa fie considerata de interes national - ceea ce la noi nu putea fi vorba. Dupa parerea lor, satul nostru ar trebui sa devina un imens iaz de decantare, unde se vor deversa toate otravurile, dar, repet, asta este parerea lor. Cat timp depinde si de noi acest lucru, nu va fi posibil.

"Sa-i trimitem in tara lor, sa faca acolo dezastrul pe care ni l-au pregatit noua!"

Desi cei de la companie au sadit in sufletul oamenilor nesiguranta si suspiciunea, eu am incredere ca cei care au ramas atata timp aici vor sti sa-si conduca viata in continuare, sa ia decizii benefice pentru ei si familiile lor. Viata de zi cu zi in sat s-a schimbat, in primul rand pentru ca oamenii au devenit suspiciosi, retrasi, prefera sa nu vorbeasca despre Gold Corporation, dintr-o teama pe care mi-e greu sa o inteleg. Am discutat cu multi dintre consateni, iar parerile sunt impartite: unii nu-si vand gospodariile pentru toti banii din lume, pe cand altii si-au fixat un pret cat mai mare. Fiecare stie cat a muncit si cat s-a chinuit sa-si agoniseasca ceva. De cand a sosit in zona compania asta blestemata, primaria nu mai elibereaza nimanui autorizatie de construire. Sunt sigura ca, daca am avea sprijin de undeva, zona ar avea un real potential turistic. Am fost in mare parte din tarile Europei, dar frumos ca la noi nu este nicaieri! Cunoscand harnicia oamenilor, sunt sigura ca ar munci din greu, iar zona noastra mult incercata si-ar putea reveni, devenind un obiectiv turistic. As dori sa putem incerca... Desi ni se spune mereu ca noi nu stim face altceva decat minerit, eu as vrea sa avem posibilitatea sa dovedim ca stim face si altceva, care sa nu dauneze nimanui, care sa nu aduca durere si suferinta, ci sa readuca pacea si linistea disparute... As dori sa intreb: cu ce ne ajuta pe noi, oare, proiectul minier? Pe noi, ca popor roman? Oare pretul platit nu este prea mare, in comparatie cu castigul infim pe care l-am obtine? Oare istoria si vestigiile care sunt aici chiar nu conteaza? Ganditi-va putin la noi si la voi, la ce va urma daca proiectul se va derula... Ajutati-ne sa oprim aceasta mare nedreptate! Sa le spunem ca pe aici nu se trece! Sa-i trimitem in tara lor, sa faca acolo dezastrul pe care ni l-au pregatit noua!

Dorina Narita, 39 de ani
"In locul caselor vandute, a ramas terenul pustiu si gol, care urla de durere, de amintiri"

Am varsta de 39 de ani si sunt asistenta medicala. Tata, Alexandru, are 78 de ani, sotul meu, Nelutu, are 44 de ani, iar fiul nostru, Liviu, este elev in clasa a XI-a. Cei care au ramas si nu au plecat sunt in procent de 50% nemultumiti de oferta facuta de companie, iar 50% sunt opozanti ("refuzatori" - asa sunt numiti cei care nu vor sa negocieze).Acestia au case frumoase, cu gospodarii bine inchegate, ridicate cu truda si sudoare. Pamantul care ne-a ramas mostenire din mosi stramosi nu avem dreptul sa-l instrainam, este legatura noastra cu generatiile trecute, care au muncit pana la epuizare, in conditii grele, ducand un trai amar. Eu nu doresc sa-mi vand proprietatea, deoarece este locul unde ma simt cel mai bine, singurul meu "ACASA". Ma bucur in fiecare zi de tot ce ma inconjoara, de frumusetea acestor locuri. Nu cred ca toate acestea au un pret in bani. Banii nu rezolva totul pe pamant, o spun din suflet. Nu vreau sa locuiesc intr-o zona "rezidentiala" din Alba Iulia sau din oricare alt oras, nu ma pot adapta in acel loc, si nici restul familiei. De aproximativ 12 ani, aceasta companie a reusit cu multi dintre vecinii mei, dar cu familia mea nu! NU PLECAM! NU AVEM NIMIC DE VANZARE! In locul caselor demolate, vandute companiei, a ramas terenul pustiu si gol, care urla de durere, de amintiri. Multi dintre cei varstnici, care au plecat in alte orase sau sate, n-au putut sa se adapteze si au murit. In special la sfarsit de saptamana, ma intalnesc cu unii dintre cei care s-au mutat, care vin in vizita, cauta diferite pretexte pentru a veni in zona. Pe chipurile lor se citeste tristetea, mahnirea, dorinta de a veni inapoi, de unde au plecat... In zadar insa. Daca e atat de bine unde s-au mutat, de ce nu sunt fericiti? Cu multi dintre ei am discutat si regreta ca au plecat, acuza RMGC ca a reusit sa ne dezbine, recunosc ca au fost slabi si nu au rezistat tentatiei banilor. Fiecare dintre cei cu care eu am vorbit incearca sa se disculpe: "vremurile sunt de vina".

"Sunt un om care nu doreste stramutarea!"

Din punctul meu de vedere, iazul de decantare nu poate fi facut in spatiul proiectat, adica acolo unde stau eu, deoarece sunt hotarata sa nu plec, si atunci vor trebui sa gaseasca alta zona pentru deversare. Asta, daca vor obtine unda verde pentru acest proiect, dar eu sunt foarte sceptica in privinta acestui lucru. Exista posibilitati si alternative pentru minerit, si anume, turismul; da, exista aceasta sansa pentru zona, doar sa vrem acest lucru! De ce sa-l distrugem, cand e atat de frumos locul in care traim?! Rosia Montana nu merita sa fie distrusa pentru zacamantul de aur. Este plina de istorie, vorbeste despre vechimea poporului roman. De ce trebuie s-o distrugem? Doar pentru ca o companie canadiana doreste acest lucru? Acum, cand in toata lumea se pune baza pe alimentatia eco, de ce nu am putea produce in gospodariile noastre produse de origine animala si vegetala ecologice? Eu am acasa animale, in gradina cultiv zarzavaturi, si toate le consumam in familie, chiar daca muncim foarte mult ca sa le obtinem. Sunt un om care nu doreste stramutarea!

Doamnelor Cioara si Narita le puteti scrie la e-mail: ady_mary78@yahoo.com, naritadorina@yahoo.com

A consemnat,