SARMALELE RECI

Saisprezece ani de prietenie si muzica:

I-am vazut la primul concert important, in primavara lui '94, la Teatrul "Ion Creanga", cand toata lumea vorbea despre noua trupa, cu nume asa de ciudat: Sarmalele Reci. Grup cu priza mai ales la publicul intelectual, au produs o explozie in muzica romaneasca. Proaspeti, acizi, haiosi, rebeli, cei patru baieti de pe scena isi faceau de cap pe textele taioase ale lui Florin Dumitrescu, cel ce a pornit acest proiect. Primul lor album se intitula chiar asa: "Tara te vrea prost". Cu toate ca nu parea un proiect de durata, au urmat alte cinci albume, numeroase concerte, fie prezente in festivaluri cu mii de spectatori, fie in sali minuscule, zeci de schimbari de componenta, care au determinat si schimbari muzicale. Acum au si cantece de dragoste, un public foarte divers, insa un lucru a ramas in acesti ani de neclintit, parteneriatul celor trei de la inceput: Florin (texte), Emil Viciu (chitara), Zoli Andras (voce). Pe 25 aprilie, in "Music Club" din Bucuresti, Sarmalele Reci au sustinut un concert aniversar pentru 16 ani de la debutul trupei, in cadrul caruia si-au prezentat cea mai recenta piesa, "Mi-a facut tata casa". Intalnirea cu Emil si cu Zoli, pentru interviul ce urmeaza, mi-a aratat ca mai este ceva ce nu s-a schimbat in interiorul trupei in acesti 16 ani: umorul de calitate si bunul simt.

"Bucuria noastra de a canta este aceeasi"

- Va mai amintiti care era starea de spirit cu care ati pornit la drum?

Emil: La inceput repetam in camera mea din Militari, si in paranoia noastra, inchideam bine geamurile, de frica sa nu ne fure altii ideile. Odata ajunsi pe scena, eram extraordinar de fericiti, voiam sa cantam, si nimic altceva nu mai conta, nu ne interesa cat castigam sau cati oameni vin la concert. In naivitatea noastra, ni se parea normal sa avem succes, eram atat de implicati, credeam cu asa tarie in ceea ce faceam, incat nici prin minte nu ne trecea ca altora s-ar putea sa nu le placa. Acum suntem mai chibzuiti, ne pasa cata lume vine la concert, lucrurile s-au mai schimbat, dar bucuria noastra de a canta a ramas aceeasi, este cu mult deasupra oricarui alt aspect.
Zoli: Totul curgea firesc, iar noi priveam succesul cu o mirare, cu o bucurie launtrica, asemenea unor copii. Nu era o bucurie de care sa facem caz, sa ne laudam in gura mare, o tineam doar pentru noi. La fel si acum, nu suntem niste exhibitionisti.

- Ce s-a intamplat cu revolta acelor ani, cu muzica, cu atitudinea acida si directa?

Emil: Vrem sa cantam si despre altceva, despre iubire, sperante, dazamagiri, despre toate aceste sentimente, mai puternice decat timpul. Povestile despre suflet n-au moarte.
Zoli:Eram mai acizi in vremurile in care toata lumea din jur traia o framantare intensa. Prietenii, cei cu care intram in contact, tot orasul erau intr-o permanenta cautare, voiau sa schimbe lumea, sa o schimbe radical. Acum, acesti oameni prefera sa negocieze, in loc sa poarte pancarte pe care scrie "EU NU SUNT DE ACORD!", au invatat sa gaseasca motive pentru care sa fie de acord, iar cel mai frecvent dintre acestea este bunastarea materiala. Odata instalata, aceasta a devenit un scop in sine, un cerc vicios, consumul de dragul consumului. Cautarile si atitudinea idealista au lasat loc unei alte cautari, cea a obiectelor tehnologice, de pilda. Simbolul este automobilul, cat mai lucios, mai luxos, mai performant. Dar una este sa recunosti ca e bine, placut sa mananci pe o masa curata, si alta e sa faci din asta un scop in viata, un stil, si sa vrei cu tot dinadinsul ca toata lumea sa afle ca tu ai acest nivel si iti permiti. Noi nu am renuntat a fi rebeli si nervosi ca atitudine, dar cuvintele cu care vrei sa spui aceste lucruri sunt astazi altele. Oamenii si-au schimbat stilul de viata, au trait mari dezamagiri, s-au saturat de excese politice. Nu mai are nici un sens astazi sa strigi de pe scena ca politicienii sunt corupti, nu e nimeni in tara asta, incepand chiar cu politicienii, care sa nu stie lucrul asta. Atunci o spuneai frust, acum trebuie sa gasim alte modalitati.

"Suta la suta sarma"

- Ati trait si voi dezamagiri legate de felul in care este promovata arta, muzica, in aceasta societate ahtiata dupa consum?

Zoli: Rock-ul este o muzica, o miscare asociata cu idealurile, da mereu un examen societatii, sistemului. Nu putem sa nu observam, sa nu ne afecteze scaderea dramatica a nivelului emisiunilor de radio si TV. Nu ne deranjeaza neaparat ca nu ne difuzeaza pe noi, ci ca nu difuzeaza NIMIC decent, tot ceea ce dau sunt gunoaie. Iar asta este o crima fata de cultura si fata de viitorul imediat. Daca acum cativa ani am vazut in tramvai un zugrav, cu bidinelele sub scaun si cu hainele patate de vopsea, citind "Fratii Karamazov", s-ar putea ca acum, sub influenta acestei presiuni a coborarii stachetei la scara larga, sa nu mai dai peste asa ceva.

- Sa vorbim despre concertul aniversar. An de an ati marcat debutul trupei, cum se simte de pe scena un astfel de moment?

Emil: La inceput a fost o gluma, trupele mari isi aniversau 15 ani, iar noi am zis: "Ce-ar fi sa dam un concert aniversar de ... 1 an?". Imi amintesc de un concert in Club A, unde am cantat cu febra mare, 40 de grade. M-au urcat imediat ce s-a terminat intr-un taxi si m-au trimis acasa. Concertul de 14 ani din Clubul Taranului a avut ca tema buletinul, s-au eliberat buletine de "sarmalisti"... Pentru noi e un moment sentimental, ne simtim diferit fata de alte concerte, iar publicul intelege asta si de aici se formeaza atmosfera. Daca am ajuns la 16 ani, se datoreaza publicului, el ne-a adus aici. Iar acum, dam o petrecere si vrem sa fim fericiti de ziua noastra. Noi facem parte din viata lor si ei dintr-a noastra.
Zoli: Fanii ce veneau la concerte ca adolescenti au crescut odata cu trupa si s-a intamplat de multe ori sa fim invitati sa cantam la nunta lor. Suntem foarte onorati sa fim parte din viata lor, sa cantam la un moment atat de important pentru ei, isi vor aminti toata viata ca Sarmalele Reci au cantat la ei la nunta. E o legatura afectiva, ce conteaza mult pentru noi. In plus, uneori avem o scena mai bine echipata ca intr-un club. Ni s-a intamplat odata, la Brasov, ca mirele ce ne-a chemat sa fie rocker si fan al trupei, dar mireasa si mama ei au stat cam imbufnate, voiau hore si geamparale. In rest, cei ce ne invita stiu prea bine cine suntem si ce cantam.

- In ce fel au afectat trupa, atat muzical, cat si personal, numeroasele veniri, plecari, despartiri din interiorul ei?

Emil: Eu mi-am dorit foarte mult sa cant intr-o trupa, inca din perioada adolescentei, atunci cand pentru mine erau foarte importante valori precum prietenia, loialitatea. Cred ca am ramas cu sufletul de atunci si nu m-am schimbat foarte mult. Sunt foarte atasat de aceasta trupa, de ideea de la care a pornit, imi place muzica pe care o fac, imi place parteneriatul cu Zoli. Nu vom sti niciodata daca aceste schimbari ne-au prins bine din punct de vedere muzical sau nu. Poate ar fi fost frumos sa ramanem aceiasi de la inceput si pana acum, poate repertoriul ar fi fost mai rigid, fara lucrurile aduse de fiecare dintre cei ce au trecut pe aici. Noul nostru basist avea 5 ani cand a debutat trupa! Filonul si amprenta au ramas, trupa este rezultatul a tot ceea ce s-a intamplat peste ani. Cum nu suntem niste patroni capitalisti ce angajeaza instrumentisti pe banda rulanta, am suferit pentru problemele fiecarui membru al trupei, am fost tristi cand au plecat, pentru ca ne-am legat emotional, am format, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, o echipa. Nu au plecat cu suparare, ci pentru ca asa i-a purtat valul. Formatia are personalitatea ei, ca sa ramai aici, trebuie sa ti-o asumi, sa fii "sarma" 100%, nu mercenar.
Zoli: Ne-am irosit o buna parte din energii, si din concentrare, in a-i face pe noii veniti sa imbratiseze aceleasi valori, idealuri, sa se muleze pe specificul trupei. Pentru mine, e foarte important ca in jurul meu sa existe armonie, echilibru, intelegere intre oameni, si de aceea, ne-am straduit sa pastram spiritul acestei grupari, de cate ori aparea un coleg nou. Am explicat fiecaruia ca grupul are personalitate proprie printre celelalte trupe romanesti, are stilul sau de a face muzica si de a concerta.
- Pe ce se bazeaza parteneriatul vostru de lunga durata?
Emil: Pe atitudinea de a acorda credit celuilat. Nu suntem intotdeauna de acord, dar daca unuia nu-i place ideea celuilat, spune: "Bine, hai sa vedem, poate tu esti cel care are dreptate si eu inca nu m-am prins".
Zoli: Cine se aseamana se aduna, de la asta se porneste. E foarte important sa ai idealuri comune, sa fii la un nivel asemanator cu celalat, altfel nu intelegi ce spune, ce vrea. Sa intelegi care este particularitatea grupului, defectele si calitatile, si sa mergi in aceeasi directie. Amandoi ne dorim ca trupa sa fie o marca a calitatii, a sinceritatii si a atitudinii directe. Nu faci numai pentru tine, ci pentru idealul comun. Asta-i liantul.

Fotografiile autorului (4)