Revista-i ca o fotografie veche, cu imagini de familie, atinsa de patina timpului, incercand sa salveze ceva din visul Romaniei de dupa Marea Unire, un stat in granitele naturale etnice, dar mai ales obiectivul etnografic si sociologic al Scolii Monografice de la Bucuresti, un Atlas al "tuturor" satelor, pentru a prezerva trecutul si care sa stea la baza reformelor viitoare. Recursul la trecut, la istorie, la credinta si traditie, prin documentarele despre romanii din Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, despre aromanii, vlahii si istroromanii din Peninsula Balcanica, modul cum au fost asimilati, dar mai ales uitati de statul roman, sunt zguduitoare. Nu-i cunoastem, nu le sprijinim scolile, bisericile, institutiile culturale, cum am facut in perioda interbelica, nu-i impunem organismelor europene, in numele drepturilor omului, ale minoritatilor si multiculturalitatii, atat de invocate, cand acordam drepturi ce vizeaza, uneori, nise etno-culturale! Culmea, ca media noastra, scoala, clasa politica, intelectualitatea, nu reactioneaza nici macar din ratiuni civice la soarta romanilor din afara tarii, la drama si revolta celor din Basarabia, elita insasi invoca etaloane, cand ii vorba de noi si nu de altii. De apreciat efortul pentru salvarea inimii Ardealului, Rosia Montana, si lupta pentru "canonizarea" lui Arsenie Boca, o biografie spirituala pilduitoare. Si poate nimic nu reda mai bine criza noastra identitara ca reportajul intitulat "Biserica plutitoare din Garda" (Apuseni) sau imaginea acelui basarabean cu barba si stergar (parca-i plansul neamului, al Basarabiei), la pelerinajul de la Prislop. In balciul nostru mediatic, cu politicieni fara crez, principii, discurs, fara competente si responsabilitate, cu o presa pe masura, cu o elita subtire, bascalioasa si cam fara idei si proiecte, "Formula AS" este un strop de suflet si caldura, o alta fosta, si poate inca, actuala, Romanie. Va felicit! Continuati lupta! Sa nu ne lasam!
La multi ani!
RUS VASILE - Targu Mures
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
18.01.2010, 19:49Laura Stefanescu
Sunt din ce in ce mai dese momentele in care disperarea ma cuprinde, nascuta acut din mizeria umana care ma inconjoara, in ciuda incercarilor multiple de a o ignora. Caci da, am inteles ca nu pot schimba nimic din ce-i in jur, ci poate doar pe mine. Sunt din ce in ce mai dese momentele de constientizare personala a vremurilor nefericite, dar prezise de mult de Sfintii Parinti, in care traim. Vad si simt, palpabil, concret si dureros, strangand din dinti dupa o bruma de fericire, cum bunatatea este din ce in ce mai greu de gasit, cum binele, speranta, zambetul curat, sufletul deschis si luminos, dispar, naclaite de ura, de egoism, de rautate carnala. Incerc, si reusesc din ce in ce mai greu, sa imi fac un loc in lumea asta aglomerata, inconstienta, deprimata si deprimanta pana la sufocare, cenusie, ba nu, urata pana in adancul fiintei ei. Simt tensiunea zilnica, pe strada, la televizor, la serviciu, in magazine, in spitale, in politica, in gandurile oamenilor indreptate cu dispret si ura asupra semenilor lor.
Si atunci, pentru a rezista, culeg picaturi de bucurie, de curatenie, de energie, dintr-o librarie in care imi adun fortele, intr-o ceasca de ceai aromat, intr-un vers fecund, intr-o unda sonora melomana, in...amintiri.
Imi aduc aminte iubirea, unica iubire deplina pe care am trait-o, pe care am asteptat-o ani si ani de rugi si rugaciuni, si speranta, si disperare...iubirea unica ce mi-a purtat sufletul in vazduh, care mi-a aratat ca oamenii, asa cum sunt, au si parti bune, si poate si sansa de a fi, candva, asa cum ii stiam candva, iubirea care mi-a inaltat intreaga-mi fiinta, care mi-a aratat ca perfectiunea si nu zbaterea in mocirla zilnica e procesul firesc pe care eu si noi toti, trebuie sa il urmam.
E, de fapt, o pledoarie pentru iubire, acum cand nu mai am iubirea lui. Am insa paginile 'Formulei AS', si suflet in fiecare rand pe care il citesc, am lacrimi pentru cei in suferinta si lacrimi pentru voi, cei care luptati pentru ca noi sa existam, am lacrimi pentru bucuria vindecarii, am lacrimi de dor de normalitatea pierduta, dar iscusit descrisa in paginile revistei dragi inimii mele. Sunteti leac si muza, sunteti sare in bucate, sunteti rasarit de soare, sunteti viata. Va citesc cu nesat, ma cufund in gandurile voastre, in calatoriile si oamenii curati pe care ii scoateti la iveala, in munca trudnica dar plina de bucurie (sunt sigura) pe care o aduceti pentru ca noi sa avem sufletele mai pline, mai bune, poate mai cu speranta.
Va multumesc pentru ca existati, va multumesc pentru ca rezistati, va multumesc pentru ca Dumnezeu v-a dat un scop real, intens, divin, in viata. Acela de a da viata, in fiecare litera pe care ne-o aduceti in dar saptamanal, de atatia ani.
Va iubesc. Suna aiuristic? Perimat? Bombastic? Nu. Suna a suflet plin de energia pe care o culeg saptamanal din paginile voastre, din paginile noastre.
21.01.2010, 22:43Elena Iordan
Nu toti avem darul acesta ,de a multumi ,asa de literar. dar santem MULTI cei ce va citim,va iubim ,ne dorim sa continuati si va asteptam precum un cadou(o surpriza)in fiece saptamana,in aceasta existenta urata si egoista,care se numeste viata.Mi se pare deja banal acest MULTUMIM,ca existati si faceti acest efort de a ne darui clipe frumoase,calde ,de aduceri aminte si retraire alaturi de povestitori Santeti clipa calda de refugiu,cand ne deschidem sufletul ,fara sa ne vada nimeni,si va savuram cu placere...mai ales noi...cei departe de casa.TINETI-O TOT ASA .!