Traditii romanesti: BOBOTEAZA

Cand se deschid cerurile

1. Povestea lui Sfantu' Ion

Romanii din Bucovina au o legenda care povesteste ca Sf. Ioan Botezatorul a fost la inceput un umil pastor de capre care "se nutrea cu laptele muls si se imbraca in straie pe care si le facea din parul ce-l tundea de pe dansele", dar era drept credincios, rugandu-se lui Dumnezeu, in vreme ce sarea peste un... butuc.
Crescand mai mare, pastorul a aflat de la oameni ca exista un locas al lui Dumnezeu, unde crestinii i se inchina si, intr-o buna zi, a purces intr-acolo trecand, in drum, peste un parau "ca pe uscat", fara sa se ude la picioare. Ajungand in sfarsit la usa locasului sfant, Ioan a vazut cu mirare o multime de oameni adunati, care purtau fiecare cate o legatura de paie in spate. Crezand ca acela era ritualul, Botezatorul si-a pus si el o sarcina de paie pe care a luat-o in spate, dar a fost dat afara din biserica de preot, care cugetase ca noul enorias vrea sa-si bata joc de casa Domnului. Suparat, Sfantul Ioan nu a zis nimic, plecand spre salasul sau, dar trecand iarasi prin paraul Iordanului, de data asta s-a cufundat pana la genunchi in apa. Pacatuise fara sa vrea, imitandu-i pe credinciosi. Sarcinile de paie erau, in realitate, pacatele fiecarui om. Cat a trait, nu s-a mai dus la biserica, rugandu-se solitar, ca si inainte, rugaciunile sale fiind mai bine primite de Dumnezeu decat ale tuturor celorlalti oameni. De aceea, Dumnezeu l-a ales pe dansul ca sa boteze pe fiul sau, Iisus Hristos. La inceput, Ioan a refuzat botezul, dar afland de la Iisus ca aceasta este vointa Tatalui ceresc, s-a supus botezandu-l in apa Iordanului. Si de atunci, el se numeste nu numai Ioan Botezatorul, ci si "nanasul Domnului", "nanasul lui Hristos" si "nanasul lui Dumnezeu".
In cinstea acestui eveniment, romanii tin la 6 ianuarie cea mai importanta sarbatoare din Caslegile de Iarna, dupa Sf. Vasile sau Anul Nou, Boboteaza, numita in unele tinuturi si Boteaza, Botez, Botezul Domnului, Apa-boteaza, iar in unele parti ale Transilvaniei si Banatului, Ajunul Bobotezei se numeste Ziua Crucii.

2. Minunile Solomonarilor

In Ajunul Bobotezei (dupa mitologia noastra), solomonarii, niste oameni cu puteri supranaturale, se ivesc deodata in lume, imbracati ca cersetori zdrentarosi sau dimpotriva, ca niste domni eleganti, avand intr-o mana Cartea tainelor lumii si in cealalta un capastru din coaja de tei.Potrivit folclorului, solomonarii, numiti de moti - zgrimintesi, sunt niste vrajitori meteorologi populari, numele lor tragandu-se de la regele iudeilor, Solomon, care in Biblie este considerat ca cel mai intelept om de pe pamant. Solomonarii au studiat sub pamant, timp de 7 ani, toate limbile fiintelor vii, toate tainele naturii si toate formulele magice, farmece si vraji. Vin in lumea noastra cu un vehicul aerian, balaurul, iar dupa credinta motilor, insotiti de o iapa alba.
Acesti magicieni autohtoni reusesc cu o nuielusa de alun, tinuta intre degete in dreptul inimii, sa inregistreze senzatia produsa de emisiunea de radiatii a unor corpuri vii sau amorfe, aducand dupa dorinta ploaia si dirijand furtunile si grindina. In credinta populara, solomonarul este razbunator numai cu oamenii rai, carora le strica semanaturile, batandu-le cu grindina.
Pentru a-si spori insusirile magice, solomonarii postesc in ajunul Bobotezei ca si credinciosii satelor noastre. Fiecare romanca, si mai ales cele din Bucovina, pregateste bucatele de post: placinte umplute cu varza, cu mac si ceapa sau cu jufa si unse cu ulei (luandu-se cate o mana de aluat cu care se lipesc pomii pentru a fi mai rodnici), prune fierte, bors de peste, peste prajit si nelipsitii colaci, din care unul e destinat preotului care umbla cu crucea.

3. Noaptea cautatorilor de comori

Preotul satului, dupa ce face sfintirea apei in biserica, porneste cu crucea si apa sfintita sau agheasma, pe care o duce palimarul intr-o caldarusa, si e primit de catre fiecare gospodar cu capul descoperit si cu lumina de ceara curata, sarutand, dupa datina, crucea si primind botezul.
In acelasi timp, dupa cum spunea marele etnograf Simion Florea Marian, "fetele, daca sunt fete mari in casa, iau degraba margelele de la gat, zgardele si cerceii, precum si sase boabe de cucuruz si le aseaza sub pragul usii, astfel ca venind preotul cu crucea, sa treaca atat el, cat si ceilalti insi peste dansele, dar sa nu le observe, caci facand acestea, se marita".
Inghesuiala mare, mai ales la fetele batrane, care postesc vartos in ajun, in timp ce gospodina casei, sarutand si ea crucea, aseaza peste aceasta un fuior de in sau de canepa, rugand pe preot sa ia cateva suvite, crezandu-se ca in vara viitoare va creste, astfel, mai spornic canepa.
Unele din firele de fuior de la crucea preotului se crede ca sunt bune de pus in panza pescarilor ca sa traga pestele, pe cand fetele mari iau o suvita pe care o impletesc in trei: fac o festila, pe care, intinzand-o pe o pasta de ceara, o framanta in palme, facand o lumanarica; dupa ce au postit toata ziulica, seara, inainte de culcare, o aprind, se inchina si bat matanii, "iar bucatica de lumanare ce le-a mai ramas o sting, punand-o sub cap, pentru ca in somn, sa-si vada ursitul".
Persoana care doreste a sti pe viitorul sot sau sotie sau, dupa caz, daca se va mai casatori candva, se aseaza seara in fata unei oglinzi, si cu ochii pironiti asupra chipului sau se gandeste la diferite persoane dorite pana la orele miezului noptii. Atunci, vitele vorbesc intre ele, destainuindu-si unde se afla comorile ascunse in pamant, despre care se cred ca ard. Este si noaptea cautatorilor de comori, care se pun serios pe treaba.

4. Se deschid cerurile

In satele romanesti exista, inca, si astazi, credinta ca la miezul noptii se deschid cerurile. Cine vede cerurile deschise va fi drept inaintea lui Dumnezeu. Tot atunci, ingerul pazitor ii spune celui de insurat sau celei de maritat incotro ii va fi norocul, iar cel care moare are privilegiul ca sufletul sa mearga de-a dreptul in cer, care sta toata ziua deschis, spre aducerea aminte a prezentei spiritului sfant la Botezul Domnului.

5. Scoaterea crucii din apa

Arhidiaconul Paul de Alep, care l-a insotit pe Macarie, Patriarhul de Antiohia, intr-o calatorie prin Moldova si Valahia, intre anii 1652-1660, scria: "Multimea si bucuria gloatelor in Tara Romaneasca, la Boboteaza, intrece tot ceea ce se petrece la curtile celor mai mari principi ai crestinatatii, dupa tot ce am auzit si am vazut (...).In sfarsit, noi iesiram afara din biserica, pentru ca Patriarhul sa afunde crucea in rau. Procesiunea o formau dintai stegarii, doi cate doi, cu insemnele si steagurile lor cu cruci in varf, apoi cei cu torte, apoi preotii doi cate doi, in sfarsit, Patriarhul cu Mitropolitul. Cand Patriarhul cu crucea in mana ajunse la malurile raului, el gasi apa inghetata, caci dimineata era rece de crapau pietrele. Atunci oamenii sparsera gheata si Patriarhul afunda crucea in apa de trei ori, in care timp se canta un imn. Dupa aceea, multimea isi umplu ulcioarele din rau, iar preotii cufundara in apa un mare numar de copii. Pe noi, ne durea la auzul tipetelor copiilor, suferind din cauza ghetii si a frigului. Cand beiul saruta crucea, se dete semn trupelor si ele descarcara toate muschetele lor, de bubuia prin aer si noi ne temeam sa nu caza peste noi biserica; urechile noastre asurzisera de tot. De aci, Patriarhul stropi pe boierii cei de fata. Sa-i fi vazut ca niste flori de primavara, in stralucitele lor haine si inveliti in blane".
Aceasta religiozitate crestin-ortodoxa a poporului roman avea sa se pastreze si in timpurile moderne, cand chiar un erudit Patriarh, Miron Cristea, prim-ministru al Romaniei Mari timp de un an, oficia traditia cufundarii Crucii in apa Dambovitei, la Podul Elefterie din Bucuresti, sau la podul din fata fostei cladiri a Operetei. Asistau oficialitatile, in frunte cu regele Carol al II-lea si fiul sau, Mihai. Acesta, ultimul rege al Romaniei, a asistat la slujba de Sfanta Boboteaza la Manastirea Sinaia, in 44, cu trei ani inainte de abdicarea sa silita.
Crucea sfintita de patriarh sau mitropolit era aruncata in Dambovita si cel care ajungea la ea primul si o aducea primea daruri substantiale, existand credinta ca va fi un om protejat de Dumnezeu. Chiar si detinutii din inchisori erau iertati de pacate, daca izbuteau sa scoata crucea la mal. Sovietizarea Romaniei a intrerupt ritualul crestin ortodox al cufundarii crucii, care a fost reluat in epoca postdecembrista, la Constanta si in unele porturi dunarene.
Din ziua de Boboteaza, mai precis din momentul in care preotul a sfintit apa, toate apele, atat cele curgatoare, cat si cele statatoare, atat izvoarele, cat si fantanile, raman sfintite intre doua si sase saptamani. Mai mult, locuitorii din tinutul Fagarasului cred ca cei ce se scalda in ziua de Boboteaza se tamaduiesc de orice boala, dar se scalda si cei sanatosi, pentru a nu se imbolnavi peste an.
In rastimpul cand apele sunt socotite sfintite, satencele nu spala rufe, mai ales in apele curgatoare, deoarece e pacat, iar daca e absolut nevoie sa se spele, aceasta nu trebuie sa se faca inainte de rasaritul soarelui.
Aromanii din Macedonia si cei din nordul Albaniei sapa inca cu cateva zile inainte de Boboteaza o groapa mare, care e umpluta cu apa. In ajun, mai multi tineri pandesc langa groapa respectiva, dregandu-se impotriva frigului cu rachiu. Cand se arunca crucea, sar dupa ea, iar cei care o prind striga intr-un glas: "En i iordani" si "ti multi ani!". Apoi, cu acea Cruce, tinerii se duc pe la familii, care dupa ce o saruta le dau bani.

6. Superstitii

In comuna Ciclani, din Transilvania, copiii care insotesc preotul in seara de Boboteaza, din casa in casa, ureaza astfel:
"Ciura-lesa
Marga-resa
Sita rara
Iesi afara!
Sita deasa
Intra-n casa!
Oi lanoase
Vaci laptoase
Spic de grau
Pana-n brau,
Secara
Cat scara
Spicul
Cat voinicul!".
Daca in ajunul Bobotezei e burnita pe pomi, vor fi poame multe, iar daca picura din streasina, va fi ploaie.
Gospodinele din unele parti ale Moldovei strang in ajun, dis-de-dimineata, cenusa din vatra focului, pe nemancate, pe care o amesteca cu gunoiul din casa, presarand in primavara amestecul peste straturile din gradina, cu o incantatie in care se specifica ca "ligioanele sa nu manance roadele".
Tot in ajun, copiii scapa de bataie ca sa nu capete bube rele peste an si nu se cerne faina, ca sa nu faca pureci in casa. Cine stranuta de Boboteaza, acela va trai bine peste an.
Flacai si fete din Muntenia, dand in seara de Boboteaza intr-o parte focul de pe vatra, arunca acolo cate o samanta de canepa, zicand: - "Asta e... (numele persoanei dorite); de m-o iubi, sa sara inspre mine!". Samanta incinsa de la vatra crapa, sarind intr-o parte sau alta, indicand daca persoana este iubita sau nu.
In unele sate, fetele fac o figurina umana de ceara, numita omusor, pe care o boteaza cu numele persoanei iubite; pun figurina langa foc, lasand-o sa se topeasca incet, spunand: "Cum se topeste omusorul acesta de ceara la fata focului, asa sa se topeasca si inima lui X dupa mine".
Lupii se reped la oameni numai pana la Boboteaza.
Daca de Boboteaza sufla crivatul, vor fi bucate indestulatoare, iar copiii inconjoara casa, grajdurile si anexele, pentru ca sa nu se apropie serpii. Locuitorii din Bucovina, Moldova si Muntenia cred ca aceasta apa sfintita poate boteza chiar si moroii, adica copiii care au murit nebotezati.
Prof. PETRE DOGARU
Foto: Rompres (4)