Laura Stefanescu

Comentarii scrise de Laura Stefanescu

Afisare: 1 - 1 din 1 comentariu

18.01.2010, 19:49

Sunt din ce in ce mai dese momentele in care disperarea ma cuprinde, nascuta acut din mizeria umana care ma inconjoara, in ciuda incercarilor multiple de a o ignora. Caci da, am inteles ca nu pot schimba nimic din ce-i in jur, ci poate doar pe mine. Sunt din ce in ce mai dese momentele de constientizare personala a vremurilor nefericite, dar prezise de mult de Sfintii Parinti, in care traim. Vad si simt, palpabil, concret si dureros, strangand din dinti dupa o bruma de fericire, cum bunatatea este din ce in ce mai greu de gasit, cum binele, speranta, zambetul curat, sufletul deschis si luminos, dispar, naclaite de ura, de egoism, de rautate carnala. Incerc, si reusesc din ce in ce mai greu, sa imi fac un loc in lumea asta aglomerata, inconstienta, deprimata si deprimanta pana la sufocare, cenusie, ba nu, urata pana in adancul fiintei ei. Simt tensiunea zilnica, pe strada, la televizor, la serviciu, in magazine, in spitale, in politica, in gandurile oamenilor indreptate cu dispret si ura asupra semenilor lor.
Si atunci, pentru a rezista, culeg picaturi de bucurie, de curatenie, de energie, dintr-o librarie in care imi adun fortele, intr-o ceasca de ceai aromat, intr-un vers fecund, intr-o unda sonora melomana, in...amintiri.
Imi aduc aminte iubirea, unica iubire deplina pe care am trait-o, pe care am asteptat-o ani si ani de rugi si rugaciuni, si speranta, si disperare...iubirea unica ce mi-a purtat sufletul in vazduh, care mi-a aratat ca oamenii, asa cum sunt, au si parti bune, si poate si sansa de a fi, candva, asa cum ii stiam candva, iubirea care mi-a inaltat intreaga-mi fiinta, care mi-a aratat ca perfectiunea si nu zbaterea in mocirla zilnica e procesul firesc pe care eu si noi toti, trebuie sa il urmam.
E, de fapt, o pledoarie pentru iubire, acum cand nu mai am iubirea lui. Am insa paginile 'Formulei AS', si suflet in fiecare rand pe care il citesc, am lacrimi pentru cei in suferinta si lacrimi pentru voi, cei care luptati pentru ca noi sa existam, am lacrimi pentru bucuria vindecarii, am lacrimi de dor de normalitatea pierduta, dar iscusit descrisa in paginile revistei dragi inimii mele. Sunteti leac si muza, sunteti sare in bucate, sunteti rasarit de soare, sunteti viata. Va citesc cu nesat, ma cufund in gandurile voastre, in calatoriile si oamenii curati pe care ii scoateti la iveala, in munca trudnica dar plina de bucurie (sunt sigura) pe care o aduceti pentru ca noi sa avem sufletele mai pline, mai bune, poate mai cu speranta.
Va multumesc pentru ca existati, va multumesc pentru ca rezistati, va multumesc pentru ca Dumnezeu v-a dat un scop real, intens, divin, in viata. Acela de a da viata, in fiecare litera pe care ne-o aduceti in dar saptamanal, de atatia ani.
Va iubesc. Suna aiuristic? Perimat? Bombastic? Nu. Suna a suflet plin de energia pe care o culeg saptamanal din paginile voastre, din paginile noastre.

"Sa nu ne lasam!"

• 1