UNITER anunta cu durere disparitia marelui artist Gheorghe Dinica. Izbitoare personalitate artistica, Gheorghe Dinica a ramas fidel artei sale. A fost spatiul in care s-a simtit el insusi, pe deplin, si spatiul de unde nu a vrut sa evadeze niciodata.
Fara sa dea vreodata semne de oboseala, Gheorghe Dinica a dat ochii cu publicul sau pana in ultima clipa. A preferat sa amane pana ce a fost prea tarziu, o iesire temporara din scena, pentru a se ingriji de el insusi. Caci Gheorghe Dinica avea aceasta disponibilitate de a se darui celorlalti. A sprijinit regizorii cu care a lucrat, s-a daruit spectatorilor pe care i-a iubit si prietenilor sai de fiecare data.
Era tonic. Indiferent de situatie, prezenta lui inviora atmosfera. Fara sa faca nici un efort, caci malitiozitatea sa intepa si destindea.
A fost si va ramane un mare, un foarte mare artist. Unul din cei mai mari.
S-a dus acum alaturi de prietenii si colegii lui de pantheon, ca de-acolo de unde e sa ne vegheze pe noi si teatrul caruia i s-a daruit intr-atat.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
UNITER
Trupul neinsufletit se afla depus la Biserica Icoanei. Vineri, 13 noiembrie, va fi depus in foaierul Teatrului National "I.L.Caragiale" din Bucuresti, intre orele 09.00 - 13.00. Slujba va avea loc la ora 13.00 in acelasi loc, actorul urmand a fi inmormantat in Cimitirul Bellu, pe Aleea Artistilor.