Cate un vant rece le aduce de la padure, risipindu-le peste tot. Sunt case, curti, unde frunzele se aseaza in voie si raman acolo nemiscate, pentru ca nu mai are cine le matura. Multe gospodarii sunt pustii, deoarece batranii au plecat pe un drum fara intoarcere, iar tinerii au luat drumul pribegiei spre alte locuri mai darnice.
Asa au fost si vecinii mei, oameni gospodari, cu mare dragoste de pamant, de animale. De-a lungul anilor, i-am vazut muncind din greu, pentru a-si creste fetele, a le da la scoli, pana au ajuns sa-si gaseasca locuri de munca la oras. Dar timpul a trecut, vecinii mei purtau tot mai greu urma timpului trecut: puterile erau mai slabe, iar tamplele mai ninse. Dar, Doamne, ce mult munceau! Toate animalele din batatura lor erau mangaiate, alintate: vacile, gainile, cainele si pisica.
Dar au venit zile grele pentru vecinii mei: s-au imbolnavit. Prin luna aprilie, a plecat pe drumul fara intoarcere vecina, iar in urma ei s-a asezat peste batatura o jale grea. Au plecat din batatura vacile, gainile. Vecinul nostru a ramas singur. Ce lacrimi grele am vazut in ochii lui, cand m-a chemat sa-mi arate grajdul gol, in care mai pastrase doar clopotele vitelor. Ele nu aveau insa sa mai sune vreodata. Spunea ca vai de casa unde nu se aude cocos cantand si caine latrand.
Din cand in cand, vecinul era dus la spital de fetele lui, iar cainele a fost dat unui om de la marginea satului. Intr-o seara de vineri, vecinul s-a-ntors acasa, dar in batatura lui n-a mai gasit decat pisica. Doamne, ce plans dureros l-a apucat. Si-a privit grajdul, coasa ruginita si-a plecat hohotind spre pat. Peste cateva ore, a aflat tot satul, prin sunetul clopotului de la biserica, ca vecinul meu si-a incheiat socotelile cu lumea aceasta.
In ziua inmormantarii, de dimineata, am vazut dand tarcoale curtii, cainele. Cum a stiut el sa vina la acest eveniment? A intrat incetisor in fostul lui cotet, si-a asezat botul pe labe si a asistat tacut la tot ce a urmat. Dupa inmormantare, cauta mereu in toate partile, privind nedumerit. Si toti au plecat, in afara de biata pisica, stapana trista a ograzii pustii. Ea merge si-acuma la cimitir, se roteste, cauta, cauta ceva, o voce care nu-i mai raspunde. Si asa face mereu, de o luna de zile.
Intamplarea aceasta a parasirii bataturii vecinului meu se repeta de multe ori in satul acesta, unde raman case parasite si coasele ruginite.
Si cad frunze, si cad mereu, pana intr-o zi, cand fulgii mari vor acoperi toate vaile si culmile Muntilor Apuseni. Doamne, daca puritatea albului zapezii ar aduce cu el si ceva bun pentru aceste minunate locuri aflate pe Ariesul Mic, pentru a face viata motilor mai usoara, pentru ca aceste locuri de vis sa nu ramana pustii!
Cu stima,
Inv. MINERVA TOADER - loc. Tarsa, com. Avram Iancu, jud. Alba
Toamna in padure
La baza unui munte se afla aproape intotdeauna o apa si un drum. Incepi sa urci si vezi padurea falnica de foioase, cu frunze cazatoare, mai putin rezistente la vanturile de la mijlocul muntelui. Dar ce le pasa? La primavara, vor inverzi din nou.
Rasinoasele - mai intelepte, mai imperturbabile - nu-si mai daruiesc coroana foliara pamantului toamnei, ci se conserva pentru ele, se autoconserva si, aidoma vietii noastre de dupa maturitate, au energie din ce in ce mai putina de risipit.
In varful muntelui, sunt pajistile alpine, date parca de Dumnezeu pentru a te odihni dupa suisul greu al ANILOR-PADURE. Aceasta e odihna de dinaintea Marii Calatorii in Imparatia Cerurilor.
CARMEN-MIRELA PAVAL (ing. silvic) - Buzau
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
