Eternitatea a murit la tara

Agricultura romaneasca e acoperita de parloaga.

Producatorii, unii la doua ace, altii cu sarica in spinare si cu cobilita pe umeri, au venit sa protesteze la Bucuresti insa au stricat orzul pe gaste. Toti oficialii cu care s-au intalnit au ridicat din umeri. Este criza si nu mai sunt bani de ingropat in pamant, li s-a spus. Banii primiti de la Fondul Monetar International s-au topit pe gatlejul insetat al economiei romanesti si ne pregatim pentru o noua transa. S-ar mai putea gasi atunci, in primavara, bani, insa pentru semintele din pamant este prea tarziu. Ele au o existenta limitata si sunt sensibile la instabilitatea politica si economica. La fel si gospodariile taranesti si fermele agricole. Producatorii avertizeaza ca timpul nu mai are rabdare si a inceput sa lase urme de nesters. Anul viitor, spun ei, productia de cereale va fi cu circa o treime mai mica. Sute de mii de hectare vor fi abandonate pentru ca nu exista bani pentru cultivarea lor. Pretul motorinei a crescut si el la cote ametitoare. Taranilor nu le ramane decat sa se inhame la plug, pentru ca si-au vandut si atelajele cu boi si cai folosite la arat. Banii de la Uniunea Europeana mai degraba picura, decat curg. Epuizati de eternele razboaie politice care saboteaza orice incercare de a iesi din smarcurile crizei economice, politicienii au lasat necheltuiti banii destinati de Uniunea Europeana subventionarii agricultorilor loviti de criza.
Adevarul este ca, pentru multi, nu doar pentru finantisti si politicieni, agricultura romaneasca a incetat sa mai existe. In marile magazine, a disparut aproape cu totul. Chiar si fructele de sezon sunt importate din livezi de la mii de kilometri. Pietele agroalimentare sunt sufocate si ele de exotisme, de la ciorapi cu strasuri, la rosii sau fructe fara gust. Taranul autentic a disparut din spatele tejghelei, facand loc intermediarilor care duc pretul la inaltimi care-ti taie respiratia.
Productia agricola autohtona nu mai are relevanta economica. Uneori nu face decat sa tina de foame taranului si familiei sale, cu totii striviti de povara intereselor financiare cladite pe spinarea lor de angrosisti si arendasi. Industria panificatiei a reusit sa falimenteze productia de cereale cumparand grau din import, pentru a cobori pretul pe piata interna. Epidemiile de gripa aviara sau porcina, inventate sau exagerate, au produs si ele o scadere importanta a vanzarilor de carne autohtona.
Nu e de mirare ca nu ne mai intalnim cu tarani decat in romanele lui Rebreanu. De fapt, taranii au disparut si de la tara, pentru ca au migrat spre tari mai calde, unde si sa somezi e o placere. La tara au ramas sa infrunte crivatul si recesiunea consumatorii, pensionarii si copiii, care asteapta lunar alocatia de sprijin si cecul trimis din taberele de barbari de la portile Romei.
Satul romanesc a ajuns, in mare masura, refugiul orasenilor dezradacinati si stresati. Ei cultiva aici doar propriile obsesii. Poate de aceea, migreaza cu tot cu arhitectura lor de prost gust, cu manele si telenovele vazute in cerdacul casei. Cine strabate tara va descoperi ca eternitatea a murit la tara. Aici casele si acareturile taranesti sunt culcate la pamant, facand loc cartierelor de vile. Fara perspectiva de a-si cultiva pamantul, taranul l-a inchiriat arendasilor sau l-a vandut. A mai cumparat astfel cativa ani de supravietuire. Unii dintre ei, mai ales cei pe care soarta i-a asezat in zone cu potential turistic, cocheteaza cu agroturismul, desi sunt presati sa renunte atat de insolventa bancara, cat si de asa-numitii dezvoltatori care vor sa faca un hotel chiar pe tapsanul casei taranesti, cu ferestrele catre Piatra Craiului si cu antena de satelit, ca sa prinda 1000 de posturi tv.
Agricultura romaneasca se pregateste de iarna. O iarna care va tine multe anotimpuri.