Cand soacra mea isi serbeaza ziua de nastere, inainte sa plecam de acasa, eu stau ore in sir inchisa in baie, cu o senzatie cumplita de teama si de emotie, pe care nu pot sa le stapanesc. Sunt sfarsita, imi vine sa plang, in vreme ce Petre, sotul meu, bate in usa si ma avertizeaza ca ai lui se vor aseza la masa fara noi. Crede ca n-o simpatizez pe mama lui, dar nu este adevarat. Nici impotriva petrecerilor de familie n-am nimic. N-au nici o importanta pentru mine istorioarele plicticoase, amintirile repovestite a mia oara, intrebarile iscoditoare sau amabilitatile ipocrite care se spun. Ce are importanta pentru mine sunt ochii aceia caprui si intensi, vocea baritonala, putin ragusita, si mainile nervoase, de pianist, ale cumnatului meu. El e important pentru mine, Pavel, fratele sotului meu.
Da, sunt indragostita nebuneste de Pavel, o iubire pe care o ascund adanc, in suflet, pe care n-am curajul sa i-o impartasesc. Dar iubirea nu mai este un sentiment inaltator si frumos, atunci cand trebuie s-o tii prizoniera, in timp ce ea se zbate deznadajduita, ca un animal salbatic in cusca, cersind libertate si dreptul de a se exprima. Urca spre buzele mele, de fiecare data cand ne intalnim, mi se furiseaza in varfurile degetelor, cand el imi intinde un pahar, imi pulseaza in tample, ori de cate ori il privesc. Insa eu imi strunesc cu biciul dresorului aceasta dorinta de atingeri si de cuvinte de dragoste, pana o supun si o silesc sa se ascunda in spatele unor gesturi cuminti, in spatele unor cuvinte moarte, conversatii ce nu depasesc limitele prieteniei. Cateodata, mi se pare ca ma sufoc de atata dor nemarturisit. Ma doare, efectiv, inima. Dar n-am voie sa uit ca sunt sotia lui Petre, fratele lui.
Nu, nu pot spune ca m-am maritat cu cine nu trebuia. Petrica era barbatul potrivit pentru mine. Mergeam impreuna pe munte, discutam despre profesie seri intregi (suntem amandoi informaticieni), faceam planuri de viitor. Prin urmare, eram fericiti. Fratele lui Petre, stabilit la data aceea in Germania, exista doar in fotografiile care-l aratau, fie la pescuit, in vacanta, fie costumat in Mos Craciun, pentru copiii unor prieteni. Uneori telefona, insa nu te poti indragosti de cateva vorbe auzite pe fuga, in receptor. De vazut, l-am vazut prima oara in seara dinaintea nuntii noastre. Ne-a adus cadou doua perechi de bocanci speciali pentru munte si ne-a anuntat ca are de gand sa ramana de acum in tara. Urma sa locuiasca in Brasov, ca si restul familiei.
Cred ca in seara aceea s-a intamplat. Nu stiu, poate sa fi fost costumul de nunta al nasului nostru, de care ne-am amuzat impreuna, sau felul cum Pavel s-a asezat turceste pe jos, in bucatarie, ca sa-si bea cafeaua. Fapt este ca m-am indragostit de fratele barbatului cu care urma sa ma casatoresc a doua zi. "Mireasa are mainile reci", radea tata, "mireasa e emotionata", zambea mama cu lacrimi in ochi. Eu am spus: "Da" si mi-am pus semnatura pe certificatul care ne facea pe Petre si pe mine sot si sotie. Doamne, atata timp ne bucurasem, asteptand clipa asta!
Imi doream o familie mica, o casa pe pamant, cu un petec de iarba in fata. Sufletul meu visase totdeauna o gradinita frumos ingrijita, cateva flori, doi-trei copaci. Lucruri comune, dar intr-o ordine desavarsita. Pavel a ravasit dintr-o data totul. E uimitor cat timp te poti minti singur. Cat timp incerci sa te convingi ca esti cel mai fericit om din lume, cat timp izbutesti sa-ti reduci la tacere vocea interioara, evocandu-ti mereu si mereu vechile idealuri si teluri. Acum noi il avem pe Mihnea, baietelul nostru de doi ani, avem o casa cu o bucatica de gradina in fata, iar seara, dupa ce am inchis televizorul, privim la mica noastra lume perfecta si, uneori, dupa ce bem un pahar de vin rosu, ne si iubim. Mai bine zis, Petre ma iubeste pe mine. Eu fac dragoste in minte cu fratele lui. (Pseudonimul cu care semnez scrisoarea ma face sa spun pe fata acest adevar. Sunt sigura ca mai exista femei care traiesc aceeasi drama sentimentala, cand barbatul din pat nu este si cel din vis.) Exaltarea produsa de un obiect inaccesibil, cum spun psihologii. Locul unde poti sa-ti descarci toate sentimentele care te tulbura. Port in mine imaginea lui Pavel, asociata cu toate aspiratiile, toate pasiunile pe care le-am gonit din viata mea de zi cu zi. Totdeauna am crezut ca eu nu sunt capabila de mari emotii, de asta am si facut informatica. Acum imi dau seama ca, de fapt, nu le-am permis sa intre in existenta mea. Iar acum, ele si-au gasit un loc de unde realitatea nu le poate alunga: Pavel, barbatul care nu se va apropia de mine niciodata. Sunt o fiinta lucida. Desi am fanteziile mele, nu alerg dupa himere. Cand Pavel trece pe la noi, mi-e limpede ca nu de dragul meu vine. Sigur ca ma simpatizeaza. Asa cum simpatizezi pe sotia fratelui tau! Dar iubirea nu intra in discutie, din pacate. Nu traim la Hollywood, unde eroina isi da seama ca a ales gresit drumul cand s-a maritat, iar barbatul visurilor ei ii marturiseste neintarziat ca si el o iubea in taina.
Viata mea e mult prea banala. Nu incap scenarii de film in ea. Barbatii nu-si disputa favorurile mele. Arat acceptabil, insa nu inspir nimanui sentimente coplesitoare. Cu toate astea, uneori am speranta ca ma insel si ca Pavel ascunde ceva mai mult in spatele prieteniei pe care mi-o ofera. Ca atunci, demult, cand vorbind despre mersul pe munte, care pe Pavel nu-l pasioneaza deloc, eu i-am spus: "Vino cu mine si-o sa te molipsesti pentru toata viata". "Nu cred ca ar fi o idee buna", a raspuns Pavel. Era foarte serios si m-a privit lung. Sau poate ca mi s-a parut mie.
Cine iubeste in secret isi hraneste sentimentele cu puterea imaginatiei. Cu vorbe care nu s-au rostit niciodata, cu imbratisari care n-au existat. Incet-incet, se instaleaza frustrarea si apoi disperarea. Am ajuns cersetoare. Adun pe furis farama de iubire de care am nevoie: ii pun lui Pavel mana pe umar, ca din intamplare, iar cand ne luam ramas bun, i-o tin pe a lui cateva secunde mai mult, de parca as fi uitat sa-i dau drumul. Mici atingeri care in loc sa ma linisteasca, ma atata mai rau. Mi-e teama ca intr-o zi imi voi pierde controlul si ma voi agata, hohotind disperata, de gatul sau. Mi-e teama de asteptarea asta cumplita, la capatul careia nu se afla nimic. Obiceiul de a ne saluta, de pilda, cu o sarutare pe obraz, ma imbolnaveste. E ca si cum i-ai da unui om care moare de sete un burete umed de care sa-si lipeasca buzele. "Ma bucur ca va intelegeti asa de bine", spune cateodata barbatul meu, dupa o seara lunga in care stam de povesti toti trei. Bietul Petre! Daca ar sti ce e in sufletul meu! Pe de alta parte, faptul ca nu simte ce se intampla cu mine, in ce vartej sufletesc traiesc, ma face sa ma simt mai putin vinovata. In nici un caz nu suntem sufletele pereche despre care se vorbeste atat.
Jumatatea sufletului meu este Pavel. El e mereu cu mine, mai ales dupa ce abia a plecat, atunci cand mirosul lui persista in casa. Miros proaspat, de camasi spalate si apretate. Miros de adolescent. Uneori, cand nu mai da pe la noi o vreme, imi inchipui ca dorintele mele vor pieri de la sine. Ca despartirea ma va vindeca. Aproape cu recunostinta, simt cum talazurile din adancul sufletului meu incep sa se linisteasca. Imi aflu pacea. Cand nu-l vad, sentimentele mele se pot odihni, in sfarsit. De altfel, ma gandesc tot mai des ca solutia ar fi sa divortez si sa plec la capatul lumii. Sa scap.
E jalnic ce scriu, dar daca o fac, e cu speranta ca imi va oferi cineva un sfat, o solutie, cineva care a trait o poveste asemanatoare si a scapat. Oare exista, cu adevarat, vreo iesire? Un fel de a intrerupe asteptarea asta a mea, blestemata, care n-are nici un viitor? Voi uita de barbatul acela inalt, cu ochi intensi precum jarul, cumnatul meu, cu miros de adolescent, pe care il aduc cu gandul langa mine, in pat, seara de seara? Singura nadejde pe care o am este ca soarta va hotari in locul meu.
Un fotoliu a devenit pentru mine simbolul adevarului. E rosu. Il avem in sufragerie. Imi imaginez ca intr-o zi m-as aseza in el si i-as marturisi lui Pavel tainicele mele furtuni sufletesti. Cand m-as ridica iarasi in picioare, nimic n-ar mai fi ca inainte. Cum m-as simti? Usurata, probabil. As avea mult maracinis de smuls de pe suflet. S-ar termina cu prefacatoria. As putea sa rad din nou si sa plang, fara sa ma mai ascund. S-ar sfarsi viata traita cu frana de mana trasa. As putea fi eu insami. Si odata scos la lumina, adevarul ar schimba visul in care traiesc. Poate ca odata eliberata, iubirea mea ar fi lovita de nulitate. Ochiul meu de femeie eliberata va vedea altfel magia lui Pavel. Iubirea nu se stinge din pricina visurilor, ci a realitatii. Si tocmai de ea fug eu acum. In loc sa-mi incalzesc relatia cu Petre, eu zburd prin lumea mea imaginara. Acolo imi cheltuiesc toata energia. In acele doruri interzise, in ascunzisuri, in prefacatorii. Poate ca si Petre, la randul lui, duce lipsa de ceva. Niciodata n-am dat o sansa corecta vietii noastre in doi, m-am indepartat de barbatul meu inca de la inceput.
Una din colegele lui vrea sa divorteze, mi-a povestit ieri Petre. A aflat ca sotul o inseala. Asta nu mi s-ar putea intampla si mie, mi-am spus cu amaraciune. Pentru adulterul meu nu exista dovezi, nu exista fapte. El este imaginar. Nu lasa nici un fel de urme pe sufletele celorlalti. Numai sufletul meu moare incet-incet.
GABRIELA
14.11.2009, 18:03Pribeagu Lia
Trebuie sa mergi pe drumul drept. Nimeni nu te va respecta si nici iubi daca ti-ai schimba sotul cu fratele lui. Probabil si acesta a bagat de seama ca esti topita dupa el. S-ar putea si el sa sufere in tacere. Daca el nu zice nimic, nu e cazul sa ii spui. Oricum zarurile au fost aruncate si va trebui sa ramai alaturi de familia ta actuala.
14.11.2009, 20:33Lorena Gabu
Nu sunt casatorita dar am trait drama unei iubiri imposibile.o iubire transformata in calvar,in care plangi si suferi.
Am crezut ca daca ma voi confesa familiei voi gasi sprijin. In loc sa ma inteleaga s-a iscat discutii dure si dureroase.
Lorena
16.11.2009, 15:08Daniela Martin
Draga Gabi, ce pot spune...e dureros ce simti...cunosc sentimentul durerii sufletesti. Nu sunt casatorita dar iti spun ce as face in locul tau. Ma gandesc ca ar fi bine sa afli si ce sentimente are fratele sotului pentru tine. E bine ca ai o casnicie linistita si ca sotul te iubeste, crede-ma e un lucru important asta...dar pe de alta parte eu zic ca ar fi bine sa afli daca Pavel te doreste si daca are sentimente de dragoste pt tine,nu numai sex. Eu zic ca o partida de amor ar fi bine sa faceti asta daca crezi ca e de incredere si nu iti risti casnicia. Apoi in timp veti vedea daca exista potriviri si daca va doriti mai mult de la relatia asta. Viata trebuie sa o traim la maximum, ca si cand fiecare zi ar fi ultima din viata noastra. Eu asa as face. Intai as cantari bine sa vad daca e de incredere. Daca nu te apropii de el nici macar sexual,nu ai de unde sa stii ce gandeste. Mi-ar placea sa imi scrii cum evolueaza relatia voastra. Te pup si mult curaj !
16.11.2009, 17:40Veverita Veve
Inteleg ca ai simtit iubirea pentru EL, inainte de casatorie : in cazul acesta, casatoria cu alta persoana nu-si mai avea rostul.
Soarta nu va hotari in locul tau, dupa cum speri .. .TU esti cea care decide in viata ta !
Parerea mea este sa nu dai doi bani pe : "trebuie", prejudecati, parerea lumii, reguli,oprobriul societatii, etc. Fa ceea ce TU crezi ca e mai bine .
Daca tu simti ca nu e ok sa dormi cu un barbat si sa te imaginezi cu altul, atunci nu continua o casnicie de fatada, indiferent daca vei fi cu omul iubit sau nu : te minti singura ....
Atata timp cat esti sotia fratelui, EL va sta pe margine. Dupa ce nu vei mai fi, exista riscul ca EL sa te vite in continuare, pentru ca ai fost sotia fratelui : sau nu !
Prima ta problema pe care trebuie sa o lamuresti este : vreau sa traiesc in continuare cu sotul meu, fara sa mai simt iubire si atractie pt el ( si nu confunda cu afectiunea ). Dupa ce vei stii aceasta, restul va veni de la sine....
Nu lasa pe nimeni sa-ti influenteze judecata.
16.11.2009, 18:35Elena Boangiu
Nu stiu ce sfat sau parere sa-ti dau dar categoric nu-i usor deloc sa traiesti ce traiesti tu.O dragoste neimplinita iti usuca sufletul incet,incet,incet...dar eu cred ca tu ai puterea sa decizi ce vei face incontinuare.Impunei sufletului detasarea de el si cred ca vei reusi.E greu si vorbele sunt de prisos...roaga-te Bunului Dumnezeu si sufletul ti se va usura.Gandeste ca timpul le rezolva pe toate.
16.11.2009, 21:11Cezar Scriba
Stii, ma gandeam ca este "interesant" ca aproape 5000 de oameni au citit sau "vizionat" marturisirea ta, dar doar doua femei au raspuns. Poate pentru ca subiectul este delicat, ori s-au uitat ca la telenovele, sau "nu-i treaba mea asta!" ?! Imi cer iertare daca gresesc. Am incercat de cateva ori sa-ti scriu aici, dar din diferite motive totul s-a sters. Poate ca nu e ingaduit asa.
Daca doresti sa discutam, tel. meu 0727762022
18.11.2009, 12:57Dan Alexandru
Doamna Gabriela, mesajul Dvs. pare mesajul resemnat al unei persoane care-ÅŸi doreÅŸte sÄÆ’ sufere. Eu ÅŸtiu sigur cÄÆ’, dacÄÆ’ soÅ£ia mea ar înceta sÄÆ’ mÄÆ’ iubeascÄÆ’, mi-aÅŸ dori sÄÆ’-mi spunÄÆ’ acest lucru, chiar dacÄÆ’ am avea mai mulÅ£i copii împreunÄÆ’. AÅŸ ajunge la o înÅ£elegere cu ea referitor la cum pot sÄÆ’ rÄÆ’mân pÄÆ’rinte fÄÆ’rÄÆ’ a-i mai fi soÅ£.
Alternativa cumnatului însÄÆ’, pare una sensibilÄÆ’. DacÄÆ’ el nu simte la fel? DacÄÆ’ ceea ce simÅ£iÅ£i Dvs. nu e decât o pasiune trecÄÆ’toare? DacÄÆ’ el, chiar dacÄÆ’ simte la fel, nu ar putea sÄÆ’-i facÄÆ’ una ca asta propriului frate?
DumneavoastrÄÆ’ descrieÅ£i excelent fiorii premergÄÆ’tori unei relaÅ£ii, dar presupun cÄÆ’ nu e o suprizÄÆ’ faptul cÄÆ’ relaÅ£iile evolueazÄÆ’ ÅŸi aceÅŸti fiori se transformÄÆ’. DacÄÆ’ cumnatul Dvs. dispare, sau, dimpotrivÄÆ’, devine partenerul de viaÅ£ÄÆ’ ÅŸi mai târziu veÅ£i încerca aceiaÅŸi fiori pentru altcineva?
Consider cÄÆ’ aveÅ£i nevoie de mai multÄÆ’ introspecÅ£ie si de o lÄÆ’murire mai clarÄÆ’ a ceea ce vÄÆ’ doriÅ£i, punând valorile Dvs. lângÄÆ’ consecinÅ£ele previzibile, dupÄÆ’ care puteÅ£i acÅ£iona în consecinÅ£ÄÆ’. Åži, apropo: planurile de viitor nu leagÄÆ’ doi parteneri decât atunci cand ei rezoneazÄÆ’ foarte bine în prezent.
Cu respect,
A.D.
18.11.2009, 14:42Maria Dragut
Un lucru ar trebui sa stii: in viata nu le putem avea pe toate. Nici nu cred ca-i iubire ceea ce ti se intimpla, ci mai degraba o pasiune bolnavicioasa pentru cine nu trebuie. Atita timp cind totul se intimpla in mintea ta, parerea mea e ca sfatul unui psiholog ti-ar fi de un real folos. Daca tot ai atita imaginatie,foloseste-o si vezi cam ce-ai declansa in momentul in care ai scoate la suprafata ceea ce-ti macina gindurile. Eu, sincer nu inteleg aceste framintari si faptul ca te chinui. Corect ar fi sa divortezi, sa meditezi o vreme la ceea ce-ti doresti cu adevarat si, daca-l vrei pe Pavel asa cum spui...ce te-ar mai impiedica?
18.11.2009, 21:09Eliza Romanescu
Catre Cezar Scriba: Da, am citit articolul si nu am raspuns, pentru ca imi este scarba de acest fel de "drame".
As prefera sa nu ma casatoresc niciodata, decat sa vad ca partenerul flirteaza sau ma inseala fara ca eu sa stiu.
22.11.2009, 07:29Sebastian Mocanu
E trist atunci cand un suflet moare, mai ales de dorul altui suflet
E trist cand un suflet isi cere dreptul la iubire, iar regulile morale si sociale ii pun pumnul in gura
Regulile morale , care ne indeamna sa ne pastram familiile, nu stiu ce inseamna sufletul omului. Ele sunt dure, reci, nemiloase. Ele condamna inainte de a judeca. Inainte de a cunoaste si motivul (sau mobilul, cum spun unii)
Ceea ce pentru unii inseamna adulter, pentru altii inseamna doar implinirea unor dorinte ascunse, de a iubi si de a fi iubit, si asta nu pentru ca asa te-ai legat in fata ofiterului starii civile, ci pentru ca asa simti ...
23.11.2009, 07:30Bekerman Ghizi
Draga mea, incerc sa ma pun in pielea ta dar nu-i usor. Am avut si eu citeva relatii (scurte) extraconjugale. Deh, se intimpla. Din fericire eu si cu sotul meu discutaseram despre "chimia" care se intimpla intre doua persoane fara sa iti impui, si ca vrei sa recunosti sau nu, sentimentul e acolo si nu m-am simtit asa de vinovata. Mi-a fost destul de usor sa trec peste aventuri pentru ca s-au intimplat departe de casa si-au insemnat doar cite un weekend de nebunii. Mi-am amintit cu placere ce bine m-am simtit si ce rasfatata am fost, dar sunt fericita si nu mi-as dori sa am o alta viata decit pe cea pe care o am cu sotul si copiii nostri. Cred insa cu tarie ca viata e atit de scurta ca merita sa fii fericit cu orice pret si sa-ti oferi din cind in cind "cireasa de pe tort". Nu sunt mindra de "cuceririle" mele, prieteni de familie sau sotul prietenei, etc... dar asta e. Eu l-as lua pe Pavel pe munte pentru un weekend si la primul popas i-as spune ce simt pentru el. Dupa aia Dumnezeu cu mila. Cu siguranta as da friu liber sentimentelor mele daca el m-ar incuraja. Daca nu, i-as spune mai in gluma mai in serios ca sper sa nu mi-l fi transformat in dusman dar a trebuit sa ma usurez de ceea ce simteam pentru el, si ia uite ca deja ma simt mai bine si hai sa ne continuam drumetia. In cazul in care sentimentele sunt reciproce nu as face insa nici un legamint. Probabil ca nu v-ar fi usor sa traiti fericiti tu si Pavel daca ati hotari sa plecati departe de lumea care va cunoaste. Realistic vorbind, dragostea asta cu fluturasi prin stomac nu tine o vesnicie. Sper insa ca odata ce ati pus mina pe fructul interzis sa nu vi se mai para la fel de magic nici unuia si sa poti fi fericita alaturi de Petrica si Mihnea. Sau... nu-ti mai alimenta fanteziile si incearca sa-ti traiesti viata de dinainte de a-l fi intilnit pe Pavel. Iti doresc multa bafta si daca vrei sa mai "vorbim" poti sa-mi scrii pe miha70@hotmail.com. Stiu cum e sa trebuiasca sa impartasesti cuiva ceea ce simti. Ajuta enorm!
24.11.2009, 14:14Liliana Sava
Tocmai deoarece stiu cat iti este de greu sa faci fata trairilor tale si iti inteleg drama voi incerca sa te ajut cu niste "unelte" (tools- apropo de meserie) pe care daca le vei folosi sau nu depinde numai de tine:
1. Practicarea Rugaciunii Inimii, cred ca nu intamplator gasesti chiar in acest numar un articol. Aceasta Rugaciune o poti rosti cu precadere cand trebuie sa faci fata prezentei cumnatului tau, te va ajuta sa nu te pierzi, te poti informa despre ea din revista si de pe net.
2. Psalmul 50(51) Miluieste-ma Dumnezeule dupa mila ta..., foarte puternic si ajutator.
3. Un pelerinaj la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop, in 28.11.09 se implinesc 20 de ani de la adormirea in Domnul. Vei gasi in revista articole minunate despre Parinte, unul chiar in numarul curent.
4. Acatistul Santului Nectarie a carui moaste se gasesc la Manastirea Radu Voda din Buc. - marturii extraordinare publicate in F.As., gasesti acatistul si pe net.
5. O poveste de viata extraordinara, din care poti invata multe - Floare de cicoare - publicata la Asul de inima in numarul 827, te sfatuiesc s-o citesti de mai multe ori.
6. Cartile lui Eckhart Tolle - Puterea prezentului, Un pamant nou.
7. Paulo Coelho - Jurnalul unui mag.
Draga Gabriela ma limitez la acestea sapte cu speranta ca-ti vor fi de ajutor pentru a face fata vietii de zi cu zi si in timp sa te ajute sa iei cea mai buna decizie. Doamne-ajuta!
10.12.2009, 15:43Siberius Alexa
E uimitor sa constat ca toti antevorbitorii mei(sfatuitori) cu tine in frunte fac apologia DREPTULUI LA FERICIRE dar si doar al TAU, excluzand din aceasta ecuatie elementul cheie si anume MIHNEA. Presupun ca el nu a fost intrebat daca vrea sa-i spuna tata unchiului sau si sa-si vada tatal biologic de cateva ori pe luna sau chiar de cateva ori pe an. Da-mi voie sa-ti spun si sa ma ierti dar esti un munte de EGOISM iar cei care te sfatuiesc sa-ti satisfaci EU-L tau in defavoarea copilului sper sa nu ajunga in situatia de a alege intre fericirea lor si a copiilor lor caci se stie deja perdantul.Atata timp cat TU ai decis sa ai un copil cu un barbat pe care nu-l iubesti si care din "intamplare" este si sotul tau,avand libertatea de a alege intre a-l concepe sau nu pe Mihnea,nu cred ca te poti lamenta.Din momentul acela ai incetat a fi un om "liber",egoist,iresponsabil si ai devenit MAMA adica exact opusul acelor "calitati".(Eu ca tata nu am sa traiesc vreodata sentimentul acela sublim de a da Viata unui suflet ) Din acel moment nu mai exista EU ci doar NOI(fac abstractie de faptul ca NOI era deja din momentul in care ai spus DA in fata lui DZEU sotului tau).Atata timp cat sotul tau este om de casa,va iubeste ,va asculta, va intelege unde este problema?!! Ai grija GABRIELA si nu arunca pe "fereastra" sufletului tau un barbat care poate chiar te iubeste si un copil care nu a cerut sa vina pe lume dar care poate cere sa creasca fericit cu parintii sai. Alex. P.S.Crede-ma ca stiu ce inseamna sa cresti fara tata(a trebuit sa plec de acasa de la 14 ani spre binele meu si al mamei mele)IARTA-MA daca mi-am permis prea multe dar asa sunt eu mai patimas.Nu ti-ar strica deloc sa stai de vorba cu un preot care sa te faca sa vezi mai clar rostul nostru pe acest pamant si prioritatile pe care le avem in aceasta viata.