Loredana Groza - "Am vrut sa vad cum e visul american"

In aceasta toamna ploioasa si rece din cale afara, stam de vorba cu Loredana, despre zilele fierbinti de vara, care i-au umplut sacii de roade la anotimpul culesului. Un jurnal, nu de vacanta, ci de lucru, pagina dupa pagina, ale caror intelesuri se decanteaza abia acum, cand motoarele nu mai sunt turate la maximum

"Pe 11 iunie, am implinit 39 de ani"

- Ce bine e toamna, cand afara ninge in octombrie, sa stai acasa, la cald, cu hambarele pline. Daca ar fi sa ne citesti din jurnalul acestei veri, care ar fi cele mai importante file?

- Am avut o vara asa de plina, ca-mi pare, asa cum ii spuneam deunazi unui prieten, ca am trait in trei luni cat altii intr-un an. Firul rosu al intamplarilor incepe cu 11 iunie, ziua cand am implinit 39 de ani (nu-i simt, credeti-ma) cu lansarea albumului "Sundance" (primul meu album in limba engleza) si cu prima mea carte, "Sexting", ajunsa deja un best-seller.

- Povesteste putin despre albumul pe care l-ai compus si l-ai produs in America, in orasul tau de suflet, orasul care nu doarme niciodata: New York.

- E primul meu album in limba engleza, e un pariu pe care l-am pus cu mine insami. N-as fi visat sa fac asta acum douazeci de ani, nici chiar acum cincisprezece, sau zece ani. De ce? Pentru ca am avut multa vreme complexul fetei de provincie, crescuta intr-un targusor moldovenesc din Romania, in Europa de Est ("lumea a treia", cum suntem categorisiti daca ne indepartam prea tare de casa). Un complex pe care il au, de altfel, toate generatiile crescute si educate in vechiul sistem: cu totii am fost, fata in fata cu lumea occidentala, complexati si inhibati de originile noastre. Ceea ce nu mi se pare corect, pentru ca romanul nu e mai prost decat altii din alte neamuri, din contra.

- Cum de ai scapat de aceste complexe?

- Mi-am zis ca aceasta imagine nu o putem schimba decat prin puterea exemplului personal. Incepand aceasta aventura americana, am facut un sondaj in subconstientul meu si mi-am dat seama ca nu sunt chiar "naspa", si ca spiritul romanesc, in care ma recunosc, e unul extrem de original, de inventiv, de creativ. Asa ca mi-am lasat la usa studioului toate aceste complexe, am intrat inauntru si am comunicat cu niste muzicieni care sunt, fiecare in parte, legende vii ale show-biz-ului de peste Ocean, sau producatori ai unor mari vedete ale genului. Pentru mine, a scoate un album cu ei a fost o experienta care m-a dus la un alt nivel de acumulare profesionala si spirituala, daca vreti. M-a facut sa vad muzica, lumea, si absolut tot ceea ce e legat de performanta dintr-un alt punct de vedere, global si exhaustiv. Sunt momente de criza in studio, pe care le traverseaza oricine, indiferent ca vine din fundul Onestiului, ca mine, sau ca traieste in buricul New York-ului. Momente in care ti se pare ca nu poti sa treci peste un anumit prag de inspiratie, pentru ca intervin oboseala, tensiunea, sau complexele de care vorbeam. Realizarea acestui album a fost ca o aducere pe lume. Albumul l-am scris, l-am orchestrat acolo, l-am masterizat acolo, l-am mixat cu un super-inginer de sunet, 90 la suta l-am lucrat acolo, am vrut sa vad cum e "visul american". Si pot sa spun ca acest album are un sunet de care sunt foarte mandra, si in afara de faptul ca am venit cu o abordare interesanta a muzicii de dans, imi plac si povestile melodiilor, care sunt putin filosofice si autobiografice. In carticica ce insoteste albumul, am scris chiar povestea acestor cantece. Au fost momente magice, care m-au provocat sa le compun, am simtit nevoia sa le transmit prin muzica si sa gasesc cuvintele cele mai potrivite, in asa fel ca mesajul sa fie retinut de ascultatori. Am avut o serie de colaboratori extraordinari, care s-au pus la dispozitia mea, in cele doua studiouri in care am lucrat, o echipa intreaga de prieteni de acolo, din New York, care m-au sustinut si m-au inspirat. Ceea ce am descoperit este faptul ca pot sa scriu in limba engleza, si este un inceput pe care pot sa-l dezvolt si sa-l aduc spre performanta, daca totul o sa fie asa cum visez.

- Cum arata o inregistrare in studio?

- Magia e asta: te asezi in fata microfonului, respectiv a instrumentelor, incepi de la un "beat" (ritm) si ajungi la un cantec pe care nimeni nu si l-ar fi imaginat. Sunt zile in care dai gata trei cantece, sau in care nu poti scrie decat un refren. Totul e sa auzi si sa ai sufletul deschis. Si sa nu ai prejudecati, pentru ca atunci cand intri in studio si-ti e teama sa fii sincer, nu-ti iese nimic. Totul vine de acolo, de sus, din "arhiva" muzicala a lui Dumnezeu, intr-o masura pe care noi nu putem sa o controlam. Ea e acolo, in eter, gata scrisa, trebuie numai sa o auzim si sa o rescriem pentru semenii nostri. Antrenamentul meu si, cred, al tuturor creatorilor de muzica, de literatura, de arta plastica, este de a-mi acorda frecventele sufletesti cu cele ale acestei muzici universale, care e in jurul nostru in fiecare secunda.

Fara rutina, fara tabieturi!

- A fost, deci, o vara fara vacanta. Ai nostalgia anilor cand ai reusit sa calatoresti spre spatii exotice?

- Da, nostalgia Braziliei, de anul trecut, ultima mea mare vacanta, in care am fost cu familia si ne-am simtit ca in paradis. Plaja, apa, mancarea, muzica lor, totul a fost irezistibil. Dar sunt norocoasa. Eu calatoresc mult si turneele sau drumurile pe care le fac pentru inregistrari sunt, si ele, un soi de mini-vacante. O iesire din rutina de zi cu zi. Desi pentru mine cuvantul "rutina" nu prea are inteles, si nici cuvantul "tabieturi". Ma uit cu jind, cateodata, la oamenii "asezati". Viata lor imi pare mult mai simplu organizata. Isi pun papucii in fata patului, pe partea stanga, de fiecare data, in acelasi loc... Dar daca mie mi-e dat sa mi-i pun, de cele mai multe ori, in fata altui pat, din alt si alt hotel, ce sa fac?... N-apuc sa-mi creez tabieturi, si poate asta imi da posibilitatea de a improviza tot timpul, atat in viata, cat mai ales pe scena. Eu nu zic ca nu trebuie sa ai reguli in viata, si principii in primul rand, dar nu trebuie sa-ti ingradesti imaginatia, trebuie sa ramai liber inlauntrul tau, sa nu-ti impanezi zilele cu reguli. Si chiar daca esti ordonat si ti-ai pus dintotdeauna sosetele negre la sosete negre si sosetele albe la cele albe, intr-o zi, eu cred ca trebuie sa le mai si amesteci, ca sa mai iesi din "pattern", din regula... "Step out of the box" spun americanii, "iesi afara din cutie" (propria viata). Privind in jur, poti descoperi lucruri foaaarte interesante. Poti gasi raspunsuri ce pareau imposibil de gasit, dar care, in fapt, erau extrem de simple, dar nu le vedeam, doar pentru ca aveam o viziune limitata. Copacii pe care nu-i vezi din cauza padurii.

"Vacantele mele sunt pe scena"

- Cu atata dedicatie profesionala, poate nici nu mai ai chef de vacante de vara...

- Intr-adevar, vacantele mele sunt pe scena, acolo ma simt ca pestele in apa, inot in toate stilurile, ca intr-un ocean. In afara scenei, nu ma simt intotdeauna chiar asa de in largul meu. Am de depasit o multime de stangacii sau de lectii neinvatate: cum sa-ti cresti copilul, cum sa-ti petreci mai mult timp cu familia, cum se pun muraturile, cum sa fii cumsecade cu vecinii, sa nu sari calul indiferent unde te gasesti, sa-ti stii masura vorbelor si a gesturilor. Pe scena fac ce vreau! Ies de sub orice control. Libera cu adevarat.

- Si nici macar nu ai nevoie de stimulente pentru asta...

- Nu, nu. Dimpotriva, am prea multa energie! Adrenalina imi creste imediat. Daca am in fata un public care sa fie pe aceeasi frecventa cu mine, reusita e garantata: numarul magic imi va iesi, mai ceva ca lui David Copperfield. In sensul asta, un concert extraordinar de frumos a fost in Austria, la Linz, Capitala Culturala Europeana de anul acesta. Am participat la Festivalul Dunarii, devenit deja o traditie. 90 la suta din repertoriu l-am cantat in romaneste, si publicul, austriac si elvetian, a cantat alaturi de noi. Toti artistii din tarile dunarene am fost cazati pe un vapor luxos de croaziera. A fost incredibil de frumos.

- Putina lume stie ca ai participat in calitate de compozitoare, de data asta, la partitura muzicala a serialului "Aniela"...

- Da, este vorba despre genericul muzical de la noua productie Acasa, serialul de epoca "Aniela". Am lucrat aproape jumatate de an la el, a fost mult mai complicat decat la "Regina" si "Inima de tigan", pentru ca m-am inspirat dintr-o tema preclasica si a trebuit sa scriu aranjamentul si partitura pentru aproape fiecare instrument de orchestra simfonica. Faptul ca am facut vioara in copilarie m-a ajutat foarte mult acum. Am inregistrat vocile cu Adela Popescu si Ana Mirescu, aceasta din urma fiind soprana la Opera Nationala. Versurile le-a semnat Florin Busuioc, cu care fac echipa de multi ani, la genericele pentru filme.

La Paris, ca pe zidul mortii

- Nu putea sa treaca vara, fara sa calci pe la Paris!... Ce-ai facut acolo? Shopping pe Champs Elisees?

- Nu, deloc. Dupa festivalul de la Callatis, unde am avut un recital grozav (am vazut in public sute de copii si adolescenti care imi stiau cantece lansate acum douazeci de ani, ca "Zapada palmei tale", de exemplu), am fugit o saptamana la Paris. Nu pentru "relache", ci pentru a filma primul meu videoclip de pe albumul "Sundance", pentru piesa "Like a Rock Star". Doua zile si doua nopti am filmat incontinuu, a fost o alergatura ca la zidul mortii. Ultimele zece minute de filmare ale acestui clip erau cu mine foarte "stylish", eleganta, machiata si imbracata precum Catherine Deneuve, la volanul unei masini decapotabile MG din anii 50, invartindu-ma in jurul rondului de la Place Concorde. Era tarziu, in noapte, eram obosita, luminile Parisului imi scoteau ochii si, ca sa invart volanul si sa schimb vitezele imi trebuiau muschi de otel. Tanarul regizor francez al videoclipului a inchipuit o poveste, nu cu lame, tinte, taiat de vene, supradoze si chitare sparte (cum ar fi crezut oricine ar fi auzit de "rock star"), ci o parabola extrem de interesanta in raport cu cantecul si cu mesajul versurilor, un film in alb-negru, in stilul curentului nouvelle-vague al filmelor frantuzesti si italienesti cu Brigitte Bardot, Catherine Deneuve si Marcello Mastroiani. Chitara de la refren e memorabila, la inregistrarea ei am colaborat cu chitaristul de la "Aerosmith", Alex DeCarvallo, rap-ul e facut de "Ancient Family", un prieten de-al meu de la New York, foarte "funny". Cand s-au terminat filmarile, cum spuneam, si m-am oprit din invartitul acela in cerc cu masina, ca soricelul care nu se mai poate opri din invartit pe rotita lui, mi-am dat seama ca-mi lipseste valiza cu toate schimburile cu care venisem din "Romanica": o uitasem in fata Salii Olympia, unde filmasem cu trei ore inainte. Cand ne-am dat seama unde e si am ajuns la "locul crimei", politia era deja acolo, hainele mele "McQuinn" si pantofii de firma erau aruncate in stanga si-n dreapta, iar valiza o scanau si se pregateau s-o detoneze. "Asta era, de fapt, finalul clipului", i-am zis regizorului.

- La inceputul lui septembrie ai aparut pe scena Cerbului de Aur, in seara galei de premiere, in deschiderea recitalului fabulosului chitarist Steve Vai.

- Era frig si o ploaie torentiala, dar Piata Sfatului era plina. Scena avea portiuni alunecoase, eu eram cu tocuri inalte, publicul era intepenit de frig, iar eu a trebuit sa-i "incalzesc" sufleteste. Surpriza pe care le-am oferit-o a fost ca am reusit sa-l conving pe Joleen Turner, fostul solist de la Deep Purple, actualul solist de la "Over the Rainbow", aflat in turneu in Bulgaria, cu care inregistrasem in New York piesa "Heaven" pentru Reality Show, sa vina la Brasov, ca sa lansam aceasta piesa in Romania, la festivalul "Cerbul de Aur". Si nu era ocazie mai nimerita. A venit pe scena, dupa un drum de mai multe ore cu masina (avion nu avea de acolo), am cantat din prima piesa, publicului nu-i venea sa creada ca are in fata sa o legenda rock, am vazut oameni plangand si intinzandu-se sa-l atinga, totul a iesit minunat. Dupa noi a urmat Steve Vai, publicul era deja bine incalzit si "vrajile" aruncate...

- Esti o vrajitoare!... Vocea poate fi o arma de seductie si de cucerire...

- Cam despre asta va fi urmatoarea mea carte, despre puterea muzicii si a vocii, a glasului, a vibratiilor, care are legatura cu orice parte a trupului nostru. Trebuie sa gasesc ecuatia care sa le uneasca...

- Stiu ca-ti placea matematica.

- Ei bine, trebuie sa ma apuc din nou de integrale!...

O familie cu visurile implinite

- Te-am auzit cantand moldoveneste, in studio, inaintea intalnirii noastre. E cumva un tribut adus zonei tale natale?

- Imi place foarte mult muzica moldoveneasca, o gasesc foarte tare, e muzica de dans, la refren cantaretele imita "trompetaca". Mama, care a vrut tare mult, cand era tanara, sa ajunga cantareata de muzica populara, sa mearga la "Floarea din gradina", n-a avut sansa asta, a ramas invatatoare. Anul acesta a dorit ca, de ziua mea, sa-mi faca un dar special: sa inregistreze pentru mine un album de muzica populara. S-a dus pe ascuns la studioul lui Jolt Kerestely, dar n-a putut sa tina secretul prea mult timp, asa ca pana la urma piesele le-am finalizat impreuna si albumul il vom lansa curand. Mama m-a invatat sa cant si o sa descoperiti pe acest album ca vocile noastre seamana ca doua picaturi de apa. Tata mi-a transmis harul de a compune, el scrie poezie si povesti pentru copii, a publicat chiar in anii din urma, doua volume. Fratele meu, Cristi, e profesor, dar pasiunea lui a fost, de mic copil, fotbalul. Pentru ca a purtat ochelari inca din copilarie, nu a putut juca, dar acum doi ani, si-a luat inima in dinti si s-a inscris in echipa artistilor si-si implineste visul: a fost declarat cel mai bun fundas din lume la categoria sa si e foarte fericit. Asa ca, ma bucur sa fiu alaturi de cei din familia mea, atunci cand fiecare din ei isi implineste un vis mai vechi, si nu pentru ca as fi intervenit eu pentru asta. Ei sunt un exemplu pentru toti oamenii care cred ca visurile lor de demult nu se mai pot implini. Si mai e si fiica mea, Elena, de unsprezece ani, care era fan Beatles, pana a murit Michael Jackson. Le stia absolut toate cantecele si orice rasuflare inregistrata de-a lui John Lennon ori Paul McCartney. Eram in America in ziua cand a murit Michael (am avut si semne ca moare, ca se intampla ceva cu el) si, cand m-am intors, fata mea era deja imbracata ca Michael, invatase pasii de dans "moon walk", piruetele si asculta la nebunie muzica lui.

- E fanul tau cel mai fidel...

- Al meu si al lui Michael Jackson, cum iti spun. Pe mine ma urmareste in tot ceea ce fac, e ca umbra mea. Se machiaza singura, tot asa ca mine, din cateva trasaturi. Are o frumusete stranie, seamana cu Liv Tyler. Au inceput sa-i creasca sanii si e o sarabanda de hormoni in capul ei, sunt intr-o alta lume fetele la varsta pubertatii. Si are un umor... "extraterestru". Ca sa nu mai spun ca are si niste capacitati extrasenzoriale si un magnetism incredibil: ridica cu palma intinsa tot felul de obiecte metalice, unele foarte grele. Invata totul foarte repede, nu stiu cum poate asimila atat de rapid, e ca un burete. Am stat cu ea cateva zile la mare, eu avand concerte seara, dar si-a luat si prietenele cu ea. Pentru ca, nu-i asa, degeaba esti cu mama, daca nu esti si cu gasca!...

- Te-ai implicat, printr-un concert umanitar, si in cauza Fundatiei "Inocentii", pentru a ajuta mamele fara posibilitati materiale sa-si pastreze copiii si sa nu si-i mai abandoneze in maternitati.

- Din nefericire, acest concert mi-a dat prilejul sa fiu dezamagita de colegii de scena pe care i-am invitat, care au spus ca vin si apoi si-au anulat aparitia in ultimul moment, gasind altceva mai bun (mai profitabil!) de facut! E foarte greu sa gasesti oameni carora chiar sa le pese. Mai multa deschidere si sustinere am gasit la oamenii simpli, decat la oamenii cu bani. Romanii mai au inca de invatat la capitolul "altruism" si "voluntariat". Ti se rupe sufletul sa-i vezi pe acesti copii atat de mici lasati singuri, fara sa aiba parte de nici cea mai mica mangaiere, fara pampers sau lapte praf. Ma bate chiar gandul sa infiez pe unul dintre ei. Ma voi consulta cu familia mea in aceasta idee.

- Ai o lista cu "de facut" pentru toamna asta?

- Nu se poate altfel! Rolul "Mimi", in serialul "Aniela", noul album pop-dance cu DJ Lacratte, cu care am avut deja cateva concerte si in Romania, un alt album la care lucrez cu Joleen Turner si Alex DeCarvallo, cu tenta mai clasica, tot in limba engleza. Si inca ceva, subliniat cu rosu: in toamna aceasta, mi-am propus sa simt poezia casei mele, sa stau in gradina, printre straturile de flori cu miros amarui: crizanteme in toate culorile, tufanele, sa insir gutui pe pervazul geamului si, eventual, sa amestec in pelteaua cu care mama va umple de arome bucataria.