50 de ani de cantari: Sofia Vicoveanca - "Oricat de bine mi-ar merge, imi umplu inima cu rugaciuni"

Sa-i spui "Doamna", "Regina" cantecului popular romanesc? E prea putin. Bucovineanca cea frumoasa si subtire ca trestia face parte din sufletul fiecaruia dintre noi, iar acolo nu exista grade de comparatie. Vocea ei rascolitoare si ampla, prezenta ei distinsa si austera au facut si vor face istorie. La multi ani!

Retete contra uratului

- Artistii scenei obisnuiesc sa-si sarbatoreasca public aniversarile, prin concerte. Dar dumneavoastra ati fost intotdeauna altfel decat ceilalti. La 50 de ani de fratie cu cantecul popular romanesc, nu era potrivit un spectacol omagial, Sofia Vicoveanca?

- Am refuzat sa mi se organizeze un asemenea spectacol omagial pentru ca, oricat m-as stradui, n-as putea sa-i invit pe toti slujitorii cantecului popular romanesc, din toate zonele folclorice, din generatia mea sau mai tineri. Si-apoi, toti cei care ar fi fost invitati s-ar fi simtit datori sa ma ridice in slavile cerului pentru ce am facut eu in cincizeci de ani de cantec, sa ma laude si sa ma pretuiasca in fata publicului. Nu ca ar fi fost cuvinte desarte, dar eu stiu ca omul e facut si din parti luminoase, si din parti de umbra. M-am gandit ca sunt la capat de drum si nu vreau sa supar pe nimeni. Am invatat lectia modestiei de mica si, nici acum, dupa atatia ani de succese, eu nu pot duce dupa mine, ca pe o trena grea, asa cuvinte mari! Dar n-am vrut sa las sa treaca aceasta aniversare, fara sa o marchez intr-un fel. Tot prin munca! Si am scos la lumina un nou material muzical, cu piese inedite, doine, balade, cantece de joc, cantece de dragoste si un cantec de leagan. Si pentru ca eu cochetez de multa vreme cu poezia si cu desenul in creion, am lansat o noua carte, intitulata "Taine intr-adanc pastrate". Aceasta cuprinde si o parte de proza, fragmente de jurnal personal, amintiri despre momentele in care am simtit cum mana Celui de Sus imi deschide si-mi lumineaza drumul vietii si-al cantecului. De exemplu, un moment extraordinar a fost pentru mine venirea pe lume a pruncului meu, Vlad, care mi-a schimbat destinul: glasul meu a coborat cu o terta. De asemenea, intalnirea mea cu publicul din Basarabia, inainte de momentul 1989, este incarcata de o emotie care m-a marcat pentru totdeauna. Expeditiile mele din tinerete pentru a cauta cantece noi, prin satele bucovinene, sunt, si ele, pline de neprevazut, de umor amar: intr-un catun de gospodari prin care bantuisera, ca niste spectre ale dezastrului, saptamani la rand, inaintea mea, activisti de partid care voiau sa-i convinga pe oameni sa se inscrie la colectiv, am gasit ulitele pustii si pe locuitori baricadati in case, crezand ca am venit si eu, ca si cei dinainte, sa le mai iau ceva din ograzi. Am notat toate astea la vremea lor, cu entuziasmul varstei sau cu frustrarile epocii in care traiam, fara gandul ca vor vedea, vreodata, lumina tiparului. Scrisul este pentru mine obisnuinta zilnica de a-mi nota gandurile, pentru a nu lasa uratul si singuratatea sa-mi bata la usa.

Fetisoara din Vicov

- La ce visati in urma cu 50 de ani, cand ati pasit prima oara pe scena?

- Eram o fetisoara modesta din Vicov, dintr-o familie de refugiati din nordul Bucovinei, de pe langa Storojinet, cu tatal inchis ani lungi in lagar, in Rusia, si care ducea in traistuta ei toate sperantele de a reusi in cantec, toata increderea in puterea ei, asa firava cum era, de a muta muntii din loc, atunci cand isi punea in minte si, mai ales, toata credinta in Dumnezeu, care-i umplea inima, asa dupa cum fusese invatata de-acasa. Era in 1 octombrie 1959, si am cantat "Suna codrule din frunza", un cantec pe care-l auzisem de la niste batrani din partea Campulungului Moldovenesc.Cu cantecul acesta am fost admisa solista, dupa ce activasem ceva vreme ca si corista, in Ansamblul "Ciprian Porumbescu" din Suceava, care a aniversat, si el, de curand, 55 de ani de la infiintare. Au trecut anii ca gandul! Dar cu toate succesele obtinute, am ramas in sufletul meu fata simpla de la tara, provenita dintr-un neam foarte harnic si foarte demn, cu un cult pentru munca. Iar eu, daca am acumulat ceva, atunci acelea sunt un repertoriu si un stil interpretativ. Pentru repertoriu am muncit mult, batand satele, vorbind cu batranii, adunand un material urias si foarte pretios. In ce priveste infatisarea, fiindca nu m-am stiut o frumoasa, am descoperit, pas cu pas, ca frumusetea este compusa din mai multe fatete: din felul de a vorbi, de a privi, de a pasi, din frumusetea sufletului, din bun si frumos simt. Acesta e un gen de frumusete pe cale de disparitie, pe care nu se mai pune prea mult pret. Sunt singura de opt ani si jumatate, sotul meu s-a dus pe ceea lume, dar ma straduiesc sa fac singuratatea aceasta mai blanda. Ma ajuta foarte mult cantecul si straduinta mea de a fi in continuare la inaltimea asteptarilor publicului.

- Care vi se pare ca e cel mai important lucru pe care l-ati invatat in acesti 50 de ani de slujire a scenei si a publicului?

- Politica mea a fost una: sa aduc la lumina cantecul curat, sa pastrez traditia adevarata. Eu nu am cantece scrise din creion! Publicul te simte imediat daca nu apari sincer pe scena, cu tot sufletul dinaintea sa. Rasplata pentru aceasta daruire si sinceritate este, la randul ei, coplesitoare: nu cuteaza, de multe ori, sa te atinga cu mana, ci te imbratiseaza cu privirea, o imbratisare de o caldura si o energie inimaginabile. Dar ca sa ii castigi increderea, sa-l convingi ca meriti atentia lui si sa ajungi sa fii rasfatat astfel, trebuie sa muncesti foarte mult. Cararea noastra, a artistilor confirmati, nu e intotdeauna presarata cu flori, iar viata te incearca mereu. Iata, acum, criza aceasta scoate la suprafata pleava, oameni fara cuvant, plini de minciuna si prefacatorie.Cu unii dintr-acestia, in chip de impresari si producatori de spectacole, se intalnesc multi interpreti de muzica populara si sunt inselati amarnic. Sunt trecuti pe afisele spectacolelor pentru a atrage public, apoi nu mai sunt platiti, ori se renunta la ei fara a mai fi anuntati. Eu cred in oameni si-n cuvantul dat, asa am fost educata, in sufletul meu am ramas aceeasi naiva increzatoare in valorile umane. Si oricat de bine mi-ar fi si mi-ar merge, in suflet port mereu grija zilei de maine, iar inima mi-o umplu cu rugaciuni catre Dumnezeu. Fara El, nu poti face nimic in viata ori in profesie.

- Va obliga, in continuare, acest "record" de rezistenta, sau va inchideti agenda si-o puneti in sertar?

- Glasul imi merge inca, fara ajutorul computerului si al aparatelor de sunet! Ma iertati ca ma laud, dar e adevarat, si-i multumesc lui Dumnezeu pentru asta si pentru forta pe care mi-o da. Am spectacole rezervate pana in ianuarie anul viitor, de Revelion sunt "data" inca de-acum doua luni, lansarile de carte sunt alte prilejuri de a ma intalni cu publicul meu. E un val de tineri interpreti frumosi si plini de farmec revarsat pe scena cantecului popular, dar vad cu bucurie ca publicul nu renunta nici la interpretii cu experienta, chiar cu experienta mea, de 50 de ani! E cumplit sa fii dat uitarii, si atunci, din toate puterile, incerc sa nu-i dezamagesc pe cei care ma iubesc.

Toamna la fereastra

- Cum vi se pare toamna aceasta? Va place anotimpul nostalgiei, sau, dimpotriva, va nelinisteste, va aduce noi framantari?

- Am avut o toamna foarte bogata, si cand taranul are de toate in hambar, si noi, cei de la oras, avem ce pune pe masa. La vremea asta imi place sa stau in casuta mea de la Vicov, sa lucrez in gradina, iar dupa ce o strang si-mi pregatesc camara pentru iarna, imi place sa citesc la fereastra, sa vad negura asezandu-se peste coamele dealurilor si ale muntilor din departare, sa aud focul troznind in soba.

- Focul din camin va incalzeste mainile, familia strans unita in jurul dvs. va incalzeste sufletul, iar Dumnezeu si dragostea publicului va incalzesc inima. Sunteti o fiinta plina de caldura, draga noastra doamna Sofia Vicoveanca. Va uram sa aveti inainte ani multi de cantec, ca sa ne daruiti in continuare din caldura si preaplinul sufletului dvs.

- Trebuie sa spun ca aici suntem "tovarasi de arme", pentru ca la fel faceti si dvs., revista "Formula AS". O cumpar numar de numar si, deschizand-o, am acea stare de bine, de armonie, de firesc, de normalitate, dupa care tanjim cu totii. Ma bucur ca nu ati depus armele in timpurile acestea grele, si ma rog la Dumnezeu sa n-o faceti niciodata, pentru ca romanii au nevoie de un astfel de medicament pentru suflet!