Un sofer din Focsani s-a pomenit ca redeschide zona istorica a orasului cand drumul s-a spart sub greutatea masinii si a cazut in beciurile caselor boieresti de odinioara, peste care a turnat asfalt comunismul. Cum au reusit sa toarne asfalt in aer este greu de stiut. Stiinta constructiei in aer au avut-o si cei care au construit o parte din drumul catre Sinaia, caci si acolo strada a luat-o din loc pentru ca nu mai avea pe ce se sprijini. Aici, ca si in cazul altor drumuri si poduri surpate, s-a spus ca apa infiltrata a dizolvat rocile si deconsolidat fundatia pe care se sprijinea constructia. Iar cei care au construit drumurile cu pricina par chiar usor nedumeriti de atatea critici. La urma urmei cad si stanci din peretii muntosi de pe marginea drumurilor si nu s-a plans nimeni de neglijenta constructorilor, nu i-a controlat la contracte si la termene de valabilitate si nici nu le-a intentat procese. De ce s-ar mai plange de vreme ce chiar si in mijlocul Bucurestiului drumurile o iau la vale. Acum cateva zile, un sofer s-a pomenit blocat in circulatie. Nu din cauza eternelor ambuteiaje care au devenit modul obisnuit de a-ti pierde mintile in marile orase, ci din cauza unui drum care s-a rupt pentru ca nu a fost reparat ca lumea de cei care se joaca zilnic cu picamarele prin asfalt. Dar nimic nu intrece catastrofa umanitara de la Ocnele Mari unde, din cauza unei exploatari stupide a zacamintelor de sare din subsolul localitatii, pamantul s-a prabusit cu tot cu case, gradini, livezi si drumuri intr-un crater de peste un hectar. Acum mare parte din localitate seamana cu punctul zero al unui impact cosmic. Oamenii primesc in locul caselor si acareturilor, garsoniere la bloc.
Drumurile construite in ultimele cincinale, mai ales in cele postcomuniste, tind s-o ia la vale, conform modelului economic. Cand se rupe, drumul tradeaza nu doar o anatomie saraca, facuta de ochii lumii, cu economii si ciupeli la cantar, ci si subrezenia si haosul din constructii. Poate de aceea s-a ajuns la concluzia ca, in ceea ce priveste infrastructura, Romania ii va ajunge din urma pe occidentali in urmatorii 300 de ani. Daca occidentalii ar sta pe loc. Or, ei nu si-au construit mii de kilometri de autostrada pentru a sta pe loc. Pentru ca fie nu avem drumuri, fie cele pe care le avem stau sa se prabuseasca, autoritatile din Romania au decis sa faca rute ocolitoare pentru transportul de marfuri sau sa-i oblige pe soferi sa-si incarce masinile in tren, pentru a nu mai strica drumurile. E drept ca in felul acesta una dintre companiile feroviare falimentare, cea de marfa, isi croieste un nou drum catre lumina de la capatul tuturor tunelelor, iar transportul rutier de marfuri nu prea mai are sens. Fireste, aceasta noua isprava nu rezolva problema cu drumurile care se prabusesc. Nu reuseste decat sa scoata incetisor Romania de pe harta comerciala rutiera, fiind preferate, se spune, tot mai mult rutele care trec prin Serbia. Un efect secundar, dar nu mai putin deprimant, este acela ca desi, daca am face socoteala, suntem natia cu cele mai multe tone de asfalt pe cap de locuitor, nu stim pe ce drumuri au fost turnate acestea. Si poate e de inteles de ce oamenii sunt neincrezatori cand e vorba despre programele de vanzari de locuinte construite in perioada postdecembrista, chiar daca, uneori, ofertele par de nerefuzat. Cand vezi cat de putin si prost, cat de pompieristic si iresponsabil sunt carpite drumurile, nu se poate sa nu te gandesti cu o strangere de inima ca si in domeniul constructiei de locuinte piata este ocupata de aceleasi firme care nu stiu sa construiasca decat drumuri care se duc la vale. Poate ca, totusi, in fiecare constructie ar trebui ingropat ceva drag, sa te faca sa tii la ea.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
21.09.2009, 03:30Marcelo-Catalin Leustean
Domnule sa stiti ca am petrecut multe seri impreuna: va ascultam la radio Europa Libera, mi-era foame, frig, speram intr-o minune iar vocea si spusele dumneavoastra imi dadeau speranta.
Cum va place Romania de astazi?
Cand va ascultam la radio nu aveam drept la pasaport, nu stiam cum arata bancnota de 100 de dolari, uitasem gustul salamului de Sibiu, al pastramei, al maslinelor iar portocala ma ametea cu parfumul ei si nu ma induram sa arunc nici coaja, asta in fericitul caz in care capatam vreo una. Traiam insa in tara mea, urma sa termin o facultate unde chiar am invatat si nu asa oricum ci foarte bine, traiam in Romania careia visam sa-i dedic toata energia si in pamantul careia sa ma intorc cand urma sa-mi vina vremea. Nu credeam ca voi ajunge sa plec in exil doar pentru ca viata imi va deveni imposibila in Romania.
Dar iata ca in 2002 a trebuit sa plec acolo de unde v-ati reintors dumneavoastra: in exil.
Am de toate si totusi nu am nimic: nici pamantul pe care calc nu-l simt prietenos. Ma uit la Romania si plang: mai am eu oare vreo sansa sa ma intorc intr-o Romanie normala? Am 40 de ani din care 32 de ani am trait in Romania. Nu am stat pe margine si nu am chibitat in tot acest timp, am cunoscut greul, frigul, foamea, cenzura, saracia, discriminarea, am simtit pe pielea mea ce inseamna sa crezi ca traiesti in democratia originala de dupa 1989 si sa-ti exprimi liber ideile, sa militezi pentru ele, am cunoscut disperarea, neputinta, in sfarsit resemnarea si exilul.
E clar ca Brucan ne-a inselat profetind 20 de ani pana la relansare: poate sunt 20, poate mai multi sau mai putini insa cu siguranta trebuie sa existe un moment de inceput, sa se faca ceva consecvent in acea directie pozitiva pentru a vedea un progres cat de mic in anii care vin.
Din 1989 pana astazi nu am vazut decat tranzitia de la "sarac si curat... un om din popor" la "este indecent sa fii un conducator sarac sau ce-ati vrea sa merg cu Trabantul pe strada si sa mananc salam cu soia?".
Domnule Neculai Constatin Munteanu avem nevoie de vocea dumneavoastra din nou: stiu nu mai sunteti tanar ca atunci insa fostii nomenclaturisti si securisti sunt tot acolo in fruntea Tarii: indecent de bogati, la fel de rau intentionati, la fel de toxici.
Nu stiu cat de vinovat a fost clanul Ceausescu insa sunt convins ca mult mai toxici sunt aceia care l-au sustinut, mai apoi vandut ca ramasi stapani peste tara sa o vandalizeze in 20 de ani mai rau decat migratorii in cateva sute de ani.