Ca sa intelegeti neobisnuita poveste de succes a acestui roman pe care vi-l recomand ca lectura de vacanta, trebuie sa va spun ca in Franta, la inceputul fiecarei toamne, un val urias de carti noi, in special romane, inunda librariile, iar editurile se intrec in a si le promova. In septembrie 2006, cand a aparut la Gallimard "Eleganta ariciului" de cvasinecunoscuta Muriel Barbery, numarul romanelor noi - originale si traduceri - a fost de 683. Mizand pe nume mai rasunatoare sau subiecte mai la moda, editura nu s-a ocupat de popularizarea romanului, tras intr-un prim tiraj de 5000 de exemplare. Ei bine, fara nici o valva mediatica, doar din zvonuri de la om la om, cartea si-a facut singura drum si editura a continuat sa o reimprime pe masura ce se vindea, pana la sfarsitul anului cumparandu-se 76.000 de exemplare. Pe tot parcursul lui 2007, romanul profesoarei de filosofie din Calvados s-a mentinut in fruntea topurilor de librarie din Franta, fenomen ce a atras cereri de traducere si astfel "Eleganta ariciului" a devenit best-seller international, la sfarsitul lui 2008 tirajul insumand 1,3 milioane de exemplare. E de presupus ca anul acesta numarul cartilor vandute va spori inca, odata cu lansarea ecranizarii facute de tanara regizoare Mona Achache, cu o foarte buna actrita de teatru si film, Josiane Balasko, in rolul principal. Cat despre Muriel Barbery, acum in varsta de 40 de ani, succesul neasteptat si averea pe care i-a adus-o acest al doilea roman scris de ea (debutul cu "O lacomie" fusese onorabil si atat) nu i s-au suit deloc la cap. I-au ingaduit doar sa-si paraseasca satul Colleville-sur-Mer unde locuia cu sotul ei psiholog si sa se mute impreuna la... Kyoto (pasiunea ei pentru cultura japoneza se vede clar din cartea ce i-a adus celebritate).
In general, un succes popular de asemenea proportii nu e si un indice de valoare literara in lumea de azi. Drept care am inceput sa citesc "Eleganta ariciului" fara prea mari asteptari. Dar, in ciuda faptului ca personajele principale sunt cam neverosimile, mai curand transmitatoare de idei artistice, filosofice, sociale ale autoarei, lectura m-a prins si chiar m-a emotionat, ceea ce va garantez ca vi se va intampla si dvs. Cele doua voci simetrice pe care se bazeaza constructia epica sunt ale lui Renee Michel, portareasa cincuagenara a unui imobil parizian pentru familii bogate, si a Palomei Josse, mezina de 12 ani a uneia din aceste familii. Ambele au o existenta aparenta, conforma cu viziunea celorlalti despre ele, si una clandestina, datorata inteligentei iesite din comun pe care si-o ascund. Portareasa vaduva, grasa si anodina, cu sort, papuci si motan... e de fapt o autodidacta cu vasta si rafinata cultura, favoritii ei fiind Tolstoi si Proust, Mozart si Purcell, Vermeer si pictorii olandezi de naturi moarte din secolul XVII, cineastul japonez Yasujiro Ozu... Constienta de joasa ei extractie si conditie sociala, de nedepasit din pricina unor traume familiale, Renee isi ascunde si pastreaza doar pentru sine cugetarile si emotiile artistice, observatiile si sentimentele. La celalalt pol, fetita supradotata intelectual Paloma nu-si gaseste locul nici intre tatal parlamentar socialist, mama nevrotica si sora snoaba, nici intre colegii infantili-stupizi, nici in miscarea haotica a lumii. De aceea e decisa sa se sinucida. Ca niste arici vulnerabili, care se apara fara sa lupte, cele doua fiinte camuflate sub aparente inselatoare sfarsesc prin a se intui si descoperi reciproc, gratie unui nou locatar venit in strada Grenelle nr. 7. E vorba de un japonez, Kakuro Ozu, de o sensibilitate, tandrete si intelepciune straine de orice prejudecati. Rarele sale calitati omenesti si intelectuale functioneaza ca un catalizator in reactia de dezvaluire a adevaratei naturi a portaresei si copilului minune, solutionand si povestea. Nu va spun cum. Fiindca in "Eleganta ariciului" nu intriga e importanta, ci modul foarte placut in care ni se comunica idei despre ceea ce ne poate infrumuseta existenta.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
21.08.2009, 07:00Aurelia B
Tocmai am terminat de citit acest roman, multumesc foarte mult pentru recomandare; ca intotdeauna cartile prezentate de d-na Bittel merita sa fie citite. Intr-adevar, nu intriga este importanta in acest volum, ci stilul de o finete si un umor deosebit fac deliciul acestui roman.