CLAUDIU MIRICA - "Parca niciodata n-a fost atata singuratate ca acum"

Un album nostalgic, cu melodii preluate din anii '60, si o alianta muzicala neasteptata cu CATINCA ROMAN, l-au purtat, la vreme de criza, pe valul succesului. "Retro" a devenit o reteta minune

Muzica nascuta din suferinta

- Cand tocmai ne intrebam ce mai faci si pe unde ai disparut, iata-te pe piata cu un nou album muzical: "Retro", care se bucura de un succes iesit din comun. De cand esti asa de nostalgic?

- Da, e multa nostalgie la mijloc. Albumul "Retro" inseamna, de fapt, incercarea mea de a ma vindeca. E un album dedicat parintilor mei, care au incetat din viata acum trei ani. O tragedie care m-a terminat sufleteste, fiindca i-am iubit foarte mult. Si ii mai iubesc si-acum. De asta am si simtit ca trebuie sa fac ceva pentru ei. Asa ca am adunat, de pe discuri vechi de vinil, piesele lor preferate din anii '60-'70, cantate, printre altii, de Margareta Paslaru, Dan Spataru, Anda Calugareanu si Aurelian Andreescu - piese pe care, de altfel, si eu le ascultam cand eram mic, la un pick-up pe care-l mai am si acum. De fapt, am reconstituit viata noastra impreuna. Am reinterpretat piesele, in maniera mea, si in felul acesta a aparut "Retro". In albumul asta suntem eu si parintii mei, vietile noastre, durerea, dar si bucuriile mele de copil.

- Tocmai ai terminat de filmat un videoclip si te afli in faza de montaj la o melodie absolut speciala, "Paroles, Paroles", care aduce in fata publicului un duet inedit: canti impreuna cu Catinca Roman, celebra creatoare de moda.

- Am ajuns la melodia asta tot datorita aplecarii mele asupra muzicii pe care o ascultau parintii mei. Varianta noastra este un cover dupa melodia interpretata de Dalida si Alain Delon, care mi se pare cea mai emotionanta, e impletirea a doua personalitati fascinante. Ideea de a o prelua a aparut insa din intamplare: intr-o seara, stateam cu Catinca la o cafea tarzie si discutam despre muzica de altadata, despre pasiunea noastra comuna pentru Dalida si despre muzica frantuzeasca. Stiam ca de-a lungul timpului au existat mai multi interpreti care au incercat s-o convinga pe Catinca sa canta alaturi de ei, dar ea a refuzat categoric orice propunere de acest gen.Cu toate astea, mi-am luat inima-n dinti (rade) si am spus: "Ce-ar fi sa cantam impreuna?" Automat, mi-a fugit gandul la "Paroles, Paroles". Catinca, luand totul ca pe o gluma, a marsat. Asa am dus-o la sala de repetitii, unde am lucrat piesa ca in joaca. Am decis sa inversam rolurile: eu sa cant cu patetismul lui Dalida si sa-mi asum rolul de victima a unei iubiri nefericite, iar ea sa-si interpreteze partitura cu sarmul lui Alain Delon. Tot ca in gluma, amuzandu-ne, am dus-o apoi in studioul de inregistrari si, in cele din urma, intr-o emisiune la PRO TV. Abia atunci a realizat ce se intamplase. Urma sa interpretam piesa live si, de emotie, cu douazeci de minute inainte, m-a anuntat ca uitase complet versurile. Am plecat val-vartej din studio, ne-am ascuns in masina, am scos versurile si-am repetat. Sincer, in momentul ala, dandu-mi seama ca exista riscul ca intreaga experienta sa se transforme intr-un dezastru total, am intrat si eu in panica. Dar nu m-am tradat, am imbarbatat-o pe Catinca, ne-am intors in studio si, de unde, de neunde, ne-am regasit acea energie extraordinara de la repetitii si totul a iesit foarte bine. Eu si Catinca ne completam excelent, desi banuiesc ca, cu toate ca am terminat de filmat videoclipul, ea tot nu realizeaza ca el chiar va aparea pe posturile de televiziune in septembrie si ca, din acel moment, milioane de oameni vor vedea isprava noastra.

Dezamagirea naste nostalgie

- Spre deosebire de majoritatea artistilor care se plang ca din cauza crizei le-au scazut solicitarile, tu ai agenda plina. Care e secretul?

- Secretul este "Retro". Se dovedeste ca nu numai eu sunt un nostalgic, ci si multi alti oameni. De fapt, intreg mapamondul. Dezamagirea fata de vremurile in care traim este asa de mare, incat lumea cauta consolare in trecut, se identifica mai usor sufleteste cu ce a fost decat cu ce este in prezent. E si cazul melodiilor mele. Acest curent retro, pe care eu incerc sa-l implementez in Romania de aproape un an de zile si care in strainatate are un succes colosal, a inceput sa prinda si la noi.

- Ce sanse crezi ca are industria muzicala romaneasca, in conditiile crizei economice mondiale cu care ne confruntam?

- Eu sper ca aceasta criza sa aiba macar un singur rezultat pozitiv: sa functioneze ca o sita, in care sa ramana lucrurile bune, de calitate. Nadajduiesc ca muzica proasta, de consum, o sa ajunga, in curand, sa nu mai fie cumparata. Cred ca, in sfarsit, a venit momentul ca in Romania sa se asculte si altceva.

- Manelele vor cadea si ele printre ochiurile sitei?

- Din nefericire, cred ca mahalaua din Romania se extinde.Aceasta ar fi exceptia de la regula la care visez eu. Probabil ca de manele nu vom scapa. Genul acesta a depasit de mult limita familiilor rrome si a prins minunat si la romani. Noi, ceilalti artisti, care avem ceva de spus, nu putem decat sa ne luptam sa incapem si noi pe langa cohortele de manelisti. Evident, publicul nostru este diferit. Cred ca persoanele care ma asculta pe mine, de exemplu, au ceva in cap, au un suflet - hai sa spunem! - mai rafinat, sunt oameni care prefera sa se ascunda in casa si sa asculte muzica in casti, ca sa nu-si deranjeze vecinii, sunt oameni carora le place sa traiasca prin povesti, prin vis, dar cu decenta si cu bun simt. In sensul asta, pe mine nu criza ma sperie, ci dezumanizarea si vulgaritatea care au devenit omniprezente in viata noastra. Din acest motiv, mi-am inventat o insulita a mea, pe care imi primesc numai prietenii adevarati, putini la numar. Un loc unde liantul dintre oameni sa fie respectul si dragostea. Am din ce in ce mai pregnant tendinta de a ma izola de lumea mult prea murdara, mult prea agresiva, mult prea insensibila, mult prea pragmatica, mult prea marsava, mult prea lipsita de un minimum de bune maniere. Cred ca oamenii sunt, in general, din ce in ce mai frustrati, nu mai stiu sa iubeasca adevarat, incep sa se inchida in ei, sa nu mai comunice, sa se dusmaneasca... Parca niciodata n-a fost atata singuratate ca acum. Mi se pare ca traim sfarsitul unei ere, al unui timp aparent imbatranit. Nu pot decat sa sper ca, pana la urma, vom reveni la idealurile pline de candoare "flower-power".

Vise depasite

- Slava Domnului ca pe tine criza te-a prins cu casa de la "tara" terminata ...

- Adevarat, dar din nefericire, caminul pe care trebuia sa il adaposteasca s-a naruit. Am terminat casa, dar am terminat si relatia sentimentala care ar fi trebuit sa dea caldura acelui camin. Am iubit foarte mult, mi-am dorit foarte mult o familie, dar, din pacate, vad ca aceste vise sunt depasite, nu se mai poarta. In naivitatea mea, am sperat cu tot sufletul sa traiesc fericit, pana la adanci batraneti, alaturi de acea femeie, dar focul cuplului nostru s-a consumat in doar trei ani. Am trait profund socul despartirii. Mi-am lins insa ranile si acum mi se pare ca parca am inceput din nou sa cred in vise frumoase, intr-o iubire implinita. Asadar, casa de la tara nu-mi mai apartine si am redevenit bucurestean. Dar imi place foarte mult! Era prea multa liniste acolo.Imi lipseau claxoanele masinilor, praful de pe strazi si vecina de la etajul 8 - eu locuiesc la 9 - care, de fiecare data cand ma intalneste la lift ma intreaba: "Nu mai termini cu cantatul?", iar uneori ma mai admonesteaza si cu cateva batai in teava. Ceea ce ma face sa ma simt iar copil. Si asta e frumos, nu?

- Sa mai intarziem putin la capitolul dragoste: te astepti, desigur, ca tandemul tau muzical cu Catinca Roman sa nasca barfe sentimentale. Sau poate ca este adevarat?

- Si eu si Catinca suntem total relaxati fata de zvonuri si barfe: mai precis, nu ne intereseaza aceste aspecte. In zece ani de showbiz, mi-am dat seama ca, odata ajuns in vizorul oamenilor, comentariile sunt inerente. Important este ceea ce stim, ce simtim noi. Catinca este o femeie cum nu am mai intalnit. Probabil, ultima romantica de pe planeta asta. Aerul ei frantuzesc, umorul ei, sarmul ei cu totul special ma fac - da! - s-o iubesc. Dar cine n-ar iubi o astfel de femeie? Pe de alta parte, inima mea este tot timpul indragostita desi, in multe momente, doar mi-am imaginat ca iubesc pe cineva. Daca inima mea n-ar functiona asa, nici n-as putea sa fac meseria asta. Muzica nu poate sa existe in absenta iubirii. Iar in lipsa acelui inger de lumina complementar, chiar si iubirea de sine este buna. Atat timp cat nu degenereaza in narcisism.

In linia intai

- Claudiu, inainte sa te dedici carierei artistice, ai fost jurnalist. Nu ti-e dor de lumea presei?

- Cum sa nu?! Am nostalgia vremurilor in care imi bateam articolele la masina de scris, am nostalgia mahalalelor prin care umblam in cautare de subiecte. In schimb, avand in vedere vulgaritatea sordida care a contaminat si acest mediu, nu simt nevoia sa ma mai intorc in presa.Mi-ar fi dor de presa, daca interviurile nu s-ar mai face pe e-mail, asa cum procedeaza azi majoritatea jurnalistilor, daca n-ar fi uneori inventate, mi-ar fi dor de presa, daca as intalni mai multi ziaristi profesionisti cu adevarat, mai multi "condeieri" spirituali si care, asemenea tie, sa fie interesati de problemele mele de viata si nu de cele mai recente achizitii vestimentare de la Paris.

- Claudiu Mirica, un romantic invederat! Nu ti-e greu, intr-o lume asa de cinica precum cea care ne inconjoara?

- Recunosc, sunt romantic, dar un romantic ancorat in realitate. Un romantic pragmatic care stie ca visele au si ele nevoie de paine pentru a exista. Trebuie sa lupti pentru ele, sa te iei de piept cu viata. Uneori e greu, alteori e usor, dar nu finalitatea conteaza, ci lupta in sine. Din contorsionarile luptei ai ce invata. Greselile ne sunt necesare. Pragul de sus e pus acolo ca sa ne lovim noi insine cu capul de el. Mai ales ca nu toti avem capul tare.