O fata subtire, fragila, cu un copac aurit, prins la gat cu un lantisor, si un zambet larg, larg de tot. Asa arata la prima vedere Simona Cretu, de fapt, o adevarata forta printre ecologisti. Tenace, luptatoare, nu da niciodata inapoi de la tinta vietii ei: sa planteze copaci, multi copaci. Paduri intregi. Si, culmea, reuseste. Devotamentul si succesul actiunilor ei ne dau mare speranta ca Romania se va schimba in bine... la un moment dat.
- Macelul padurilor romanesti se transmite de la o guvernare la alta, ca un consemn. Poate un ONG, cum e cel pe care-l conduci, sa opreasca prapadul?
- Noi vrem, deocamdata, sa contracaram prapadul taierii padurilor. Ce facem? Cautam suprafete cat de mari de teren pe care plantam copaci. La inceput, am incercat sa fac asta chiar in oras, am fost pe la majoritatea primariilor de sector, dar fie nu aveau pamant pe care sa mi-l dea, fie nu prea intelegeau de ce si cum vine asta cu plantarea copacilor. Oricum, eu voiam si vreau sa fac lucruri mari, de amploare, de durata, pentru ca daca te incurci cu lucruri marunte, marunt ramai. Deci, nu voiam sa plantez un pom la colt de strada (care, oricum, e obligatia primariilor), ci paduri. Prin urmare, am inceput sa caut terenuri in imprejurimile capitalei, aveam mai multe sanse, iar beneficiile sunt cumva asemanatoare: paduri noi in jurul Bucurestiului ar imbunatati aerul, si in interiorul lui. Si uite asa, din poarta in poarta, din primarie in primarie, am ajuns la Ciorogarla. Primarul de acolo mi-a oferit 7,5 hectare de teren pentru plantare. Chiar daca locatiile pentru paduri se cam schimbau de la o zi la alta, pana la urma, ei au fost primii care au oferit terenuri mari. Hotararea consiliului local s-a luat chiar de ziua mea, pe 29 octombrie. Am plantat salcami. Nu sunt niste copaci "nobili", lumea chiar m-a luat putin in ras cand a auzit de salcami, dar mie nu-mi pasa. Sunt copaci, dau oxigen, sunt o bariera impotriva prafului, iar eu am plantat 45.000 de salcami la Ciorogarla. Spre bucuria mea, majoritatea s-au prins. Am plantat suprafete compacte, dar si palcuri, pe albia raului, pe marginea drumurilor, chiar si pe foste gropi de gunoi. De altfel, cea mai frumoasa padure incepe sa creasca pe un loc caruia nu-i dadeam nici o sansa: un pamant tare ca betonul, tasat peste o groapa de gunoi. Acum e minunat, arata foarte frumos.
- Cum a inceput pasiunea asta pentru copaci? Ti-ai petrecut copilaria la tara?
- Sincer, nici nu stiu. A iesit asa, din mine, parca ar fost acolo de cand lumea si astepta sa izbucneasca. M-am nascut in Braila, am crescut la Buzau, iar de la douazeci de ani locuiesc in Bucuresti, asadar n-as putea spune ca am trait in mijlocul naturii, pe munte... Dar, la un moment dat, lucrand la o mare companie, mi-am dat seama ca nu mai suport sa stau inchisa in birou. Mergeam mult la sala de sport, tocmai pentru ca simteam tot timpul nevoia sa ma misc. Mereu voiam sa fiu afara, in natura, dar natura in care aveam eu timp sa merg (adica in jurul orasului) se micsora cu fiecare zi. Gandul ca trebuia neaparat sa fac ceva nu-mi dadea pace, facusem, pur si simplu, o fixatie, ca eu trebuie sa plantez copaci. Am ramas insarcinata si - poate pare ciudat - in sfarsit, aveam timp sa ma ocup de ceea ce visam. Gravida fiind, cautam locuri, umblam pe campuri, pe la primarii. Tin minte ca atunci cand am primit acceptul de la Ciorogarla, abia nascusem, m-am dus acolo cu pruncul in brate. Va dati seama ca oamenii m-au privit cam ciudat. De altfel, nu este o imagine care sa-l fi bucurat prea mult nici pe sotul meu. El nu a fost deloc de acord cu actiunile mele la inceput, este un tip mult mai urban decat mine, dar incapatanarea mea a invins pana la urma. Acum, chiar ma ajuta. Iar eu contribui la venitul familiei, luandu-mi salariul de la un serviciu part-time, doua zile pe saptamana, si in rest ma ocup exclusiv de actiunile asociatiei "Terra Ecologica". Deci, ecologia nu mai este o pasiune, ci mi-a devenit meserie.
- Te-a schimbat noua ta directie de viata, din birou, afara, in aer liber? E adevarat ce se spune, ca natura ne face mai fericiti?
- As vrea sa fiu mai priceputa la vorbe, ca sa explic cum ma simt eu acum... M-am intregit sufleteste, am descoperit ca natura iti ofera si un spatiu spiritual, un cadru ideal pentru fericire. Aveam oricum o familie frumoasa, un sot minunat, un pusti mult iubit. Acum am si "cadrul" pentru scenariul vietii mele, si o noua pasiune: copacii.
- Sa revenim la plantari. Ce alte locuri din jurul capitalei ai mai infrumusetat?
- Am mai plantat la Jilava, la Dragomiresti Vale, la Rosu, pe langa autostrada Bucuresti - Pitesti, pe mai multe locatii detinute de Apa Nova. Dar am plantat si la Pitesti. Am trecut odata pe langa aceasta localitate, am vazut rafinariile de acolo si m-am gandit ca ar fi foarte bine sa existe o perdea forestiera intre ele si oras. Nu am nici o legatura aparte cu Pitestiul, am crezut doar ca asa e bine. Autoritatile locale m-au cam amanat, dar, spre norocul meu, dupa toata povestea cu Ciorogarla, au aparut multe campanii TV dedicate impaduririlor. Concret, in total am plantat 67.000 de copaci, din care 22.000 in toamna lui 2008 si primavara lui 2009.
- Cum gasesti oameni care sa te ajute in munca asta enorma? E vorba de mii de copaci!
- Voluntariatul e cheia. Oamenii iubitori de natura, adevarati, "dedicati", care nu cer bani. Ii adun prin prieteni, prin anunturi pe Internet, pe diferite liste de discutii, prin oameni pe care mi-i ofera autoritatile locale (angajati ai primariilor), prin angajati ai institutiilor private.
- Pana acum, scenariul pare idilic. Oprelisti nu exista in drumul tau? Critici?
- Exista, dar nu ma prea deranjeaza. Sunt criticata ca nu am studii de fezabilitate la proiecte, ca daca nu primesc o bucata de pamant intr-un loc, caut altul, nu conteaza unde. Mi s-a reprosat si ca am plantat salcami si stejar rosu, care nu sunt specii autohtone, ci au fost aduse din America. Dar eu am plantat ce mi s-a dat, ce am reusit sa procur. Nu sunt silvicultor, dar macar fac ceva! Degeaba ai un proiect perfect redactat, degeaba faci sute de conferinte, mii de studii, de metode, de hartii, dar nu pui nici un puiet in pamant. Se stie ca atat salcamul, cat si stejarul rosu cresc foarte repede, sunt rezistenti, nu necesita foarte multa ingrijire, nu trebuie prasiti des, nu trebuie udati des. Tocmai de aceea sunt preferati, chiar si de cei de la pepiniere, in dauna stejarului autohton, care creste enorm de greu si e foarte sensibil. Am vorbit cu profesori universitari din domeniul silvic, chiar ei recunosc ca avem o mare problema cu impaduririle, tocmai pentru ca speciile autohtone cresc foarte greu. As vrea, totusi, sa se stie ca iau foarte in serios criticile, incerc si reusesc in ultima vreme sa plantez si copaci romanesti: frasin, nuc negru... Chiar m-am bucurat ca s-a iscat discutia aceasta legata de speciile care trebuie plantate, desi am fost prinsa la mijloc. Aceste dialoguri, fie ele si contradictorii, sunt totusi discutii pe o tema ocolita total in Romania, pana la actiunile noastre. Cred sincer ca aceste "certuri" au dus la un adevarat curent, cred ca incepe sa se creeze o "moda" a actiunilor de impadurire. Pana la urma, asta e cel mai important. Nu ma impaunez deloc ca eu am dat tonul acestor actiuni. E bine ca se fac si atat.
- Dintr-o absolventa de Comunicare, ai devenit o adevarata specialista in silvicultura. Esti in masura sa le oferi cititorilor "Formulei AS", iubitori de natura, o scurta lectie de plantare a unui copac?
- E foarte usor. Indiferent ca se planteaza un copac sau un milion, e bine ca ei sa fie scosi din pamant cand sunt in repaus vegetativ, cand le-au picat, asadar, toate frunzele. Lunile octombrie si noiembrie sunt cele mai potrivite. Daca nu pot fi plantati toti odata, ei rezista foarte bine, pusi intr-un sant in pamant. Nu mor, asteapta sa le vina randul la plantare, chiar daca aceasta se intampla in februarie. Deci, se recolteaza in octombrie si se planteaza fie in noiembrie, fie in februarie, martie. In momentul plantarii, se sapa o groapa suficient de mare, incat sa incapa bine radacinile in ea, iar groapa se umple cu pamant foarte ud, cu noroi. Procesul se numeste "moroiala". Asta ajuta copacii sa faca priza foarte buna. Apoi trebuie udati bine o perioada. Un alt lucru pe care l-am invatat: daca incep sa se usuce la varf (asta se intampla mai ales la cei multi, plantati pe suprafete mari, la care udatul e foarte dificil), e bine sa le tai din tulpina. Asta usureaza efortul radacinii de a hrani un puiet prea mare si il ajuta sa se regenereze. E bine sa plantezi mai multi, ca nu se prind mereu toti. Cam asta e toata filosofia.
- Crezi ca romanii vor intelege si vor reinvata, in cele din urma, cat de importanta e natura, cat de importanta e padurea pentru sufletul lor?
- Eu sunt optimista. Imi place sa gandesc pozitiv si vad ca lucrurile se schimba. Cu cat vor aparea mai multe ONG-uri ca "Terra Ecologica", cu cat ne vom sprijini mai mult unii pe altii, cu atat vom face lucruri mai de amploare. Cu scandal sau nu, cu heirupisti ca mine sau cu campanii sofisticate de presa, cu elevi scosi la "munca patriotica", ba chiar cu gradinile pe care cei norocosi le avem langa casa, Romania se va schimba in bine. Sunt sincer increzatoare, iar asta ma incurajeaza pe mine sa nu ma opresc, sa fac in continuare lucruri in care cred cu pasiune.
(Pe Simona Cretu o puteti contacta la tel. 0729/01.99.53 sau pe adresa de e-mail: simona_dragusanu@yahoo.com. De asemenea, va puteti inscrie ca voluntari pentru plantari la adresa impaduriri@yahoogroups.com)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
12.06.2009, 01:05Sorinela Emilia
Sunt mandra de voi, daca as fi in tara v-as da sigur o mana de ajutor, dar sunt in italia, si lupt in felul meu sa imbunatatesc cat de cat imaginea romanilor aici, chiar daca intr-o sfera f restransa..Cred sincer ca daca fiecare roman ar face ceva, cat de mic, cat de insignificant i s-ar parea, conteaza, in timp s-ar schimba multe..
O imbratisare doamnei Simona, care e din Braila ca si mine!