"Ziua internationala a muncii", adoptata dupa reprimarea dura cu peste un secol in urma a unei miscari greviste in SUA, si-a pierdut insa de mult caracterul de clasa. E drept ca regimurile totalitare (nazist si comunist) sau miscarile politice extremiste au incercat sa-i dea semnificatii deosebite. In Romania, sub regimul comunist, ea era serbata cu defilari, mitinguri uriase, serbari omagiale etc. In tarile democratice, 1 Mai a devenit o sarbatoare a tuturor, o minivacanta de primavara pentru toata populatia activa. Dupa 1989, ea ar fi putut sa capete si pe plaiurile mioritice acelasi rost, de zi de relaxare pentru cei angajati in munca, de sarbatoare pentru renasterea naturii. Suprapunerea cu traditionala sarbatoare de Armindeni adauga zilei libere si alte prilejuri de petrecere, de bucurie.
Lucrurile nu stau, la noi, asa. Dupa caderea comunismului si eliminarea semnificatiei politice pe care el o dadea acestei zile, partidele renascute, in special cele de stanga, au incercat mereu sa o anexeze propagandistic. Serbarile campenesti, iesirile "in natura", petrecerile "la iarba verde" au devenit pretexte pentru insinuarea doctrinelor partinice, pentru popularizarea diverselor programe politice. Partidele la putere si-au insotit tentativele cu acordarea unor facilitati, cu spectacole gratuite si mici cadouri din produse alimentare, marcate, evident, cu sigla proprie. Pe fondul saracirii generale a populatiei tarii, aceste "actiuni" au prins, s-au transformat in modalitati de mentinere a clientelismului politic. Electorilor potentiali li se amintea astfel ca politicienii votati de ei fac, totusi, ceva. Pentru o multime putin informata in legatura cu concretizarea programelor partinice, derutata de dificultatile vietii de zi cu zi, "atentiile" au reprezentat ceva, au fost o dovada ca politicienii se tin de cuvant, chiar daca in realitate "darurile" erau doar faramiturile de la masa lor.
Intrarea Romaniei in UE, dupa admiterea in NATO, cu consecintele sociale si economice prevazute, ar fi trebuit sa modifice aceasta atitudine. O clasa politica responsabila stie ca mituirea electoratului (cu "mici si bere" in cazul "Zilei muncii") este o manifestare derizorie, ce se poate intoarce impotriva organizatorilor. Un electorat matur judeca partidele nu dupa declaratii si promisiuni, ci dupa realizari sesizabile, de durata. In Romania situatia este insa ceva mai complexa. Majoritatea alegatorilor activi si responsabili au migrat spre zone in care munca este recompensata la valoarea ei reala, iar cei ramasi au devenit mai dependenti ca oricand de un "sistem" ce s-a europenizat doar in aparenta. Precum, de altfel, si clasa politica, in care deosebirea intre generatii este doar de varsta si abilitate comportamentala. Criza economica a accentuat dependenta categoriilor defavorizate (someri, pensionari, rurali etc.) de promisiunile si "darurile" politicienilor.
"Captarea bunavointei" acestor categorii devine stringenta pentru "alesi" in anii electorali. In 2009 vom avea "alegeri europene" si, mai ales, alegeri prezidentiale. Din moment ce partidele implicate in joc nu se pot lauda cu prea multe realizari (criza minimalizandu-le pana si intentiile programatice), modelul "pomenilor", al mituirilor electorale a revenit in forta. Fiecare partid a actionat, desigur, dupa posibilitatile sale, adica dupa marimea si puterea fortelor financiare ce-i stau in spate. PSD a organizat marsuri si a oferit (pe bonuri de apartenenta) mici si bere; PD-L a organizat concerte pentru tineri si a promis facilitati turistice; UDMR a sustinut "petreceri campenesti" ale minoritatilor etc. Doar PNL a fost ceva mai reticent pentru ca, dupa "marile reusite" ale administratiei Tariceanu, iesirea de la guvernare l-a privat de sprijinul multor oameni de afaceri care il sustineau, desigur, interesat.
Serbarile organizate de PSD (in special din Parcul Izvor, la Bucuresti, si de la Giurgiu) au fost de departe cele mai spectaculoase. Sub "bagheta" omnipotentului Vanghelie si cu participarea liderului Mircea Geoana, social-democratii au impartit gratuit sprijinitorilor (cu apartenenta dovedita) mici si bere, pentru a compensa, au sustinut ei, efectele crizei si pentru a-si arata grija pentru multimea muncitoare saracita. Balcanica forma de corupere a electoratului (care, totusi, a sesizat ca alimentele se consuma, dar saracia ramane) a fost amendata chiar si de un membru marcant al staff-ului partinic, Adrian Severin, care a remarcat ca, in anul alegerilor europene, "darurile" facute electoratului risca sa confirme imaginea de "popor de pomanagii", putin interesat de munca, pe care si-au facut-o despre noi europenii. Adrian Severin, unul dintre putinii social- democrati autentici, a subliniat ca doar un "partid oligarhic" poate incuraja astfel nemunca, lipsa de initiativa, cersetoria.
Modul in care partidele au abordat ziua de 1 Mai (si urmatoarele) este ingrijorator. O sarbatoare destinata destinderii si veseliei a fost politizata la maximum. Clasa politica implicata nu intelege insa ca, prin incercarile de corupere, de mituire (cu mici si bere) a electoratului, derutat si saracit de criza, nu face altceva decat sa-si expuna propriile-i obiceiuri, reflexele definitorii. Inghesuiala si paruielile din Parcul Izvor pentru "portiile" acordate gratuit nu au terfelit doar imaginea cetateanului de rand, ci si pe a celor ce, de douazeci de ani, ii promit mereu, la alegeri, marea cu sarea, lasandu-i, dupa accederea la putere, doar faramiturile. Politicienii romani ar trebui sa inteleaga faptul ca, procedand asa, se fac ei insisi de ras si in fata Europei, care este pragmatica, dar nu naiva.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
