Cu iubirea la psiholog

Prof univ. dr. IRINA HOLDEVICI

"Sa reinventam iubirea romantica"

- Poetii spun ca primavara e anotimpul iubirii. Oare in conditiile atat de aspre ale vietii noastre de azi, cand marea problema e bucata de paine, mai exista loc pentru dragoste?

- Eu sunt convinsa ca da, pentru ca, asa cum spune un text vechi si sfant, "acolo unde dragoste nu este, nimic nu e". Si mai cred ca acesta este singurul lucru care ne mentine cu adevarat speranta. Evident, inteleg prin iubire mai mult decat iubirea sexuala dintre parteneri, inteleg si iubirea materna, paterna, iubirea de prieteni, dragostea de tara, de profesie, de arta, de natura. Pe de alta parte, am senzatia ca iubirea cantata de poeti, iubirea aceea romantica si pura, nu mai este la moda, iar faptul ca nu mai e la moda nu e bine; ar trebui sa revina, pentru ca, daca nu traim si nu exprimam sentimentul iubirii, avem toate sansele sa devenim alienati, sa ne imbolnavim si sa ne pierdem pe noi insine.

- In mod normal, modelul iubirii ar trebui invatat in familie. Mai sunt parintii de astazi capabili sa ofere aceasta lectie?

- Este foarte greu de raspuns la aceasta intrebare, deoarece familii armonioase si familii mai putin armonioase au existat intotdeauna. Daca un copil se naste intr-o familie armonioasa, in care parintii sunt echilibrati si trec peste greutatile vietii, indiferent cate probleme au, modelul acesta functioneaza. Familie armonioasa inseamna intelegere, ajutor reciproc, dragoste, si mai inseamna o colaborare constructiva. Vremurile pe care le traim sunt intr-adevar zbuciumate. Exista mult stres, multa nesiguranta, dar cred ca ceea ce trebuie sa ne ramana in suflet este speranta. Daca nu avem speranta de mai bine, atunci - intr-un fel - ne autosabotam. Si-apoi, unui copil nu trebuie sa-i oferi doar protectie fizica, ci si o ambianta afectiva, in care sa se dezvolte frumos. Iubirea nu se poate substitui prin nimic. Lipsa ei naste... monstri.

- Presa si, mai ales, televiziunea produc o mare oferta erotica, cel mai adesea, de o calitate indoielnica. Este acesta un pericol pentru adolescenti?

- Intr-o oarecare masura - da. Din nefericire, noi am luat din lumea occidentala latura superficiala, nu pe cea buna (harnicia, seriozitatea, daruirea). Am luat mai degraba excesul de sex, valorizarea excesiva a aspectului fizic, a banilor. Acestea ne conduc in final la alienare. De aceea, multe persoane tinere se refugiaza in droguri, alcool, au o viata mai putin morala, si-n final, insatisfactia este a lor. Deci, mass-media nu face decat sa transmita niste modele. Or, la o varsta frageda, cand copiii si adolescentii nu au un sistem foarte clar de norme si de valori, evident ca tind sa copieze ceea ce vad la televizor.

- Criteriile materiale - banii, masina, vila - sunt ingrediente tot mai prezente in noile retete ale iubirii. Fat-Frumos nu mai vine pe cal, ci intr-o masina 4x4, cu celularul lipit de ureche si ochelarii de soare pe nas...

- Asa este, dar asta nu-nseamna si fericire. In absenta unei relatii autentice de comunicare, inclusiv a unei relatii sexuale bune (pentru ca o relatie sexuala buna nu functioneaza decat daca are la baza dragoste si comunicare), convietuirea va dura putin. Tinerii pot avea satisfactii, dar fericire adevarata - niciodata. Poate in procent de 1 la un milion sau 10 la un milion sa existe o potrivire, si de bani, si de iubire.

- Exista un sfat legat de adevarata iubire, care sa le fie tinerilor de ajutor?

- I-as sfatui pe tineri sa se aplece mai mult spre credinta, spre religia in care s-au nascut. E important sa inteleaga ca latura materiala este importanta doar pana la un punct. Daca ne indreptam atentia excesiv asupra banilor, a acumularii materiale, devenim instrainati, un fel de roboti umani care alearga de colo-colo si pana la urma nu se aleg cu nimic. E bine ca tinerii sa mearga la biserica traditionala careia-i apartin, sa iubeasca natura, copiii, animalele, florile, iar rezultatul va fi pozitiv. Trebuie sa-si indrepte atentia spre binele din ei, spre ceea ce-nseamna deschidere, daruire, generozitate, si mai putin spre acumulare neloiala de bogatie. Voi incheia cu o povestioara orientala. Era odata un maestru yoghin din Tibet care a ajuns intr-un mare oras occidental. S-a plimbat el pe strazi, s-a uitat la vitrine si la un moment dat a exclamat: "Doamne, cate lucruri de care nu am nevoie sunt pe lumea asta!"...