Cum si-a gasit fericirea unchiesu' Ilie Apetrei, cu Verginica lui

Casa aburcata pe umarul dealului e alba, cu cercevelele geamurilor albastre, ingradita cu zaplaz si inconjurata de pomi infloriti si flori galbene.

Mai jos de ea, pe coasta inverzita, paste un palc de oi, clinchetindu-si clopoteii de la gat cand rup iarba cruda. In jurul lor, cativa miei albi si negri, legati la grumaz cu snur impletit din lana rosie, sar ca pe arcuri, behaind subtirel. In razele soarelui fraged de primavara zboara bazaind prietenos albine. Tinutul Neamtului a intrat pe deplin in stapanirile primaverii. Dealul pe care urc se cheama Amzoaica. Poteca din fata mea serpuieste spre casa din varful lui. Cand ma apropii, un caine incepe sa latre moale si rar. Instiintati ca au musafiri, stapanii casei ies afara, pe prag. De departe, par doi mosnegi: unchiesu' Ilie si Verginica lui. De aproape, sunt doi oameni in plina vigoare, bucurosi de multii ani petrecuti impreuna si care si-au pastrat nestirbita dragostea de viata. O poveste banala in aparenta, dar plina de bucuria ce ne lipseste celor mai multi dintre noi.

Livada cu pasari si miei

- De saizeci de ani impreuna?!?

- Si inca ne mai aruncam ocheade, eu si "pustoaica" me'!

- Ce ziceti de primavara asta, bade Iliuta?

- Astept sa-mi infloreasca merii din livada ceea de pe coasta si sa ma duc acolo cu baba, sa ascultam paserile cantand. Sa va povestesc: pe vremea cand eram o tar de copchil, meream la oaminii mai bogati, cu o traistuta. Si ei luau o farfurie de faina de porumb, un droburel de sare si-mi puneau deasupra si-un ou. Ziceam "bogdaproste" si ma intorceam acasa cu ele, si mancam tati, cinci copchii si cu mama sase, ca tata se dusasa pe ceea lume. In sat era un batran care avea trei meri care faceau mere domnesti. Ma chema din cand in cand, toamna: "Mai, Iliuta, vina ma si-mi culeje niste mere, ca-ti dau si tie!". Mama, saraca, Dumnezeu s-o ierte, spunea: "Du-te, Ilie, da' vezi sa nu aiba vreun putregai de scara si sa nu pchici de pe ie!". Ma suiam cu grija, le culegeam, si in urma veneam acasa cu o traista mare cu mere.Si ma gandeam atunci: "Oare eu n-am sa pot avea vreodata asa o livada cu meri?". Pe urma, cand am fost la scoala, profesorii m-or invatat si carte, dar si cum sa altoiesc un pom. Nu m-or invatat cum sa rup tenisii la varf, ca eram descult, dar mi-or dat multe povete bune. M-or invatat cum sa aleg mlada, sa crestez, sa pun altoiul, sa ceruiesc cu ceara curata de albine, ca ii o mare ghibaceala ca seva de jos sa preseze si sa intre si in altoi. Da' cel mai bine am invatat cum se face asta de la un batran din Galbenii Bacaului. Sa v-arat eu vin facut aici, din butucu' mieu de vie, altoita de mine. Iar colo, pe coasta, mi-am facut o livada tanara, de zici ca-i rai.

- Zestre pentru nepoti...

- Zestre, da si bucurie la suflet, sa vezi toti pomii inflorind primavara, si sa asculti pasarile cantand. Mii de pasari or venit in livada, cand pomii or crescut marisori si au facut coroana bogata. O pasare ici, o pasare colo, si unde erau ramurile mai dese, numai ce vedeam cate-un ghemotoc de paie si de lana, adunate intr-un cuibusor. I-am aratat si nevestei: "Tu, Verginica, vezi tu pasaruica aceea mica, nebagata in seama?Ii o privighetoare! Ea canta numai cu ciocul in sus, cu gatul intins spre soare, iar din gusulita ei ies triluri asa minunate! Iar aceea ii o turturica. Iar celalt, colorat cu multe culori, ii un sticlete". Dumnezeu cand o facut Pamantul si pe oamini (ca doar nu ne tragem din maimute, cum zac unii, ca stiti ca stiinta cu religia se cam inghiontesc oleaca, desi is bune amandoua). Ei, si cand Dumnezeu o facut sticletele, cam terminase culorile. Mai avea numai oleaca verde intr-un borcan, oleaca rosu in altul, oleaca galben, si tot asa. Si i-a dat si el cu pensula din toate, de aceea o iesit asa colorat. Si mi-am zis in sinea mea: "Doamne, daca pasarile astea s-au asezat acolo ca sa nunteasca, sa faca pui si sa cante asa de frumos de dragul pomilor mei, atunci eu sunt fericit!". Am ingradit livada cu un gardus roata, si cand ies acum, primavara, in prag, si o vad inflorita toata, ca o mireasa, imi vine sa ma mai nasc o data... "Ma", zic, "tot sunt si eu cineva!".
- Mai Ilie, tu daca mai vorbesti cu doamna, eu ma duc sa dau de mancare la oi, zice Verginia.
- Du-te, du-te draga. C-apoi m-oi duce si eu sa grijesc mieii ceia. Avem sapte oi si sase miei. Cand ies eu afara la ei, is pi mini toati, ca muierea ii mai mult cu casa si gospodaria, da' animalile pe mini ma cunosc. Si daca le strig: "Hai incoaci!", vin asa, ca pruncii. Stiti cat is de intelijente oile astea?!... Mai ceva decat oaminii.

Casa cu stele-n cerdac

- Ce vi se mai pare frumos in lumea aceasta?

- Vara, cand e senin, ies pe noaptea, si parca stelele is in fata mea, asternute de la pragul casei mele, covor. Tare-i frumos! Ma intreb: "Oare cine-a trai prin stelele acelea? Or fi tat oamini ca noi? Ne-am intalege cu ei?". Ca pe mine m-a interesat de mic universul acesta din cosmos. La scoala ne-a invatat ca locul unde cerul se atinge cu pamantul se numeste orizont sau zare. Si eu, toata viata mea, am privit mereu spre zare. M-a interesat si ce e dincolo de pragul casei mele. Am luat de la nepoti carti de geografie de liceu, si am vazut cum stau planetele in spatiu, care este Caru' Mare, Caru' Mic, Steaua Polara. Grupu' acela de stele ii Closca cu puii, ori Gainuta si Raritele, cele trei stele care vin ase. Pai, stiam dinainte ca din batrani noi nu ne orientam dupa ceasuri, ci dupa stele. Cand venea Gainuta la o prajina (20 de metri) de zare, de orizont, oaia trebuia sa se sature de fan. Or, la ora trei dimineata, cand Gainuta rasarea, stiam ca mai sunt doua ceasuri pana la ziua si bagam oile la strunga, la muls. Cel mai frumos, de la mine din prag se vede Luceafarul de sara, adica planeta Marte. Stam adeseori cu nevasta si ne uitam ca la film.

- Lele Verginica, cum s-a facut de v-ati cunoscut si v-ati luat cu unchesul Ilie?

- Lasa, doamna, ca va spui io! Is mai potrivit la povesti. Ea o fost foarte serioasa, sa stiti. Ca io cam di mic vedeam ase, ca oaminii care nu dipun armile, aseia-s buni! Si vazand-o pi ie ca-i ase di tari di targ, am zas: "Stop! Asta-i buna di nivasta me!". Si am ales-o, dupa cum am vazut-o ca sa comporti la cusatura. M-am dus la ie si am vazut-o cum cose' cu matasi pe camasa noua: vezi dumneata, acolo unde-mpunje cu acul, cusatura ei iera alba, curati, nu neagri ca la altili. Doamna, nu ca s-o laud, dar ce iesea din manurile ei!... Si gospodina buna, si priceputa. Sa stiti ca in viata or fost momente in care eu le-am mai lasat si la ghietu' drac. Ei, ea nu! Sa faca di tate si sa fie ie cea mai grozava dintre tate fimeile, sa aiba di tate pa pareti, covoare, laicere si stergare cu pui. Astea-s tesuti di mana, iar astea, uiti, coverturi, in razboiu.

- Mie mi-o fost urati paretii goi, intra Verginica in vorba. Si am dat si la copchii, si la nepoti... Haidati numa' sa videti. Ia uiti, aisi, in dulap, cata borfaraie si haine, ca nu mai incap. Uiti, aisea is pachetile noastri cu prosoape si tati selea di moarti: cari-i la prapur, cari-i la crusi, cari-i la felinar... Tati ni-s aranjati. Ne-ar fi sa mai facem si sacriu...

- Doamna te intreaba de nunta si tu vorbesti de sacriu, spune Ilie burzuluit. Stii ce mi-am pus eu, doamna, in minte? Sa ma orientez printre oamini. Am lucrat 50 de ani mecanic de revizie la calea ferata. Si mai inainte, copchilandru, am lucrat intai la "Sovrom", societate ruseasca care ne-o exploatat padurile, de la ocupatie pana la retragerea rusilor, in 58. Ca aveam aici padure multa, tinea de domeniul Coroanei Regale. Ei, si la 19 ani, eram deja satul de munca. Si ce-am zas, in mintea me de-atunsi: "Mai, se-ar fi sa ma-nsor?!... Iau un pumn de bomboani, si-i dau la fatuca me, la Verginica, ca sa-mi vie nevastuta!"

Ademenirea

- A fost chiar asa de usor de ademenit?

- Nici povesti! Ca ea era mai mare cu patru ani, si frumoasa, si harnica, si din parinti avuti, si avea plin de petitori la poarta. Iar eu eram un copchil sarman, fara tata, cel mai mare dintre cinci frati, pe care lucram sa-i intretin, crescuti de-o mama vitrega.Iar ea, saraca, ne tinea din furca, pan-a nu lucra eu. Da' il videam pe fratele Verginicai, leat cu mine, cum vine la joc cu camesa alba ca laptele, inflorata, crosmolita si presata, de zici ca era un paun. Ca pe vremea aceea nu era masina de calcat ca acuma, ci un fier cu carbuni, pe care il vanturai asa, cu amandoua manurile, dupa ce puneai taciunii ca sa se-ncinga, ca noi n-aveam curent pe-aisea. Si tata lumea sa-ntreba: "Mai, da' cini l-o pregatit ase pi Mihaiu? Ei, soru-sa, Verginica!". Da' si eu eram afurisit, de mic. Mi-am pus in cap s-o fac pe Verginica sa-mi faca si mie asa camesa. Cum-necum, am facut-o! Tatal Verginicai, Gheorghe Budarca, era om cu stare, avea oi multe, iar eu eram un calic si trebuia sa-l fac sa vada macar ca stiu, ca ma pricep si am rezultate. Stia si neamul din care ma trageam, dupa tata si dupa mama mea buna, si era rusinea fata de parinti si fata de preotii din sat sa fii un hot si un pungas, sa-ti bati joc de copchilul altuia.Era in iarna lui '49, la-nceputul lu' Decembre. Si ni se gatase fanul la vite. "Tu, mama, ma duc la Budarca!" El era un om damol la sufletul lui, dar c-o judecata, la fix! Purta doua vaci la jug, da' erau mai frumoase ca alea de le tinea in grajd, ca le dadea fanul cel mai bun, iar tatucile le erau pline cu lapte. "Bade Gheorghe, hai, rogu-te, si ne da cu-mprumut un car de fan!" Si el, sarmanelu', zice: "Sa-mi ajuti intai sa tai porcu-acesta si sa-l parlesc cu paie, si-apoi sa te duci cu Verginica, sa-ti deie de pe claie, din tarina!". Cand am ajuns acolo, eram foarte pretentios cu furca, sa vad cum ia fanul din stog. Umbla frumos! Nu tragea de fan, ca sa se sfarame claia, sa se scuture strogu'. Ca sa se simta bine, am pus doi prepeleci, ca sa puna piciorul pe unul, pe altul, pana sus, ca pe scara, si sa-mi deie fanul de-acolo. Da' cand am suit-o pe stog, va spun in credinta lui Dumnezeu, taneam cu piciorul prepelecii, ca sa nu se suceasca, si cu capul stateam in cealalta parte. Ca stiu ca si ie sa uita, nu cumva sa carmesc capu' si sa ma uit pe sub poalele ei cand sa urca, ca nu erau chiloti pentru femei pe vremea aceea, ma scuzati. Am incarcat noi caruta cu fan, si-apai am vinit acasa la mama. Da' spusesem dinainte: "Cand ii vide ca vinim, pune o tar' de vin la fiert, cu cuisoare si ce-a mai trebui!". Si-a baut ea o gura de vin, eu mai mult oleaca, si ma tot uitam la ea, tantosa, rotunjica, ochesica, cu-n nas vulturesc si cu niste ochi verzi tiviti ase, cu gene negre, s-o sorbi dintr-un pahar cu apa, nu alta. Si canta, doamna, asa de frumos, ca nu va-nchipuiti. Cand chiuia ea pe tarina asta, tata lumea se oprea si zicea. "Auzi, Verginica lui Budarca!"
- Hai, Ilie, mai taci, mai, ca doamna nu vrea s-auda d-aieste...
- Ba da, ba da, ca n-am mai auzit de mult o poveste asa de frumoasa!
- Si cand m-am intors cu ea la tat-so, care era si glumet grozav, acesta mi-o zas: "Mai, da' tu mi-ai cam ciufulit fata, ca are parul iesit de sub casamca!". "Ei, nu bade Gheorghe, doar ma stii ca mi-i draga, dar n-as indrazni, daca n-as avea cuvant de la dumneata!..." Si o trecut sarbatoarea Craciunului si noi, in februarie, inainte de Postul Mare, ne-am luat. Eu incarcam busteni la vagoane ca sa mearga in Rusia, iar ea venea cu mancare la mine. Erau multi barbati acolo, da' dintre toti eu eram cel mai frumos servit. Si cine eram eu acolo? Ia, un copchil de nouaspe ani jumate, aghia insurat. Si venea mandruta la mine si asternea stergar curat, si punea bucatele, carne de porc din untura si pane proaspata. Si-apoi, dupa ce mancam, ne mai ciuguleam oleaca, ca, deh, eram tineri, da' mai cu fereala, si ie radea asa de zglobiu... Ei, astea sunt niste multumiri sufletesti de care mi-am adus aminte mereu, cand mi-o fost mai greu. Ca la o luna dupa ce o vinit primul copchil, Ticu, am plecat in armata si nu l-am mai vazut decat de doua ori in trei ani. Si la terminare, m-au rugat comandantii sa raman in armata, da' eu m-am dus acasa, si cand i-am vazut pe Verginica si pe Ticu, am zas ca nu plec nici mort de langa ei. Nici ea nu m-o lasat, c-a zas ca nu merje ea la bloc, sa stea cu coatele pe geam si sa vada-n casa vecinii din fata. Si-am ramas aici, in satu' nost. Am bagat amandoi gatu-n jugu' ista, s-o pus resteu' si am tras amandoi la fel. Am muncit si ne-am facut casa, si ne-am crescut copiii. O fost zbucium mare, dar am ajuns la batranete tot impreuna: eu marg pe 80, ea pe 84, da-i tot mandruta me.

Nu poti pacali moartea

- Dar de moarte, ce ziceti bade Ilie? Vi-i teama?

- Nu-mi e frica de moarte. Nu mi-a fost de la bun inceput. Am vazut minunile lui Dumnezeu cat am trait, si-atunci m-am incredintat ca e o lume si dincolo. Mai frumoasa si mai buna ca aceasta, om merge si-om vedea cum ii. Tiganii canta si se veselesc cand moare unul de-al lor: zic ca a scapat de necazurile de pe lumea aiasta.Toti murim, numa' eu ma gandesc ca poate mi-a ingadui Dumnezeu sa mor o moarte buna, sa nu-i fie scarba cuiva sa scoata de sub mine. La Carte spune-asa: "Paharul trebuie baut si la urma, cand ii amar, nu numai la inceput, cand ii mai dulce!". Hai, de-acuma! Nu poti sa pacalesti moartea! Eu sunt bucuros ca am ajuns anii astia.
- D'apai, si eu, multamesc lui Dumnezau, spune Verginica si-si face cruce. Sa vezi un lucru, doamna draga: noi am mancat ce-am intalnit si am fost sanatosi. Iata, eu am 84 de ani. Parintii mei tineau multe oi. Si taiau si atuncea miei, pe saturate, pentru Pasti. Iar mama facea cozonaci, de la ie am invatat si eu sa fac, adevarati cozonaci moldovenesti, vestiti. Bucuria noastra, a copiilor, era sa mergem pe la vecini, sa ciocnim ouale. Mergeam, ne vizitam neamurile si a doua zi mergeam la scranciob si se facea joc. Toata lumea traia intr-o tihna, asa, iar daca cineva era suparat pe altcineva, incercau sa se impace, sa nu ramana asa, cu toate ca erau saraci si nacajiti. Dar astazi imi pare un pchic mai bine, pentru ca se gaseste di tate, bani sa ai. Daca esti muncitor si econom, ai si bani. Si ne-am ingaduit, noi doi. De certat ne-am mai certat, ca suntem ca niste sabii, dar daca am iesit afara, ne-o trecut.

- Care credeti ca e secretul ca sa traiesti frumos?

- Pai, sa iubesti lumea, asa cum a facut-o Dumnezeu. Sa iubesti si animalele, si pomii, si pasarile cantatoare. V-am zas, mie mi-s draji si stelili di pi cer! Eu ies noaptea, in prag, sa ma uit la ele si sa ma gandesc: daca eram un cosmonaut, ca Gagarin asela, le videam di aproapi. Ei, si pi urma, daca partenerul de viata l-ai nimerit, atunci chiar ca nu mai vrei decat sanatate de la Dumnezeu. Partenerul zac, adica daca nu-l sufoci la maxim, sau nu te sufoca la maxim. Si sa existe putina dragoste, cat de putina... Pe urma, la discutie, oleaca sa lase si femeia, oleaca si barbatul. Si mai e ceva: dupa fiecare izbanda impreuna, se intareste si dragostea, si unirea dintre ei doi. Am facut trei copii si-o casa impreuna, aci, pi coasta Amzoaii. Cat a dat Dumnezeu, am avut o viata plina si frumoasa, si ce-a mai da, sanatosi sa fim. Si, pana la urma, daca n-am ajuns cosmonaut, ca sa zbor printre ele, stelile se vad foarte frumos si din pragul casei mele.

Foto: Dan Trasnai (7) / Iulian Ignat (2)