Scrisoarea mea este pur si simplu o declaratie de dragoste. Nu unei persoane, nu unui loc. Ci chiar iubirii. Poate ca va mirati!? Nu este cazul. Iubesc iubirea. Ce-am fi noi, oamenii, fara ea? Ce alt sentiment ne incalzeste sufletul mai puternic? Scrisoarea mea este un apel la iubire.
Pana nu demult, credeam ca cineva anume te poate face fericit cand iti spune "te iubesc". Greseam. Fericit cu adevarat esti doar atunci cand tu daruiesti fericire, cand iubesti fara sa astepti in schimb ceva.
N-am crezut niciodata ca iubirea poate ucide. Acum cred. Mori intr-un anume fel: moare egoismul din tine, moare orgoliul, moare vanitatea, dar, in schimb, renaste OMUL. Facem lucruri stranii in numele iubirii, iar consecinta este suferinta. Dar ne resemnam: "doar suferim pentru iubire!".
Doamne, cat de lasi suntem! Nu recunoastem ca, de fapt, ne e teama sa ne daruim sufletul. Credem ca risipim ce avem mai scump. Nu realizam ca, de fapt, primim un dar nepretuit. Cand daruiesti iubire, primesti implinire. Cand iti pui tot sufletul intr-un gest marunt, gestul acela devine suprem. Macar o picatura de iubire sa daruim in fiecare zi si incet-incet vom invata sa iubim cu adevarat.
Va scriu aceste randuri pentru ca imi sunteti un prieten drag, iar unui prieten drag iti poti permite sa-i faci o sugestie. Am apreciat foarte mult aparitia paginilor "Asul de inima", tocmai pentru ca autorii scrisorilor ne descopera sentimente noi, proaspete - iubirea, duiosia... As dori sa perseverati in directia aceasta. Sa va ocupati mai departe de suflet, locul acela de taina la care batem cu teama si care se deschide ca sa ne primeasca inauntru, acolo unde salasluieste iubirea. Sa nu ne fie teama sa vorbim si sa scriem despre adevaratul simbol al existentei, in numele caruia s-a sacrificat chiar Domnul nostru Iisus. Sa facem astfel ca sa-i meritam sacrificiul pe care il vom celebra in curand.
Va multumesc pentru ca existati. Un om care a invatat sa iubeasca.
MARA - Iasi
Un licar mic, de lumina
Sunt o adolescenta in varsta de 16 ani si, de asemenea, o fidela cititoare a revistei "Formula AS". Acum, in pragul Sfintelor Pasti, simt dorinta sa va trimit un gand de multumire si bine, pentru ca intretineti in sufletul meu un fir de speranta, un licar mic de lumina, fara de care n-as putea sa traiesc.
Va citesc revista de aproximativ sase ani si imi pare rau ca nu am descoperit-o mai demult, pentru ca, pe drept cuvant, ea este un indreptar pentru bine si fericire.
La noi in familie, a devenit o obisnuinta ca saptamana de saptamana, "Formula AS" sa poposeasca pe masa, dar nu pentru mult timp, caci eu abia astept s-o rasfoiesc mai intai, curioasa, si-apoi s-o citesc cu atentie, cand scapa din mainile mamei (ea e numarul unu la citit) si ale surorii mele.
Nu mi-am dat seama cat reprezinta aceasta lectura pentru mine, pana in iarna trecuta cand, beneficiind de o excursie gratuita ca urmare a rezultatelor mele scolare, am plecat in frumosul oras moldovean Iasi, convinsa ca ma voi distra si nu voi simti dorul de casa. N-a fost sa fie asa Neavand pe nimeni de suflet langa mine si fiind cazati intr-un loc intunecos si friguros, inca din prima seara m-au podidit lacrimile de dor dupa mama. Intamplator, un elev din alt judet a lasat numarul nou (abia aparuse) din "Formula AS" pe pat, la vedere. (Un fel delicat de a-i face reclama, pe care l-am apreciat foarte mult.) L-am luat si, desi in noaptea aceea l-am tinut doar in mana, fara sa-l pot citi (nu existau lampi in camera aceea uriasa si rece), am simtit ca-mi incalzeste si-mi mangaie sufletul, ca un prieten drag. Zilele urmatoare am fost cazati intr-o tabara din afara orasului, dar eu aveam acum "caldura" cu mine si n-am mai simtit nici un fel de pustiu.
Iti urez tot binele de pe lume si o energie suficienta ca sa ne incarci bateriile sufletesti si de-acum inainte si sa razbati victorioasa prin negurile acestui veac.
EMANUELA - Focsani
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
