Reportaj pe inima deschisa

La Targu Mures, printre asii operatiilor pe cord

Martie 2009. Institutul de Chirurgie Cardiovasculara si Transplant din Targu Mures. Etajul patru. Pe sala, oameni fel de fel, cu papuci albastri de plastic in picioare, se uita nerabdatori prin geamul usii de termopan, in speranta ca-si vor putea vedea rudele sau cunoscutii internati. Regulile sunt stricte. Nimeni nu intra in sectie; doar bolnavii deplasabili au voie sa vina la usa, pentru cateva minute. Medicii si personalul sanitar folosesc cartele speciale pentru accesul pe sectii. Ies din cand in cand, dau informatii despre pacienti, discuta amabil cu vizitatorii, apoi isi vad de treaba. Si, Doamne, multa treaba mai au! Si grava, daca ne gandim ca e vorba de vieti omenesti. Din fericire, medicii sunt buni - cei mai buni din tara, dupa parerea bolnavilor care au trecut prin clinica.

Ingerul de pe masa de operatie

La acelasi etaj, in sala de asteptare, mama unui copil asteapta cu infrigurare vesti despre rezultatul operatiei. Are vreo treizeci si ceva de ani si chipul impietrit de durere. Mototoleste incontinuu o batista uda de lacrimi. Nu se lamenteaza cu voce tare, dar simti ca se roaga, dupa leganatul ritmic, inainte si inapoi, si dupa cum isi ridica din cand in cand privirea spre neoanele din tavan, de parca Dumnezeu ar fi la o palma deasupra ei. Are ochii prelungi si incercanati. Suferinta ei impune tacere. Din cand in cand, este imbarbatata de vecina de scaun - o femeie mai in varsta, cu o palarie cocheta pe cap, venita in vizita la sotul ei, operat si el. "O sa fie bine, sa n-ai grija! Doctorul are maini de aur... Roaga-te la Maica Domnului, maicuta tuturor copilasilor, sa-i tina ingerii aproape!" Ii strange mana usor si-o mangaie cu afectiune pe umar. La suferinta, lumea e solidara.
Sala de operatie. Mare, spatioasa, curata ca o dimineata de primavara. Miroase a dezinfectant si a mireasma de brad. A inceput protocolul preoperator. Un baietel blondut, de cinci ani si sapte luni, pare ca doarme ghemuit pe masa de operatie. Deja era sedat, cand am intrat. Medicul anestezist si doua asistente il pregatesc pentru marea incercare. In halate albastre, cu bonete pe cap si masti verzui la gura, parca plutesc in jurul copilasului, intr-un dans fantastic. "Vreau linii venoase!" Acele ii strapung usor pielea, in cautarea vaselor de sange. La brate si la un picior i se ataseaza branule pentru medicamentele perfuzabile care-l vor tine adormit, fara dureri si... in viata, pe timpul operatiei. Trupul firav nu se razvrateste. Nu simte nici frica, nici durere. Alt medic ii lipeste senzori atasati de fire subtiri, albe, pe tot corpul. Atinge un buton si monitoarele prind viata, incep sa piuie, grafice colorate se scurg spre dreapta ecranului, iar cand sa dispara, se transforma in cifre... Valuri de viata, nu seamana unul cu altul. Medicul le studiaza si zambeste multumit. Inseamna, totusi, ca e semn bun...
La capatul mesei de operatie, o platforma mare, acoperita cu cearsafuri sterile, geme de instrumentar chirurgical. Asistenta scoate din cutii metalice foarfeci, pense, bisturie, cleme, le aseaza cu grija, pe categorii si masuri. Pregateste pana si acele de cusut, in care baga o ata speciala, albastra, ca nylonul de pescuit. Ordinea e totul, nu trebuie sa piarda nici o secunda, atunci cand medicul are nevoie de ceva... Mi-a spus de doua ori, inca de cand am intrat in sala de operatie, sa nu ating nimic verde sau albastru, altfel operatia e compromisa. M-am spalat indelung, cu sapun lichid si alte substante dezinfectante, m-am imbracat cu haine sterilizate, port masca si boneta, dar nu am manusi, pentru a putea manui reportofonul si aparatul foto. Mi-e si frica sa pasesc, totul e verde si albastru!
La capul mesei, sub monitoare, o alta asistenta pregateste seringi mari, pe care le umple cu diferite substante din fiole, apoi le eticheteaza. Pentru situatii critice, se pare... Aici, in sala de operatie, granita dintre viata si moarte este invizibila. Oricand se poate intampla ceva neprevazut, iar fiecare secunda de intarziere ii poate fi fatala micutului pacient. Cateva pompe speciale injecteaza continuu in trupul copilului, prin tuburi subtiri, doze imperceptibile de anestezice si antialgice, cu toate ca operatia inca n-a inceput.

In linia intai

Intra medicii chirurgi secundari. Vin direct din sala de dezinfectie, tin mainile in aer, imping usa cu umarul. Asistenta ii imbraca in halate speciale, de unica folosinta, ii leaga la spate, apoi le trage manusile chirurgicale peste maneci. Pregatesc impreuna, ca intr-un spectacol indelung repetat, campul operator. Pieptul copilului este spalat cu substante dezinfectante, maronii, cu miros intepator. Apoi, e fixat pe masa de operatie: i se pun benzi rulate de o parte si de alta a abdomenului, e acoperit cu cearsafuri sterile. Peste ele mai trec unul, cu o decupare la mijloc. Patratul dezgoleste doar toracele micutului, care se ridica in sus si-n jos, in ritmul respiratiei. Deasupra, medicii intind un material adeziv transparent, ca folia alimentara, pe care il lipesc pe pielea fina a copilului. "Suntem gata! Putem incepe!" Fiecare membru al echipei trece la locul lui. Concentrarea e maxima.
Undeva, afara, se aude zgomotul puternic al unui motor. Elicopterul SMURD aterizeaza, starnind stolurile de pasari care si-au facut salas in padurea din apropiere. O alta viata in cumpana... M-am cazat la o pensiune situata chiar peste drum de Institut. Vad zilnic elicopterul decoland si aterizand de cateva ori, iar ambulantele sunt intr-un du-te-vino ametitor. Curse pentru viata... Si multa suferinta...
Stau la capul copilului, intre monitoare, si pot sa vad tot ceea ce urmeaza sa se intample. Nu mi-e frica de sange, dar ma tem pentru micutul din fata mea. "Sfanta Fecioara Maria, maica lui Dumnezeu si a tuturor pruncilor, vegheaza sufletelul asta mic si ai grija de viata lui, trimite-Ti ingerii sa-l apere de rele!" Ma gandesc acum la mama lui, care se mistuie de frica pe hol. N-as vrea sa fiu in locul ei...
"Bisturiu!" Vocea groasa, hotarata, ma aduce inapoi. Taisul strapunge usor, ca intr-o mangaiere, banda adeziva si despica superficial pielea. "Cauter!" In mana medicului, un aparat electric tubular, cu o lamela subtire in varf, intra in carne strat dupa strat. Miscarile sunt precise, incizia e perfecta. Caldura degajata cauterizeaza instantaneu taietura, nu curge nici un strop de sange! "Departator!" Un dispozitiv metalic este introdus in taietura, pentru a largi incizia. Fara cuvinte, medicul primeste un ferastrau electric micut, cu care incepe sa sectioneze sternul - osul lat care tine coastele laolalta. Nu pot sa ma uit, zgomotul e sinistru... Monitoarele arata aceiasi parametri: tensiunea e normala, pulsul la fel. Cavitatea este spalata cu ser, apoi praful de os este aspirat odata cu lichidul rozaceu. Odata sternul taiat, se deschide cutia toracica cu acelasi departator. Se vede o pielita albicioasa - pericardul, sacul care contine inima, cum aveam sa aflu -, sub care ghicesti bataile vietii.
"Bisturiu!" La fel de precis efectuata, taietura lasa vederii o imagine rara: inima copilasului. Eliberata din camasa ce-o inconjoara, se misca frenetic, ireal. Mi se face, deodata, frica.

Maestrul inimilor bolnave

In jurul inciziei se ingramadesc din ce in ce mai multe instrumente. Foarfecii-pensa intind ate chirurgicale, care largesc campul vizual al medicilor. Printr-un tub subtire, verzui, muschiul cardiac este hranit cu medicamente speciale. Daca nu este alimentata cu acele substante nutritive, inima nu va mai porni.
In dreapta mesei chirurgicale troneaza o masinarie uriasa, plina de ecrane si butoane de comanda. Arata ca un mixer ciudat.O doamna imbracata in costum albastru, steril, se pregateste pentru a-i prelua baietelului circulatia sanguina: apasa butoane, verifica monitoarele. In clipa urmatoare, usa salii de operatie se deschide, lasand sa treaca prin ea un barbat. E dr. Horatiu Suciu, seful clinicii, chirurgul principal. Vine din sala alaturata, direct de la o alta operatie, pe care tocmai a terminat-o. Este echipat rapid, dupa acelasi ritual, de asistenta instrumentara. Poarta ochelari speciali, cu lupe tubulare, ca ale bijutierilor, montate in mijlocul lentilelor. Inima unui copil este mult mai mica, iar vasele sanguine abia se vad. Totusi, in cariera sa medicala a salvat mai mult de o mie de vieti abia incepute. Plus alte cateva mii de suflete mari, de adulti. Dar asta e alta poveste...
"Gata, domnilor? Pregatiti-va sa clampam aorta!" Bisturiele strapung simultan vasele cordului, la care se ataseaza furtunurile transparente. Masinaria gigantica porneste, sangele pleaca din corpul micutului spre inima artificiala, unde va fi oxigenat, amestecat cu substante nutritive, apoi reintrodus in corp si pompat pana in cele mai indepartate capilare. Ochii tuturor sunt atintiti asupra monitoarelor. Tensiunea arteriala scade vertiginos, cifrele se succed cu repeziciune, intr-o implacabila numaratoare inversa. 121/72; 112/61; 98/49; 71/32; 53/19; 21/10... "Clampati!"
O pensa prinde si apasa peretii aortei. Inima firava bate din ce in ce mai incet, pana se opreste de tot. Zace flasca, inmuiata, pe fundul sacului pericardic. Mai tresare o data, reflex. Ecranul aparatului pare stricat. Semnele clinice de viata au incetat. In locul tumultului dinainte, doua linii orizontale, una rosie si alta verde, se impletesc ciudat. Aparatul scoate un sunet prelung, subtire, a jale...

Moarte sau viata?

"Bisturiu!" Un perete al inimioarei micute este taiat cu mare atentie. Inauntru se vede o gaura mare, de circa trei centimetri in diametru. Micutul sufera de o malformatie congenitala care nu-i permite sa se dezvolte normal. Oboseste usor, nu poate sa respire daca face efort, este predispus la infectii respiratorii. Numele bolii are o rezonanta neutra. I se spune, simplu, DSA. Defect septal atrial. Fara aceasta operatie viata lui ar fi in pericol.
Peretele interior al inimii este cusut cu grija. Degetele inmanusate se strecoara prin taietura, innoada fire, manuiesc pensele cu precizie. Masinariile din jur scot tot felul de zgomote. In dreapta, observ pistonul care furnizeaza oxigen. Printre mainile medicilor, vad cum plamanii imping pericardul, sub coastele deschise. E multa incordare in aer. Nimeni nu mai vorbeste. Doctorul Suciu verifica rezultatul, misca inimioara intr-o parte si alta, priveste de-aproape, prin lupe, cusatura. "OK! Suturam!" Alte ace incovoiate, cu fire gata pregatite, apar din mana asistentei instrumentare. Taietura de la suprafata cordului se inchide si ea. Totul a durat mai putin de 20 de minute. "Pregatiti-va sa restabilim circulatia sanguina!" Unul din tuburile conectate la inima artificiala este scos, apoi se sutureaza si vena prin care sangele era preluat de aceasta. Pensa care preseaza aorta este slabita usor. Monitoarele inca nu indica nimic. "Bisturiu!" Doua intepaturi gemene ii strapung copilului abdomenul. Un tub lung, subtire, este varat prin piele pana la pleura, pentru a drena lichidele acumulate-n plamani. Altul, mai scurt, va ramane in sacul inimioarei plapande, de unde va scoate si ultima picatura de sange rezultata in urma operatiei.
Stau chiar la capul baiatului. Sub cearsafurile sterile, printre zeci de fire, tuburi si perfuzii, ii vad parul balai. Fara sa ma vada nimeni, il mangai usor. Poate simte... poate crede ca e mama lui... si prinde curaj sa se-ntoarca la viata! "Hai, ingeras, vino inapoi!"
Pompa scoate un zgomot ciudat. Incepe sa purifice sangele. Medicii urmaresc continuu monitoarele, mai aspira din cand in cand serul cu care este udata periodic inima pacientului, sterg cu tampoane sterile marginile taieturii... Procedura parca dureaza o vesnicie. Pe cord sunt lipite doua fire subtiri, albastre. "S-ar putea sa fie nevoie de un mic soc electric, daca nu vrea sa porneasca singura", mi se spune. Trec asa, in asteptare, mai mult de 30 de minute. Nu inteleg ce se intampla. Stiu ca orice secunda este vitala pentru pacient, iar micutul inca zace deschis, pe masa de operatie. Probabil ca mi se citeste panica in privire. "Cand restabilim circulatia sanguina normala, asistam inima in sarcina, pana cand toti parametrii sai functionali ajung la normal..." Totusi, monitoarele raman inca mute.
*
[Modest imbracat, nebarbierit, un barbat fara varsta trece de poarta spitalului. Isi trage in graba papucii albastri de plastic peste ghete, insfaca sacosele cu care a venit si ajunge la lifturi. O mare de oameni asteapta, la rand, sa ajunga la etajele superioare ale spitalului, sa-si vada rudele internate. Nu are rabdare, se avanta pe scari, in sus. Pe hol, da ochii cu mama copilului, care-i sare de gat si se lasa moale in bratele lui. Este sotul ei. Vine tocmai din Dambovita, n-a putut pleca mai devreme cu o zi de la lucru, avea ceva important de terminat. "Abia acum am putut sa ajung!" Munceste mult si castiga putin. Dar n-are ce face, in oras sunt din ce in ce mai multi someri. Se teme sa nu ramana fara serviciu tocmai acum, cand au mai mare nevoie de bani... Si-a luat cateva zile din concediu, sa fie alaturi de femeia pe care-o iubeste si de fiul sau, pentru care ar fi in stare de orice. "Ai aflat ceva?" "Nimic. Inca n-a iesit domnul doctor din operatie!" Bratele puternice ale barbatului o inconjoara ocrotitor. Ofteaza adanc. Ochii sai obositi atintesc usa blocului operator.]
Cu mainile incrucisate, cu ochelarii cu lupe inca pe nas, medicul Horatiu Suciu sta nemiscat si priveste monitoarele. Il observ cu atentie. E ceva special in omul asta. Undeva, deasupra sa, pe un dulap alb, zaresc o icoana - un triptic. De-acolo, de sus, Iisus parca vegheaza masa de operatie. Il iubeste Dumnezeu! Pentru ceea ce este, pentru ceea ce face. Stau si ma gandesc cum o fi sa ai zilnic atatea destine in mana. Atatea vieti!

"Avem puls!"

Masinaria ciudata, numita pompa de circulatie extracorporeala, merge din ce in ce mai incet. "Avem puls!" Ochii tuturor se indreapta spre ecranul pe care liniile orizontale incep sa tremure, sa se inalte, sa irumpa. Pulsul e mare - 147, iar tensiunea arteriala creste usor. 71/36; 88/49; 96/53... Privesc de departe in patratelul magic. Inimioara de copil se zbate din nou, speriata parca de foarfecii, clestii, pensele si tuburile ce inca o strajuiesc.Asistenta infige o seringa in perfuzia atarnata sub monitor si injecteaza intreg continutul. Regleaza unele pompe de medicamente, pe altele le opreste de tot. Rasuflu usurat. Nu stiu de ce, dar lacrimile imi incetoseaza vederea...
"Inchidem!" O ultima privire atenta cu lupa, o ultima inspectie. Pielea albicioasa a sacului in care bate inima este suturata marunt, cu grija unei bunici care impleteste, atenta sa nu greseasca modelul. Otelul departatorului se inmoaie, isi slabeste incordarea. Laturile sternului sectionat se apropie una de alta. Sarme inoxidabile il strapung in cateva locuri, apoi sunt stranse si rasucite cu clesti metalici, pana oasele se lipesc perfect. Se sutureaza si restul de tesuturi, strat cu strat, pana la cusaturile finale. Toracele copilului este dezinfectat din nou, apoi i se aplica un pansament lung, gros, in mai multe straturi, peste care se trec cateva benzi de leucoplast.
"Totul s-a terminat cu bine, va multumesc tuturor!" Masca verzuie a doctorului Horatiu Suciu se increteste, acoperind un zambet larg. A biruit din nou...
Imbracat inca in echipamentul de operatie, iese apoi pe hol si-i cauta cu privirea pe parintii pustiului. Acestia vin in fuga, se impleticesc pana in usa blocului operator. "Stati linistiti, totul a decurs perfect! Din punctul meu de vedere, aveti un copil sanatos. Maine dimineata puteti intra la Reanimare, sa-l vedeti. Acum inca doarme..."
Alte lacrimi, acum de bucurie, izvorasc din ochii parintilor. Cu mana la gura, gatuita de emotie, mamica isi pierde cuvintele in multumiri incoerente, in timp ce palmele tatalui strang puternic, barbateste, degetele lungi ale doctorului. "N-am sa va pot multumi niciodata pentru ce ati facut!" Totul dureaza cat o strafulgerare, apoi medicul dispare in blocul operator. Alta operatie, alte emotii... Din sala de asteptare, o doamna cu palarie, alaturi de un barbat inalt, in pijama, le zambeste larg parintilor fericiti si da din cap, aprobator... Ridica o clipa ochii spre tavan si, cu degetul aratator, impunge aerul... "Multumeste-i lui Dumnezeu!" Fericita, mamica fuge spre ea si o strange la piept. Apoi ridica ochii in tavan, spre locul din care simte pogorand spre ea o bucurie nemarginita. Acolo, sus, Cineva s-a indurat de suferinta ei si i-a salvat copilasul. Se mai intampla miracole pe pamant.