Calatorie in Rai

La marginea tarii, in Maramures, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, de pe vremea cand era doar copil. Astazi, Toader Surdu are 84 de ani si o familie numeroasa. Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Toader Surdu isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna la Dumnezeu

Valea Vrajilor

La varsarea apei Viseului in raul Tisa, chiar langa granita ce desparte nordul Maramuresului de Ucraina, Dumnezeu a mutat pe pamant o bucatica de Rai. Calatorul ce vrea sa ajunga pana acolo trebuie sa treaca un munte (Gutaiul) si doua vai (Mara si Iza). Pe valea Marei, drumul e strajuit de porti de stejar, innegrite de ploile fara de numar ale anotimpurilor care au trecut. Pe Valea Izei, patrunzi intr-o salba de paduri si de plaiuri ce stralucesc in lumina ca si in ziua cand Dumnezeu a despartit apele de uscat. Abia pe Valea Viseului peisajul se mai aspreste, adumbrindu-si culorile. Pe aici au venit, cu vreo sase veacuri in urma, plutasii care coborau pe rau cu busteni, asezandu-se pe aceste plaiuri matasoase si parfumate, pe care nu le-au mai parasit nicicand.
Majoritatea taranilor sunt ucraineni si isi tin randuielile dupa calendarul vechi. De pilda, la "Boboteaza" crestinilor obisnuiti, cei din Valea Viseului abia sarbatoresc Ajunul Craciunului si canta colinde, iar Anul Nou cade pe 14 ianuarie. In aceste locuri de la capatul lumii se mananca "paine de malai", numita "corj", "picioci" (cartofi), "coleasa" (mamaliga) sau "piroste" (sarmale). Aici se fac trei feluri de horinca (de pere, de mere si de prune), dar cel mai galben si mai gustos ramane rachiul de pere, care il face pe cate un satean sa exclame, in toiul verii: "Beau pana ninge!". Pe Valea Viseului, cand vine cate-o furtuna, popa sau dascalul se apuca sa traga clopotele de la biserica si vezi cu ochiul liber cum se rasfira norii incarcati de grindina! Tot aici am aflat ca la "Gura Tisei" sunt cei mai harnici greieri de pe lumea asta, care canta chiar si ziua, in amiaza mare, pe caldura, in linistea pasunilor pe care sta culcata iarba cosita, pusa la uscat. Si tot in aceasta lume miraculoasa am aflat ca "luatul laptelui" (adica oprirea laptelui la oaie sau la vaca, prin magie rautacioasa) se descanta, pentru dezlegare, cu 9 fire de paie luate de pe acoperisul grajdului, cu rugaciuni speciale, spuse de 9 ori, si cu o straicioara de malai descantat, ce se da de mancare animalului deochiat. Nu oricine are asemenea puteri, iar descantatoarele profesioniste primesc, de la cele care le-au invatat mestesugul, asa-numita "diploma de Mariana"... Vara umbla vorba: "Hai sa facem patul langa vaca!", adica taranii se culca langa vitele cele mai frumoase, pentru a le apara de deochiul vreunui vecin invidios, numit "mejdas". O alta forma misterioasa de exorcizare pe care o folosesc localnicii este "cioflancul": un cui inrosit in foc ce se bate in buturuga cea mai apropiata de casa. Dar cea mai mare minune de pe Valea Viseului este un om. Il cheama Toader Surdu si a facut o calatorie in Rai. Tot acest alfabet magic ii este perfect familiar lui Toader, pentru ca barbatul care vorbeste cu duhurile mortilor si este vizitat de ingeri n-ar fi putut trai decat intr-un asemenea loc miraculos!

Visul

Nascut intr-o familie de oameni simpli, dar foarte credinciosi, Toader a fost dus de mic la biserica, fiind convins inca de pe atunci ca ingerii sunt vii si zboara impreuna cu pasarile peste paduri. Si fiindca s-a apucat sa le povesteasca si altora vedeniile sale, oamenii l-au considerat proroc. Imediat dupa razboi, cand autoritatile comuniste inca nu controlau foarte bine acele tinuturi indepartate si izolate, la casa lui Toader vedeai, duminica, mai ales, zeci de oameni care asteptau la rand, pe ulita ingusta, sa fie primiti la "copilul-minune", ce nu implinise nici macar 15 ani. Ce voiau de la el? Interlocutorul meu, azi in varsta de 84 de ani, nu prea spune. Toader Surdu e foarte zgarcit cu marturisirile asupra experientelor incredibile pe care le-a trait. Se lasa greu ademenit la vorba. Inmuiat de rugamintile mele, in cele din urma se indupleca totusi, si incepe sa-si depene extraordinara poveste a vietii.
"Nu apucasem sa merg la scoala, cand l-am visat pe tata, care murise de cativa ani. El a fost, ca si mama, un om cu frica lui Dumnezeu. Parea vesel in vis... Mi-a facut semn, cu mana, sa ma apropii de el. In clipa cand m-a apucat de mana dreapta, am vazut o pasune plina de ingeri, care luminau iarba ca niste focuri vii. Auzeam cantari de o mie de ori mai frumoase decat la noi in sat. Tata mi-a spus ca e multumit si linistit, pentru ca n-o sa-l fac de ras in viata. M-a sfatuit sa fiu bland si m-a imbracat cu o camasa de lumina. Parca asa mi s-a parut mie, cu mintea mea de copil... Pe urma, mi-a zis ca o sa ne mai vedem. Daca pasunea aia, plina de ingeri care luminau si cantau, o fi fost Raiul, atunci eu l-am vizitat in vis, cu tata de mana!".

Copilul batran

De cand s-a trezit din somn, a doua zi, Toader a inceput sa-i uimeasca, pe mama si fratii sai, cu blandetea inteleapta pe care o arata tuturor, la o varsta asa de mica, de parca ar fi devenit un "copil batran", cum l-au si poreclit! Dar baiatul n-a povestit nimanui taina sa. Dupa cateva saptamani, s-a intalnit, din nou, cu tatal sau, in vis, care i-a spus ca pe lumea cealalta este foarte bine si primeste alinare pentru orice obida sau lacrima plansa, in timpul vietii. "Mai intai mi-a aratat o poiana unde stateau si se bucurau dreptii. Mi-a spus ca toti fusesera foarte necajiti, aici, pe Pamant. In clipa aia, am vazut un fulger, parca, iar visul mi s-a rupt brusc!". Toader se trezise din somn in clipa cand mama sa, care intrase in camera si vazuse ca doarme dezvelit, il acoperise cu un "lepedeu", un fel de cearceaf facut din fire de canepa, pe care maramuresenii il aseaza ca asternut. "Atunci am mirat-o pe mama foarte tare, caci i-am spus: "Mama, sa nu ma mai misti niciodata in timpul somnului, ca poate sunt plecat din trup si pot sa mor!""... A mai trecut un anotimp sau doua si tatal lui Toader l-a vizitat iarasi pe baiat, facandu-i o mare dezvaluire. "Mi-a aratat o intindere, cat vezi cu ochii, plina de lumanari aprinse. Unele arsesera mai mult, altele mai putin... Era ceva de neinchipuit! "Priveste aceste lumanari - mi-a zis tata - si afla ca fiecare apartine unui suflet ce traieste pe Pamant. Acolo unde lumanarile au ars mai mult, sufletul mai are putin de stat in trup si se va muta, in curand, dincoace"".
A doua zi, trezit din somn, baiatul nu s-a mai putut abtine si le-a povestit, mamei si fratilor sai, marea taina a viselor sale, dar - spre surprinderea sa - nimeni nu a vrut sa-l creada. Insa intalnirile cu tatal sau au continuat periodic, chiar si dupa ce copilul a mers la scoala! Apoi a venit razboiul...

Hora de ingerite

Pe la 12 ani, Toader incepea sa semene a "flacaias" si mergea cu vitele la pascut, prin poienile inalte de pe dealurile Viseului. Uneori, se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale izolata, la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Toader Surdu a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost "rapit in duh", aidoma apostolului biblic! "Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat... A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic... Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri. Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut, in fata mea, pe "Fata Padurii", cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului. Nu stiu daca era asa... Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, fara vite!".
Toader a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul. Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile! Toti ceilalti trei frati - Petre, Mihai si Nicolae - plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma, pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile. "Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: "Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta, pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile"..." In aceeasi seara, a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme... De atunci, lui Toader i s-a spus "prorocul" si vestea s-a raspandit in tot satul!

Intre doua lumi

Dupa acel vis coplesitor, baiatul a inceput sa viseze, regulat, diferiti oameni din sat, unii morti de curand, altii mai de mult, iar unii dintre ei chiar disparuti pe front, despre care nici macar nu se stia ca au murit. Incet-incet, faima sa se raspandea pe toata valea Viseului, trecand de marginea satului, pe Valea Vaserului, sus, inspre munti. Un raposat marturisea ca ii este foame teribil, iar rudele mortului, in urma mesajului transmis de Toader, ii faceau un parastas imbelsugat. Cateva zile mai tarziu, prorocul il visa pe cel pomenit la biserica, bucuros si satul, multumindu-le rudelor care ii facusera pomana. Alteori, veneau cei vii sa intrebe de mortii lor dragi, iar Toader ii cauta pe lumea cealalta, in vis, transmitandu-le mesajele de iubire ale celor ramasi in aceasta viata. Mortii raspundeau cu bucurie, anuntandu-si urmasii ca se roaga pentru ei, sfatuindu-i sa faca vreun lucru anume sau avertizandu-i sa mearga la biserica, pentru dezlegarea de pacate, caci li se apropie moartea. Absolut toate mesajele transmise de Toader Surdu, din partea celor de pe lumea cealalta, se adevereau in cel mai scurt timp, iar renumele de proroc al adolescentului crestea! Aceste intamplari de-a dreptul uluitoare sunt confirmate si astazi de batranii satului, in marea lor majoritate prieteni din copilarie ai lui Toader. Iar omul care s-a lasat convins sa le povesteasca dupa atatia ani este de o modestie vecina cu sfintenia. El recunoaste ca a ramas aproape analfabet, dupa terminarea celor patru clase primare si a unei scoli profesionale de scurta durata. O viata intreaga a fost taran, s-a casatorit, a facut cinci copii si a devenit de trei ori bunic. In hainele modeste cu care este imbracat, are o bunacuviinta si o cumintenie sufleteasca pe care le confirma chiar zambetul sau blajin, cand ofteaza: "Asa le-am fost drag eu, mortilor, ca altfel poate alegeau pe altul cu care sa vorbeasca!".
Asa se face ca in primii ani de dupa razboi, lumea care iesea de la biserica trecea si pe la casa lui Toader Surdu asteptand, in ulita, sa fie primita in casa de lemn cu cerdac inalt. Unul intreba de fratele sau raposat, altul astepta un sfat de la vreunul din parinti sau isi intreba mortii cat mai are de trait, o vaduva incerca sa afle vesti despre barbatul care nu se mai intorsese de pe front... Abia trezit din somn, asezat pe marginea "podasului" (adica a patului), imbracat inca in camasa de noapte, Toader transmitea mesaje intre vii si morti! Se imprietenise bine cu cerul. Cu voce joasa, soptita, imi spune ca insisi ingerii il invatau, pe lumea cealalta, cantari noi si colinde de Craciun... Fratii sai il auzeau cantand, uneori, cantece necunoscute, de o frumusete suprafireasca!

Retragerea

Intr-o buna zi, Toader l-a visat din nou pe tatal sau, anuntandu-l ca va muri mama... Asa a fost. La o saptamana dupa mutarea mamei sale pe lumea cealalta, tanarul a visat-o ca-i este bine, dar a trecut o apa mare si era sa se inece. Acum a ajuns langa tatal lui si amandoi ii dau de veste ca se apropie timpuri grele, iar el va fi in primejdie, daca lumea va continua sa-i raspandeasca faima de proroc... Dupa primirea acestui mesaj, Toader a fost ascuns de fratii sai, vreme de mai multe saptamani, in "casa de vara a vitelor", cum se zice pe acele meleaguri, undeva, in padure, pe deal. Oamenii care continuau sa-l caute erau anuntati ca a plecat din sat, sa-si caute si el nevasta, iar ei nu stiau cat timp va lipsi... Dupa mai bine de doua luni, incet-incet, vizitatorii s-au imputinat, pana cand au disparut cu desavarsire. Abia atunci s-a intors Toader la casa lui, traind in continuare foarte retras si refuzandu-i pe toti cei care ii cereau sa mai vorbeasca, pe lumea cealalta, cu mortii. Dupa o lunga perioada, Toader si-a recastigat linistea, oamenii uitand ca fusese candva proroc...
Astazi, dupa atatia ani traiti in cel mai deplin anonimat, Toader nu vrea sa marturiseasca daca l-au mai vizitat ingerii sau daca a mai vorbit cu duhurile mortilor. Chiar si acum, daca vreunul dintre prietenii sai din copilarie, ramas in sat, isi mai aminteste de prorocirile lui si vine sa il intrebe ceva de pe lumea cealalta, este refuzat cu vorba blanda si un zambet blajin. Uluitoarele fenomene traite de acest taran maramuresan au ramas un capitol inchis in adancul sufletului sau. Omul care a fost rapit in duh si s-a intors de pe lumea cealalta, dupa ce a vazut pasuni pline de ingeri, hore de ingerite si insusi chipul Maicutei Domnului, traieste astazi sarac si anonim, ca un apostol laic, undeva, la capatul tarii, cosindu-si iarba, ingrijindu-si vitele, crescandu-si copiii si nepotii, mergand la biserica si asteptandu-si obstescul sfarsit, cu o seninatate pe care n-ar fi putut-o avea decat un copil care a umblat cu tatal sau de mana prin Rai.

Foto: KOSEI MIYA