La vanatoare

Anual, tara participa, cu ajutorul televiziunilor, fotografiilor artistice si folclorului, la vanatoarea de mistreti de la Balc.

La Balc este domeniul unuia dintre cei mai bogati oameni din Romania, care l-a concesionat pana in vremea stranepotilor, pe o suma simbolica. Un imens parc de distractii tari, pe firma caruia scrie lasati orice speranta voi ce intrati, mistreti si caprioare, fazani si prepelite. Astfel ca in fiecare ianuarie, de ani buni, vanatoarea de la Balc pare un fel de ritual slujit de insi cu cizme in picioare, dar in costume de firma, veniti sa fugareasca cu masini de teren, girofar, gonaci si caini de vanatoare, niste mistreti dezorientati.
In ciuda popularizarii, vanatoarea are un caracter secret. Jurnalistilor nu le este permis accesul, iar oaspetii vin discret, la ore imposibile, sa incinga gratarele si sa lanseze gonacii. E cunoscut doar numarul victimelor, insa nu e cunoscut programul, nici meniul, nu se stie cum dorm si unde, oaspetii magnatului. Chiar si personalul auxiliar, care sperie vanatul si cara prada la abator, este adus din judetele invecinate si nu i se permite sa dea prea multe amanunte. Iar personalul permanent al domeniului, de teama sa nu-si piarda slujba, este surd, mut si orb la tentatiile mediatice.
In plina criza economica, vanatoarea cu pricina nu mai este un simplu fapt divers, o extravaganta sangeroasa de miliardar, ci devine cumva un element al fisei clinice a societatii romanesti. La nivel national, se desfasoara de catva timp o alta mare vanatoare, de data asta, in mod paradoxal, desi de interes public, mai putin mediatizata. Zeci de mii de oameni pleaca zilnic la vanatoarea unui loc de munca. Tot mai des aflam de inchiderea fabricilor care au incheiat, de altfel, anul trecut, cu cifre de afaceri peste zero. Uneori e intervievat cate un oficial de la directiile judetene de munca, spunand cu jumatate de gura ca situatia s-ar putea imbunatati mai spre primavara. Deocamdata, oamenii sunt fie mai putini, fie platiti mai prost. Unele ramuri economice pierd tot mai mult teren, altele stagneaza. Leul romanesc e tot mai vlaguit in confruntarea cu criza si cu celelalte valute. Multe afaceri de succes au intrat in coma profunda dupa aceasta devalorizare. Bancile au inasprit regimul de creditare, statul se imprumuta tot mai frecvent de la populatie si nimeni nu pare sa mai stie daca luminita de la capatul tunelului este aprinsa sau a fost stinsa pentru a economisi energia electrica.
Specialistii sustin ca greul abia incepe. Ne putem intreba, pe buna dreptate, cum de stiu ei atat de bine ceea ce n-au putut prevedea in urma cu un an. Pe de alta parte, este sigur ca si oamenii se pregatesc pentru ce e mai rau. Pentru multi a fi pregatiti inseamna a iesi sa protesteze. Va fi un an in care posturile bugetarilor sunt blocate, la fel si salariile. Insa criza nu loveste democratic. E drept ca tot mai multe poteci duc la oficiile de munca, insa cei cu portofelul gros, cei care au de unde pierde, par sa fie protejati in ochiul ciclonului. Pentru ei, criza pare sa fie un fel de antract necesar, care le permite sa iasa la cumparaturi de afaceri la pret de solduri. Firmele mai mici, cele care dau zilele acestea faliment cu miile, sunt vanate sistematic de cei care au suficienti bani sa treaca de criza cu un zambet sarcastic pe buze. Unii patroni pun de-a dreptul lacatul pe usa, intr-un final fara glorie si fara invingatori. Altii isi vand patrimoniul, surub cu surub, canibalizandu-si afacerea in speranta ca vor mai salva candva o bucata viabila. Insa in multe cazuri, spun economistii, patronii se servesc de cortinele de fum ale crizei, pentru a face economii consistente, fara a avea neaparat nevoie, ci doar din foame de bani. Este vremea buna pentru vanatoare. Buna pentru vanatori, nu pentru vanat.