Speranta moare ultima

Anul 2008 a fost, ca si cel dinainte si cum va fi si cel nou, un an electoral. De ani de zile Romania nu-si mai vede capul de atatea alegeri.

Alegeri care au in comun nemultumirea care le preceda, desfigurand votul bagat in urna si deziluziile de dupa. Iar rezultatul alegerilor, oricare ar fi, ii nemultumeste chiar si pe cei majori si vaccinati, care au votat cu carnetul de partid la piept pentru a impinge in parlament un partid sau altul.
In mijlocul acestui torent electoral, nu e de mirare ca oamenii de rand au un sentiment de satietate. Ei nu se mai intreaba cu cine, ci de ce sa voteze. Alegerile, mecanism fundamental al democratiei, au inceput sa-i plictiseasca pe romanii care vad ca de ce le e teama nu scapa si ca alegerile pierdute la urna se castiga la masa verde din culisele politicii. Ii tine departe de sectiile de votare si faptul ca, in miezul crizei economice, cand, se spune, am avea nevoie de o echipa de sacrificiu care sa ne scoata din mocirla falimentelor, guvernul se face pe genunchi si te intrebi pe care genunchi, ca toti stau ingenuncheati in fata sefului cel mare si singurii genunchi ramasi liberi sunt ai acestuia.
Romanii o tot tin in alegeri de care, imediat dupa aceea, li se face lehamite. Era evident ca interminabilele alegeri nu despart apele ci le tulbura si mai mult. Atmosfera e confuza, iar alegatorii, desi fortati de propagandistii politici sa judece in alb si negru, vad tot mai bine cat de pestrita e adunatura politica, cat de roza e viata lor si cat de albastra e situatia. De fapt, alegerile si, mai precis, majoritatea rezultata din ele au umplut tara de perplecsi. Anul 2008 s-a incheiat cu o stupefactie nationala. In primul rand pentru cei care sperau ca Romania sa iasa din fruntea clasamentului coruptiei. si cum sa nu fii stupefiat cand majoritatea se face dupa cum bate din pinteni Partidul Social Democrat, un partid penal, care da si azi de lucru Directiei anticoruptie, la patru ani dupa ce si-a incheiat mandatul. Alianta cea mai fireasca intre resturile fostei aliante DA nu a functionat, din cauza pretentiilor exagerate ale PNL, chitit sa impinga Partidul Democrat Liberal in bratele social democratilor lui Mircea Geoana. Colegilor lui Emil Boc, pare-se, nici nu le trebuia prea mult, mai ales ca multi dintre liderii partidului prezidential au facut parte din tanara garda a Frontului Salvarii Nationale. Parteneriatul pentru Romania semnat de partidele care si-au impartit guvernarea este un fel de reluare a unui mariaj (pe vremuri nefericit) intre oamenii lui Ion Iliescu si oamenii lui Petre Roman. Premierul desemnat, Theodor Stolojan, si el, pe vremuri, fost om de paie al lui Iliescu, isi da demisia intempestiv, lasand in urma confuzie, stupoare si un premier de buzunar, in persoana presedintelui PDL, Emil Boc. Ce ar putea intelege, din toate acestea, alegatorul de rand? Ca in politica nu exista eroi pozitivi si negativi, ci doar flamanzi mai mici sau mai mari. Ca unii sunt doar ei flamanzi de posturi, putere si bani, in vreme ce altii reprezinta o intreaga menajerie de fiare, gata sa juguleze bugetele si fondurile structurale, si ca acestia din urma sunt mai motivati, mai dispusi sa faca tot mai multe concesii, doar sa nu mai posteasca. Ca, indiferent de aspiratiile si perdelele de fum cu care isi ametesc electoratul, politicienii sunt cu totii victimele acelorasi boli profesionale, sunt beti de putere, aroganti si santajabili. Alegatorul de rand ar mai putea intelege ca tot acest an de campanii electorale intersectate a fost o perioada plina de vorbe si ca, de fapt, cand mareea de cuvinte se va retrage, va lasa speranta in urma, pe mal, inecata... Chiar daca speranta moare ultima. De ani de zile, Romania si-a pierdut capul cu atatea alegeri. si l-a pierdut si nu-l mai gaseste.